Regina adevărată, de Erika Johansen - Recenzie

Se ia o regină „nu prea adevărată”, într-o zi plină cu soare, pe când stătea liniștită alături de părinții ei adoptivi, i se dă un cal, i se spună să suie pe cal, că, vezi domle, a sosit vremea, iar părinții ei adoptivi nu sunt deloc surprinși și nici nu par foarte triști de ceea ce se întâmplă, ba chiar se conformează destul de rapid. Apoi regina, neîncoronată încă, străină de situație, o fetișcană de doar nouăsprezece ani, se întreabă ce se întâmplă, și, încercând să afle răspunsuri, se apropie de un străin înalt, masiv, destul de rege, poreclit Buzduganu, iar din acel moment tot ceea ce știa despre viață începe să se prăbușească de pe pilonii și așa subțiri.

Erika Johansen și-a luat masteratul la Iova Writers' Workshop, una dintre cele mai importante destinații pentru scriitori în devenire. A început să lucreze la seria „Regina ținutului Tearling” încă din 2007, inspirată de un viz: „imaginea unei corăbii la linia orizontului”. „Am vrut să-mi imaginez un scenariu de coșmar, o lume în care cărțile nu mai au nicio valoare, și să văd ce se întâmplă”, declara Erika Johansen într-un interviu. „Regina adevărată” a fost numită versiunea feminină a celebrului „Urzeala tronului”, însă autoarea crede că seria „Dune”, a lui Frank Herbert, e mai apropiată de narațiunea ei. warner Bros și David Heyman, producătorul seriei „Harry Potter”, au obținut drepturile de ecranizare, iar pentru rolul lui Kelsea Raleigh a fost aleasă Emma Watson.

Trecerea, un cataclism misterios, a făcut să piară cea mai mare parte a umanității, alături de tehnologia ultramodernă. Regresând în epoca feudală, dar aflându-se totodată undeva în viitor, supraviețuitorii o iau de la capăt pe un teritoriu nou, numit Tearling: un ținut sărăcit, prădat de proprii săi nobili, cu țărani murdari, slabi, bătuți de soartă, obligați la muncile aspre ale pământului și de regatul Mortmesne, condus de Regina Roșie (cât de mult mi-ar plăcea să o văd pe Kate Winslet în rolul acestui personaj). Singura speranță a poporului îngenuncheat este moștenitoarea tronului, Kelsea Raleigh, o fată de nouăsprezece ani care nu cunoaște decât lumea cărților și, mai ales, istoria omenirii de dinainte de trecere. Călătoria viitoarei regine este începutului unei inițieri dure, pe parcursul căreia înfruntă moartea sub difrite chipuri și își descoperă darul clarviziunii.

Romanul „Regina adevărată”, primul roman al seriei „Regina ținutului Tearling”, ne aduce în prim plan o tânără care ajunge la conducerea tronului ținutului Tearling, un ținut în care forța brută contează mai mult decât inteligența unui om, primând, întrucât cărțile nu prea erau la dispoziția tuturor, deoarece, de îndată ce un tânăr era apt de muncă, renunța la școală pentru a-și câștiga traiul și a-și ajuta familia. Deși confuză la început de circumstanțele în care, în mod viager, a trebuit să ajungă, pare că își asumă destul de rapid rolul de regină, interesându-se de trecutul mamei sale și modul în care aceast reușea (sau nu) să guverneze ținutul întins al Tearlingului. Interesându-se de la mai multe persoane, aceasta află că, de fapt, mama ei nu a fost tocmai regina pe care și-o imaginase ea, în haine albe și cu un sceptru luminos, ci a fost o regină fricoasă, care, deși se temea pentru binele poporului său și lupta împotriva crimei, a fost nevoită să facă un tratat cu Regina Roșie, prin care era nevoită să-i trimită, în fiecare lună, un anumitor număr de oameni care odată ajunși în acel ținut, vor fi nevoiți să suporte muncile grele la care sunt supuși sau cine știe ce alte orori. Aceasta a acceptat, întrucât armata Reginei Roșii îi depășea numeros ostașii, dar fiica sa, Kelsea, nu poate accepta acest lucru, așadar transportul de luna aceasta nu va mai ajunge la Mortmesne, ceea ce va stârni contradicții în mintea și în sufletul Reginei lui Mort.

