joi, 13 februarie 2020

Lansare - album Marin Gherasim - 19 februarie, ora 18:30, Carusel


Editura Vellant, KPMG Romania și Cărturești Carusel au plăcerea de a vă invita la evenimentul de lansare a volumului Marin Gherasim, publicat recent la Editura Vellant și semnat de Alexandru Davidian. 

Evenimentul va avea loc miercuri, 19 februarie, la Librăria Cărturești Carusel (Str. Lipscani, nr. 55), ora 18:30. Invitatul special al acestui eveniment va fi domnul H.R. Patapievici. KPMG Romania a susținut publicarea și traducerea acestui volum, care oferă o perspectivă fascinantă asupra vieții și operei lui Marin Gherasim. Alexandru Davidian și-a desfășurat cercetarea pe parcursul a multor ani, timp în care a încercat să cunoască în profunzime activitatea lui Marin Gherasim, inclusiv prin intermediul unor întâlniri directe cu artistul. Carte de istorie, artă şi prietenie, lucrarea de faţă prezintă treptele existenţei şi operei unui pictor ce a beneficiat din plin de darul virtuos al răbdării şi al speranţei, al reflecției față de sine şi față de ceilalți, în căutarea unei soluții de reaşezare sufletească, de regăsire a unui ideal spiritual, de-a lungul unui drum sinuos având ca punct culminant o simplificare, o esențializare a vieții. 

După evenimentul de lansare vă invităm la un pahar cu vin, în bistroul de la ultimul etaj al librăriei. Un prilej tocmai bun de a ne cunoaște sau de a continua discuțiile începute anul trecut.

Fotograful de la Mauthausen - noutate Corint Istorie


Fotograful de la Mauthausen (colecția Corint Istorie) relatează destinul catalanului Francisco Boix, un supraviețuitor al lagărului de concentrare din apropierea orașului austriac Linz. Mii despanioli republicani au plecat în exil după ce forțele naționaliste conduse de Franco au învins în Războiul Civil (1936–1939). Dintre cei fugiți peste hotare, 7.500 de spanioli au fost capturați de germani în Franța, după ocuparea țării în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Au fost luați prizonieri   și   apoi   deportați   în   lagăr,   unde   Boix,   lucrător   în   laboratorul   fotografic   de   la Mauthausen, împreună  cu  alți deținuți   au reușit să  salveze de  la  distrugere  circa  2.000   de negative cu atrocități comise de ofițerii SS. Multe dintre fotografiile colecției au fost utilizate ca probe în cadrul proceselor postbelice intentate foștilor demnitari naziști. La câțiva ani după încheierea războiului, fotograful – a cărui sănătate s-a șubrezit foarte mult din cauza condițiilor inumane din detenție – a murit. Datorită eforturilor tânărului hotărât și curajos, s-au păstrat însă o parte dintre dovezile ce au acuzat și au demascat un sistem concentraționar teribil și o ideologie criminală.

„O carte cu  fotografii terifiante, care a stat la baza filmului cu același nume, disponibil  pe Netflix. Fotograful de la Mauthausen, regizat de Mar Targarona, fără a fi un blockbuster, a reușit să mătulbure și  să mă  sensibilizeze.  La finalul filmului  sunt  prezentate  adevăratele  fotografii ale poveștii. Una mi-a atras în mod deosebit atenția, cea care înfățișează cadavrul șefului lagărului, linșat și aruncat în gardul de sârmă ghimpată. Fără milă, așa cum ar trebui să fie, în numele justiției și al răzbunării.” - Carlos Boyero, El País 

„În   momentul   înfrângerii   germanilor,   dintr-un   hoț   de   fotografii   oficiale,   Boix   a   devenit fotoreporter   al   eliberării   deținuților.   Volumul  Fotograful   de   la   Mauthausen,   ilustrat   cu fotografiile salvate de la distrugere și cu cele realizate de Boix însuși, demonstrează cum este posibil să îmbini în mod armonios mărturiile cu documentele de arhivă, pe baza cercetării riguroase.” - Rafael Núñez Florencio, El Cultural

duminică, 9 februarie 2020

Variațiuni pe o temă dată, de Ana Blandiana - Recenzie


Editura: Humanitas
Rating: 5 din 5 steluțe
Anul apariției: 2018
Număr de pagini: 132

Ana Blandiana (nume literar al Otiliei-Valeria Coman, căsătorită Rusan) s-a născut la Timişoara, la 25 martie 1942. Studii de filologie romanică, licenţiată a Facultăţii de Filologie a Universităţii din Cluj. Burse de studii la Iowa University (SUA), Heidelberg Universität, DAAD Berlin.

