sâmbătă, 7 septembrie 2019

Soluția zonelor albastre, de Dan Buettner - Recenzie


Rating: 5 din 5 steluțe 
Anul apariției: 2019
Traducere: Cristina Stan
Număr de pagini: 416

Dan Buettner este explorator și scriitor pentru National Geographic, fondatorul rețelei de televiziune americane Quest Network, deținătorul a trei recorduri Guinness World Records pentru ciclism de anduranță, jurnalist, activist în domeniul sănătății și descoperitorul Zonelor Albastre, pe care le-a transformat în nucleul activității lui. Buettner colaborează cu guverne locale, mari angajatori și companii de asigurări pentru a implementa Proiectul zonelor albastre în comunități, schimbând astfel viețile a milioane de americani. Buettner își propune să transforme America într-o zonă albastră plecând de la modelul regiunii Carelia din Finlanda care era în trecut căminul celei mai nesănătoase populații din lume, dar unde astăzi se trăiește mult mai sănătos, grație unor strategii implementate de un grup de oameni hotărâți să schimbe această stare de fapte. Dan Buettner a colaborat timp de mai bine de un deceniu cu National Geographic Society pentru a identifica alături de demograful Michel Poulain zonele din lume în care trăiesc cei mai longevivi oameni. Dar longevitatea nu era singurul lor criteriu de cercetare. Ei căutau totodată zone în care oamenii să fi îmbătrânit fără să fie afectați de probleme cardiace, obezitate, cancer sau diabet. În cele din urmă au stabilit factorii care determină longevitatea indivizilor din aceste locuri cu ajutorul unei echipe de cercetători medicali, antropologi, dieteticieni, demografi și epidemiologi de top, dar și studiind publicațiile academice și intervievând un eșantion reprezentativ de oameni de 90 și de 100 ani în fiecare zonă albastră.

„Mâncăm excesiv nu fiindcă ne e foame, ci din cauza familiei și prietenilor, ambalajelor și farfuriilor, numelor și numerelor, etichetelor și luminilor, culorilor și lumânărilor, formelor și mirosurilor, distragerilor și distanțelor, dulapurilor și recipientelor.”

Soluția Zonelor Albastre de Dan Buettner este o nouă carte din seria Zonele Albastre pe care o vei citi în egală măsură cu plăcere și cu interes. O carte care te va face să-ți pui întrebări cu privire la alimentația și stilul tău de viață, și te va determina, chiar dacă nu îți vei propune în mod expres acest lucru, să schimbi ceva în această privință.

Cartea reprezintă un nou periplu prin cele 5 Zone albastre ale lumii, evidențiind obiceiurile care îi diferențiază pe cei mai longevivi și mai sănătoși oameni de restul lumii. Autorul ne oferă în plus de această dată soluții practice pentru a introduce aceste obiceiuri în viețile noastre, fie la nivel individual, fie la nivel de comunitate, precizând totodată că a urma metoda zonelor albastre, înseamnă a face schimbări atât în stilul de viață, cât și în mediu, nu doar în meniul zilnic. La finalul cărții te așteaptă 77 de rețete delicioase și sănătoase pe care să le gătești pentru tine și familia ta astfel încât să-ți transformi propria viață într-o… zonă albastră.

Bun. Dacă s-a făcut înțeles, o zonă albastră este o zonă în care oamenii au o durată de viață mult mai lungă decât în alte zone, o speranță de viață mult mai mare, și, de altfel, o viață mult mai lipsită de boli, de vicii, de poluare și altele. Motivele? Nenumărate. Simple. La îndemâna oricui, să spun așa. Dar care este diferența între noi și ei? Faptul că ei au trăit așa o viață întreagă, faptul că involuntar ei mănâncă mai sănătos, nu fac asta mecanic, ci deja a devenit un stil de viață, un automatism. Și, bineînțeles, când adopți un alt stil de viață (chiar dacă o faci inconștient), e foarte greu să-l lași. Da, așa este, e greu de tot: dar nu imposibil, din fericire. Ați prins ideea acestei cărți, nu e așa greu: e o carte care ne vorbește despre cum putem renunța la anumite „chestii”, „vicii”, „atitudini”, „obișnuințe”, în favoarea altora mult mai sănătoase, mai bune, mai revigorante. Și-am să mă opresc aici deoarece vreau să vă vorbesc despre experiența mea personală: dinainte și de după această carte.
„Toată lumea - fiecare dintre noi - mănâncă atât cât mănâncă în mare parte din cauza a ceea ce se află în jurul nostru.”
Ei, bine, eu am început să mănânc mai prost din punct de vedere nutrițional de când am început facultatea. E simplu: nu-mi permitea timpul să gătesc, să caut, să cercetez, pe cât îmi permitea să merg rapid, să-mi iau ceva de mâncare din mall, de la un fast-food (da, toată lumea mănâncă de la fast-food, e mult mai fast), un semi-preparat etc. Ceva ce poate fi gătit ușor, fără să-mi dau seama că nu-mi satisface nevoile nutritive decât psihic, să spun așa. Ei bine, e normal: desenați, imaginar, un cerc cu raza de maximum 1 km în jurul vostru, și numărați câte magazine, mass-market-uri, fast-food-uri sau restaurante aveți pe această rază. Răspunsul este evident și cu siguranță irefutabil: cel puțin două. Da. E mult mai ușor să mergi să mănânci ceva gata preparat, să-ți iei o ciorbă, un desert caloric și super gustos, decât să gătești acasă. E mult mai ușor să gătească altcineva pentru tine. Asta ziceam și eu. Aveam încredere maximă în cei care-mi aduceau de mâncare. Dar, sincer, am început să-mi pun o întrebare: oare chiar folosesc ingrediente fresh? Ce se întâmplă cu toată mâncarea care rămâne? Cea care poate fi stocată, este refolosită? Cât de proaspăt este ce mănânc eu? Nu e tabu: se vor bani mulți pentru un consum cât mai mic. Nu asta este strategia?! Și, da, cam așa au decurs lunile de facultate. Bine, mâncam și acasă, să nu fie înțeles greșit. Dar mai rar, așa, când aveam ceva gătit, la îndemână. Știam că nu-mi satisfac principiile nutritive mereu, că nu am aportul caloric potrivit și așa mai departe, dar totuși mă simțeam OK. Eram OK cu asta. Într-o măsură, îmi justificam comportamentul din cauza lipsei timpului. Dar nu, nu a fost așa. Aveam tot timpul din lume pentru mine. Dar prioritățile erau altele și mă conformam lor. Trecând peste, a venit vara. Bun. Din acest punct mi-am spus că da, în sfârșit, acum chiar am tot timpul de care am nevoie pentru a reconsidera anumite aspecte ce țin de alimentația mea și activitatea mea fizică. 