Romanul are un suspans aparte, o intrigă destul de bine construită și definită, însă parcă Erika Johansen pistonează prea mult asupra unor aspecte și a unor personaje, lăsând, în aer, alte peisaje din care ar trebui să ne desprindă - totuși, mă bazez pe faptul că este doar prima parte a romanului, iar această parte are doar rolul de a te introduce în acțiune, de a te familiariza cu personajele, cu stilul, cu intrigile și secretele istoriei Tearlingului, care, nu mă înșel, încă mai sunt multe. Mi se pare că autoarea și-a construit personajele foarte bine, astfel încât nu vei găsi un personaj care să fie construit doar din lumini sau din umbre, ci mereu o combinație, personajele întruchipează idealuri, sunt complexe și se manifestă întocmai, iar Kelsea nu e nicidecum o eroină oarecare, care întruchipează binele și dorește același lucru și pentru poporul său, ci în sufletul ei se surprind trăirile unui întreg popor chinuit, care se află în antiteză cu modul în care a fost ea crescută, într-o lume liniștită, în care moartea și săbiile nu existau, înconjurată de cărți și cei doi părinți ai săi adoptivi, la care ea a fost adusă după ce a fost însemnată pentru ca, după ce mama ei va fi murit, ea să-i urmeze la tron. Personajele prezintă, fiecare, câte o istorie diferită, toate zbuimăcite de această Trecere care le-a schimbat viața, toate având dorințe ascunse, secrete, minciuni care încă nu pot fi spuse și care, cu siguranță, vor surprinde.

După cum am spus, acțiunea mi se pare una foarte bună, structurată foarte coerent și, aș spune, documentat. Erika Johansen prezintă întocmai istoria unui regat încât te face să te gândești, oarecum, dacă aceste lucruri chiar nu vor fi putut fi existat în viitor. Stilul este unul ușurel, dominat de un suspans continuu, iar scriitoare ne aduce împreună, deopotrivă, săbii, străjeri, călăreți și paladini, dar și droguri, heroină, cărți, ritualuri și vrăji, obiecte mistice și ciudate care încă nu prezintă o finalitate și nu par a avea vreun scop, dar care se comportă în moduri ciudate în împrejurimi excepționale. Regina Roșie, care la un moment dat este asemănată cu mama Kelsei, doar că diferența majoră dintre ele două a fost faptul că aceasta menținea ordinea prin teroare, pare ea însăși a avea o istorie aparte, zbuciumată, iar în sufletul ei pare a sălășlui, de fapt, un trecut îndepărtat și groaznic care a făcut-o să fie așa cum este. Aici am fost subiectiv, așa am văzut eu toată povestea ei. Cu toate acestea, este de la sine înțeles: Kelsea Raleigh, Regina Ținutului Tearling, întruchipează binele, iar Regina Roșie, stăpânitoarea Ținutului Mortmesne, întruchipează răul acestei povești, iar aceste două antinomii se află într-o confruntare continuă din care, parcă prevăd, binele are să iasă învingător. Se observă, totuși, o schimbare în sufletul lui Kelsea, atunci când ajunge la conducerea regatului. Dacă la început ai fi crezut că este o fată naivă, deși inițiată în mânuirea unui pumnal și călăritul unui cal, la sfârșitul cărții ți-o poți imagina, la fel de ușor, ucigând și chiar trădând. Nu aș fi foarte surprins dacă în următorul volum Erika Johansen va da peste cap destinul protagonistei. 

Am citit prin unele părți că romanul aceasta ar fi o variantă femină a celebrului serial „Urzeala tronului”. Ei bine, nu l-am lecturat niciodată pe George R.R. Martin, din păcate, așa că nu mă pot pronunța, însă când mă gândesc la Kelsea îmi apare în minte imaginea lui Xena, „Prințesa războinică”, care călătorea alături de Gabrielle, tovarășa sa, meținând ordinea printre oamenii de rând, luptând contra criminalilor și tâlharilor, într-o prietenie foarte apropiată. Aici, Gabrille este înlocuită cu Buzduganu, iar Xena cu Kelsea. Zău, chiar mi se pare izbitoare asemănarea dintre aceste două cupluri, chiar dacă reginuca Kelsea mai are de muncit până să ajungă la înălțimea prințesei războinice Xena. Oricum, sunt sigur că pe la sfârșitul ultimului roman, imaginea va fi mult mai pronunțată și apropiată. Părerea mea, iarăși, deci sunt cubiectiv.

