joi, 6 august 2015

„Avertisment” de Renée Knight- Recenzie



Familie. Secrete. Teroare. Minciuni ascunse și adevăruri care nu au apucat să fie spuse niciodată. Înșelăciuni, adulter, infidelitate și, în cele din urmă, moarte. Cuvinte nespuse, vorbe aruncate nefondat și o carte care va schimba totul. Niciodată nu știi cum se pot întoarce lucrurile și, de cele mai multe ori, nu în favoarea ta. Ce faci atunci când nu ești capabil să-ți accepți trecutul, însă cineva dorește să-ți distrugă viața dându-ți în vileag un secret înfiorăror, pe care ai vrea să-l ții ascuns pentru tot restul vieții tale? Renunți? Sau lupți?

Renée Knight, înainte de a se dedica scrisului și romanelor, a realizat documentare de artă pentru BBC și, de asemenea, a semnat scenarii de film și de televiziune, care s-au bucurat de un succes imediat. În anul 2013 a absolvit cursul ”Writing a Novel” de la Faber Academy.

Sincer, cred că ce mi-a plăcut cel mai mult la acest roman a fost sinopsis-ul. Și coperta. Și faptul că această carte include, de fapt, o altă carte. Nu vreau să fiu tocmai incisiv, însă m-am luptat puțin cu primele o sută de pagini ale romanului. Gustam replicile personajelor cu greu, ba uneori sunau cam trase de păr, ba seci și superficiale, ba autoarea oferea unele detalii lipsite de importanță, niște apoziții care chiar nu aveau ce căuta acolo - pur și simplu simțeam că trebuie să las cartea din mână, să o pun deoparte pentru că nu mă atrăgea deloc. Și, drept să spun, cred că totul a fost din cauza sinopsis-ului care promitea marea cu sarea și soarele cu luna. Totuși, am zis să mai citesc puțin și se pare că, întra-devăr, misterul a început să curgă undeva de pe la pagina o sută și douăzeci, cam așa. Așa că am început, încetul cu încetul, să o agreez, ba chiar s-o plac pe alocuri, date fiind misterul, teroarea, relațiile familiale și minciunile personajelor. Mi-a plăcut povestea, a avut un început chiar sănătos, dar cred că autoarea ar fi putut să fructifice mult mai frumos și mai înfloritor toată această intrigă care, în aparență, a fost destul de atractivă și chiar o noutate pentru mine.

Povestea pornește când Catherine Ravenscroft, o mamă destul de ciudată și o soție, drept să vă spun, cred că monofobă, găsește o carte misterioasă pe noptieră, „Străinul desăvârșit”. Ce să zică, inițial e speriată, habar n-are cum a ajuns cartea acolo, își pune întrebări, se frământă nițel, dar apoi începe s-o citească, parcurge câteva pagini și, ce să vezi, își dă seama că romanul este despre ea. Bine, nu apare numele ei în roman, însă cuvintele surprinse între pagini recreează de-a fir a păr cumplita zi în care ea, Cathterine, a devenit prizionara unui secret destul de ciudat, un secret pe care însă numai o altă singură persoană îl știa. Și, hopa drama, singura persoană care îi știa secretul era acum moartă. Catherine începe să intre la bănuieli, se distanțează puțin de familie, se închide sub propria ei carapace, simte că lumea ei se prăbușește și, totuși, cine să fi scris acea carte ciudată în care protagonista este ea? Analizând, găsind indicii și, de asemenea, cunoscând noi persoane mai mult sau mai puțin implicate în decurgerea firului narativ, Catherine descoperă o minte însetată de răzbunare, de durere și supusă unor secrete care-i încearcă sufletul și nu-i dau pace să-și găsească liniștea de care, în ultimă instanță a vieții, are nevoie. 

