Amintiri

Solititudine

Chiar dacă, printr-o dezagreabilă întâmplare, aș găsi un fir de păr pe felia de pâine cu miere, pusă lânga cana aburindă de ceai, aș ști, oricum, că e părul meu.

Ferește-te de ploaie!

Seara, târziu, după ce-ai strâns resturile cinei și ai scutural firmiturile de pe cartea pe care o citești, după ce-ai aprins lampa și te-ai cuibărit la gura sobei, atunci e momentul când trebuie să-ți dai seama că plouă.

Hoteluri

Se pare că mi-am petrecut viața sosind în hoteluri străine. Și întrebând dacă mă pot duce imediat la culcare.
„Și vă rog să fiți amabili să-mi umpleți sticla cu apă caldă... Vă mulțumesc, e perfect. Nu, n-am nevoie de nimic altceva.”
Ușa străină se închide în urma persoanei străine, și eu mă vâr sub pături străine. Într-un pat străin. AȘteptând ca umbra să se prelingă dinspre colțurile odăii și încet-încet să-și țeasă pânza diafană peste Cel mai Urât Tapet dintre Toate de până Acum.

Picnic

Când cele două femei în alb au ajuns pe plaja pustie, ea și-a azvârlit cutia cu acuarele și ea și-a azvârlit carnetul cu însemnări. S-au așezat pe nisip. Valuri erau potolite. În fața lor, stâncile acoperite cu bălării păreau o turmă de animale sârmoase, îndgrămădite la baltă să se adape, încremenite locului într-un soi de uluială. Pe urmă, ea s-a dus și și-a bălăcit picioarele într-o baltă, urmărind nuanțele carnației sub apă. Iar ea s-a pitit într-o grotă întunecoasă și a rămas acolo depănând în amintire anii copilăriei. După aceea s-au întors amândouă pe plajă, s-au trântit pe burtă, ascunzându-și capul în adăpostul brațelor încrucișate. Păreau două lebede.

Somn - vis

Locul ăsta e pur și simplu dumnezeiesc. Atât de îndepărtat, de pașnic; plin de culoare, plin de toamnă; asfințitul e real și zgomotul făcut de un om care depiscă lemne e real. Numai de-aș putea locui aici multă, multă vreme, fără să fiu obligat să văd toate ororile care se întâmplă afară, fără să-i văd pe cei răi. Ar putea foarte bine să fie.
Locul, îndepărtat, veșminte vechi și lavaliere.
Anul - plin de rod! Vorba și râsul vioi.
Nu vreau să mă trezesc.

Acum

Ninsoarea a stat și a răsărit un cer de un albastru intens, ca de gențiană. Zăpada zace îngrămădită pe copaci, ciorchini mari de zăpadă, ca frișca bătută. Vremea a fost rece, dar, presupun, frumoasă. Pentru mine zăpada e ceva absolut detestabil. Uneori. Așa este și-n realitate.
Păsările ciugulesc niște boabe înghețate.
Gardul viu al grădinii a pierdut cu totul. 
Ce bine e în pat!