Pagină

miercuri, 3 august 2016

„Până și asta o să treacă”, de Milena Busquets- Recenzie



Editura: Polirom
Rating: 5 din 5 steluțe
Număr de pagini: 168 

„(...) Iubirea e lucrul cel mai puțin statornic de pe lume.”  

Milena Busquets, născută la Barcelona în 1972, este o scriitoare și traducătoare spaniolă de succes. Fiică a celebrei editoare Esther Tusquets, a absolvit Lycee Français de Barcelone, apoi a studiat la Institutul de Arheologie din cadrul University College London. A lucrat vreme de mai mulți ani la Editorial Lumen, prestigioasa editură catalană condusă de mama sa. În 2008 a debutat cu romanul Hoy he conocido a alguien, urmat în 2015 de También esto pasară (Până și asta o să treacă), ce avea să se dovedească un fenomen editorial internațional, fiind deja tradus ori în curs de traducere în peste treizeci de țări.

„Sunt acoperită de sudoarea nopții trecute și a bărbatului-taur cu care am dormit, bag nasul în gulerul tricoului și recunosc mirosul srăin, urmele invizibile ale invaziei fericite a trupului meu de către un alt trup, a pielii mele - atât de docile și de permeabile - de către o altă piele, a sudorii mele de către o sudoare străină (...).”

După ce, la șaptesprezece ani, Blanca își pierde tatăl, ca s-o ajute să-și uite suferința, mamă îi spune o veche poveste din folclorul chinez: un împărat și-a adunat toți înțelepții din împărăție și le-a cerut să născocească niște vorbe care să poată fi rostite în orice împrejurare, fie ea cât de rea. După o îndelungă chibzuință, înțelepții îi dau răspunsul... Au trecut mai bine de douăzeci de ani de când Blanca știe povestea, mama a părăsit-o și ea, iar vorbele magice, până și asta o să treacă, nu-i păr fiicei de mare folos. Rămasă fără sprijin, trebuie să învețe să-și îmblânzească durerea. Hotărăște să petreacă un timp la casa de vacanță a familiei împreună cu copiii, câțiva prieteni și cei doi foști soți. În plus, în apropiere ajunge și amantul. La Cadaques, sub soarele Mediteranei, Blanca redescoperă anatomia relației complexe și pasionale pe care a avut-o cu mama sa, dar și puterea terapeutică a sexului, a iubirii, a prieteniei și a maternității. Numit Bonjour tristesse al secolului XXI, acest roman al durității și tandreței, al umorului și melancoliei a fost declarat de Bookseller cartea Târgului de la Frankfurt 2014. 

„(...) aproape că am uitat cum e harababura primelor sărutări, graba haotică și mușcăturile de înainte să învățăm lentoarea și imobilitatea, gesturile precise, chirurgicale, care vin când nu ne-o mai tragem doar cu corpul, ci și cu capul (...) cred că-i mai bine să știi cât mai puține lucruri despre oameni.”

Mi-am dat seama că gusturile nu se discută; de fapt, mi-am dat seama de acest lucru de ceva vreme. Multora nu le-a plăcut această carte, se poate vedea după rating-ul de pe Goodreads, însă, pentru mine, a fost pur și simplu ceea ce caut de la un roman: o fantezie de cuvinte, o efervescență aproape lirică a prozei, a emoției, a trăirii. Deși mi-am luat, iarăși, aceast carte doar pentru că m-a atras enorm de mult coperta - Doamne, cei de la Polirom au niște titluri și coperți geniale -, am avut certitudinea că acest roman are să-mi placă. Și, sincer, mi-a depășit așteptările. Nu am să vă spun despre ce este vorba în el, nici nu-mi dau seama dacă este vorba despre ceva anume, pe cât contează faptul că Milena Busquets scrie extraordinar - în esență, nu complicat, nu greoi, ci simplu, simplu, așa cum este, de fapt, viața, ea scrie despre oameni, folosindu-se într-un mod tandru de oameni. Și de ceea ce ei, în adâncurile lor, înseamnă. :) Pentru că acolo unde cartea se sfârșește, începe magia și pulsația vieții.

„Fiecare dintre noi are un laitmotiv, un fir conducător, un refren, un parfum propriu care să-l învăluie, o muzică de fundal care-l însoțește peste tot, imuabilă, uneori redusă la minimum, dar stăruitoare și de neînlăturat.”

Până și asta o să treacă a fost, pentru mine, ca un respiro, ca o călătorie frumoasă într-un univers în care aș vrea să mă închid. Autoarea își conturează stilul într-un lirism care, pe mine unul, mereu m-a atras. Ador proza lirica, ce curge precum un râu, care-și adună emoția mascată în figuri de stil, în plasticitate, în mister. Și urăsc, dimpotrivă, acele cărți care-mi oferă totul pe tavă, fără pic de expresivitate. Știu, știu, sper să nu jignesc pe nimeni, dar mi se par deprisos: la o adică, e ca și cum te-ai uita la un film. Zău! Nu spun că nu citesc cărți de genul, dar plăcerea mea se naște din cărți precum aceasta. E o chestie de perspectivă și, probabil, n-ar trebui să mă mai lungesc. Milena Busquets are o pasiune pentru cuvântul expresiv, pentru imaginile artistice care să atragă cititorul și să-l facă să simtă, să iubească, să vrea din ce în ce mai mult. Sincer, citeam și voiam ca această carte să nu se mai termine; sunt acele cărți pe care, pur și simplu, știi că vrei să le termini cât mai rapid (pentru că-ți place ce citești), dar, în același timp, parcă nu ai vrea acest lucru - pentru că, evident, îți place ce citești și ai vrea să citești în continuare. Nu?

