„Lumea Sofiei”, de Jostein Gaarder- Recenzie

Editura: Univers

Rating: 3 din 5 steluțe

Număr de pagini: 448

Într-o succesiune de oglinzi creatoare de iluzii nesfârşite, Sofia, protagonista celui mai cunoscut roman al norvegianului Jostein Gaarder, îi este povestită, treptat, întreaga filosofie a culturii occientale. Dacă filosofia sau literatura însăşi este pretextul acestei cărţi cititorul va afla pe cont propriu. El va face cunoștință, încă de la început, cu amestecul dintre fantezie şi marile întrebări ale omenirii. Pentru că nu găsise în biblioteci sau librării nicio carte în care tinerilor să li se ofere o formă accesibilă a marilor idei, scriitorul norvegian pune în scenă o poveste şi imaginează un personaj inventiv şi curios. Jocurile duble sunt specialitatea lui Gaarder: Sofia va fi pusă în oglindă de Hilde, destinatara reală a cursurilor, profesorii îşi vor schimba identităţile, iar întrebările nu vor putea primi niciodată răspunsuri unice. Aventura cunoaşterii va începe de la filosofii greci, va trece prin zorii creştinismului, prin medievalitatea europeană, va ajunge la Renaştere, Iluminism, Romantism şi până la sistemele de gândire ale secolului al XX-lea. Fără a fi o simplă carte de popularizare, Lumea Sofiei  este o introducere în filosofia occidentală, deschizând apetitul cititorului pentru cunoaştere şi meditaţie asupra întrebărilor esenţiale. Căci, aşa cum Hilde e Sofie, aceasta nu e nimeni altcineva decât imaginea cititorului însuşi.

Promițător, frumos, habar n-ai ce te așteaptă. Eu am vrut să citesc acest roman pentru că, la o adică, am auzit prea multe lucruri bune despre el, de prea multe ori mi-a fost recomandat de către colegi și prieteni, de către alte persoane, de prea multe ori a fost punct de referință în anumite discuții pe care le auzeam între persoane. Și de prea multe ori l-am amânat. Nu știu, am așteptat momentul în care aveam să simt că, într-adevăr, acum trebuie să citesc acest roman. Am simțit. M-am pus pe pat, l-am luat în mână și am început să citesc. Nu am să lungesc acestă recenzie, nu știu, simt că ar fi de prisos, dar pot spune doar că nu m-a atras cam deloc ceea ce scria, nu a fost pe stilul meu, sincer, nu prea-mi place filosofia, nu în forma ei teoretică, a cuvântului care se închide în cuvânt, nu-mi place să răspund la întrebările existențiale care ne macină și nu ne dau pace. Nu vreau, adică, să distrug acel mister care ne cuprinde ființa. Nu știu, nu vreau asta, vreau doar să rămână totul așa. Cred că motivul principal pentru care nu mi-a plăcut acest roman a fost tocmai faptul că nu am rezonat cu ceea ce scria autorul - ceea ce nu înseamnă, așadar, că el nu scrie bine, că nu are substrat, nu are esență. Nu. E pur și simplu părerea mea, dragilor, prin excelență subiectivă - și, după cum se vede, incisivă.

Considerați această carte un mic tratat despre filosofie, o cărticică a cărei inteție, după părerea mea, este de a deschide apetitul cititorului spre a se interesa întru aceste locruri care ne locuiesc viața. Ok, înțeles, am citit, mi-a plăcut, trebuie să recunosc, romanul Lumea Sofiei a avut lucruri care mi-au dat de gândit, mi-a adus răspunsuri în maniera în care m-a făcut să-mi pun și întrebări, m-a fercitit, m-a întristat. Mi-a da de meditat și gândit. Cu toate acestea, am simțit că nu e făcut pentru mine. Îmi plac cuvintele frumoase, îmi plac metaforele care ascund, răspunsurile pusă într-o formă frumoasă, dar de această carte pur și simplu nu am reușt să mă apropii. Poate a fost vorba de perioada în care am citit-o, or nu i-am acordat destulă atenție, or nu i-am acordat creditul necesar. Sau, de fapt, poate am avut așteptări mult prea mari - după toate laudele auzite - de la romanul lui Jostein Gaarder. Am mai citit, după ce am terminat Lumea Sofiei, de la același autor (iarăși, auzind ulterior multe lucruri frumoase despre), romanul Fata cu portocale, un roman căruia, iarăși, tot trei steluțe i-am dat. Nu știu, Gaarder nu e tocmai printre preferații mei, de fapt cred că e singurul autor față de care mă simt străin atunci când îl citesc - pe lângă Cărtărescu. Poate am să-l mai încerc pe acest autor vreodată, dar momentan îi zic pas. Nu e tocmai preferatul meu, nici nu prea-l citesc cu plăcere. 

Altceva nu mai pot spune. V-am spus că va fi o recenzie scurtă, pentru că simt că am spus totul în ea. Aș putea selecta citate frumoase din carte, sunt o groază, credeți-mă; cartea, în sine, transmite un mesaj frumos, dar nu într-o formă pe care eu, în mod subiectiv, aș aprecia-o, nu într-o formă cu care să rezonez, nu în maniera care-mi place mie. Eu vă invit să citiți cartea, să o frunzăriți - garantat, lucruri veți avea de învățat din ea, să nu credeți că nu, dar cred că aveți nevoie de răbdare și de o oarecare inițiere în ale filosofiei, să spun așa, pentru a o înțelege pe deplin. Eu poate nu am fost pregătit de acest roman, dar nu am de gând să-i ofer o altă șansă cât mai curând. Poate mă lovește pe mine într-o zi nebunia să mă reapuc de el, atunci clar am s-o fac; iar părerea poate mi se va schimba! :)  

Mulțumesc din suflet Editurii Univers pentru acest roman! :) Una dintre editurile mele preferate, cu numeroase cărți care se numără printre cărțile mele de suflet. Puteți cumpăra Lumea Sofiei de AICI! :) Lecturi frumoase și cât mai multe. Spor în toate!