Și-așa am început să mă interesez. Să mă interesez ce pot mânca în așa fel încât totul să fie în regulă, să-mi iau aportul proteic, glucidic, lipidic în fiecare zi. Și mi-am dat seama cât de ușor era, de fapt, să mănânc MULT mai sănătos, cu bani MULT mai puțini, și cu o stare de spirit și fizică MULT mai bune. Era simplu. Era la îndemâna oricui. Dar e ideea confortului pe care ni-l asigurăm doar pe termen scurt, nu pe termen lung, până la a face acest pas. Da, am început să am un stil de viață mult mai sănătos. Evident, suntem bombardați din toate părțile cu reclame „dulci”, apetisante, cu mâncăruri care arată cât mai bine și-ți stârnesc pofta. Și mi-am mai dat seama de un lucru: de multe ori, suntem produsul mediului în care trăim. Depindem de cercurile de oameni în care trăim și de obișnuințele lor. Mi s-a întâmplat de foarte multe ori, dar e important să știm cum să gestionăm astfel de situații. Cum să luăm ce e mai bun din ele. De multe ori, de ce nu, este simplu să pleci. Să mănânci o salată cu pui când toată lumea mănâncă instinctiv și gras. Nu spun că nu este bine să mănânci ceea ce-ți place, ceea ce te face fericit, nu vreau să fiu înțeles greșit: spun doar că este mult mai important să mănânci corect din punct de vedere nutritiv, pe cât din punctul de vedere al gustului. Și aici este un lucru evident - humusul nu are un gust așa bun precum puiul crispy. Tonul nu place oricui. Salata de alge sună cam ciudat, nu? Năutul, lintea - ce-s astea, domle? Spirulina - de ce vorbești urât? Recunosc, și mie mi-a fost greluț să le introduc în alimentație, să mă obișnuiesc cu ele. Dar am făcut-o cu pași mici, cu paci mici-mici, înceți, dar siguri. Și m-am obișnuit să-mi cumpăr așa ceva când merg la magazin. M-am obișnuit să mă opresc la raionul cu legume și fructe și să petrec mai mult timp acolo decât în alte părți. M-am obișnuit să-mi cumpăr tofu în loc de cașcaval, măsline netratate în loc de măsline fără sâmburi, ulei de măsline în loc de ulei de floarea-soarelui, nuci, migdale, în loc de dulciuri, îndulcitor de ștevie în loc de zahăr, orez brun în loc de orez alb și altele. Nu-ți pune nimeni în coș, ci tu ești singurul care „trebuie” să faci aceste alegeri. Poate pare greu, dar e greu până te hotărăști. Și și mai greu este să faci din asta un stil de viață, nu ceva mecanic, nu ceva ce-ți dă de gândit. 