Cred că o altă biluță albă a romanului este faptul că acțiunea se desfășoară pe două planuri - și, cu toate acestea, este destul de greu de urmărit, fiindcă alternanța asta pare, uneori, la nimereală, construită într-o manieră parcă prea ex-abrupto: în primul plan ni se povestește, la persoana a treia, despre Catherine, despre familia ei și despre viața lor frumoasă, aproape roz, liniștită - dar toate acestea până într-o zi când un martor ocular vede ceva ce, peste ani, va reprezenta arma răzbunării cu care-și va astâmpăra setea de „dreptate”. În planul al doilea, hopa Mitică, trebuia să vină și personajul nebun, socolist, spirtuos și senil - Stephen Brigstocke, un soț văd, un tată care și-a pierdut copilul, bântuit de umbrele trecutului și de vocile acelea fantomatice care parcă-l fac să-și pună întrebarea „Ce-ar fi fost dacă?” Personajele sunt construite din lumini și umbre, în așa fel încât chiar nu poți empatiza, tot timpul, cu unul singur. Nici cu două sau mai multe. Ideea este că această construcție a lor te face ba să le urăști pentru zece pagini, ba să le iubești pentru următoarele cinci, ca apoi să te regăsești într-un cerc continuu în care nimic nu pare ceea ce este, aparențele înșală, minciunile rămân minciuni, secretele vor rămâne tăinuite pentru totdeauna și, într-un final, misterul explodează la paginile în care nu te-aștepți să regăsești așa ceva.

Acțiunea se desfășoară, uneori, parcă prea lent, prea se pistonează asupra anumitor aspecte în aparență irelevante, plouă cu replici în plus, de umplutură, dar probabil acestea nu fac decât să contureze și mai bine caracterul ambiguu, imprecis, abstract al personajelor și al minților lor greu de pătruns și inaccesibile cititorului - poate, de fapt, asta este și ideea, de a crea un personaj care nu poate fi înțeles, pe care-l judeci și ajungi, chiar, să-l urăști -, dar am trecut prin numeroase faze care m-au făcut să mă gândesc că, de fapt, pradă acestor destine implacabile și pline de teroare, de frică, personajele încep să înnebunească, se degradează moral, își pierd seninătatea gândurii și logica rațiunii, se pierd în detalii, în cuvinte și necuvinte, își focalizează mintea doar pe un anumit aspect al vieții care purcede din drama din care aceștia vor să scape. Și tocmai imposibilitatea acestei salvări, imposibilitatea găsirii unui loc ca să se odihnească, reprezintă punctul de plecare al dramei personajelor romanului lui Renée Knight.

Cred că romanul „Avertisment” este un thriller în care plăcerea lecturii crește treptat, dar care te poartă printr-un amalgam de simțăminte: cu personajele nu prea empatizezi, nu ajungi să te atașezi de ele (dar, repet, cred că asta a fost și ideea autoarei), devin de neînțeles, fac lucruri pe care cu greu ți le poți explica și vorbesc alandala, ca-n tramvai, tadam-nesam, și, totuși, își țes destinele în jurul unor conflicte departe de violența domestică (am apreciat și asta, iar dacă veți citi romanul vă veți da seama de ce), cu un limbaj deloc greu, plin de metafore și alte cele - la o adică, misterul mi-a plăcut, a existat, s-a consolidat frumos și a dus către un final neașteptat, și în ultimile cincizeci-șaizeci de pagini suspansul a tronat ca la el acasă. Poate, zic eu, autoarea ar fi trebui să-l iradieze și printre primele o sută, cam așa, și apoi să-l echilibreze de-a lungul scriiturii. No, nu-i bai, eu i-am dat trei steluțe și, zău, la potențialul lui i-aș fi dat cinci, dar nu m-am identificat în toate aspectele surprinse de Renée Knight. Dar trei îs bune, zic eu, asta-i mai mult de jumătate.

Am selectat niște fragmente, asta ca să vă dați seama de scriitura autoarei:

„(..) E imposibil. Nimeni altcineva nu cunoaște detaliile. Nimeni încă în viață. Bineînțeles, cu excepția altora - alți anonimi. Dar cartea a fost scrisă de un om căruia chiar îi pasă. E ceva personal. Caută recenzii despre carte. Nu există. Poate că e singura care a citit cartea. Și chiar dacă o citesc și alți oameni, nu vor afla niciodată că ea e protagonista. Însă cineva știe asta. Cineva știe.
Cum dracu' a ajuns cartea asta în casa ei? Nu-și amintește s-o fi cumpărat. De parcă ar fi apărut din senin deasupra maldărului de cărți de pe noptiera ei. (...)”

„(...) Ficțiunea e cel mai potrivit mod de a-ți limpezi mintea.”

„(...) Voiam s-o reduc la tăcere. Nu sportam să-i aduc vocea. O s-o fac să dispară. O cruce într-o căsuță roșie. Clic. Exit. Acum o vezi, acum dispare. Simplu.”

