„Maresi. Cronici din Mănăstirea Roșie” de Maria Turtschaninoff- Recenzie

Editura: Univers

Rating: 5 din 5 steluțe

Traducere din limba suedeză: Karmen Bålko

Număr de pagini: 176

Maria Turtschaninoff (născută în anul 1977) a început să scrie încă de la vârsta de cinci ani. Autorii ei preferați sunt Michael Ende, J.R.R. Tolkien, Ursula K. Le Guin, C.S. Lewis. A devenit cunoscută pentru abilitatea ei de a crea lumi fictive impregnate de realism magic, inspirate din istorie și conținând elemente din mitologie și povești. Romanele sale pentru adolescenți (”Arra”, ”Underfors”, ”Anaché”, ”Maresi”) i‑au adus Mariei Turtschaninoff Finlandia Junior Prize, The Swedish YLE Literature Prize și Society of Swedish Literature Prize.

Primul volum al trilogiei „Cronici din Mânăstirea Roșie, Maresi” este o carte despre chipurile întunecate ale Răului și despre puterea magică a prieteniei capabile să învingă totul, povestea unei fete care descoperă pe insula femeilor nu numai cunoașterea din cărți, dar și forța străveche, irezistibilă, redutabilă a feminității. 

Știți ce am văzut în acest roman? Am văzut începutul trilogiei mele preferate. Deși nu mă dau în vânt după serii, sunt sigur  că această serie o să-mi fie pe plac și o să-mi întreacă așteptările. Sincer, am așa o certitudine că următorul roman o să dea totul peste cap și o să-mi facă emoțiile să explodeze și să se nuanțeze la maximum. Pentru că ceea ce am găsit în acest roman reprezintă o formă nouă pentru mine, eu nefiind un devorator de literatură fantasy. Bine, mai citesc din când în când și fantasy, dar dacă rar calc în această tagmă. Însă ce am întâlnit în romanul „Maresi” mi-a întrecut așteptările și m-a făcut să-mi pun întrebări, să-mi pun probleme și să mă gândesc că, totuși, relevarea lumii prin aceste modalități pe care autoarea le folosește chiar îmi este pe plac și mă atrage nespus de mult. Chiar am fost surprins de romanul acesta, chiar mi-a plăcut, chiar m-a ținut captiv între paginile sale și mi-a dat drumul doar la sfârșit, la ultimul punct al povestirii - drept care, părerea mea, a meritat cu desăvârșire cinci steluțe aurite.

În roman ne este prezentată povestea lui Maresi Enresdotter. Ea este Aleasa. Ea este cea care va trebui să scrie despre Mănăstirea Roșie, pentru ca aceasta să nu fie uitată niciodată. Ea este cea pe care cititul a învățat-o să înțeleagă lumea mai bine. Nu e o maică, nici o soră învățată, nici Bătrâna. Ea este doar o novice de cincisprezece ani, căreia sora O îi dă porunca de a scrie ceea ce s-a întâmplat la Mănăstire. „Oamenilor le e greu să creadă istorisirile povestite de cei care nu le-au trăit ei însăși”, sunt cuvintele ei la un moment dat. Ei, bine, vă spun doar că Maria Turtschaninoff este o autoare inteligentă, care știe cum să descrie lumi și să construiască legende, să consolideze intrigi și să se joace cu mintea cititorului. Mănăstirea este locul în care tinerele fete ajung în momente neprielnice vieții lor, trimise de părinți, orfane, de pe străzi, or, pentru cei care-și permit, trimise la învățătură și educație. Aici sunt învățate diferite ritualuri legendare, practici aproape magice, reliefându-se, astfel, caracterul sacru, caracterul de legendă-urbană a romanului lui Turtschaninoff. În această lume matriarhale, izolată pe o insulă, în această lume care reprezintă un refugiu pentru fetele care au reușit să scape din comunități conservatoare și opresive, totul pare să fie liniștit. Însă totul se schimbă când la Mănăstirea Roșie vine o nouă fată. Iar acela va reprezenta momentul în care pilonii acestei lumi primitive se vor zgudui.

Jai, tânăra venită, are doisprezece ani. Timidă, ea se va adapta cu greu condițiilor impuse de către maicile de la mănăstire, însă, în cele din urmă, se conformează. Totuși, încă de la început ne este clar că ea ascunde un secret. Împrietenindu-se cu Maresi, vom afla de la tânăra Jai că ea este bântuită de imaginea îngropării de vii a propriei ei surori și de un tată care, în orice moment, este pe urmele sale și vrea s-o pedepsească pentru nesupunere și neascultare („- Era vie când au îngropat-o, a șoptit Jai. Iar ei i-au bătătorit mormântul”). Riscând destinul Mănăstirii Roșii, Maresi nu va spune nimic niciunei măicuțe sau surori, ci va păstra acest secret adânc înrădăcinat în sufletul ei. Lumea celor două prietene pare să fie liniștită, în toată cultura ei conservatoare și care poartă fluxul istoriei. Dar, undeva, în sufletul lui Jai, un cărbune încă nestins stăruie și scoate fum. Iar acesta va începe să ardă când, într-o zi, undeva de la distanță, o corabie plină cu bărbați se apropie de teritoriul interzis al femeilor, al puterii Mamei. Și totul, cândva echilibrat și simetric, se desenează într-o eterogenitate fatală și dramatică.