E ușor să mănânci sănătos și să fii sigur pe ceea ce mănânci. Cred că cel mai frumos lucru este faptul că te poți juca cu ingredientele cum vrei. Eu nu urmăresc rețete, nu caut, ci combin legumele cu carnea, carnea cu legumele, boabele (năut, linte, fasole - neagră, în special), și obțin tot felul de gusturi. Condimentez după cum mă duce capul. Și, lucrul care mă mulțumește cel mai tare, am renunțat să mai prăjesc alimentele - așa că domnul cuptor este prietenul meu de nădejde, care nu mă lasă niciodată la greu. Lucru amuzant: mereu mi-a fost frică să aprind cuptorul. Mereeeeu. Așa, trecând peste, un alt aspect important într-o alimentație sănătoasă este faptul că nu trebuie să te abții din a mânca ceea ce vrei. Este simplu. Uneori suntem mânați de instinct să mâncăm, de fapt, e în instinctul nostru să fim conservatori și să ne satisfacem poftele. Dar trebuie să facem diferența între „poftă” și necesitate: dacă mi-e poftă de ceva dulce, de multe ori am la îndemână niște fructe uscate (fără zahăr) ori un fruct dulce, ceva care să-mi satisfacă rapid această poftă. Fiindcă știu că dacă înainte îmi era poftă de ceva dulce, atunci aș fi mâncat o ciocolată întreagă fără să-mi pese de urmări. Și nu pot spune că sunt genul care pune rapid pe el, am un metabolism activ. Dar era vorba de starea pe care o simțeam după. Acum, după ce mănânc ceva gătit de mine, nu simt nevoia să mă întind în pat și să aștept să se „așeze mâncarea”, cum poate mă simțeam cândva. Mănânc corect nutrițional, dar mâncând ceva ușor, ceva sigur - și, credeți-mă, când mă ridic de la masă mă simt de o sută de ori mai bine și mai împăcat. E important să fii cumpătat și să faci alegerile potrivite - avem la îndemână surse de documentare nenumărate, iar Soluția zonelor albastre chiar este o carte care m-a învățat multe: de la obiceiuri alimentare necunoscute mie, până la exericiții pe care le pot face, cât de importantă este mișcarea (chiar și mersul), am aflat ingrediente noi pe care le pot folosi în rețete noi (apropo, la sfârșitul cărții sunt o groază de rețete la îndemâna oricui, corecte nutritiv, și chiar delicioase). V-am spus, important este să facem pași mici, pași siguri, chiar dacă o să fie greu, chiar dacă o să vrem să renunțăm. E normal să nu fie ușor când, poate, o viață întreagă ai fost obișnuit cu un alt stil alimentar. Cu un alt stil de viață. Dar nici Roma n-a fost ridicată într-o singură zi. Nu-i așa?

„În loc să se bazeze pe bunăstare, economia este în întregime planificată ținând cont de îmbolnăvire. Spitalele fac mulți bani când rezervi un pat și cumperi medicamente. Doctorii fac bani când te duci la ei pentru un diagnostic și faci analize. Companiile farmaceutice fac bani când te îmbolnăvești și cumperi pastile recomandate. Dar, în cea mai mare parte, nimeni nu face profit dacă îți păstrezi sănătatea.”

Evident, odată cu mâncatul cât de corect posibil (evident, și eu o dau în bară - încă), am început să duc un stil de viață (și) mai activ. Să fac sport mai mult, să mă gândesc mai mult la corpul meu și la faptul că o să-l am o viață întreagă. Știți reclama aceea, pentru o viață sănătoasă faceți mișcare cel puțin treizeci de minute în fiecare zi, nu? Ei bine, am auzit-o de atâtea ori. Dar oare câți chiar fac asta? E deja clișeic să spun cât de important este să facem mișcare. Câte beneficii are antrenamentul fizic. Beneficii nu doar vizibile (referindu-mă la aspectul corpului), ci și psihice: eu, unul, mă simt mult mai relaxat când fac sport (evident, se eliberează hormoni, molecule protective), ba chiar reușesc să dorm mult mai bine seara. E important ca de multe ori să folosim energia (negativă) pe care o avem într-o direcție bună: sportul. Oricum, eu sunt genul de persoană colerică ce „înmagazinează” energie - deci, pentru mine, sportul este alegerea cea mai potrivită și la îndemână când vreau s-o dau afară. Nu mai vorbesc aici de beneficiile sociale, educative, de auto-cizelare pe care sportul le are. Știți asta prea bine, nu mă îndoiesc! Un stil de viață sănătos nu înseamnă totuși doar sport regulat și o alimentație corectă și completă: știu că mai am mult de lucrat, deoarece este vorba și de atitudinile pe care le ai, mediul în care trăiește, prietenii pe care-i ai, comportamentele distructive (fumat, droguri, alcool) pe care le abordezi și în care activezi. Iar exemplele pot continua muuuult și bine (sau rău, venind vorba): dar pașii mici și siguri în direcția potrivită sunt cheia succesului. Și de multe ori trebuie să cazi pentru a te ridica mai puternic și mai motivat. 

Până la urmă, este viața voastră. Faceți alegerile cele mai potrivite pentru a o trăi cât mai mult, cât mai sănătos, cât mai fericit și.... frumos. Restul, vine de la sine. Mulțumesc enorm celor de la Editura ACT și Politon pentru exemplarul acestei cărți, Soluția zonelor albastre, pot spune că mi-a schimbat viața într-o direcție potrivită și nu numai. O puteți cumpăra cu un click AICI. De asemenea, vă recomand să aruncați o privire pe site-ul editurii, unde veți găsi o mulțime de cărți, din variate și numeroase domenii. Să aveți parte de lecturi cât mai cu spor și cât mai frumoase. O zi liniștită!

sâmbătă, 3 august 2019

Ai nevoie de o bibliotecă nouă - și nu numai? Iată de unde poți alege!


