Rating: 3 din 5 steluțe
Număr de pagini: 512
Anul apariției: 2019
Traducere: Romică Lixandru
Autorul cărții, Dr. Mark Hyman este o autoritate recunoscută la nivel internațional în medicina funcțională, fiind în paralel medic de familie practicant, speaker, educator și un avocat activ al acestei laturi a medicinei. Medicina funcțională se ocupă cu optimizarea stării de sănătate a indivizilor prin intermediul nutriției. În paralel cu activitatea de medic Dr. Hyman este editor medical la publicația The Huffington Post. În trecut a fost colaborator medical pentru numeroase emisiuni de televiziune americane, actualmente fiind consilier și uneori coprezentator invitat la The Dr. Oz Show. Cărțile sale se vând ca pâinea caldă în America și nu numai, drept dovadă, s-a clasat de 12 ori pe primul loc în topul New York Times al celor mai bine vânduți autori, având în palmares până acum 12 bestselleruri. Dintre acestea amintim: The Blood Sugar Solution 10‑Day Detox Diet, The Blood Sugar Solution 10‑Day Detox Diet Cookbook, The Blood Sugar Solution, The Blood Sugar Solution Cookbook, The UltraMind Solution, The Daniel Plan, The Daniel Plan Cookbook sau UltraMetabolism. Dr. Mark Hyman este unul dintre cei mai activi luptători împotriva epidemiei americane de obezitate, contribuind alături de alți lideri din domeniul său de activitate la eradicarea acesteia prin oferirea de educație nutrițională populației de toate vârstele.
E înțeles de la sine faptul că omul de astăzi, cu tot ce înseamnă el, și vânătorii-culegători, strămoșii nostri, se află în volume diferite ale unei cărți care poartă numele de „Evoluție”. Omul de astăzi s-a adaptat lumii din care face parte, dar n-a fost un proces rapid, bineînțeles, ci s-a întins pe perioade de mii de ani. Ne-am adaptat vitezei, transformărilor, ne-am adaptat intempestivului, necunoscutului. Ne luăm prânzurile în pachete și le mâncăm, pe fugă, în trenuri și metrouri, bem sucuri pline de zahăr ca să ne potolim setea, mâncăm peste măsură când sute de milioane de oameni dorm înfometați. Este mersul firesc al lumii din care facem parte; suntem miliarde pe acest Pământ pe care îl considerăm infinit, nețărmurit și-i mulțumim dând găuri în el, tăind păduri, pescuind excesiv, exterminând, producând excesiv gaze cu efect de seră și sufocându-l, încălzindu-l peste măsură și arzându-l.
Poate pentru prima dată în miliardele de ani ale istoriei Pământului, omul a devenit singura specie biologică ce și-a asumat rolul de conducător planetar. Apăsând pe niște butoane, manevrând instrumente de bord, fără a ști totuși în ce direcție se îndreaptă. Oamenii au strâns laolaltă plante, animale, substanțe chimice din atmosferă, roci, mări – toate ca într-o țesătură construită, în principal, pentru bunăstarea propriei specii. Este, după cum am spus, mersul firesc al lumii din care facem parte. Dar direcția în care mergem nu știu cât de firească va urma să ni se pară. Și ne vom întreba, unde am fost când toate acestea ni s-au întâmplat? Aici am fost, pentru că acest lucru se întâmplă chiar acum. Am schimbat lumea în care trăiau strămoșii noștri încât să ne fie cât mai „confortabilă”. Dar, în trecut, agricultura a fost cea care ne-a schimbat pe noi, literalmente: prin hrana pe care o consumam, genele care au apărut pentru a putea procesa respectiva hrană (poate dacă strămoșii noștri ar fi început să mănânce iarba, astăzi am fi putut exploata, nutrțional, și noi această formă de energie, așa cum au început să bea lapte, astfel încât am devenit capabili să ne hrăin și cu laptele altor specii de mamifere), modificările pe care le-au suferit echipamentele noastre enzimatice și sistemul digestiv. Toate acestea au fost reacții de adaptare la îndeletnicirile noastre și la mediul în care trăiam. Le purtăm și astăzi, deoarece trecutul este în noi.
