„Fascinația” de Sylvia Day- Recenzie

Editura: Litera

Număr de pagini: 480

Traducere din limba engleză: Florența Simion

Rating: 3 din 5 steluțe 

Sylvia Day este autoarea a peste 12 bestselleruri internaționale care au urcat pe locul 1 în topul The New York Times, distinse cu numeroase premii și traduse în mai mult de 35 de limbi. A fost nominalizată pentru premiul Goodreads Choice la categoria „Cel mai bun autor” și pentru activitatea ei a fost considerată „Autorul anului pentru romanele de dragoste”, pe site-ul Amazon. A câștigat și premiul Reviewers Choice din patea RT Book Reviews și a fost nominalizată de două ori la prestigiosul premiul RITA de Asociația Scriitorilor de Romane de Dragoste.

 

A face filme porno pe hârtie. Și, zău, la un nivel expert. Nu c-aș fi eu ceva inițiat în treburi dintr-astea, dar îmi dau seama, totuși, când un scriitor (sau, să-i zic, pseudoscriitor - totuși, raportându-mă la numărul de volume vândute, la numărul de traduceri, poate-și merită „titulatura” și această Day).

Eva, o tânără de 24 de ani, se mută în orașul New York, un oraș al posibilităților și al unei noi vieți, alături de prietenul ei cel mai bun, Cary, fiind colegi de cameră. Căutându-și un loc de muncă, aceasta se angajează la o agenție publicitară, moment din care viața femeii începe, cu totul, să se schimbe. Mai precis, din momentul în care se întâlnește cu Gideon Cross, în niște circumstanțe amuzante și deloc plăcute pentru Eva, situație în care nu a fost pentru singura data la picioarele domnului Cross- nici la propriu, dar nici la figurat. Încă din prima clipă, Eva vede în Gideon Cross exemplul perfect al masculinității, vede în el bărbatul ideal și carismatic, care îți mișcă fiecare hormon din tine, care au „un sex-appeal de te zguduiue, care le au pe toate”. El e „asul”, el e tipul macho cu bani și care le-nvârte pe toate cum vrea, unde vrea și la ce oră vrea. Pe lângă el, deh, ceilalți pălesc, îs nite pipițe, arlechini, niște „chestii”. Dacă ești Gideon Cross, ești bani, „valoare”, ești „magnat”, ești tot ce o Evă cu principii, valori, ar vrea. Mai că mă mir dacă nu i-a făcut și altar, domle'. Asemănare izbitoare, la o adică, cu umbrele domnului Grey, dar parcă Day trăiește povestea (cel puțin, din perspectiva lui), cu o emoție mai mare.

Intrigă? ZERO! Aceeași redundanță ca-n și volumele anterioare. Păi, ce să fie, Gideon are niște vise ciudate care i se constituie în trecutul nu prea roz, cu un secret destul de what-the-actual-fuck (iarăși, asemănare cu umbritul nostru), și ba este speriat, ba vrea să înfrunte monștrii trecutului, nicidecum ceva filosofic, dramatic care să dea cititorului de gândit, de bănuit și cercetat. Nu știu, nu-mi place ca într-o poveste să mi se ofere totul pe tavă. Mură-n gură, cum s-ar zice. Vreau să intru-n pielea personajelor, să le descopăr eu trăirile, minciunile și secretele, pornirile, principiile. Nu vreau ca ixulescu să-mi zică „sunt așa de fericit, Doamne”, ci să-mi dea de înțeles; asta vreau să spun. Aici, la Day, personajele sunt goale, sunt atât de superficiale încât mi-a nu m-am atașat de niciunul. Zic, chiar nu-mi păsa ce se-ntâmplă cu ele, pentru că Day construiește personaje simple care se vor importante, mărețe și sensibile. Păi, mămicuță dragă, ce-aș putea vedea sensibil la Gideon? Chiar dacă mă raportez la trecutul lui, să zic așa, tot îmi dau seama că e un obsedat sexual. Grey și Gideon, cei doi macho ai porno-ului manufactural, textual. Să fac o comparație între ei, zic că Gideon pare puțin mai breaz la căpățână, puțin mai sănătos și mai aproape de drumul drept, dar Grey a luat-o groaznic pe arătură. Concluzând, spre surprinderea-mi, acești doi eroi, acești doi magnați chiar au fost creați de două femei cu copii, sănătoase la cap, cică. Nu, nu vreau să mă-nțelegeți greșit. N-am nimic cu ele, dar mi se pare deplasat, total impropriu să scrii așa ceva: cum, Doamne iartă-mă, să ți-o tragi atât de des - când te trezești, când mănânci, când te uiți la TV, când citești, când faci duș, când ești într-o videoconferință, când te trezești iară - și să fii condus doar de dorința de a o duce în pat și, respectiv, de a te lăsa dusă în pat? Nu știu, eu chiar nu-mi pot însuși o astfel de „literatură”.