Salutare,

Noi, cititorii înrăiți, cu siguranță „ne confruntăm” cu o serie de probleme, să le zic așa: unde să mai citesc (mie, unul, mai mereu îmi place să schimb locul) în așa fel încât să fiu cât mai confortabil (mai ales dacă citesc o carte bună, îmi place să savurez momentul în toate felurile posibile - așadar, locul ambiant contează foarte, foarte mult). Dacă citesc, bineînțeles că am un loc preferat în care-mi place s-o fac. E ca și cum ai avea o mâncare preferată, un suc preferat, un tip de ciocolată care-ți place cel mai mult. Ei bine, n-am să exagerez, și-am să spun că-mi place să citesc oriunde, oricând, în aglomerația tramvaiului, în autobuzele arhipline, în tren, admirând cum trec pe lângă câmpurile bătute de soare, uscate de arșiță, cu oamenii care-și cară zilele în spate, se uită în urmă și-și spun „și astăzi a fost o zi productivă”.


Mizez, așadar, pe cititul în aer liber - evident, în zilele de vară, că doar nu iarna, când îți îngheață și respirația. Pentru asta, aș alege umbra unui copac, înconjurat de grădina de hortensii și gladiole a mamei, de apa din fântâna care sursură fără odihnă, într-un fotoliu suspendat doar al meu, comod, pufos, în care să-mi relaxez mintea și trupul, cufundat într-o lectură pe placul meu. Nu-s eu prea visător, dar îmi place ca totul să fie pus la punct, ordonat și frumos. Seara, la lumina unui felinar, când greierii cântă și insectele abia prind viață (ce ironie! ce paradoxal!), să visez spre coclauri îndepărtați, probabil imposibil de atins, revenindu-mi cu greu după lectura pe care abia am terminat-o. Da, asta consider eu o lectură de calitatea: nu doar cartea, nu doar autorul, ci și modul în care o citești, modul în care o trăiești și o integrezi în viața ta. Evident, într-un decor prielnic, autentic, care să-ți ofere acea liniște și relaxare interioară de care mulți dintre noi avem nevoie! Greșesc? Nu cred.

Să vorbim acum despre interior, bineînțeles. Sunt sigur, absolut sigur, și aici cred că orice cititor can relate, nu se poate să nu ai în casă un loc pe care, efectiv, îl vânezi atunci când vrei să te-apuci de-o carte. Îmi aduc aminte că eram mic și mereu îmi plăcea să citesc la geam, doar îmi trăgeam un scaun/fotoliu și mă făceam comod. Îmi plăcea ca atunci când găseam fragmente care-mi plac, citate care mă inspirau, sau când pur și simplu voiam să iau o pauză de la lectură, să privesc pe geam, să-mi golesc mintea de orice și să mă mint că viața aceasta chiar este frumoasă, chiar este simplă, chiar este a noastră. Da, eram mai mic, vremurile au trecut, oamenii s-au schimbat, au uitat să-și spună unul altuia
că s-au schimbat. Maturitatea vine cu multe, foarte multe, iar pe unele ți-ai fi dorit să nu le fi trăit vreodată. Dar, na, așa e drumul fiecăruia, „așa ne-a fost data”, cum spune Slavici. Multe frumoase se vor arăta, trebuie s-avem răbdare! :) Ei, da, iată că deviez de la subiect și nu e bine. Riscul meseriei, să spun așa.

Acum, normal, locul în care citesc cel mai des este camera mea. De ce? Pentru că e un univers al cărților. Sute de cărți, lumânări parfumate, tablouri pe pereți - tot ce trebuie, exact așa cum am vrut întotdeauna să fie camera mea. Parcă mi-ar lipsi, totuși, o bibliotecă mai mare, o căsuță pentru cărțile mele. Ce tot spun? Mai multe biblioteci mai mari. Am numeroase cărți pe care nu le am așezate pe rafturi, deși am două biblioteci destul de încăpătoare. Și-am așa o oroare, dacă e să folosesc un cuvânt mare, pentru că tare aș vrea să le văd și pe celelalte puse pe rafturi. Dar am tot amânat, am tot spus că am să iau altădată, și iată că timpul nu are răbdare nici de data asta, trece și trece de parcă ar fi fugărit de cel mai urât lucru din lume. Am găsit pe favi.ro câteva exact pe gustul meu. Vintage, diferite, extravagante - normale și simple, în cele din urmă, sunt sigur că am de unde alege - o gamă variată, la prețuri accesibile, zic eu.

V-am spus că-mi palc decorațiunile pentru perete, nu? Îmi place monocromaticul. Astfel, în camera mea nu găsesc prea multe culori. Mă obosesc, îmi dau o stare de impaciență și nu-mi sunt pe plac. Am găsit tabloul perfect pe care l-aș pune deasupra patului, făcându-mi un colțișor și mai prielnic, și mai cald - exact așa cum se cade. Exact așa cum trebuie. Îmi plac lucrurile simple, acele lucruri care nu atrag atenție, nu strigă după „hei, ia uită-te ce bine-mi stă aici, ce cool arăt pe peretele acesta, oh! uite câte rafturi am și ce lucioase sunt, ce modele am pe la colțuri, nu-i așa că-ți plac?” Nu. Nu-mi plac. Pentru mine simplitatea însemană, de fapt, esență. Este mult mai greu să creezi un lucru simplu care să te atragă decât ceva extravagant, ceva „plin de stil” - mulți suntem atrași de ceea ce, în aparență, place ochiului. Mi-am dat seama că pe FAVI.ro găsesc multe piese și articole care-mi sunt întocmai pe plac. Și-l voi avea în vizor tot timpul când voi vrea să-mi reîmprospătez lucrurile din cameră.

Să nu uităm de lucrurile acelea mărunte care ne fac viața mult, mult mai frumoasă. Vorbesc aici despre lucrurile care nu trebuie să lipsească dintr-un decor de bun gust. De ce spun asta? Pentru că lucrurile mici, cum prea bine știm cu toții, contează. Contează foarte mult, iar dacă este să spun asta, o spun cu toată sinceritatea și cu toate argumentele din lume - dar asta e altă poveste, normal. Mă declar un mare fan al lumânărilor parfumate, al bețișoarelor aromate. Îmi place că un miros plăcut poate stârni zeci de amintiri și poate trezi alte zeci de simțuri. Și când toate vin într-un pachet atât de frumos, nu poți contesta nimic. Absolut nimic!

Și cel mai bun lucru este faptul că nu mi-a luat deloc mult să găsesc aceste produse. Cu alte cuvinte, nu-ți ia deloc mult timp să-ți pui la cale o schimbare a propriei camere, astfel încât s-o transformi într-un loc adecvat cititului, într-un loc prielnic unui cititor adevărat. Am folosit noul motor de căutare biano.ro, care are opțiuni de căutare foarte minuțioase: de la prețuri mari-mici, la mărimi, la accesibilitate, la extensibilitate, miros, culoare, tipul lemnului folosit și așa mai departe. Nu-i grozav? Eu zic că e!

Am să-nchei postarea spunându-vă că e important să citești, nu, de fapt, e vital s-o faci. Dar e important și s-avem grijă de ceea ce ne înconjoară, de mediul în care ne desfășurăm activitățile în fiecare zi (nu neapărat că e vorba de citit, ci orice - învățat, mâncat, ADL-uri etc). Suntem ceea ce face, în cele din urmă. Ceea ce iubim, simțim, trăim! Haideți s-o facem la potențialul nostru maxim. Nu-i așa? :) S-aveți o săptămână minunată și pe placul vostru. 

Mult succes în toate! Andrei


miercuri, 31 iulie 2019

Domnișoara Brodie în floarea vârstei, de Muriel Spark - Recenzie


„- Care au fost principalele dumneavoastră influențe pe vremea școlii? Au fost literare sau politice sau personale? A fost calvinismul?
- A existat o domnișoară Brodie în floarea vârstei, a spus Sandy.”
Editura: Vellant
Colecția: Endorfiction
Rating: 4 din 5 steluțe
Traducere: Dana Crăciun
Număr de pagini: 132
Anul apariției: 2017

Muriel Spark (1918-2006) s-a născut şi a crescut în Edinburgh, prima sa povestire fiind publicată în 1951, în urma câştigării unui concurs al publicaţiei The Observer. Următoarele sale romane sau povestiri, printre care Memento Mori, The Girls of Slender Means, The Only Problem, A Far Cry from Kensington, The Prime of Miss Jean Brodie (adaptată cu succes atât pentru film, cât şi pentru teatru), au impus-o pe Muriel Spark drept una dintre cele mai originale voci din proza contemporană. Spark a mai scris piese de teatru, poezie, cărţi pentru copii, dar şi biografiile unor autori precum Mary Shelley, Emily Brontë sau John Masefield. Volumul său autobiografic, Curriculum Vitae, a fost publicat în 1992. În 1993 a primit titlul de Ofiţer al Ordinului Imperiului Britanic.

