Soția 22, de Melanie Gideon - Recenzie

Editura: Trei

Rating: 3 din 5 steluțe

Număr de pagini: 518

„Și îmi tratez viaţa ca pe ceva care trebuie extras din mină şi apoi ambalat pentru consumul public. Fiecare postare, fiecare încărcare, fiecare Like, fiecare Interes, fiecare Comentariu este un spectacol. Dar ce se întâmplă cu interpreta când joacă pe o scenă goală? Și când lumea reală a devenit aşa de pustie? Când toţi au abandonat-o pentru cea virtuală?”

 

Am citit această carte foarte rapid, foarte ușor, foarte relaxat. Pentru că a fost nu doar o carte ușoară, ci o carte amuzantă, chick-lit, spumoasă, misteriosă pe alocuri, care mi-a lăsat un sentiment drăguț, chiar dacă nu mă dau în vânt după aceste gen de cărți și prefer să citesc, evident, ceva mai deep, mai cu substrat, care să mă facă să fiu prezent, pe întreaga carte, acolo. Romanul de față, Soția 22, a fost genul de roman pe care-l citești doar pentru a lua o pauză de la alte lecturi, pentru că e simplă ficțiune și acțiune, personajele sunt coordonate de un scenariu precis, nu ai așteptări de la ele, nu ai pretenții, ba chiar ți-e oarecum greu să te atașezi de caracterul lor (într-un mod mai subiectiv și personal, vreau să spun). Totul este ca într-un film pe care-l urmărești cu prietenii într-o seară de weekend – de preferat, sâmbătă –, iar apoi viața-și reia cursul normal și totul pare că nu s-a întâmplat vreodată; poate doar prietenul acela care a fost bulversat de faptul că  Alice, protagonista cărții, a avut o așa mare încredere într-un străin și a început să-i povestească întreaga ei viață. Asta-mi amintești, la o adică, de Irina Binder și Fluturii ei; din câte am înțeles, din auzite, și ea îl sună pe un necunoscut și începe să-i povestească de cele dulci și amare care i se întâmplă în viață: autentic, da, și caraghios în același timp!

Soția 22 ne spune povestea lui Alice Buckle care, după standardele clasei de mijloc, are cam tot ce-i trebuie unei femei de patruzeci și cinci de ani: un soț arătos care lucrează în domeniul publicității, doi copii deștepți și simpatici, câteva prietene de nădejde, ba chiar și o slujbă part-time la o școală, ca profesoară de teatru pentru cei mici (partea asta, cu profesoara, pe mine chiar m-a amuzat – dacă veți citi cartea, veți înțelege de ce). Totuși, Alice se simte neîmplinită și i se pare că viața ei a ajuns într-un impas. Ce să facă, ce să facă? Ei, bine, nu prea-mi aduc aminte (dar e irelevant) cum ajunge să ia parte la o cercetare sociologică despre căsătorie, sub forma unui chestionar. Pentru a-și păstra identitatea secretă, Alice Buckle devine Wife 22, și intră într-o relație online – din ce în ce mai personală și strânsă – cu cercetătorul care se ocupă de ea, Researcher 101. Dependentă de acest intim dialog virtual, Alice înțelege că va trebui să ia o decizie extrem de importantă, extrem de sensibilă, care îi va afecta întreaga viață.