Suntem ceea ce mâncăm. Sau, mai bine zis, suntem ceea ce, într-o mare măsură, a mâncat mâncarea noastră. Și aici fac referire nu doar la animale, ci și la plante. Când populația a început să crească, rezervele de hrană au început să fie tot mai puține. Se producea prea puțin, însă era nevoie de mult mai mult. Fermelor le-au luat locul industriile zootehnice colosale, extinse pe zeci de hectare, producând milioane de tone de carne anual, carne ce va ajunge în farfuriile sub forme extrem de diverse, nu înainte de a trece prin procese de rafinare și conservare: mezeluri, salamuri, conserve, pateuri, semi-preparate și așa mai departe. Același lucru s-a întâmplat și cu cerealele, leguminoasele, fructele, nucile. S-a urmărit obținerea de soiuri mai productive, care să crească mai rapid, care să presupună un consum mai mic de energie spre a fi îngrijite – nu se mai lucrează manual, sau dacă se lucrează, nu se face în aceeași măsură în care se făcea cândva. Producerea de cantități industrială necesită valorificarea unor forțe de muncă ce sunt asigurate de către utilaje automate și semi-automate, mult peste capacitățile și îndemânările manuale ale omului. Se folosesc pesticide, insecticide, hormoni și stimulatori de creștere, substanțe de multe ori toxice pentru organismul uman. În cele din urmă, odată ce consumăm aceste produse, vom consuma, pe lângă fitonutrienții conținuți, și o parte din toxinele cu care au fost tratate. Industria de manipulare genetică a plantelor și a animalelor a luat amploare în ultimii zeci de ani, datorită numeroaselor descoperiri în domeniu și odată cu creșterea mondială a populație, deci odată cu creșterea cerințelor de hrană. S-au obținut hibrizi, spre exemplu, vaci crescute exclusiv pentru carne, ori pentru lapte, găini care fac de zeci de ori mai multe ouă decât găinile crescute în gospodăriile rurale, porci ale căror genunchi plesnesc sub greutatea propriului corp – îndopate, până la saturație, cu antibiotice, cu hormoni și furaje pline de chimicale. S-au făcut manipulări genetice pentru obținerea unor soiuri noi de plante, mai hrănitoare, mai colorate și mai mari, mai rezistente diferitelor condiții climatice – până și plantele s-au adaptat, fotosintetic, la diferite condiții naturale. Totul pentru a spori producția și a asigura capitalul global de hrană al omenirii. Metodele de conservare au asigurat posibilitatea stabilizării calității și proprietăților organoleptice ale multor produse, pe perioade îndelungate de timp, astfel încât, în ziua de azi, pe mesele noastre, ale românilor, găsim produse originare din toate colțurile lumii.
De-a lungul timpului, „valoarea mâncării” a fost deseori denaturată, să spun așa. De mult timp „a mânca” nu mai este ceva social, cum poate era odată;„ a lua masa”, cândva, însemna că toată familia se-adună, seara, astfel încât actul în sine nu reprezenta doar asigurarea aportului alimentar, ci și o cale optimă de a te apropia de cei dragi, de a discuta și de a vă asculta unul pe celălalt. Acum, deseori, mâncăm pe unde apucăm. Și mâncăm excesiv, deseori. Nu fiindcă ne este foame, ci din cauza circumstanțelor sociale, din cauza familiei și prietenilor, din cauza ambalajelor, din cauza numelor și a numerelor, din cauza culorilor, a formelor, a distragerilor. Mâncăm, în mare parte, din cauza a ceea ce se află în jurul nostru. Mâncăm chiar mai mult decât credem. Mulți ar fi surprinși dacă le-aș spune că dacă ar consuma o pungă întreagă de semințe de floarea-soarelui, de o 100 de grame, și-ar asigura cam o pătrime din necesarul caloric zilnic.
În ziua de astăzi, pe întreg mapamondul, un dezastru metabolic a dus la o epidemie globală de diabet de tip 2, obezitate și boli cardiovasculare. Costurile serviciilor de sănătate continuă să crească, deoarece suntem, parcă, mai bolnavi ca niciodată, având un procent în creștere al persoanelor care suferă de boli cronice cauzate, în mare măsură, de alimentație. Acesta este un lucru extrem de îngrijorător – așa cum, colectiv, am ajuns în punctul de față, tot așa, colectiv, ar trebui să abordăm aceste probleme biologice, sociale, economice, provocate de regimul nostru alimentar și de bolile declanșate de ceea ce mâncăm. Există numeroase articole care blamează grăsimile, care susțin diferite diete, există numeroși guru care îți asigură, cu patos, faptul că alimentația vegană, e cea care îți asigură o viață lungă și sănătoasă, precum și cei care susțin că noi nu am fost crescuți așa, iar strămoșii noștri nu vânau, cu sulița și arcul, căpățâne de varză și tuberculi de cartofi, deci „stă în genele noastre” să mâncăm carte și să fim ultima verigă a unui anumit lanț trofic. S-au scris sute de cărți despre ce e bine să introduci în alimentația ta pentru a-ți asigura o calitate crescută a vieții.