Cel mai cunoscut roman al scriitoarei Muriel Spark,  Domnişoara Brodie în floarea vârstei , a fost ecranizat în anul 1969 şi i-a adus actriţei Maggie Smith un Oscar pentru interpretare. Domnişoara Brodie este o profesoară ce depăşeşte programa şcolară şi-şi educă elevele în spiritul liberului arbitru, în folosul artei şi al feminităţii. Folosindu-se de propriile emoţii şi experienţe, profesoara le pregăteşte pe fetele din trupa ei pentru a deveni „la creme de la creme”. Cu o acţiune plasată în perioada interbelică, romanul urmăreşte personalitatea magnetică a profesoarei pentru care floarea vârstei este momentul de maxim potenţial din viaţa unei femei şi esenţa unui spirit bogat.
„ - Cine-a fost domnișoara Brodie?
- O învățătoare a mea, foarte cultă. Făcea singură cât un Festival de la Edinburgh. Avea obiceiul să ne invite la ceai la ea acasă și ne povestea cum e să fii în floare.
- Ce floare?
- Floarea vârstei. Odată s-a îndrăgostit de un ghid egiptean, într-una din călătoriile ei, și când s-a întors ne-a spus toată povestea. Avea câteva eleve preferate. Eu mă număram printre ele. Făceam șpagate și-o făceam să râdă. (...) Nu era decât o fată bătrână. Trebuie să-i duc niște flori la mormânt, mă întreb dacă o să-l pot găsi.”
Cum să-ncep, cum să-ncep? Am să-ncep astfel: până acum, n-am fost dezamăgit de nicio carte din colecția Endorfiction, aparținând Editurii Vellant. Nu sunt impresionist, nu o spun pentru a fi pios sau lingușitor, ci spun adevărul: pentru mine, unul, Editura Vellant este printre singurele edituri care publică/traduce opere de calitate, ale numelor mari. Majoritatea cărților citite de la ei au ceva special, sunt exact pe gustul meu, deci, cum Doamne să nu fiu fan al cărților marca Vellant? Să fim serioși! Chiar dacă sunt zona mea de confort, aceste cărți de multe ori reușesc să mă atingă cum n-au reușit altele. Nu știu cum se nimerește, dar mereu se face ca lectura unei astfel de cărți să fie exact lectura de care aveam nevoie. 
„- Anul viitor, spuse ea, veți avea specialiști care vă vor preda istorie și matematică și limbi străini, un profesor pentru asta și alt profesor pentru cealaltă, o oră de patruzeci și cinci de minune pentru asta și una pentru cealaltă. Dar în acest ultim an pe care-l aveți cu mine, vă veți bucura de roadele florii vârstei mele. Vă vor rămâne pentru tot restul vieții.”
Cum se cade că și de această dată am avut dreptate? Simplu! Am citit ulterior o carte de la Act și Politon, Fata de la Savoy, o carte care mi-a plăcut extrem de mult și a cărei recenzie o voi face zilele următoare. Și, da, după o astfel de carte (cea de mai sus), am simțit nevoia unui roman frumos, liniștit, curgător - dacă pot spune așa -, am simțit nevoia unui roman care să mă țină doar pe un singur fir epic, fără să mă solicite prea mult (deși, drept să vă spun, cum, de fapt, au subliniat și cei de la NYT Book Review - Muriel Spark vrea să ne transforme în buni observatori, iar noi simțit că ea vrea ca noi să înțelegem mai bine, așa că trebuie să ne predăm cu totul atunci când o citim.) - așadar, ca să citești Domnișoara Brodie în floarea vârstei este nevoie de atenție, este nevoie de concentrare - fiecare personaj este ceva special, fiecare replică, poate aparent lipsită de esență, este de fapt o cheie a acțiunii, fiecare acțiune, la rândul ei, este ceva definitoriu în a trage niște concluzii. Cu toate astea, poate experiența de cititor m-a ajutat să fiu cât mai atent și cât mai perspicace - pentru că, da, îmi asum și asta, Muriel Spark nu a scris această carte pentru oricine - și spun asta doar pentru a nu apărea confuzii, că, vai Doamne, ridic în slavi cartea, și cineva dacă o citește datorită acestei recenzii (de ce nu?!), ulterior să-mi spună că nu i-a plăcut deloc cartea. Da, bineînțeles, tocmai de asta este frumoasă literatura (și nu numai), anume pentru că este subiectivă, depinde de experiența fiecăruia, de trăirile fiecăruia, de sentimentele fiecăruia, de modul fiecăruia de a vedea viața. Eu unul chiar mă declar mulțumit de Domnișoara Brodie în floarea vârstei, de lectura pe care Muriel Spark mi-a oferit-o pe parcursul a o sută și ceva de pagini.
„- Voi, toate, sunteți niște eroine în devenire. Marea Britanie trebuie să fie o țară potrivită pentru eroine. Liga Națiunilor...”
Cred că cel mai mult mi-a plăcut, de fapt, e personajul principal - Jean Brodie - un personaj puternic, controversat (The Atlantic), un personaj al luminilor și umbrelor, rotund, care parcă are viață între paginile acestei cărți, l-ai putea oricând introduce în viața de zi cu zi, imaginându-ți-l drept prietenul tău cel mai bun. Mi-a plăcut pentru că m-a făcut confuz, m-a făcut să-mi pun întrebări și să caut răspunsuri - iar atunci când le găseam, parcă, de fapt, îmi puneam și mai multe întrebări. Nu știu dacă era o visătoare, nu știu dacă avea traume, dacă ascundea ceva anume și masca asta de față cu fetele de la școală, dar știu că ea vedea altfel școala, vedea altfel sistemul de învățământ - punea manierele, stilul de viață, deasupra unor cunoștințe generale sau de domeniu. Citez: „- Luați-vă manualele, a zis domnișoara Brodie de multe ori în toamna aceea, țineți-le ridicate în mâini, în caz că avem musafiri nepoftiți (*alți profesori, adică). Dacă apar astfel de musafiri, le spuneți că facem lecția de istorie... de poezie... de gramatică... (...) Între timp, am să vă povestesc despre ultima vacanță de vară din Egipt... am să vă povestesc despre îngrijirea pielii și a mâinilor... despre francezul pe care l-am cunoscut în trenul spre Biarritz... și trebuie să vă povestesc despre picturile italiene pe care le-am văzut (...)” - cred că este destul de bine conturat, în acest paragraf, ce anume vreau să spun.

