„Bellinzona, noaptea”, de Martin Gülich- Recenzie

Editura: Rao

Rating: 3 din 5 steluțe

Număr de pagini: 128

Un accident de maşină la ieşirea sudică din tunelul Gotthard. Luna de miere în Italia. „Ce-ar fi mai rău: să mor eu primul sau tu?”. Un băiat ciudat, introvertit, singuratic. În fiecare noapte stă la fereastră aşteptând întoarcerea tatălui, dar, brusc, se confruntă cu îmbolnăvirea mamei. Să fie oare vina lui?

Moartea şi sentimentul de vină, două teme la fel de vechi precum literatura însăşi, dar pe care Martin Gülich le integrează cu măiestrie în romanul său, prezentându-le din unghiuri distincte.

Tonul narativ este calm şi distanţat, deşi astfel afectează şi mai mult cititorul, atrăgându-l uşor-uşor într-o intrigă ce se transformă treptat într-un mistery. Romanul lui Gülich captivează şi încântă cititorii, vorbindu-le despre viaţa de zi cu zi. Observată cu blândeţe, disecată cu meticulozitate şi narată succint.

Mulțumesc mult lui Eric pentru această carte, am fost sigur că o să-mi placă și așa a și fost. Totuși, nu i-am dat două steluțe din motive pur subiective, nu că romanul nu ar fi fost scris frumos - drept care l-am citit și în mai puțin de o zi (bine, nici nu-i tocmai pompos și mare, plus că e format mic), cu un stil lejer, relaxant, lipsit de înfrumusețări dintr-alea, știți voi, care pe alții plictisesc - nu ar fi și cazul meu -, metafore, imagini artistice. Nu, Gülich pur și simplu și-a spus povestea așa cum a știut el s-o facă: cu calm, cu dragoste și cu talent. Iar povestea chiar este frumoasă.

În aparență, banală, Gülich ne spune o poveste de viață. Punctul introspecției personajelor - al soțului și al copilului - începe din momentul în care, în apropierea Bellinzonei, la ieșirea dintr-un tunel, din neatenția lui se întâmplă un accident de mașină. Ea, soția, ajunge la spital, el scapără mai teafăr. Bun. Și, deodată, explodează, în sufletele personajelor, două sentimente: el - cât de vinovat ar fi, de ce-a făcut asta, de ce nu s-a abținut din a bea, cine e inculpat, de ce, ce-ar fi fost dacă, iar copilul, un introvertit aproape exacerbat, își face scenarii - în concordanță cu vârsta -, dacă mama lui nu se va mai întoarce niciodată, dacă tatăl lui îi vrea răul și, acum, vrea să scape și de el, de ce a adus o altă femeie în casă care să aibă grijă de el. Gülich urmărește toate aceste aspecte cu meticulozitate, cu o precizie frumoasă, jucăușă, încât nu ai impresia că-ți ascunde ceva - îți oferă totul drept perspectivă proprie, iar tu pur și simplu citești și înțelegi. Iar cred că ăsta este un atuu al cărții Bellinzona, noaptea.

Romanul captivează cititorul, îl încântă prin stilul autorului, vorbindu-ne despre viața de zi cu zi, despre regrete, despre cuvintele pe care nu le-am spus, despre timpul care, nici vorbă, n-are deloc răbdare cu oamenii. La o adică, este vorba despre puterea logosului, despre sentimentele surprinse în cuvintele pe care, uneori, le-aruncăm fără să vrem, involuntar, neștiind că de fapt putem face atât de mult rău. Un ritm alert, fictiv, care-ți dă impresia că personajele există între paginile cărților și strigă-strigă-strigă, vrând să fie auzite, înțelese și ajutate. Mi-a plăcut enoooorm modul copilului de a problematiza realitatea în care trăiește, pur și simplu am simțit că, într-adevăr, sunt gândurile unui copil, sunt emoțiile și trăirile sale. Gülich zugrăvește, într-adevăr, tipologii fastuoase. Talent, așadar. 

Eu i-am dat doar trei steluțe cărții pentru că m-am gândit să triez cât mai bine ceea ce citesc. Înainte dădeam des patru-cinci steluțe, tuturor cărților care, câtuși de puțin, îmi plăceau și cu care rezonam. Acum voi da cinci steluțe, maximul, doar cărților care, într-adevăr, mi-au plăcut (vezi orice de Alice Munro, Pe aripile vântului, Îți voi dărui Soarele), patru steluțe cărților în care-mi regăsesc stilul, plăcerile, sentimentele și convingerile, iar trei steluțe (cea de față), cărților care m-au făcut să fiu acolo, să nu mă plictisesc, care mi-au plăcut prin poveste, dar de la care s-ar fi putut face ceva mult mai frumos. Bellinzona, noaptea a fost un roman frumos, dar știu că autorul putea, for real, mai mult. Trei steluțe îs numai bune!

Mulțumesc, Eric, încă o dată pentru roman! :) Să-l citești și tu cu drag. Voi, dragii mei cititori, să aveți parte de lecturi cât mai frumoase, pline de învățăminte. Mult succes celor care încep facultatea mâine, s-aveți forțe proaspete și nervi de oțel. Un sfârșit de săptămână frumos!