Cartea este tipică: alcătuită dintr-o țesătură de narațiune clasică, e-mailuri, discuții pe Facebook (poze actualizate, stări confirmate, like-uri) și alte mijloace digitale de comunicare, romanul lui Melanie Gideon este, totuși, confesiunea sinceră a unei femei care se luptă să-ți împace propriile dorințe cu responsabilitățile pe care le are, precum și un studiu actual despre intimitatea și anonimatul oferite de mediile online (aspectul ăsta cred că mi-a plăcut cel mai mult la acest roman, pentru că este o problemă, să-i zic așa, actuală și, în esență, extrem de importantă – mediatizați de propriile noastre modalități de „relaxare”). Având personaje bine conturate, puternice, care au emoții și trăiesc, o poveste subtilă, nuanțată, și, părerea mea, destul de autentică și originală, Soția 22 este un roman convingător. Vă spun, eu i-am dat doar trei steluțe (deși nu-s puține deloc) pentru că nu e genul meu de carte, nu aș citi așa ceva decât pentru a lua o pauză de la lecturile ulterioare. Dar a fost un roman drăguț, un roman care m-a făcut să zâmbesc și, văzându-l în bibliotecă, răsfoindu-l, mi-am dat seama că îl voi citi ușor și nu voi regreta. Regret? Nu. L-am citit ușor? Da. O lectură făcută cu drag, și, bineînțeles, nu mi-a solicitat deloc experiența literară – drept care, am putut să citesc în paralel și alte cărți. Melanie Gideon a scris pentru un public anume, mi-am dat seama de asta, fanii chick-litului cu siguranță vor adora această carte și o vor savura până la ultima pagină. Nici nu mă îndoiesc.

„Plictiseala nu e motivul din care particip la studiu. Particip deoarece anul ăsta voi împlini 45 de ani, care este vârsta la care a murit mama. Dacă ar fi fost în viață, aș fi vorbit cu ea în loc să accept acest sondaj. Am fi avut conversația pe care îmi închipui că o au mamele cu fetele lor când ajung la 45 de ani. AM vorbi despre nevoile noastre sexuale (sau lipsa acestora), despre cele cinci kilograme încăpățânate pe care le luăm și le pierdem iar și iar, și despre cât de greu e să găsești un instalator e încredere. Am face schimb de ponturi despre secretul obținerii unui pui perfect, despre cum să închizi gazele când e o urgență, despre cum să scoți petele de var. Ea mi-ar pune întrebări precum: Ești fericită, iubită? El se poartă frumos cu tine? Te vezi îmbătrânind alături de el?

Mama nu va fi niciodată bunică. Nu va avea niciodată sprâncene cărunte. Nu va mânca niciodată din marinata mea de ton.”

Acțiunea, în sine, nu este cine știe ce, dar este foarte drăguț să observi relația dintre Wife 22 și Researcher 101. E ceva misterios în spatele a ceea ce se întâmplă între ei. Pe deoparte, savuroase sunt răspunsurile lui Wife 22 la întrebările lui Researcher 101, dar, pe de altă parte, mai efervescentă este încercarea lui Alice de a afla cine se află în partea cealaltă a monitorului, străinul în care simte că poate avea încredere și care, surprinzător, la un moment dat începe să-i dea niște indicii foarte subtile. M-a antrenat și pe mine intenția lui Alice de a afla mai multe despre cercetătorul ei, și, bineînțeles, m-am bucurat tare mult - oarecum - când am cobit bine și corect cum stă treaba. Mai greu mi-a fost să-mi dau seama ce are să se întâmple în momentul în care Alice va afla cine este cel care îi pune întrebări, iar sfârșitul nu m-a dat peste cap: a fost exact cum trebuie să se termine o asemenea carte. Fără emoție, plat, ca și cum nimic nu s-ar fi derulat vreodată. De asemenea, în carte este interesantă relație dintre Alice și copiii ei și modul în care aceasta, cu frică în suflet, încearcă să ascundă totul - chestie cu Researcher 101 - față de familia ei. Da, asta-i dă un aer mai de mister, mai de thriller, dar într-o manieră foarte mică și aproape nesemnificativă.

Vă recomand cu drag romanul dacă sunteți fanii genului! Eu cred că l-am cumpărat cu 9 lei de pe Libris, sau ceva de genul, ori l-am primit de la o prietenă care a spus că nu vrea să citească niciodată așa ceva. Ei, bine, de recitit clar nu e, dar merge citit într-o zi de vară. Cu o limonadă lângă tine. La umbra unui copac, într-un parc. Soția 22 ne spune povești frumoase, ne face să râdem și să zâmbim. Totuși, și despre asta e literatura: zâmbete și viață! Hai, s-aveți lecturi plăcute și cât mai spumoase. Un weekend minunat vă doresc! :)