Pagină

sâmbătă, 13 septembrie 2014

Volum nou la Editura Univers






Salutare, dragi cititori!

După o vară în care, deși nu s-au făcut prezente noi apariții, s-a lucrat la cele ce vor fi publicate în toamna asta, Editura Univers ne prezintă un nou titlu, proaspăt venit din tipar: „Ciudata mea căutare pe urmele lui Mesonge”, scrisă de către Malcolm Bradbury, scriitor ce se înscrie în seria romancierilor ironici, dar plini de umor și surprinzători!


Câteva date despre carte și autor:

„Sir Malcolm Stanley Bradbury (1932–2000) şi‑a terminat primul roman, Eating People is Wrong, în 1959. Este cunoscut ca romancier, autor de povestiri și expert în romanul modern; a publicat cărţi despre Saul Bellow, E. M. Forster, F. Scott Fitzgerald. Malcolm Bradbury a întemeiat în 1970 împreună cu Angus Wilson primul curs de creative writing din Marea Britanie la University of East Anglia. Când a fost lansat acest curs, ideea că cineva putea fi învățat cum să scrie ficțiune a stârnit un adevărat scandal în lumea universitară britanică. Un singur student s‑a înscris la acest curs. Numele lui era Ian McEwan.
Dintre cărţile lui Malcolm Bradbury traduse în româneşte, cea mai cunoscută este Un om al istoriei (Editura Univers, 1991, colecţia RSXX).

Structuralişti, post‑structuralişti, deconstructivişti, adepţi ai lecturii eronate şi alţi oameni ocupaţi şi utili de pe la universităţile de pretutindeni au cugetat pentru foarte scurt timp asupra acestei întrebări. Unii chiar au îndrăznit să întrebe: A existat el?
Se ştiu puţine despre el. Originea lui rămâne un mister. Sosirea lui la Paris pare să fi fost un accident ţinând de circulaţia trenurilor. Textul său monumental, La Fornication comme acte culturel, nu a fost citit niciodată şi nici nu a fost scris cu această intenţie. Totuşi, în Ciudata mea căutare pe urmele lui Mensonge, Malcolm Bradbury arată că Mensonge a fost deconstructorul deconstructivismului, un om care a ştiut tot ce era de ştiut despre noua filosofie (ca să nu mai vorbim de nouvelle cuisine).
Prin acest text esenţial, Bradbury îl plasează, în sfârşit, pe Henri Mensonge acolo unde îi este locul: în repertoriul marilor gânditori ai secolului XX, alături de Freud, Foucault, de Beauvoir şi Bardot.”

Vă invit cu tot dragul să citiți această carte, care se poate comanda de pe site-ul Editurii Univers (mai concret, de AICI) la un preț demn de nerefuzat. De asemenea, vă recomand să vă abonați la Newsletter-ul Editurii, pentru a putea fi la curent cu toate promoțiile și noile apariții!

Lectură păcută și toate bune!

2 comentarii: