Pagină

miercuri, 17 decembrie 2014

Câștigătorul concursului sponsorizat de Libris.ro




Salutare,

Am revenit pentru a anunța câștigătorului concursului sponsorizat de Libris.ro, librăria online de pe care puteți comanda numeroase cărți în engleză, română, din diferite domenii, unde reducerile și ofertele sunt în toi.

Vă mulțumesc mult pentru participare și deși nu v-ați adunat foarte mulți (am observat că mulți sunt atrași doar de concursurile ce au la bază sistemul random.org- un câștigător random, un câștigător cu un răspuns mecanic), răspunsurile au fost foarte bune, așa că dați-mi voie să spun câteva cuvinte despre fiecare:

Andreea Ilie (răspunsul AICI)

Într-adevăr, „Mândrie și prejudecată” de Jane Austen, rămâne o capodoperă a literaturii lumii: atât prin intriga cărții, forma și culoarea personajelor, cât și prin maniera în care Austen reușeșe să surprindă toate acest lucruri, manieră ce a consacrat-o drept una dintre cele mai bune scriitoare.

Madeleine McKaler (răspunsul AICI)

Sincer, nu am citit cărțile. Dar cred că am văzut o parte din film? E cumva filmul în care fata vede lucruri pe care alții nu le văd, mama ei dispare și se îndrăgostește de un vampir (sau ce-o mai fi el) blond? Nu știu, nu-mi reamintesc. Dar, promit, ASAP, voi pune mâna pe carte. Succes!

alwssa12 (răspunsul AICI)

După cum am spus, „Mândrie și prejudecată” rămâne una dintre cărțile de onoare din biblioteca mea. Îmi place modul în care ai surprins figurile, și felul în care ai spus că această carte este destinată oricărei mase de cititori. Succes!

Marya Mary (răspunsul AICI)

Înainte de toate, mă bucur că blogul te atrage și mulțumesc pentru ce-ai spus. Acum, la rândul meu, îți voi spune că nu am citit „Hoțul fulgerului”, deși cartea sună deosebit de bine, iar seria la fel de bine. Sunt un mare fan al mitologiei, am crescut cu „Legendele Olimpului- Zeii și Eroii” și mereu m-a atras această latură a Antichității. Îmi place mult felul în care ai reușit să surpinzi toate aceste lucruri în răspunsul tău, toți radicalii și faptul că deși „nu e o carte clasică, cu multe filozofii, obigatorie în programa școalară, populară, supraapreciată”, este cartea ta preferată. Mult succes!

ella fairytale (răspunsul AICI)

Oh, „Anna Karenina”. Tolstoi. Da, cu adevărat o carte bună. Mulțumesc mult că ai participat.

Bianca Meșteru (răspunsul AICI)

Mulțumesc frumos pentru cuvintele spuse. Sincer să fiu, am auzit enorm de multe despre această carte, însă cuvintele tale chiar mi-au plăcut. O dragoste nimicitoare, extremă, ce atinge apogeul, găsindu-și unirea în contradicții. Îți mulțumesc mult pentru comentariu!

Ema Bercaru (răspunsul AICI)

Ema, mulțumesc frumos pentru recomandare și pentru treaba cu topul „cititorului autorizat”. Mă bucur că îți place o carte românească, scrisă de Rebreanu, o adevărată figură reprezentativă a literaturii noastre. Cartea, de asemenea, mi-e cunoscută, însă n-am citit-o: am auzit doar o bucată din ea la radio fonic. Promit s-o citesc cât mai curând, mulțumesc, încă o dată, pentru recomandare.

Alexandra Ali (răspunsul AICI)

Frumos răspuns, mai ales că Alexandre Dumas se numără printre scriitorii mei de suflet, reușind să surprindă prin culori locale și prin formele oferite personajelor sale. Filmele nu le-am văzut, dar este timp. Mulțumesc frumos pentru comentariu și participare!

Aceștia sunt toți participanții. Vă rog să mă credeți că toate răspunsurile merită premiate, cu toții aveți niște gusturi foarte bune, indiferent de gen- știți să alegeți ce-i mai bun din toate. Dar regulile sunt reguli, nu trebuie încălcate, iar unicul câștigător trebuie ales.

Iar acesta este Bianca Meșteru, pentru că m-a făcut să vreau să citesc această carte, mai ales prin afirmația cum că Thomas Hardy aduce ”în prim-plan, o femeie extrem de puternică cu pregnanţă tipologică”. Te rog să mă contactezi prin e-mail la andrei.cioata17@yahoo.com pentru a îți oferi toate detaliile necesare intrării în posesia voucherului de la Libris!

Pentru ceilalți, să nu fiți dezamăgiți, dacă aș fi avut 8 vouchere, le-aș fi dat tuturor câte unul. Așdar, vă mai aștept la concursurile active, pe care le găsiți AICI. Vă doresc niște sărbători minunate, calde și fericire alături de cei dragi, pline de cadouri și împliniri. Un moș darnic să aveți, eu, cât de cât, am încercat să fiu!

Gânduri bune și un ceai fierbinte, mulțumesc mult sponsorului,
Andrei

3 comentarii:

  1. Felicitari castigatoarei! Iti multumim si tie pentru concurs. O zi cat mai frumoasa!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Bună, Alexandra. Mulțumesc și eu frumos pentru participare, să nu fii dezamăgită că nu ai câștigat, am ales strict ce credeam eu de cuviință că se merita. Mi-a plăcut mult și ce-ai spus tu, dar așa a fost să fie. Îți urez un Crăciun magic și plin de cadouri frumoase!

      Ștergere