Oameni si... oameni.

Despre oameni.

Un detaliu: nu sunt, tot timpul, ceea ce par a fi. Sunt schimbători, iar atunci când se schimbă uită să-și spună asta unii altora, sunt nehotărâți, triști, fericiți, le este frică și nu le place să înfrunte frica. Oamenii promit ușor, dar dezamăgesc și mai ușor. Le pălește frumusețea ușor, trăiesc ușor, își pierd valorile ușor ca, în cele din urmă, să devină niște nimicuri. Și fac asta atât de ușor!

Nu spun că nu există și oameni frumoși, care mai pledează și pentru valorile morale, dar, încet încet, aceștia devin niște rarități, precum zilele de douăzeci și nouă februarie! Iubesc să întâlnesc un om care citește o carte pe o bancă, în parc, sau la umbra unui copac, iubesc atunci când merg pe stradă și un om, un necunoscut, îmi zâmbește, iubesc să văd că vecina de la doi cumpără o legătură de pătrunjel, de leuștean, vreo două cepe de la bătrânica de lângă colț, doar pentru că are o inimă frumoasă, doar pentru că știe că dumneaei nu are o viață tocmai colorată și vrea să o ajue.

Ne asemănăm toți prin cuvinte. Dar, totuși, avem niște lucruri ce ne deosebesc în totalitate unii de alții (nu, nu am să zic „amprentele”): faptele! Ai fost ceea ce ai făcut, ești ceea ce faci și vei fi ceea ce aspiri să fii, nu trebuie decât să vrei, să te înarmezi cu ambiție și să pornești la drum. Poți, nu au fost cazuri în care nu ai putut. Cu toții suntem mari când vine vorba de intenții, dar atât de mici când vine vorba să le îndeplinim, dar nu trebuie să uităm un lucru: pe cei tari îi încântă o sarcină grea, cei slabi se mândresc că au reușit niște lucruri nesimnificative. Credem cu plăcere ceea ce vrem să credem, și, de multe ori, ignorăm semnalele de alarmă din jurul nostru. Construim ziduri, în loc să construim poduri. Stingem lumini, în loc să le aprindem.

La ce bun să fim nemuritori, dacă nu știm să ne folosim bine jumătate de oră? Dacă avem un scop în viață, putem suporta pe oricine. Putem fi oricine. Pentru că nu există un sigur fel de a fi „cineva”, ci cel puțin atâtea degete câte ai la o mână. Pentru a nu fi înlocuit, trebuie să fii tot timpul diferit.


Ne împiedicăm nu de munți, ci de pietre. Ne înecăm nu în oceane, ci în apa de ploaie. Nu se lasă suflați de tornade, ci de vânturile de vară.

E așa trist că „legile țării nu interzic nimănui să fie imbecil” și că „în loc să înjurăm întunericul”, nu „aprindem o lumânare”!

Suntem ceea ce iubim. Suntem felul în care iubim.