Pagină

joi, 5 martie 2015

„Fericirea mea ești tu” de Jamie McGuire- Recenzie



Dragostea face parte din viața fiecărui om. Nu cred că există om care să nu iubească. Mâncarea, plaja, soarele, cărțile, găinile, cartofii, săriturile în mare. Ne îndrăgostim de multe și variate lucruri. Unele, evident, mai importantele decât altele. Ne îndrăgostim de cărțile pline de emoții. Iubire. Sacrificii. Dorință. Mister și secrete. Ce ți-ai putea dori mai mult de la un roman „pur romance”, care pur și simplu te atrage ca un magnet și nu te lasă în pace până nu-l termini. Iar dacă, eventual, te oprești pe la jumătate, te macină întrebările legate de ce are să se mai întâmple. Cu adevărat o poveste de dragoste bună, fără exagerări când vine vorba de dragostea fizică, ci cu accente ce se pun pe descoperirea psihologică a personajelor, într-o manieră în care autoarea știe numai ea cum s-o facă.

Jamie McGuire s-a născut la Tulsa, Oklahoma, fiind crescută de mama ei în Blackwell, unde a absolvit liceul în 1997. A urmat Nothern Oklahoma College, University of Central Oklahoma și Autry Technology Center, pe care l-a absolvit cu diplomă în radiografie. Jamie McGuire locuiește la Enid, Oklahoma, cu soțul său și cei trei copii ai lor. Debutul ei literar l-a reprezentat „Providence”, o trilogie pentru tineret care îmbină tema dragostei cu fenomenele paranormale. Ca și trilogia „Fifty Shades of Grey” a lui E.L. James, „Fericirea începe azi” a devenit un fenomen al pieței de carte, înregistrând vânzări fabuloase, deși inițial romanul a fost publicat doar pe internet.

Ne-am familiarizat cu Abby și Travis încă de la primul roman al lui Jamie McGuire, „Fericirea începe azi”, a cărui recenzie este AICI. Dacă în prima carte povestea ne-a fost spusă din perspectiva feminină, a lui Abby, e timpul s-o citim și dintr-o perspectivă mai masculină, cea a lui Travis. Povestea de dragoste dintre cei doi este una plină de piedici, de personaje cheie și răsturnări de situație, de orgolii și vicii, dar, în cele din urmă, iubirea învinge și trece deasupra tuturor acestor lucruri, devenind o prioritate supremă. Dacă Abby nu era atât de sigură în ceea ce-l privește pe Travis, din perspectiva acestuia lucrurile sunt prezentate altfel: încă din prima clipă, a fost sigur că el are să-și petreacă viața alături de ea, trăind fericiți până la adânci bătrâneți.

Citind ambele cărți din amândouă perspective, am simțit că am avut parte de o lectură completă, desăvârșită. M-am gândit cum ar fi să le citesc în paralel, să văd cum reacționează și de ce reacționează personajele în modul în care o fac, ce gânduri se află în capul unuia și ce gânduri îl încearcă pe celălalt, atunci când liniștea domnește. Frumoasă ideea, o noutate pentru mine, n-am mai citit cărți de genul. Jamie McGuire își încearcă stilul într-un dans al emoțiilor, al cuvintelor, trecând de la o replică acidă la una plină de umor, de la sarcasm la ironie și la zeflemism. Mi-a plăcut ce-a reușit să facă, nu am fost dezamăgit de ce am citit, nu am avut impresia că am recitit aceeași poveste. Deși anticipam ce are să se întâmple, faptul că totul a fost transmis prin ochii unui bărbat - de către o femeie, domle - a schimbat lucrurile. De altfel, autoarea ne oferă la sfârșitul romanului un peisaj care în prima carte, „Fericirea începe azi”, nu este înfățișa. Un destin potrivit unei asemenea povești.

Travis Maddox a învățat două lucruri de la mama sa înainte ca aceasta să moară: „Iubește mult. Luptă și mai mult pentru iubirea ta.” În „Fericirea mea ști tu”, viața lui Travis e plină de femei care vin și pleacă, de jocuri de noroc ilicite și de violență, de primitivism și cruzime. Însă tocmai când Travis se consideră invicibil, Abby Abernathy îl pune la pământ. Knock-out! Fiecare poveste are două versiuni. În „Fericirea începe azi”, după cum v-am spus, Abby vorbește în numele ei. Acum e timpul să citiți povestea prin ochii domnului Travis.

În crearea personajului, Jamie McGuire spune că „Travis e un tip impulsiv, încercând să scriu din punctul lui de vedere, am știut că nu puteam să spun povestea din nou, pur și simplu; mi-am îndreptat atenția asupra perioadei când Abby și Travis nu erau împreună, pentru ca romanul să aducă lucruri noi și am sentimentul că am reușit să fac ce mi-am propus.” Stai fără griji, Jamie, ai reușit!

În ceea ce privește exegeții, s-au afirmat următoarele:

„Povestea relației dintre Abby și Travis constituie o excelentă radiografie a adolescenței, cu toate frământările, visurile și frumusețea ei.” - Reading, Eating & Dreaming

„Vă garantez că veți fi captivați de această carte, încât veți lăsa orice altă activitate deoparte!” - Book Whisperer Reviews

„Am făcut o adevărată pasiune pentru personajele acestui roman.” - The Daily Quirk

„... Noul meu romance preferat, cu o doză subtilă de erotism rafinat.” - Nightly Reading Review

Nu are cum să nu vă placă, e cam imposibil. Nu trebuie să fii fan romance ca să te atragă stilul scriitoarei, chiar și de-ai fi cel mai sadic cititor la romanul tău preferat e „Hannibal”, tot o să găsești puseuri de plăcere citind acest roman. Le mulțumesc celor de la Books-Express, librăria online de unde puteți cumpăra nenumărate cărți, în diferite limbi - germană, engleză, franceză - la prețuri foarte bune. Cartea o puteți cumpăra de AICI cu o reducere de 25%. De asemenea, urmăriți pagina de Facebook a celor de la Books-Express pentru a fi la curent cu toate noutățile, precum și blogul lor.

Editura Trei
464 pagini
Traducere din limba engleză și note de Shauki Al-Gareeb

4 comentarii:

  1. A fost foarte frumoasa cartea si chiar ma bucur ca am aflat "cum gandesc barbatii" :)). Mi-a placut foarte mult povestea de dragoste dintre cei doi, dar in special mi-a placut finalul. :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, chiar dacă a fost puțin clișeic. E bine când toate rămân echilibrate și se termină cu bine.

      Ștergere
  2. Mă tot gândesc să citesc seria asta dar am o problemă în a citi cărţi "în vogă", de obicei mai aştept puţin. Nu de alta, dar auzi atâtea despre ele încât eşti dezorientat, cel puţin eu am păţit-o, ori am avut aşteptări imense de la o carte şi am fost dezamăgită ori am amânat extrem de multă cărţi despre care aveam impresia ca nu o să îmi placă pentru că cei care "le făceau reclamă" mă făceau să cred că sunt oribile şi apoi mi-a părut rău că nu le-am citit mai devreme. Cred că aştept să mai iasă puţin din trend

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Hmm, și eu aveam aceeași problemă. Dar, dacă stau și mă gândesc, și Eric-Emmanuel Schmitt e „în vogă”, și Alice Munro, și Coelho, însă au cărți bune. Când simți chemarea, atunci e cel mai bine. Timp este!

      Ștergere