Ispășire, de Ian McEwan - Recenzie

A ierta, a trăi cu capul plecat și a continua. Îmi amintesc că, într-un interviu acordat lui Oprah, Maya Angelou spunea că „iertarea eliberează și îți dă puterea să avansezi în tine însuți”. Uneori, într-adevăr, ne este greu să iertăm. Nu dată fiind gravitatea unei fapte, ci orgoliul, care face parte din fiecare om. Rușinea, dragostea, neputința, dorința de a sancționa și de a oferi, la rândul nostru, ceea ce ne-a fost oferit, fără a ne gândi la viitorul ce acoperă trecutul.

Ian McEwan, unul dintre cei mai mari scriitori britanici contemporani, s-a născut în 1948 la Aldershot. A studiat literatura engleză la Universitatea din Sussex și are un titlu de master, obținut la Universitatea East Anglia. În anii '70 a început să publice în „American Review” și „Transatlantic Review” povestirile adunate ulterior în volumul „Prima dragoste, ultimile ritualuri”, distins cu W. Somerset Maugham Award. În 1978 i-a apărut un al doilea volum de povestiri, „În așternuturi”, apariție umbrită însă de succesul romanului său de debut, „Grăina de ciment”, publicat în același an. Vor urma romanele „Mângâieri străine”, nominalizat la Booker Prize, „Copilul furat”, pentru care i s-a decernat Whitbread Novel Award, „Inocentul”, „Câinii negri”, „Durabila iubire”, „Amsterdam”, recompensat cu Booker Prize, „Sâmbătă”, nominalizat la Booker Prize și câștigător al premiului James Tait Black Memorial, „Pe plaja Chesil”, nominalizat la Man Booker Prize, și „Solar”.

„Ispășire” reprezintă o îmbinare de detalii, de acțiuni și perspective, reușind să confere textului o întreagă frescă: elemente de dragoste, elementele răzobiului (amintindu-mi, în primă instanță, de romanul lui Camil Petrescu, „Ultima noapte de dragoste. Întâia noapte de război), iar incipitul romanului evidențează un adevărat portret al familiei tipice perioadei consemnate. O carte superbă - deci voi fi puțin subiectiv - pentru că reușește să surprindă rolul scriitorului în această lume efemeră, telurică, dominată de instinctualul minciunii, al orgoliului, fără putința „ispășirii”, drama scriitorului surprins în evoluția sa psihică și spirituală, mânat de dorința de a vedea lumea, de fiecare dată, așa cum nu este ea de fapt - rea și nepăsătoar. Personajul principal al romanului, Briony Tallis, a simțit această chemare a cuvintelor încă de când era mică copilă, anticipând destinul ei: vrea să devină scriitoare, doar prin cuvinte reușind să evadeze din această lume limitată și primitivă, sălbatică și neputincioasă. Această chemare se va dovedi, pentru femeia Briony, o adevărată încercare de a învăța cum este, de fapt, această lume care distruge vise, încorsetează și, în momentele ei cele mai frumoase, găsește nodul din papură. Este uimitor modul în care scriitorul - un el - reușește să surprindă toate aceste lucruri trăind viața lui Briony.

Intriga romanului o reprezintă momentul în care Briony surprinde o întâmplare care o face să se întrebe dacă locul ei se află în această societate, în această lume a moravurilor: violul Lolei, verișoara sa dragă. Fără să fie, de fapt, sigură de ceea ce declară, aceasta ajunge până la urmă în fața instanței să jure că cel care a violat-o pe aceasta este tocmai Robbie, fiul servitoarei familiei lor. Totul nu reprezintă decât lumea fictivă, pe care micuța fetiță cu pretenții de scriitoare, la doar unsprezece ani, și-o creează și în care trăiește. Așa se face că Robbie - din perspectiva căruia se va consuma „partea războinică” a romanului, o adevărată fresca balzaciană, conturată de detalii semnificative și plastice, colorate și, uneori, sanguinare, ce surprinde momentul Dunkrik, acela al retragerii armatei engleze din teritoriul francez în apropierea sfârșitului celui de-al Doilea Război mondial - este trimis la închisoare pentru a ispăși o faptă pe care nu a comis-o, iar totul din cauza unei fetițe ce-și asumă misiunea de a dirija viața unui om doar pe baza a ceea ce ea crede, a ceea ce gândește și simte.