Nu am să vă spun mai mlte legate de acțiune - este, evident, de prisos. V-am prezentat intriga, reprezentată de venirea lui Jai la Mănăstire. Ceea ce vreau să conturez este spațiul descris de autoare și personajele pe care aceasta le plasează în scriitura sa. Totul este pur și simplu magic. Este legendar și plin de conotații, cu înțelesuri subtile, cu analogii între femeile și fetele din societatea modernă, într-un suspans feroce, memorabil, relaxant, brutal, totul plasat într-un trecut nedeterminat și într-un spațiu în care elementele cosmosului, ale naturii joacă un rol nemaipomenit. Ritaluri, vrăji, legende, povești spuse din grai în grai, credință, soartă, magie și secrete - toate se împletesc în romanul „Maresi. Cronici din Mănăstirea Roșie” într-o egală măsură, fără exagerări și delimitări specifice. Legat de personaje, vreau să vă spun că fiecare poartă amprenta complexității, a misterului. Fiecare, exclusiv, joacă un rol important în opera lui Turtschaninoff, fiecare are rolul său subtil poate, încă, nerelevat în prima parte a trilogiei. Abia aștept, credeți-mă, să văd ce se întâmplă cu cele două prietene, să văd ce se întâmplă cu sora O, cu Bătrâna - atâtea personaje fantastice, de o tipologie misterioasă pur și simplu fastuoasă. Personaje care simt, trăiesc, care plâng, au regrete și suferă, dar care poartă puseurile iubirii, ale sensibilității și feminității. Personaje irezistibile, din lumi străvechi, care sunt unite de aceeași dorință de puritate și pace - cunoscând lumea doar din cărți străvechi și manuscrise prăfuite.

„Prima dimineață pe care Jai a petrecut-o la mănăstire a fost una însorită.De obicei, aici e vremea foarte frumoasă primăvara. Toamna, Prima Mamă își piaptănă părul și furtunile se dezlănțuie pe insulă. Doar rar îndrăznim să ieșim afară pe o asemenea vreme, de teamă că vânturile ar putea să ne strivească de stânci. Insula noastră, Menos, încă nu-și îmbrăcase mantia de flori de primăvară, dar iarbra crescuse din nou verde și deasă și era o plăcere pentru capre s-o pască. (...)”

Acest fragment mi se pare cel mai relevant pentru a reitera lumea Mănăstirii Roșii. O lume a simetriei, a simfoniei culorilor și astrelor cerești, tutelare, o lume conservatoare, departe de tot ce înseamnă tehnologie, modernism. Totul pare surprins într-un atemporal al existenței, într-un spațiu divin, celest al vieții, iar felul în care autoarea descrie toate acestea reprezintă modalitatea perfectă de a face totul și mai palpabil cititorului.

„- Mănăstirea o să fie distrusă numai din vina mea. O să muriți toate și numai eu am adus moartea aici după mine. N-ar fi trebuit să vin aici. (...) 

- (...) Maica are grijă de noi. Trebuie să ai încredere că n-o se întâmple nimic rău. Oare credeam ce spuneam atunci? Nu știu. Voiam să cred. Maica mai alungase o dată bărbații de pe insulă. Dar de data asta nu reușise. Bărbații erau pe insulă. Erau în mănăstire cu armele lor strălucitoare.”

În căutarea lui Jai. După cum v-am spus, ea este factorul perturbator al echilibrului instaurat prin iubire și rugăciune. Ce-o să se aleagă de ele? Ce-o să se aleagă de Mănăstirea Roșie, de toate femeile aproape condamnate la moarte, prinse de către barbarii cu săbii? Doamne, Doamne, abia aștept următoarea parte să văd care este punctul de convergență al întregii acțiuni. Nu mai am răbdare! 

„Așadar, asta s-a întâmplat după ce Jai a venit în mănăstire în anul an nouăsprezecelea an de cărmuire a celei de-a treizeci și doua Maici, când Bătrâna mi-a vorbit, iar femeile au stârnit o furtună cu pieptenii de aramă. Asta s-a întâmplat când insula Menos ne-a averitzat de prezența unor bărbați necunoscuți, când Roza s-a sacrificat pe sine pentru surorile ei, iar eu, novicea Maresi din Rova, am deschis ușa Bătrânei.”

Am vrut să termin recenzia cu acest citat pentru că totul e ”mind-blowing”, cum s-ar zice. Abia aștept următoarea parte a acestei trilogii pur și simplu minunate. Mulțumesc din suflet celor de la Editura Univers pentru acest roman genial. Puteți cumpăra cartea „Maresi. Cronici din Mănăstirea Roșie” de AICI. O scriitură extraordinar de frumoasă, magică și plină de mister și suspans. Lecturi frumoase să aveți și numai bine!