Există milioane de nutriționiști în întreaga lume, pe care-i putem împărți cu ușurință în tabere diferite, fiecare susținându-și propriile convingeri și există nutriționiști gata să te convingă de faptul că, citez, „sub acțiunea taninurilor din cafea, laptele se transformă în brânză” (am auzit acest lucru chiar anul trecut, venind din partea unei personalități mondene, doctor nutriționist, de la noi). Nu aș vrea să fac o recenzie absolută, să spun așa, a cărții de față (de altfel, e clar despre ce este vorba). Însă, aș mai vrea să punctez câteva aspecte pe care le consider relevante – atât atunci când luăm în calcul viabilitatea unui studiu științific, a unei lucrări de specialitate, a unui articol publicat pe internet și la îndemâna oricui, cât și atunci când căutăm răspunsurile întrebărilor privitoare la ce ar trebui să mâncăm pentru a fi mai sănătoși. E clar faptul că, așa cum am spus, avem accesibilitatea de a consulta mii de studii realizate asupra obezității, metabolismului și a bolilor cardiovasculare, asupra laptelui, ouălor, cărnii, sute de persoane au scris despre ce e sănătos să mâncăm și ce, dimpotrivă, nu este și cum ar trebui să abordăm regimul nostru alimentar pentru a fi în concordanță cu un stil de viață cât mai sănătos. Știința se bazează pe argumente, pe ipoteze, pe teorii, pe date concrete, confirmări sau infirmări, pe raționamente. Chiar și pe imaginație. Oamenii de știință se confruntă între ei – își aduc dovezi unul altuia, infirmându-și concluziile, considerându-le neadecvate, prost făcute, lacunoase. Afirmă, cu tărie, că studiul lor este cel corect, iar concluziile lor sunt irefutabile. Eu nu contest nimic, dar nici nu pot crede tot ce citesc – fiindcă, cel mai adesea, și mai ales în domeniul disciplinei nutriției, am ajuns să mă întreb „și eu, acum, cu cine votez?”, deoarece într-un articol mi se spunea să mănânc grăsimi saturate, iar în altul mi s-a spus să le evit pe cât posibil, acesta fiind doar un exemplu. Ca tânăr student, mereu am crezut în infailibilitatea științei. Dar au fost momente în care am ajuns să-mi pun întrebări. Și-am ajuns la concluzia că, cel mai probabil, e bine să mănânci câte puțin din toate (mai puțin margarină).
Biologia umană este deosebit colosal mai complexă decât se încearcă a fi „cuantificată” în diferitele studii de specialitate. Este o reacție în care se înlănțuiesc procese genetice, procese hormonale, fiziologice și biochimice, procese ce variază în funcție de condițiile de mediu. Și care este mediul cel mai apropiat corpului nostru, dacă nu alimentația? Hrana nu înseamnă doar calorii, nu joacă doar un rol nutritiv, ci joacă și un rol informațional, și ca într-o buclă locală, corpul nostru mereu ne va oferi un feedback – hormonal, genetic, biochimic, energetic. Alimentația ne influențează extrem de puternic, fiind capabilă să schimbe integritatea biochimică, hormonală, genetică a organismului nostru, și are efecte chiar și asupra sistemului nostru imunitar și a florei noastre intestinale.
