Sub aceeași stea, de John Green - Recenzie

Nu cred că pot face recenzie unei asemenea cărți. Este o carte ce doar trebuie citită. Și atât. Nu pot decât să susțin faptul că povestea celor doi eroi- Hazel și Augustus- trebuie cunoscută, așadar citită, de către orice cititor-iubitor-doritor de viață, de poveste și sacrificiu din iubire.

Omul este trecător- asta este cunoscut de către orice om, nu este nevoie de inșpe facultăți ca să-ți poți da seama. Efemer, cu alte cuvinte. Aspirăm către absolut, încercând să ne depășim condiția, dar ne unim contradicțiile doar în adevărul (greu de acceptat pentru mulți) purificator: moartea. Suntem întregul tuturor alegerilor noastre, de aceea trebuie să știm, și, de altfel, să învățăm, cum trebuie trăită viața, către ce alegeri să optăm, în așa fel încât, la sfârșitul, ei, să ne împreunăm mâinile și să spunem „Mulțumesc, Doamne, am reușit!”

Sincer, intriga ar părea simplă: doi adolescenți bolnavi de cancer, care nu mai au nicio scăpare. Sau au? Amândoi frecventează o „casă de sprijin”, un loc în care mai mulți bolnavi se adună și, în chinul lor, leagă prietenii menite să-i ajute să treacă prin boală, să le aline, încă puțin, suferința, însă prietenii ce n-au să dureze o viață. Tocmai în această conjunctură se întâlnesc și cei doi, iar pe întreg parcursul romanului, între ei ia viață o dragoste spirituală, plină de patos, o dragoste născândă din măduva inimii lor, mai presus de orice plăcere trupească și senzorială. Tocmai acest lucru m-a surprins. Ai spune că, dacă mai ai câțiva ani de trăit, te lași condus de dictonul călăuzitor „Carpe diem”: da, îmi voi trăi viața- n-am să-mi pierd timpul citind, scriind o carte, compunând versuri sau melodii, în schimb am să merg prin baruri, să beau până nu mai știu ce-i cu mine și, apoi, să știu, deh, că am trăit acea „diem”.

John Green, de asemenea, ne face cunoscute multe lucruri din viața celor doi: cărțile pe care ei le citesc, jocurile pe care le joacă, faptul că „nu există mic dejun fără ou”, motiv pentru care Hazel este fooooarte indignată, prietenii celor doi, dorințele și aspirațiile lor. Am spune că este o poveste cu doi oameni sănătoși, care vor să-și trăiască viața cum știi ei mai bine, într-o societate ce încorsetează și într-o lume care „nu este o fabrică de împlinit dorințe”.

Dragostea lor nu este, după cum am spus, una simplă. Nu, nu este așa. Dragostea dintre ce-i doi atinge marginile infinitului, într-o căutare a completării celor doi. Povestea lor este presărată cu umor artistic, jovial, cu întrebări și răspunsuri, cu seriozitate (acolo unde este cazul), însă cade și în extrema cealaltă, cunoscând atingerea suferinței, neputinței și a lacrimilor sincere. Cu toate acestea, niciodată nu intervine frica de sacrificiu, ce-i doi fiind gata oricând de o iubire supremă, de o iubire ce un om simplu nu ar putea da dovadă.

În timp ce citeam, m-am oprit și asupra a foarte multe fragmente și citate care mi-au dat de gândit, așadar că dați-mi voie să le împart cu voi:

„Doamne, dă-mi liniștea să accept lucrurile pe care nu le pot schimba, curajul de a schimba lucrurile pe care le pot schimba și înțelepciunea de a le deosebi.”

„Spui că viața ta s-a frânt. Ultimul sărut bun/ De care ai avut parte a fost cu ani în urmă.”

„- Sunt îndrăgostit de tine și nu am chef să-mi refuz simpla plăcere de a spune lucruri adevărate. Sunt îndrăgostit de tine și știu că iubirea e doar un strigăt în neant și că uitarea este inevitabilă și că suntem cu toții condamnați și că va veni o zi când toată munca noastră se va fi prefăcut în pulbere și știu că soarele va înghiți unicul pământ pe care-l vom avea vreodată și sunt îndrăgostit de tine.”

„(...) Fără durere, n-am putea cunoaște bucuria.”

„(...) aproape toți sunt obsedați să lase un semn pe lume. Să lase ceva posterității printr-un testament. Să supraviețuiască morții. Cu toții ne dorim să nu fim uitați. Și eu la fel. Ceea ce mă frământă cel mai tare e să fiu o altă victimă colaterală de care nimeni să nu-și amintească nimic din străvechiul război lipsit de glorie împotriva bolii.

Vreau să las un semn.”

„În fine, eroii adevărați nu sunt oamenii care fac tot felul de lucruri; eroii adevărați sunt oamenii care REMARCĂ lucrurile, dându-le atenție. Tipul care a inventat vaccinul contra variolei n-a inventat, de fapt, nimic. El doar a remarcat că oamenii care aveau variola vacii nu făceau variolă.”

„Gândurile mele sunt stele pe care nu le pot aduna în constelații.”

Și, credeți-mă, cartea este plină de asemenea pasaje ce îți dau un prilej de meditație. Mi-a plăcut mai mult decât mă aștepta, deoarece îl consideram pe Green un scriitor de masă, cu un substrat superficial; dar îl consideram astfel deși nu îi citisem nicio carte. Poate pentru că era prea comercială?! Posibil. Oricum, o recomand cu mare drag tuturor celor care vor să citească ceva frumos și sensibil. Mulțumesc mult celor de la Cărți Anticariat pentru posibilitatea de a citi această carte minunată, care poate fi comandată de AICI la un preț foarte bun, cu o reducere de nerefuzat.

Editura Trei

Traducere din limba engleză de Shauki Al-Gareeb

312 pagini