„Prea multă fericire” de Alice Munro- recenzie

Revin cu un îndemn ce va sta mereu pe limba mea atunci când voi vorbi despre scriitori de calitate: citiți-o pe Munro. Câștigătoarea premiului Nobel pentru literatură în 2013, „regina prozei scurte”.

În viață, ne obișnuim, cu timpul, să pierdem oameni, să lăsăm persoane să plece din viața noastră chiar dacă nu ne dorim acest lucru, să întâlnim oameni și să cunoaștem oameni, uneori prea mult decât ne-am fi dorit. Oameni care pătrund în ființa noastră și își lasă amprenta, pentru ca mai apoi să plece și să lase niște răni deschise, răni ce vor fi vindecate doar de durere. Să fim dezamăgiți și, la rândul nostru, să dezamăgim. Să devenim importanți pentru o persoană iar o anumită persoană să devină motivul pentru care, clișeic s-ar spune, trăim.

Oare viața înseamnă numai atat? Amintiri, iubiri reaprinse, sentimente ce se dovedeau a fi, în aparență, moarte, reînvie în sufletul personajelor. Pentru că da, asta este Alice Munro: creatoare de viață, de suflete, de povești și trăiri. Simți că personajele au viață în paginile cărții, că trăiesc, ca și tine, zi de zi, oră de oră, minut de minut și se pierd printre secundele nepăsătoare ale vieții. 

Aceasta este a doua carte scrisă de către Alice Munro pe care am citit-o, prima fiind „Dragă viață”. Rămăsesem cu un apetit enorm de Alice Munro după prima carte, iar această carte mi-a făcut poftă și de următoarea carte, iar următoarea carte de următoarea și tot așa. Recunosc, nu eram fan al prozei, mă feream de acest tip de scriere. Nu știu de ce, probabil pentru că doresc să mă pierd într-o acțiune mai complexă și mai întinsă, mai răstălmăcită, ambiguă- cu loc de înterpretări. Dar Munro m-a făcut să-mi schimb părerea. În cele din urmă, măcar legat de opera sa.

Opera lui Munro este naturală, este crudă și umană. Da, spun umană pentru că ea, în micuțele ei povestioare pline de sentimente și contra-sentimente, reușește să surprindă vieți, povește de viață și oameni. Personajele creionate trăiesc în paginile cărților, strigă după trecut, încearcă prezentul cu tot sufletul și duc grija viitorului, uitând să trăiască în ceea ce este acum: amintirea iubirilor adolescentine, trecutul negru al minciunilor îndepărtate care ies la iveală- (in)voluntar, întâmplări pline de patos și râsete, atitudini răutăcioase și pline de ură, personaje misterioase. Femei îndrăgostite, mințite, bolnave, pline de griji și fără pasiuni, sătule de traiul cotidian și monoton.

Cartea „Prea multă fericire” este o carte ce trebuie citită de oricine își dorește să se piardă, pentru câteva zile, în niște lumi naturale, ca ale noastre dar, totuși, diferite. Merită cu vârf și îndesat. O colecție de zece povestiri care îți vor rămâne în minte după ce le vei fi citit:

• „Dimensiuni”;
• „Ficțiune”;
• „Pe culmea Wenlock”;
• „Râpe-adânci”;
• „Radicali liberi”;
• „Chipul”;
• „Unele femei”;
• „Joacă de copii”;
• „Lemn”;
• „Prea multă fericire”.

În ceea ce privește exegeții, cartea prezintă următoarele critici:

„Această colecție de proză scurtă reafirmă intuiția pătrunzătoare a lui Alice Munro... Una dintre cele mai oneste și mai exigente proze ale timpului nostru.”- The Times

„Alice Munro scrie cu o limpezime uimitoare și cu o minunată înțelegere a lucrurilor.”- Telegraph

„Un stil deopotrivă calm și subtil, fluid, dar bine conturat, puternic, dar plin de compasiune, iată ceea ce dă profunzime privirii ei asupra condiției umane.”- The Scotsman

Cartea poate fi comandată de pe Litera, de AICI, sau de pe Libris, de AICI.

Editura Litera

Traducere din limba engleză de Ioana Opaiț

384 pagini