Pentru a găsi răspunsuri, există numeroase modalități de a pune întrebări, să spun așa. Există tipuri diferite de studii – studii observaționale, de cohortă, teste randomizate controlate, studii clinice, studii populaționale, chestionare și sondaje – iar concluziile ce pot trase în urma realizării acestora diferă foarte mult: unele demonstrează existența unei relații cauzale, iar altele demonstrează existența asocierilor. Fiecare tip de studiu are avantaje și lacune specifice, și e cam imposibil să tragi concluzii viabile și definitive doar dintr-unul singur. Spre exemplu, oare un studiu realizat pe oameni cărora li se oferă direcții nutriționale și sfaturi în vederea abordării unui anumit plan alimentar este unul și același cu un studiu în care oamenii respectivi sunt ținuți sub supraveghere, ba chiar li se asigură hrana, astfel încât cei care realizează studiul respectiv să fie siguri că vor urma planul alimentar prescris și nu vor trișa cu bomboane și covrigi? Bineînțeles, este mult mai costisitor realizare unui astfel de studiu, în care persoanele participante sunt ținute sub supraveghere continuă. De aceea, deseori, este relevant să facem săpături pentru a afla cine a finanțat studiul respectiv – doar pentru a elimina orice eventual conflict de interese. Este important de știut și ce populații au fost luate în studiu. Femei afro-americane, indieni dintr-un trib de la capătul lumii, eschimoși, bărbați europeni, copii asiatici? Nici nu e nevoie să spunem câte diferențe culturale există între aceste populații, diferențe ce se concretizează și în felul în care aceștia răspund la o anumită alimentație. Chiar dacă studiul demonstrează că există un efect specific al unei alimentații specifice în cadrul unei populații, extrapolarea acestui efect și asupra altor populații mi se pare invalidă. Studiile extrem de mari, realizate la nivelul unei întregi populații, se bazează prin cuantificarea tiparelor alimentare ale populației respective. Rezultatele se obțin, în principal, prin completarea chestionarelor privitoare la alimentație, care se bazează pe amintirile legate de ce ai consumat în ultima zi sau poate în ultima săptămână. Eu, unul, cu greu îmi amintesc ce am mâncat acum câteva zile (și am un profil alimentar destul de restrâns). Oricum, oricât de adevărate ar fi răspunsurile, și persoanele respective și-ar aminti, cu certitudine, ce au mâncat, cât de bine reflectă acest lucru ceea ce, nu știu, au mâncat în ultimii trei-patru ani?
Acum putem aborda problema finanțării. Finanțarea vine, în general, de la guvern, prin intermediul Institutelor Naționale de Sănătate și de la companiile private (medicale, farmaceutice, alimentară etc). Nu mă îndoiesc de faptul că există, într-adevăr, companii alimentare care chiar vor binele omenirii și vor răspunsuri reale. Totuși, tind să cred că în cazul în care, să dau un exemplu, Coca-Cola ar finanța un studiu despre băuturile carbogazoase, este extrem de posibil să descoperim faptul că, în cele din urmă, consumul acestor băuturi nu are nici cea mai mică legătură cu obezitatea sau alte boli. Este mult mai probabil ca studiu să revină cu rezultate pozitive în ceea ce privește consumul acestei mărci și nu a altora. Este derutant să știm cu certitudine care este „adevărul”. În principiu, bănuiesc că fiecare om de știință își susține punctul de vedere, anexând lucrării sale și alte lucrări care, în aceeași măsură, să-i confirmă și să-i susțină punctul de vedere. Mă întreb, de ce nu le-a anexat și pe cele contrare – probabilistic, mi se pare imposibil ca din mii de studii care au în vedere aceeași problemă, toate să fie de acord în privința unor anumite aspecte. În ultimă instanță, cred că ar trebui luat în calcul faptul că noi consumăm mâncare, nu elemente izolate, iar mâncare conține zeci de ingrediente – multe tipuri de proteine, multe tipuri de grăsimi, glucide, vitamine, micro- și macroelemente, și multe altele. Cercetările se axează pe tipare alimentare, pe combinarea complexă dintre aceste alimente, pe felul în care mâncăm. De-a lungul timpului, de multe ori consumul de grăsimi saturate a fost asociat cu riscul dezvoltării diferitelor afecțiuni cronice – obezitate, diabet, boli cardiovasculare. Produse ce poartă blazonul Cholesterol free sau Fat free au umplut raftele magazinelor americane (populația cu procentajul cel mai crescut de obezitate), promițând alegeri sănătoase – 100% guaranteed. Acuzarea nu este, deloc, echivalentă cu condamnarea. În aceeași măsură, există persoane care promovează o dietă bogată în grăsimi, și susțin că, în majoritatea studiilor, carnea consumată provine de la animale crescute în condiții industriale și hrănite cu furaje pline de hormoni, pestidice și antibiotice și are mai multe grăsimi polinesaturate inflamatoare Ω-6 și mai puține grăsimi polinesaturate antinflamatoare Ω-3 decât carnea animalelor hrănite cu iarbă. Drept urmare, este dificil să stabilim cu exactitate care sunt efectele pe care consumul de carne le are asupra organismului. Există totuși date mai solide în ceea ce privește legătura dintre consumul de carne procesată, cancer și boli de inimă. Și, într-adevăr, când punem carnea pe foc, se petrec unele lucruri care ar putea fi periculoase (temperaturile ridicate duc la formarea hidrocarburilor aromatice policiclice și a aminelor heterociclice, compuși care s-au dovedit a avea acțiune cancerigenă). Da, într-adevăr, este adevărat că cei care nu consumau frecvent carne erau mai sănătoși. Dar de ce? Am citit recent un articol despre healthy user effect, efectul utilizatorului sănătos. Ceea ce înseamnă că oamenii care vor să fie sănătoși vor evita alimentele despre care cultura spune că i-ar îmbolnăvi (carnea, grăsimile, alimentele procesate, alcoolul, drogurile, țigările) și vor adopta o atitudine comportamentală și nutrițională care îi fac mai sănătoși (vor practica exerciții fizice, mănâncă mai multe fructe și legume, se hidratează mai des, se suplimentează vitaminic etc). Așadar, ei sunt mai sănătoși datorită stilului lor general de viață și nu putem atribui acest aspect, în mod specific, consumului redus de carne.
