Resimt

Toamnă, ce frunze,
ia-ți un ceai fierbinte,
așează-te în colțul tău restrâns de lume,
închide ferestrele sufletului,
să nu intre frigul,
să nu intre.

Lasă în spate un oraș pustiu,
deschide o carte,
descoperă,
și stai, omule, de vorbă cu tine,
de vorbă cu tine.

Mereu te întorci,
uneori pe drumul mai lung,
uneori pe cel greșit,
uneori pe cel mai bătătorit
dar mereu pe unul,
mereu.

Ce frunze, ce timp,
ce vremuri
resimt!