Perfecțiune, de Julie Metz - Recenzie

=

Familia reprezintă un scop în viața, una dintre cele mai mari realizări telurice, dar eterne. Dragostea, de asemenea, reprezintă bazele unei familii, iar bazele dragostei și iubirii sunt încrederea, sinceritatea, solidaritatea și dorința de ascensiune, dorința de a lupta contra celorlalți în sânul cald, protectiv și inocent al familiei. O lume „perfectă”!

Dar oare toate sunt așa? Ce se întâmplă atunci când încrederea dispare, când totul se dă peste cap iar iubirea se transformă, de fapt, într-o ură neputincioasă și crudă, când, deși, cândva ai iubit o anumită persoană, ajungi să te îngrozești de acest lucru și să te întrebi „Cum de a fost posibil să fac un asemenea lucru?” Aici, ei bine, ne aflăm la granița dintre iubire și dezamăgirea iubirii, la granița dintre ceea ce A FOST frumos și ceea ce NU MAI ESTE.

Întocmai acest lucru surprinde și Julie Metz, autoarea acestei cărți care este, de fapt, un jurnal al ei. Privind nota autoarei către cititori, aflăm că Julie „a schimbat numele (cu excepția numelui ei) și alte detalii privind persanele care apar în aceatsă carte, fără a modifica, însă, numele unui anume cățel, fiindcă i se potrivea perfect animalului, cât și poveștii ei; viața bate ficțiunea, chiar și în detalii, în câteva ocazii schimb ordinea evenimentelor, acolo unde aceste schimbări erau în beneficiul fluxului narativ, fără ca acest lucru să alerteze faptele prorpiu-zise; în rest, toate dialogurile și evenimentele au avut loc așa cum mi le amintesc și le rememorez în aceste pagini.”

În aceste pagini în care autoarea scrie despre iubirea ei stinsă, despre deznădejdea de a fi oferit mai multă dragoste decât a primit. Mult prea multă. Totul începe după moartea soțului ei, Henry, care pur și simplu cade jos, în bucătărie, când totul pare mai normal cu putință. După toate funeraliile și incinerarea lui Henry, Julie este nevoită să rămână singură cu fiica sa, Liza, încercând să-i fie și mamă, fiindu-i mereu alături, dar și tată, ocupându-se de situația financiară a familiei. Dar povestea nu se oprește aici, ci punctul culminant în reprezintă momentul în care Julie găsește, în calculatorul soțului ei, mail-uri prin care acesta coresponda cu prietena ei cea mai bună, Cathy. După câteva priviri aruncate asupra „epistolelor”, eroina noastră își dă seama de un adevăr greu de acceptat: soțul ei o înșelase și nu cu o persoană oarecare, ci chiar cu prietena ei cea mai bună.

Furie, dezamăgire, rușine, imposibilitatea de a uita și de a ierta, toate aceste sentimente trec prin filtrul sufletului lui Julie, care încearcă să găsească răspunsuri, scotocind în necunoscut, în imposibilitate. Henry a luat cu el în mormânt (impropriu spus, având în vedere că acesta a dorit să fie incinerat) toate secretele sale. De ce s-a angajat acesta într-o relație cu o amantă, având în vedere că acasă îl așteptau o soție iubitoare, o fiică cuminte și o familie caldă și liniștită, în care viața părea perfectă? Julie, pe tot parcursul romanului, încearcă să caute răspunsurile acestor întrebăril, căutându-și refugiul și în alte relații, cu mai mulți bărbați. Până la urmă, viața ei nu se poate fi oprit în loc, ci continuă, nu are mai mult de patruzeci și patru de ani.

Pentru Julie, viața părea perfectă- avea un soț iubitor, pasionat de gastronomie și de savoarea desăvârșită, o fetiță adorabilă de șase ani și o cas elegantă în suburbii. Într-o după-amiază de ianuarie, soțul ei, Henry, se prăbușește pe podeaua din bucătărie, și îi moare în brațe. La câteva luni după moartea sa, tocmai când Julie începe să-și revină din durere, destinul îi pregătește o altă lovitură: soțul care o iubesc atât de mult i-a fost invidel. Reconstituind viața secretă a lui Henry, momentele în care aceasta o mințea, Julie caută răspunsuri la întrebări legate de cuplu, de dragoste, de trădare, dar și de ideea perfecțiunii în jurul căreia gravitează existența femeilor din ziua de astăzi. O poveste sinceră și emoționantă a călătoriei scriitoarei Julie Metz de la haos spre renaștere, povestea acceptării unor adevăruri dureroase, astfel încât propria viață să merită să fie iarăși trăită. Oricine a avut experința unei relații nefericite se va regăsi, cu siguranță, în paginile acestui roman.

De asemenea, am selectat și niște citate care mi-au plăcut și care definesc caracterul acestui roman:

„Numele tău - geamătul unei mese

pentru foamea auzului meu

Chipul tău - o paletă de bucurii

pentru bătrânul pictor al ochilor mei

O viață cu tine - îndeajuns

pentru eternitatea vieții mele” (scrisoare de la Henry către Julie)

„L-am lovit cu pumnii în piept Nu mă asculta. Mi-am pus buzele peste ale lui și i-am suflat aer în plămâni; culoare albăstruie s-a pierdut pentru scurt timp într-o nuanță de rozaliu, ca o acuarelă diluată. Dar apoi a redevenit albăstruie. Era nemișcat. Bărbatul care vreme de șaisprezece ani mă iubise, mă înnebunise, se certase cu mine, mă hrănise, făcuse dragoste cu mine, îmi dăruise un copil, a expirat pentru ultima dată aerul pe care i-l suflasem în plămâni.”

„O armă ar fi fost prea rapidă, prea milostivă. Voiam o sabie cu care s-o spintec și s-o tai într-o sută de bucăți, s-o fac fărâme și să las apoi rămășițele însângerate de piele, mușchi și intestine fără suflet pe peluza din fața casei, aranjate sub forma unei sinistre litere stacojii.

Nu mai puteam să-l ucid pe Henry, căci era, atât de convenabil, mort deja.”

„(...) Brusca ei religiozitate avea sens - un soi de penitență în avans. Am zâmbit - sumbru - la această logică strâmbă. Te duci la biserică, măgulești un preot bine intenționat, cânți în cor, îți înscrii copilul la Școala de Duminică și poate că lucrurile nu vor fi chiar atât de oribile mai târziu, când toată lumea va afla despre adulterul tău și ce mincinoasă ești în realitate. Ipocrizia are propria simetrie elegantă.”

„Viața mea în acei ultimi ani de căsnicie fusese ca o bășicuță care se formează pe călcâi de la niște pantofi cu tocuri prea înalte - încercarea imperfectă a trupului de a crea un strat protector deasupra unei răni. Acum va trebui să tai bășica, să îndur durerea și apoi să încerc o viață diferită, una care să mi se potrivească mai bine.”

În ceea ce privește exegeții:

„Un jurnal fascinant.” - People

„Julie Metz aduce un strop de candoare într-o poveste cutremurătoare și extrem de dureroasă.” - The New York Times

„Pătrunzătoare, plină de forță și absolut fermecătoare.” - Chris Bohjalian

„... este minunată - curată, sinceră, sfâșietoare, lucidă.” - Elizabeth Gilbert, autoarea romanului „Mănâncă, roagă-te, iubește” (recenzia AICI)

Însemnări despre trădare și renaștere. Mulțumesc frumos celor de la Editura Litera pentru această carte, o puteți comanda de AICI, cu o reducere de 33%.

Editura Litera

Traducere din limba engleză de Monica Dinu

384 pagini