Sunt sigur că această carte este suportul unui film care va ieși foarte bun. Dacă regizorul și scenaristul vor ști cum să valorifice pasajele din carte, acțiunea, delimitând lucrurile importante de cele de umplutură, cu siguranță nu vor da greș, însă totuși rămân sceptic în ceea ce privește anumite lucruri pe care, parcă, nu prea le văd transpuse pe ecranele cinematografice. Oricum, abia aștept filmul, abia aștept al doilea volum să văd ce se întâmplă. Ce-i drept, finalul primului volum nu prea te ține în alertă, ceea ce mă bucură foarte mult- sper să nu sune destul de ciudat- pentru că nu simt o nevoie neapărată să citesc următoarea parte, care, din câte am înțeles, va apărea anul acesta, iar a treia parte cu siguranță va fi disponibilă în librării ca pe la anul.

Am selectat și niște fragmente care mi s-au părut destul de interesante: 

„- Dar ai grijă ca armele să nu-ți întunece judecata. Ți-a mers mereu mintea, Kelsea. Ai grijă să-ți meargă și de-acum încolo. E ușor să-ți pierzi capul când ai o sabie-n mână.”

„Kelsea se apropie de una dintre țărănci, care se-ntoarse spre ea. Avea chipul frumos, cu trăsături puternice și cu părul întunecat și încâlcit, și părea surprinzător de tânără. Când Kelsea se apropie, femeia ridică un snop de grâu, ca pentru a i-l arăta.

- Roșu, șopti femeia vu o voce schimonosită și cu ochii aprinși de nebunie. Totul e roșu.

Kelsea privi din nou în jos și văzu că femeia nu ținean-n brațe un snop de grâu, ci trupuș sfâșiat și plin de sânge al unei fetițe. A vea ochii scoși din orbite și în găurile lor băltea sângele. Kelsea deschise gura să țipe, dar Buzduganu o zgâlțâi să se trezească.”

„- Domniță, mama dumitale n-a fost o regină bună, dar nici rea nu era. A fost o regină slabă. Nu și-ar fi înfruntat niciodată moartea. O sămânță de nebunie e-ncărcată de putere, dar trebuie să fii sigură că, dacă dezlănțui nebunia asta, o faci pentru oameni, nu împotriva amintirii mamei dumitale. Asta e diferența dintre o regină și un copil îmbufnat.”

„(...) Wyde susținea că cerșetorii o numeau Regina Adevărată. Tyler știa termenul: era o variantă feminină a legendei Regelui Arthur, de dinainte de Trecere, regina care va salva regatul de-un pericol groaznic și va face ca Epoca de Aur să se pogoare asupra sa. Regina Adevărată era un basm, o mângâiere pentru femeile fără copii.”

„(...) Kelsea suferise mult din cauza felului în care arăta, dar acum înțelegea că urâțenia nu e cel mai grav lucru posibil: e mult mai rău să fii urât și să crezi că ești frumos.”

„- De multă vreme nu s-a mai întâmplat ceva bun în regat, continuă Andalie. Tearling are nevoie de o regină. De o Regină Adevărată. Dacă nu moare, Regina Kelsea va fi o regină adevărată. Poate chiar una legendară.”

În ceea ce privește exegeții, despre carte se spun următoarele:

„O lectură epică! Johansen construiește un roman fabulos, cu răsturnări de situație la tot pasul și personaje memorabile.” - New York Post

„Johansen inserează cu o mână de expert coliere magice, coduri de onoare, intrigă politică și un grăunte de mister într-o poveste ce străbate spațiul și timpul.” - Booklist

„Autoarea imaginează o mașină a timpului întunecată și năucitoare. E posibil să fim în secolul XXIV, dar totodată și în Evul Mediu? Această întrepătrundere a peocilor ne face să privim lumea de astăzi - și mai ales tehnologia și educație - într-o lumină cu totul nouă.” - Glamour

Recunosc, la această carte m-a atras foarte mult coperta, care este destul de inspirată. Povestea m-a surprins și m-a atras. Trădare, minciună, complot, crimă, sânge, viziuni în viitor, talismane care strălucesc și oameni cu trecuturi însângerate și întunecate. Ce-ai vrea mai mult de al un roman fantasy young-adult? Mulțumesc frumos librăriei online Libris pentru acest roman, îl puteți achiziționa de AICI cu o reducere de 25% . De asemenea, de pe site-ul lor puteți achiziționa numeroase cărți, din diferite domenii de activitate, atât în română cât și în engleză sau alte limbi. Bineînțeles, transportul este gratuit, iar printre colete se mai strecoară, uneori, și niște semne de carte. Urmăriți pagina de facebook a librăriei online pentru a fi al curent cu toate reducerile și noutățile. 

Editura TREI

Traducere din limba engleză de Laura Sandu

536 pagini