În această parte a romanului, mistuită de viață, Briony renunță la chemarea ei, urmând destinul surorii sale, Cecilia, activând drept soră medicală într-un spital din Londra, unde este nevoită să se îngrijească de victimile războiului. Maturizarea ei a făcut-o, între timp, să conștientizeze greșelile trecutului și, într-un moment de regăsire, să-și recunoască vina și să-și asume păcatele. În celălalt plan, Robbie este nevoit să lupte contra frigului, foametei și durerii, visând la o viață liniștită alături de marea sa iubire - Cecilia. Este mistuit, în foc continuu (și la propriu, și la figurat) de ura față de Briony - care l-a trimis la un asemenea „eșafod” - și singura dorință care-l face să vrea să treacă, cu viață, de perioada războiului, și anume imaginea femeii Cecilia.

Briony, un martor al timpului ineluctabil, ajunge să-și regrete trecutul. Scrie, de altfel, necontenit, în mare parte variante diferite ale aceleași povești pe care această o trăiește: schimbă locuri, adaugă personaje, modifică destine, spune adevăruri și acceptă contradicțiile lumii. Trăiește mustrări de conștiință, dorește iertare de sine, face orice pentru a se putea tolera și accepta, în neconformitate cu trecutul său; vede, prin proprii ei ochi, atrocitățile războiului din trupurile soldaților răniți și bolnavi, flămânzi și murdari, moment în care realizează, ca un apogeu al ființei sale și al greșelilor făcute, că unul dintre ei ar putea fi cel pe care, cu câțiva ani în urmă, l-a condamnat: Robbie.

În ultimile douăzeci-treizeci de pagini, ne este înfățișată Briony, ajunsă la bătrânețe, scriindu-și ultimul roman. Suferind de o boală ce are să-i distrugă, în maximum câțiva ani, trupul și mintea, aceasta se simte la capătul drumului, acceptând, într-o unire a contradicțiilor firești, moartea. Moartea fizică. Speră, cu desăvârșire, că viața cărților ei va fi, contrar condiției omenești, veșnică. Chemarea ei cea mai mare, pe care și-a împlinit-o, a fost aceea de a-și asigura împlinirea. Finalul fericit al romanului ei este singurul preț pe care-l poate plăti pentru a-și asuma, pentru a-și „ispăși” grava greșeală din copilărie: să-i readucă împreună pe Robbie și Cecilia.

Citate, ca întotdeauna, și câteva fragmențele care mi-au plăcut. Fără spoilere, evident:

„De data asta își îngădui să se întrebe pe unde hălăduia surioara ei. Înecată, în lac, răpită de țigani, lovită de un automobil, gândi ea ritual, pornind de la principiul sănătos că niciodată nu se întâmplă ceea ce îți imaginezi, iar acesta era un mijloc eficace de a eliminat ott ce putea fi mai rău.”

„Dar nu credea că resentimentul său față de ea avea să dispară vreodată. Da, era doar o copilă în momentul respectiv, dar el n-o iertase. N-avea s-o ierte niciodată. În asta consta paguba durabilă.”

Romanul a inspirat o ecranizare de excepție, în regia lui Joe Wright, cu Keira Knightley, James McAvoy și Vanessa Redgrave în rolurile principale. Le mulțumesc frumos celor de la Cărți Anticariat pentru minunatul roman - care, cu desăvârșire, a căpătat un loc special în inima mea -, pe care îi îmbrățișez cu drag și cu prietenie. Puteți cumpăra romanul de AICI cu o reducere de 40%; un preț mult prea mic pentru o așa creație. De asemenea, urmăriți pagina de Facebook a site-ului pentru a fi la curent cu toate noutățile și ofertele - care, după cum vedeți, nu-s puține. Mult succes!

Editura Polirom

432 pagini

Traducere din limba engleză și note de Virgil Stanciu