odată am trăit, acum încerc

„doar câteva întâmplări am trăit
emblematice, pline de miez,
restul a fost
o simplă variațiune
pe-o singură temă
nuanțată diez”

(fragment din poezia „aici și acum”, din volumul de poezii „Bruiajul frunzei de cireș”- Gabriela Chiran, fosta mea profesoară de limba română, 2014)

odată am trăit, acum încerc

    Cu buzele sângerii
    Mă ucizi, mă săruți, cad în genunchi,
    Îmi dai viață- pot s-o gust,
    Metalic suflu al visului, ceasul vremii,
    prologul durerii.

    Îmi strecori un nerv între coaste,
    Inhibator, excitator, acum moare,
    dar nu-mi pot stăpâni visul.
    Trăiește, tresare, mă cuprinde.
    Suflul îmi dispare, iar îmi apare, iar dispare..

    Ce este acel fluid roșu, sângeriu,
    sursurabil, rozaliu,
    acum maroniu, amestecat cu grâu, cu mușețel?
    Un cântec durabil.
    Un dans variabil, maleabil.

    Odată încerci- n-am să renunț,
    sufletul îmi piere, caii tropăie deasupra lui,
    și mă pierd într-o bătaie de aripi.
    E rece, e frig, eu plec fără să anunț
    și mă avânt în viață, timid și desculț.

    În inima pădurii, lângă fragii necopți,
    am văzut o figură care mă privea, mima:
    cădeam, fugeam, țipam, iar ea, la fel, mă urmărea,
    alunecând, amestecându-se cu pământ, cădea, fugea, țipa,
    Nu, e clar: nu m-am obișnuit cu clima.

    Mă prind de-o urzică, mă înțeapă,
    Mă agăț de-o creangă, dar se-apleacă,
    Alunec pe iarbă, ca pe gheață,
    Iar eu, ca într-un cerc,
    încerc.
 

Pur și simplu mi-au venit aceste versuri, în timp ce stăteam în fața calculatorului. 

Mulțumesc!