Mi-a plăcut mult, e o carte care se citește ușor (dacă deja ești un inițiat al lecturii - evident, nu e o carte pe care s-o citești dacă te-ai apucat de ieri de citit) într-o după-amiază însorită, o lectură plină de învățăminte și profundă. Jean Brodie, un personaj reușit, sublim, amuzant, pe care nu-l voi uita prea curând. Un personaj care și-a pus amprenta și asupra altor personaje - de fapt, cred că asta este foarte frumos de urmărit în cadrul romanului: influența pe care domnișoara Brodie o are asupra celorlalte personaje, felul în care-și lasă amprenta, chiar și după fetele sunt nevoite să plece la liceu, asupra fostelor eleve. Și-ți aduce aminte cu drag, de ce nu, de anii gimnaziului, când un învățător era tot ce-aveam în fața tablei. Eh, vremuri! Acum, dacă stau și mă gândesc, nu-mi mai rămâne decât să văd filmul (da, romanul a fost ecranizat) și să trag concluziile. Poate fac și-o comparație carte-film, de ce nu? 

Vreau să mulțumesc, bineînțeles, Editurii Vellant pentru acest roman, Domnișoara Brodie în floarea vârstei, care poate fi comandat de pe site-ul editurii, cu un click AICI. Vă recomand cărțile din colecția Endorfiction; endorfinele-s mai mult decât bune (evident, când sunt stimulate prin mijloace „benefice”), să știți! Să aveți parte de lecturi minunate și pe placul vostru!

luni, 15 iulie 2019

Bijuteriile Kabbalah și Lumina Lor, THEA O. HAIMOVITZ

Află cum poți elimina blocajele din viață cu ajutorul Kabbalah 

Marți, 16 iulie, la Librăria Cărturești Atrium Mall din Arad, va avea loc evenimentul dedicat unei cărți speciale. Veți afla poveștile unor personalități cu gândire de factură kabbalistă, precum Giordano Bruno și Pico della Mirandola, dar și istorii ascunse, unele uitate, altele niciodată scrise până acum. Veți descoperi, de pildă, povestea moștenirii fabuloase a lui Jaques Elias sau cum dăruirea de sine – o caracteristică a influenței pozitive a filosofiei Kabbalah – a marcat destinul regelui Carol I. Paginile acestui volum vă vor dezvălui cum se naște o bijuterie personalizată semnată de Thea O. Haimovitz. 

Care sunt ingredientele care alcătuiesc rețeta succesului unei astfel de piese? Cartea are o grafică de excepție grație imaginilor de arhivă oferite de Muzeul de Istorie al Municipiului București și fotografiilor semnate de Rolf Vescan, Vlad Munteanu sau Daniel Costache. 

Evenimentul, care va avea loc la ora 18.00, va fi urmat de o sesiune de autografe.

miercuri, 10 iulie 2019

Barbă Albastră, de Amélie Nothomb - Recenzie


Editura: Trei
Rating: 3 din 5 steluțe
Număr de pagini: 144
Anul apariției: 2019
Traducere: Claudia Constantinescu

„- Moarte?
-Nu. Moartea nu înseamnă dispariție.”

Amélie Nothomb (pe numele ei adevărat Fabienne Claire Nothomb) s-a născut în 1966 în oraşul belgian Etterbeek, într-o familie de diplomaţi. A locuit pe rând în Japonia, China, Statele Unite, Bangladesh, Burma şi Laos. A debutat în 1992 cu romanul Igiena asasinului şi a câştigat numeroase premii, printre care Marele Premiu pentru Roman al Academiei Franceze şi de două ori Premiul Alain Fournier. Cărţile ei au fost traduse în peste douăzeci şi cinci de limbi. În seria de autor Amélie Nothomb, a mai apărut romanul Loveşte-ţi inima! (recenzia o găsiți AICI)

„- Din păcate, slăbiciunea sufletească a devenit astăzi ceva normal.”

Saturnine e hotărâtă să-şi caute chirie, pentru că dormitul pe canapea în micul apartament al prietenei sale nu este o soluţie pe termen lung. Şi are norocul să găsească o ofertă extrem de atrăgătoare: o cameră spaţioasă, cu chirie modică, într-o zonă selectă a Parisului. Desigur, mai sunt şi alte persoane care vor să vadă camera, însă doar ea pare cu adevărat interesată de ofertă, celelalte dorindu-şi doar să-l vadă pe proprietar, don Elemirio Nibal y Milcar, ale cărui opt precedente colocatare au dispărut. Şi, într-adevăr, don Elemirio o alege pe ea drept a noua sa colocatară. E un bărbat ciudat, care vorbeşte ca din cărţi şi nu iese niciodată din casă. Saturnine are acces la întregul apartament, mai puţin la o cameră în care îi este interzis să intre. Ce se ascunde acolo? Va dispărea și Saturnine asemenea celor opt femei de dinaintea ei? Și ce s-a întâmplat oare cu ele?