„Îți dai seama dacă îi plac cuiva cărțile cu adevărat din cum le privește, cum le deschide și le închide, din cum dă paginile.”

Am citit romanul acesta în vreo două ore, ceva de genul. Mi-a plăcut groaznic de mult, aș spune, habar n-am dacă și vouă o să vă placă, în caz că vă hotărâți să-l citiți. Tocmai acesta este misterul lecturii: modul în care fiecare privește romanul într-un anume fel. Totul este subiectiv, de la început până la sfârșit. Spre exemplu, i-am dat această carte vecinei mele - cum avem aceleași plăceri în ale lecturii și suntem coordonați de aceiași autori frumoși, ei i-a plăcut foarte mult. Am citit păreri ale unor persoane care nu au văzut în această carte decât o dovadă proastă, ușoară și slabă de chick-lit feminin. Ei, bine, eu o număr printre cărțile mele preferate, și nu spun asta doar pentru că-s eu prea darnic și cred că orice carte trebuie apreciată, oricât de mult nu mi-ar fi plăcut! :) 

„Când lumea începe să fie sărăcită de oamenii care ne iubesc, ne transformăm, încet-încet, în ritmul morților, în niște necunoscuți.”

Până și asta o să treacă m-a atras prin emoție, prin trăirea reiterată în imagini artistice, prin figuri de stil. Aproape că am citit cartea precum o poezie, cu intonație, cu patos. În esență, acest roman este o căutare a cuvintelor potrivite să exprime o iubire complexă, ale cărei fire se împletesc fără încetare, într-un dialog între mamă și fiică. Așa s-a născut o carte remarcabilă, frumoasă, viscerală, care-și propune să treacă ori să se piardă, ci să dăinuie. Metoda Milenei Busquets este pe cât de simplă, pe atât de sigură: ea așterne o scrisoare postumă fără să facă risipă de persoane care au însemnat ceva pentru ea, echilibrând prin răceală și sobrietate, prin o linie imaginară care unește începutul și sfârșitul poveștii, o izbucnire aproape sălbatică a uor emoții. Milena Busquets a scris ceva dezarmant, jucăuș, palpitând de senzualitate, de dorință, e vitalitate, constituindu-se într-un roman - osmoză între eterogen (roman sentimental) și omogen (autoficțiune). O proză a nostalgiei umanității, durerea pierderii, regretul, care, până și el o să treacă. Ce rămâne, apoi, este viața pe care cu toții încercăm să o trăim cum știm mai bine! 

„Poate că toți rămânem cu câte o călătorie nefăcută, toți plănuim călătorii când sunt deja imposibile, de parcă am încerca să cumpărăm timp de datorie, deși știm că al nostru s-a terminat și că nimeni n-ar putea să ne mai dăruiască nici măcar un minut în plus. Trebuie să fie de nesuportat să ai încă ochii deschiși și să știi că există locuri pe care nu le vei mai vedea niciodată, că ți se închid toate mutările posibile, chiar sub ochii tăi.”

Vă recomand cu căldură acest roman! :) Mie mi-a plăcut mult, de asta am vrut să-mi împărtășesc experiența cu voi. De altfel, ce mai citiți, ce îmi recomandați? Lecturi frumoase și o zi de miercuri liniștită și pe placul vostru!

Anndrei 


6 comentarii:

  1. Ce recenzie frumoasă! Sincer, n-am auzit de această carte până acum, dar îți pot spune că și eu la rândul meu, dacă eram într-o librărie și voiam să-mi aleg o carte, tot după o copertă, mi-aș fi ales-o, dacă nu mai știu ce carte să-mi iau ^^ . Povestea cărții mi se pare interesantă și îmi plac foarte muult citatele, sunt superbe. :3
    Lecturi frumoase! ^^

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumeeeeesc mult! :) Are niște citate foarte frumoase, păcat că n-am putut să le prezint pe toate. Cred că o să-ți placă. O zi minunată!

      Ștergere
  2. Stii ce imi place cel mai mult la recenziile tale? Ca iti argumentezi parerea! Iti recomand ambele carti ale autoarei: Parinoush Saniee, ambele carti ale autoarei: Harper Lee si cartile autoarei Hiromi Kawakami (autoarea mea preferata). Eu citesc: Mila 2.0 de Debra Driza. Lecturi placute, Andrei! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc, Robert! :) Am citit „Cel care mă așteaptă” și „... Să ucizi o pasăre cântătoare”. De la Harper Lee am și „Du-te și pune un străjer”, o s-o citesc curând. O zi frumoasă!

      Ștergere
  3. Andrei, ca de fiecare dată, savuros. Îmi place sincer numele romanului. Este foarte atractiv ceea ce ai scris, ca de furcare dată recenziile te fac sa vrei sa citești cartea. Când voi termina ceea ce am eu pe lista cu siguranta voi trece și prin aceasta carte .
    Mulțumim frumos pentru recenzie și Îți doresc spor la lectură. Pupici și îmbrățișări !:-*

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumeeeeesc! (hug) Mă bucur să te regăsesc pe blog, chiar mă bucur. Pupici și lecturi frumoase, îți ador recenziile!

      Ștergere