Mi-am dat seama încă de la început că gusturile mi s-au schimbat. Serios, chiar citeam înainte și astfel de „cărți de tren”, de citit când mergi undeva - asta fiindcă nu presupun o concentrare prea mare, fiind, așadar, lipsite de substrat - dar dați-mi voie, vă rog, să vă citez o secvență care mi-a adus lacrimi în ochi... de râs: „(...) Eva se lăsă în genunchi cu o mișcare plină de grație (o fi fost balerină, zic, că altfel nu știu ce-ai putea vedea grațios într-o asemenea mișcare) și, din partea cealaltă a biroului, începu să se îndrepte spre mine în patru brațe, ca o leoaică în urmărirea prăzii. (...) Eva mormăi aprobator, iar sunetul acesta vibra prin mine. Mădularul îmi era așa tare, încât puteam să bat cuie cu el (...)”. Doamne ferește! Cum să scrii așa ceva? Cum? Cum? Mi-e peste putință de-a înțelege. Dar asta mi-a dat impuls să citesc în continuare (sărind, evident, peste anumite pagini), iar perlele de genul chiar am mai întâlnit: „Gideon ieșise pe ușa livingului în hol... gol-pușcă. Și ud din cap până în picioare. Mădularul îi era așa de întărit, că i se curba spre buric. Avea capul dat pe spate, căci bea apă dintr-o sticlă; mergea aparent nepăsător, dar ca un adevărat prădător.” Un mod foarte inteligent și modest de-ați agăța „prada”, domnule Gideon, care oricum s-ar fi oferit vânătorului de bună voie; dacă înțelegi ce vreau să zic, adică. Ah, da, și să nu uit, o altă noutate pe care o aduce este faptul că spune povestea din ambele perspective, nu numai din cea a Evei, cum era în volumele anterioare. Așa, în această manieră, parcă povestea lor e mai plină și mai aprinsă.

Cam asta-i tot, deși mai am câteva pagini însemnate pe care aș fi vrut să vi le descriu. Conchizând cu ce-am scris mai sus, pot să vă spun că acest roman este, dincolo de a fi poveste, puțină emoție, chestii dintr-astea, un mijloc bun de a te relaxa și amuza. Serios, unele situații sunt atât de jenante, atât de ciudate, încât chiar nu poți să nu râzi. Nu știu, ori să te bucuri, ori să fii trist de ceea ce-a putut să scrie Day. În fine. Făcând o paralelă între cele două domnițe, E.L. James și Sylvia Day, cred c-aș fi undeva la mijloc: ori m-aș duce către James, care scrie destul de bine prin mintea unui maniac sexual, aducând ceva nou, ceva, nu știu, diferit față de alții care scriu în această tagmă a literaturii, ori m-aș duce către Day, către autoarea care se îndreaptă mai către „scriitura de casă”, normală (într-o esență aparentă și relativă, evident), care trăiește cu mai multă emoție, cu ceva mai mult patos, simțământ. În cele din urmă, lecturile sunt relaxante, sunt OK, dar chiar simt nevoia să citesc ceva bun în zilele care urmează. Cred că, în sfârșit, am să mă apuc de Sticletele Donnei Tartt. Și, totuși, parcă aș vrea să aștept o vacanță pentru ea. Mă mai gândesc.

Mulțumesc foarte mult prietenilor dragi de la Librăria Online Librex pentru acest volum. Puteți comanda Fascinația de pe site-ul lor, sau puteți cumpăra întregul pachet cu cele patru volume (Atracția, Împlinirea, Revelația, Fascinația) cu o reducere super de 40%, de AICI. De asemenea, de pe site-ul lor puteți cumpăra numeroase cărți atât în limba română cât și în limbi străine, din diferite domenii de activitate. Reducerile-s la ele acasă! :) Zi frumoasă și lecturi cât mai plăcute să aveți!