Ăăă, nu știu cum să-ncep această carte decât prin a spune că mă așteptam la mai mult. De fapt, cred că este nepotrivit să spun acest lucru deoarece am mai citit o singură carte de la Amélie Nothomb, Lovește-ți inima!, cum am spus și mai sus, deci e cam ipocrit să-mi formez deja o părere despre ce scrie și cum scrie, de fapt, autoarea. Așa că am să spun doar că mi-a plăcut într-o măsură, dar, în același timp, mi-a și displăcut într-o anumită măsură. Parcă mă așteptam la cu totul o altă poveste, nici acum, după ce am terminat cartea - recunosc, am terminat-o acum ceva timp pe când încă eram în toiul facultății, al învățatului - nu îmi dau seama la ce se referă titlul, Barbă albastră, decât făcând o aluzie oarecare la don Elmeirio Nibal y Milcar, un imperios domn spaniol, un „sânge albastru” care primește alte doamne în gazdă, în frumoasa și imensa sa casă. Și cam atât, drept să vă spun. Parcă titlul, în primă instanță, te trimite cu gândul la altceva. Nu știu dacă Amélie Nothomb a vrut express să aibă o carte care se numeșe așa sau a făcut vreun artificiu literar, dar pe mine m-a depășit situația asta. Zău!

S-o țin în altă manieră, mi-a plăcut la nebunie misterul cărții. Nu, nu e o carte polițistă, nu e un thriller și așa mai departe, dar are o atmosferă destul de ciudățică, așa, apăsătoare pe alocuri, domnu' acesta al cărui nume complet nu l-am reținut și n-o voi face, Elmeirio, poartă un mister, planează asupra lui ceva neașteptat, parcă te gândești că nu poți avea încredere în ceea ce-ți transmite, parcă ar cobi și ar mășlui ceva. Nu știu, eu așa l-am simțit; drept care mi-a plăcut acest lucru, anume construcția sa, trecutul său, replicile sale frumos gândite, tăria sa, precum și inaccesibilitatea celorlalte personaje. El pare trăi într-o lume dominată de reguli proprii, într-o lume în care universul se circumscrie în jurul său. Da, l-am găsit și arogant și enervant și mincinos și nedemn de încredere. Parcă mi-a stârnit ceva ce, de mult timp, un personaj n-a reușit să-mi stârnească. Și-am vrut să citesc tot mai mult să aflu care-i de fapt chestia, de ce Elmeirio are acest caracter care ori îți place, ori, bineînțeles, îți dispalce. Cam asta m-a aventurat mai mult în lectură, nicidecum „acțiunea” care, de altfel, nu prea există. 

Nu mă îndoiesc că Amélie Nothomb n-ar putea scrie dinamic, efervescent din punctul de vedere al desfășurării acțiunii - de fapt, sunt sigur că în acest roman, Barbă albastră, a mizat mai mult pe psihologie, pe conflicul interior al personajelor & pe conflictul exterior dintre acestea. Totuși, am găsit maniera puțin redundantă, pe alocuri plictisitoare, fără să-mi transmită nimic. Dar, cu riscul de a mă repeta, ce mi-a plăcut cel mai mult au fost personajele: Saturnine, personajul feminin principal, care ajunge să trăiască, drept colocatară, cu acest don Elmeirio Nibal y Milcar, ea dovedindu-se, în cele din urmă, cea inabordabilă, care nu cade pradă încercărilor lui Elemirio, ea dovedind stăpânire și reținere. Chiar mi s-a părut un personaj veridic, accesibil totuși cititorului - un personaj cu care poți rezona, care reiterează anumite idei și trăiește anumite sentimente, în circumstanțe definitorii oricărui suflet omenesc. 

„- Dumneavoastră, care sunteți catolic până-n vârful unghiilor, cum tolerați faptul că sunt atâtea atrocități în Bilbie?
- E o carte realistă. Consider că textul nostru sfânt nu alimentează nicio iluzie cu privire la natura umană.
- Și că vă arată că Dumnezeu e un ticălos, asta nu vă deranjează?
- Eu nu văd lucrurile așa. (...)”

Trăgând o linie, putem spune că mi-a plăcut, mai ales că a fost o lectură ușoară care nu a făcut prea mult apel la necesitatea de a mă concentra pentru a o înțelege. Am citit-o rapid într-o perioadă în care abia reușeam să citesc, deci mi-a oferit satisfacția de a fi terminat o carte, oricare ar fi fost ea. Sunt sigur că ar fi avut un potențial mai mare, sunt sigur că unii au înțeles-o altfel și chiar le-a plăcut nebunia aceasta a lui Amélie Nothomb, această nebunie erudită, autentică, plină de umor (da, am uitat să vă spun, cartea chiar are un umor aparte), dar eu mă declar mulțumit de faptul că am trecut în revistă și acest roman semnat Amélie Nothomb. 

Vreau să mulțumesc Editurii Trei pentru posibilitatea de a citi romanul Barbă albastră. Puteți comanda romanul de AICI. De asemenea, vă recomand să stați cu ochii pe site-ul editurii, eu am văzut numeroase apariții pe care abia aștept să pun mâna și să le citesc. Lecturi frumoase să aveți și cât mai cu spor!