«... a simțit ca o atingere ușoară pe spate și s-a răsucit. O mare de chipuri a întâmpinat-o, dar niciunul nu o interesa. S-a uitat la tabelul electronic și a citit că metroul avea să sosească în trei minute. Dar nu știa că indicatorul arăta și câte minute îi rămâneau de trăit...»”

Nu pot spune că mi-a plăcut romanul la nebunie. Dar o fost o lectură ușoară, cu o idee destul de bună dar, după cum am spus, nu la potențialul ei valorificată. De asemenea, mi-a plăcut mai mult vocea la persoana a treia a autoarei, decât identificarea ei subiectivă cu personajul lui Stephen. Și, după cum am zis, mi-a plăcut și coperta. Vorbind despre roman, Lee Child spune că acesta „dozează suspansul psihologic uimitor de bine: exact așa cum arată un thriller perfect”, iar cei de la Kirkus Reviews afirmă că romanul este „halucinant și tulburător, prinzându-te în mrejele sale de la prima pagină”. Așa o fi - dar cu alții. Eu am început să-l simt mai bine cam după un sfert de lectură. 

Mulțumesc frumos librăriei online Libris pentru acest roman, puteți achiziționa „Avertisment” de AICI. De asemenea, de pe site-ul lor puteți achiziționa numeroase cărți, din diferite domenii de activitate, atât în română cât și în engleză sau alte limbi. Bineînțeles, transportul este gratuit, iar printre colete se mai strecoară, uneori, și niște semne de carte. Urmăriți pagina de facebook a librăriei online pentru a fi al curent cu toate reducerile și noutățile. Mulțumesc și să vă bucurați de lecturi frumoase!  

Traducere din limba engleză de Ioana Socolescu
336 pagini

9 comentarii:

  1. Ai un stil foarte interesant de a povesti o carte. Mai că îţi vine să o citeşti din pură curiozitate. Deşi eu nu prea cochetez cu acest stil de cărţi, încă nu ştiu de ce nu mă atrag atât de tare, recenzia ta e foarte bună. Aş merge să o citesc doar pentru că ai povestit-o într-un mod foarte plăcut. Felicitări pentru recenzie şi mult spor la citit! :-*

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc foarte, foarte mult, Alessandra! (hug) Eu zic să-i dai o șansă, lectura e ușoară și, eh, poate priceput-o eu în deplinătatea ei. Dar stilul este puțin ciudat pentru mine, mi s-a părut cam redundantă autoarea și a cam insitat pe niște aspecte, părerea mea, irelevante. Pupici și mulțumesc foarte mult pentru prezență! (hug) Asemenea!

      Ștergere
  2. Daca am inteles eu bine este vorba de un roman psihologic, nu? Intriga imi pare un joc de-a soarecele si pisica .

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sincer, eu mai mult așa l-am văzut. Dar psihologic în maniera în care să-mi placă la nebunie - pentru că ador cărțile psihologice. Și, da, mai bine nici eu nu puteam s-o spun: un joc de-a șoarecele și pisica. Pupici!

      Ștergere
  3. Sincer, nu credeam ca voi apuca ziua aceea in care tu sa ai o opinie malefica. Stiu ca ai mai avut candva o tentativa la fel de rautacioasa (stim noi care carte), dar in general esti foarte generos in aprecieri. As comenta si despre carte, dar din pacate nu am citit-o, dar stiu din recenzia Iasminei ca se putea mult mai bine.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. :)) Da, da, păi condițiile mi-au cerut-o, deh. (știi tu) N-am citit-o pe-a Iasminei, dar am s-o caut. Mersi de vizită, Mili!

      Ștergere
  4. Am citit recenzia asta de cand ai postat-o si de atunci imi tot propun sa citesc si eu cartea asta. Pur si simplu cele mai bune carti mistery/thriller apar la Trei in momentul asta, mi-as lua toate cartile scoase de ei. Plus ca abordeaza mult mai mult decat partea politista, nu stiu cum se face dar traduc niste minicapodopere ale genului.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, știuuuu, cei de la Trei scot cărți pe bandă rulantă, mereu au câte o noutate. Eu aș vrea să am toooate cărțile lor, serios, plus că au niște coperți superbe unii. Abia aștept să pun și eu mâna pe ele, abia așteeeept.

      Ștergere
  5. Sa inteleg ca ti-a placut si nu prea! :) E ok, unele carti trebuie sa te dezamageasca, pentru ca altele sa iti placa si mai mult! :D

    RăspundețiȘtergere