„Un poem de dragoste despre nedespărţirea prin moarte. Cea mai metafizică dintre cărţile mele.“ – Ana Blandiana

N-am să pot să descriu, vreodată, cât de frumos scrie Ana Blandiana. Cât de sensibile sunt cărțile sale, cât de pur este lirismul pe care-l abordează. N-am cum, pur și simplu! Am crescut cu poeziile Anei Blandiana, poate de la poezii puerile, pentru copii, până la poezii despre viață, iubire, durere, timp. Poate sunt impresionist, dar n-am cum altfel. Îmi place Ana Blandiana prin ceea ce înseamnă ea - nu doar prin cartea de față, ci prin toată activitatea sa literară: poeme, proză, eseistică, critică. Deopotrivă, cartea de față a fost una care m-a apropiat și mai mult de ceea ce Ana Blandiana scrie. Variațiuni pe o temă dată a fost o carte pe care, deși am citit-o rapid, am resimțit-o ceva timp după lecturare. Poeziile sunt profunde, emoționante, sunt, așa, cum să zic, reale, spun adevăruri și pun întrebări, îți dau de gândit și, nu știu, cred că trebuie să ai o oarecare „avizare” literară atunci când le citești. Eu susțin totuși că anumiți autori nu-s pentru oricine - nu la modul că alții nu ar înțelege-o, ci la modul subiectiv, în care se poate ca această carte să ți se pară superbă, emoționantă, sau să nu-ți atingă nicio coardă sensibilă. La o adică, mă refer aici la natura fiecărei persoane, natura de a simți și de a privi lucrurile, perspectiva (subiectivă, prin definiție) asupra lor. Ei, bine, eu fac parte din acea tagmă de cititori care se dă în vânt după cărți emoționante, după emoții (ne)gratuite și manifestări ale frumosului. De asta-mi place Ana Blandiana, pentru că, pentru stimata autoare, cuvântul are o putere inimaginabilă, de necontenit. Iar amintirile sunt izvorul unei nesecate imaginații a simțurilor și a sufletului.

Nu pot spune mai mult, v-am spus, nu sunt critic literar, nu pot aborda mai multe valențe ale poeziei, având în vedere că nu fac studiu de caz sau alte lucruri de acest gen. Vă pot spune doar că mi-a plăcut, și-am să citesc oricând, cu drag, orice scrie Ana Blandiana. Pentru că nu voi putea fi dezamăgit vreodată, întrucât mi-a câștigat, ca scriitor, respectul. Și e unul mare și necondiționat, pentru că Ana Blandiana este, de fapt, una dintre marile scriitoare ale acestei țări, este una dintre figurile de referință ale literaturii românești și ale poeziei noastre naționale. 

Lecturi frumoase și cu spor să aveți!

vineri, 7 februarie 2020

Lansare Ultimele zile ale aristocrației ruse, de Douglas Smith, colecția Istorie cu blazon


Lansare Ultimele zile ale aristocrației ruse de Douglas Smith, colecția Istorie cu blazon

Editura Corint vă invită la lansarea volumului Ultimele zile ale aristocrației ruse de Douglas Smith, volum apărut în cadrul colecției Istorie cu blazon, coordonată de Filip-Lucian Iorga-Bărbulescu. 

Evenimentul va avea loc miercuri, 12 februarie, ora 18:30, la Librăria Cărturești Carusel din București.

Vor lua cuvântul: Georgeta Filitti, istoric, Antoaneta Olteanu, profesor, etnolog, traducător, Sandra Ecobescu, președintele Fundației Calea Victoriei, Filip-Lucian Iorga-Bărbulescu, coordonatorul colecției Istorie cu blazon.

„Când bolșevicii au ajuns la putere, în 1917, noul regim a început să îi transforme pe aristocrați în pauperi, exilați sau de-a dreptul în leșuri. [...] Douglas Smith, un fost diplomat american și o autoritate în istoria sovietică, autorul câtorva cărți fundamentale, [...] adoptă o perspectivă inedită atunci când optează să scrie istoria revoluției, concentrându-se asupra clasei dispărute: cine au fost membrii ei? Cum a fost viața lor înainte de revoluție? Ce li s-a întâmplat mai apoi? Cercetarea lui Smith este remarcabil de minuțioasă [...]. Percheziții, arestări, concedieri, confiscări, exilări interne, întemnițări, torturi, execuții și chiar profanări de morminte – acestea șimulte alte experiențe sumbre sunt descrise de Douglas Smith în stilul său absolut captivant. Autorul menționează evenimente istorice, dar intenția sa este de a demonstra cum acestea și-au pus amprenta asupra personajelor. El zugrăvește cu o limpezime brutală adevărul exprimat și de Orwell în Ferma animalelor: o nouă aristocrație – una politică – se formează întotdeauna pentru a o înlocui pe cea dispărută și a beneficia de plăcerile traiului pe spinarea altora. Smith redă povești pilduitoare și amare despre politică și putere, dar și despre profunda suferință umană pe care acestea le generează, în mod inevitabil.”- Kirkus Reviews 

„Absolut palpitantă, excelent documentată și cu o distribuție formată atât din aristocrați ruși de-a dreptul flamboaianți, membri a două dintre cele mai mărețe și mai nobile dinastii, cât și din comisari sovietici brutali, Ultimele zile ale aristocrației ruse este o carte de istorie extraordinar deimportantă, dar și o poveste emoționantă despre oameni, despre măreția și dispariția nobilimii ruse și despre supraviețuirea individuală a unora dintre membrii săi.” - Simon Sebag Montefiore