Nu știu câte variabile se iau în calcul atunci când se fac diferite studii, dar știu că pot interveni numeroși factori de confuzie care pun, în cele din urmă, încrederea studiului respectiv la îndoială. Cred că, dincolo de toate informațiile pe care le avem la dispoziție, și nu sunt puține, trebuie să ne dăm seama că fiecare dintre noi este o individualitate biologică, cu organism propriu, cu manifestări diferite și cu modalități diferite de a aborda profilul nostru nutrițional potrivit. Și în această manieră, cred că trebuie doar să fim atenți la cum reacționează corpul nostru față de anumite alimente, încât să-i oferim ceea ce îi trebuie pentru a ne purta, sănătos și neobosit, prin viață.
Citind cartea
Mănâncă gras, fii suplu, pot spune că am ajuns la concluzia că nu există o alimentație care să fie bună pentru inimă, o alta care să prevină cancerul și osteoporoza, o alta care să prevină obezitatea sau demența sau diabetul sau orice altă patologie. Nu. Sunt de părere că noi, ca oameni și individualități biologice, am fost proiectați mult mai inteligent, iar natura, biochimia, fiziologia, nutrigenomica noastră este construită mult mai complex și nu se supune și limitează unor pattern-uri nutriționale. Știința nutriției este vastă și complexă și nu cred că putem trage concluzii viabile atunci când încercăm să izolăm substanțele nutritive și să le separăm de alimentație, per ansamblu. Am evoluat, de-a lungul timpului, consumând alimente integrale, nu ingrediente individuale, nu grăsimi și proteine și glucide izolate. Cu trecerea timpului, am eliminat alimente care, credeam noi, nu ne făceam bine, și-am introdus altele,
gluten free & lactose free & fat free. Ni s-a spus să nu consumăm grăsimi, apoi ni s-a spus că nu consumăm suficiente grăsimi. S-au găsit înlocuitori pentru zahăr care se spune că sunt mai sănătoși. Este posibil să existe riscuri în orice – deoarece, în cele din urmă, excesul este cât se poate de dăunător, de orice natură ar fi acesta. Nutriția înseamnă mult mai mult decât calorii, macro- și micronutrienți. Înseamnă o dinamică complexă a tuturor componentelor alimentare, care, în organismul uman, joacă roluri extrem de variate în funcție de condițiile noastre fiziologie și de informațiile „nutriționale” pe care corpul nostru le primește. Un stil de viață activ și o alimentație bogată în nutrienți reprezintă cea mai bună profilaxie și au un potențial preventiv extraordinar. În cele din urmă, mi-a făcut o enormă plăcere să realizez acest „joc de imaginație”; am încercat să consult și articole de specialitate, să le confrunt unele cu altele și abia după să trag concluzii. Este într-adevăr adevărat faptul că e foarte posibil să fi greșit în unele cazuri, dar asta înseamnă să înveți. Știu că nu dispun de întreaga informație de care am nevoie pentru a trage concluzii viabile și cât mai apropiate de realitate. Dar învățăm. Să spun „că știu” înseamnă să-ncetez să mai evoluez.
Mulțumesc prietenilor dragi de la
ACT și Politon pentru această carte
Mănâncă gras, fii suplu - chiar a fost ceva care m-a făcut să-mi pun întrebări și să vreau să caut, în cele din urmă, mai multe răspunsuri (și-am ajuns din lac în puț, cum s-ar zice, pentru că dincolo de a fi găsit răspunsuri, am ajuns să-mi pun, bineînțeles, și mai multe întrebări). Dar vă recomand cartea asta dacă doriți să vedeți cum se învârt lucrurile, să zic așa, în lumea nutriției, cât se minte, de fapt, în lumea științei - și cum se abordează problemele, în cele din urmă. Chiar mă declar mulțumit din acest punct de vedere. Și nu uitați că pe
site-ul lor găsiți o varietate de
audiobook-uri, sunt sigur că v-ar încânta! Spor la lecturi cât mai frumoase să aveți!