„Nemaipomenită și excelent istorisită!” - Rosemary Sullivan, The Wall Street Journal

„Captivantă... plină de evenimente și anecdote minuțios redate.” - Liesle Schillinger, The New York Times

Lucrare distinsă cu Pushkin House Russian Book Prize 2013, desemnată „cea mai bună carte a anului 2012” de Salon și „cea mai bună carte a săptămânii” de BBC Radio 4.

marți, 4 februarie 2020

alături cu drumu, de Nora Iuga - Recenzie


Editura: Casa de pariuri literare
Rating: 5 din 5 steluțe
Anul apariției: 2018
Număr de pagini: 84

„și ei fluierau atât de asurzitor din orga electronică
îmi fluiera trupul întreg în fața muzeului erotic
negrul ăla            iar negrul
adulmecînd parfumul de trandafir amestecat cu sudoare
nările imense rezervoare de gheață
și voluptate ca toate orificiile
așteaptă trenul să intre în tunel
și întunericul compact cînd ești înghițit total
în tine și vrei să faci dragoste pe masa de operație”

N-am să fac o recenzie prea lungă, de fapt, nici măcar n-o să fie o recenzie, ci pur și simplu gândurile mele (ȘI) despre această carte, pe lângă altele scrise de Nora Iuga (ce-i drept, doar de poezii) pe care le-am citit. Am și romane semnate de către această doamnă în bibliotecă, dar nu mă simt, încă, pregătit să le abordez. În schimb, mereu mi-a plăcut lirismul autoarei, mereu mi-au plăcut imaginile pe care le-a creat, scenele cărora le-a dat viață, cu un limbaj plastic, dar nu în sensul efervescenței figurilor de stil, a metaforelor; nu, nu, ci vorbesc despre un lirism pur, visceral, nu știu cum să-l numesc, vorbesc despre o poezie a lucrului, o poezie palpabilă, de multe ori plină de furie & durere & amintiri & timp trecut, ca un manuscris al refulării, al anumitor amintiri. Nu știu cât de înțeles mă fac, în schimb, poezia Norăi Iuga este, după cum autoarea spune (despre ea însăși) „în afara oricărei identități”. Scrisul ei nu are granițe, nu cunoaște bariere psihice, fizice, ci este un stil sui generis, unul al lucrurilor create și increate, un stil frumos & urât (fazual spus) deopotrivă; la o adică, îți place ori nu-ți place, și cam atât. De multe ori poate m-aș fi întrebat „oare ce vrea să zică în poezia asta”?, deoarece poți găsi de multe ori, citind, lacune raționale, o poezie inabordabilă din punct de vedere rațional. Dar mi-am dat seama totuși că poezia nu caută a fi explicată, țesută, ci poezia pur și simplu trebuie trăită, trebuie să te-atingă într-un mod subtil în acel loc pe care-l numim conștiință/suflet/identitate interioară. Și, sincer, asta-mi place cel mai mult la poezia Norăi Iuga, anume faptul că mereu m-a mișcat, m-a emoționat pe alocuri, mereu mi-a dat de gândit și mi-a potențat creativitatea - mi-a extins universul imaginilor și m-a inspirat. Autoarea are stilul aparte de a introduce cuvinte care, într-o măsură, ai spune că-s nepotrivite pentru o „poezie” - însă întocmai maniera în care le introduce, parafrazările, concordanța imaginilor, plasticitatea lor, verosimilul - asta te face să-ți spui că, într-adevăr, nu există bariere de stil, „bariere de identitate”. De fapt, alături cu drumu este de fapt o proză în poezie (sau poezie în proză, depinde de felul în care privești), fiind lipsită de rigorile anumitor caracteristici ale stilului liric. Este ca și cum autoarea a închis ochii fizici și i-a deschis pe cei ai sufletului, și-atunci a luat naștere actul creator - o carte a sincerității, o carte a timpului, o carte a vieții. Și de asta mi-a plăcut, pur și simplu, orice carte scrisă de Nora Iuga, pe care, de-a lungul anilor, am citit-o. 

„pata de grăsime pe care o lasă degetul
rămâne mereu o indecență ți se face rușine
de urma trupului tău în actele oficiale
strecurat abuziv pe ușa din dos
la fel ca pariul că ai să escaladezi everestul
ai să treci înot canalul mânecii ai să iei nobelul
și te lași păgubaș n-ai cum să explici
echilibrul instabil cînd celulele se ciocnesc
ca ouăle de paști ai grijă cum traversezi 
la intersecție unii te lasă să treci alții nu
am uitat ce-am vrut să spun cu ouăle de paști”

Nu pot să nu v-o recomand, dar nu știu câți dintre voi citesc poezie și abordează acest stil. Dar, drept să vă spun, mi se pare mult mai greu să sumezi atâta emoție într-o poezie, decât într-un roman întreg. Eu, deopotrivă, citesc de amândouă (deși, recunosc, poezie ceva mai rar).

S-aveți parte de lecturi cât mai frumoase și cu spor!