Viața e ușoară, nu-ți face griji, de Agnès Martin-Lugand - Recenzie

  

„Mulțumită cafenelei, redevenisem o ființă socială, o femeie care muncea și își lua viața în mâini.”

 
Editura: Trei

Număr de pagini: 232

Rating: 4 din 5 steluțe

Traducere din limba franceză: Carmen Otilia Spînu

Anul apariției: 2016

Întoarsă din Irlanda, Diane este hotărâtă să înceapă o viață nouă la Paris. Cu ajutorul prie­tenului său, Félix, redeschide cafeneaua literară „Oamenii fericiți citesc și beau cafea” (recenzia primei părți, AICI), oaza ei de liniște. Acolo îl întâlnește pe Olivier. Un bărbat blând și atent, care înțelege refuzul ei de a deveni din nou mamă, după pierderea cumplită pe care a suferit‑o. Dar o întâmplare neașteptată o bulversează pe Diane și îi spul­beră toate certitudinile. Va avea ea oare curajul de a‑și construi un nou cămin?

„A ieșit și a așteptat să încui înainte să se îndepărteze. Ca în transă, am urcat la mine și m-am culcat. Găsisem oare bărbatul care va aduce bucuria în viața mea? Voi putea să mă las pe mâinile lui?”

Da, recunosc, am citit pe nerăsuflate și aceast roman, Viața e ușoară, nu-ți face griji. Nu știu cât de ușoară o fi, cum nici câte griji să-mi fac sau nu, dar știu un lucru, și anume că abia aștept să mai citesc ceva scris de această autoare. Agnès Martin-Lugand chiar are talentul evident de a povesti și de a așeza poveși pe hârtie, oricât de fictive ar fi ele. Nu ai cum, de fapt, să nu-ți imaginezi că ceea ce scrie ea nu este adevărat, pentru că acțiunea nu e deplasată, ba chiar s-ar putea întâmpla aceste lucruri oricui, în orice circumstanțe. Volumul de față ne prezintă povestea aceleiași persoane, Diane, cu care ne-am familiarizat încă din primul volum. Întoarsă înapoi în Paris, aceasta își redeschide cafeneaua pe care a lăsat-o în grija prietenului ei cel mai bun și singura persoană care îi este mai apropiată, Felix, și încearcă să uite de cele întâmplate în Irlanda. Într-o zi, îl întâlnește pe Oliver și, încetul cu încetul, aceștia doi încep să vorbească, să servească împreună cafeaua, chestii dintr-astea. Toate bune și frumoase, până când Diane primește un telefon de la proprietarii casei la care a stat ea cât a fost în Irlanda, și totul, încet dar sigur, i se dă peste cap. Întoarsă în Irlanda, la libera ei alegere, este nevoită să-l lase pe Oliver în spate și să dea piept iarăși trecutului pe care a vrut să-l uite. Ia zi, Agnès Martin-Lugand, acum viața mai este așa ușoară?

„- Oamenii fericiți își iau viața în mâini! Iată-ne la tine acasă!”

Nu am să vă spun mai multe, nu știu, pentru că registrul este același, povestea curge de la sine precum un vânticel răcoritor de vară. Nu veți avea habar cum vor trece aceste două sute și ceva de pagini, pentru că nu este o lectură obositoare, o lectură care să necesită concentrare și o atenție maximă. Nu, tocmai asta am apreciat la scriittoarea Agnès Martin-Lugand, anume lejeritatea cu care aceasta poveste și cu care scrie, fără a exagera totuși cu simplitatea prozei. Mi-am permis să beau o cafea în timp ce citesc, să mă uit pe geam profitând de soare și de căldura de afară, fără a uita ceea ce scria cu o pagină înainte sau ceva de genul. Nu, o biluță albă pentru Agnès Martin-Lugand. Totuși, de ce am dat doar patru steluțe acestui roman? Pentru că, prin comparație, primul volum mi s-a părut mai dinamic, mai plin de viață, a avut acel ceva pe care nu l-am regăsit și în Viața e ușoară, nu-ți face griji. Evident, asta nu înseamnă că nu mi-a plăcut. Dacă în acest roman nu am găsit dinamism atât de mult, cum am găsit în primul, atunci am găsit aici îndeajuns de multă emoție și iubire și suferință și chestii din tagma „dramă”. Da, mi-a plăcut pe ce a mizat Agnès Martin-Lugand de această dată; totuși, plăcerile rămân plăceri, nu-i așa?

„- Nu spune nimic, acum sunt bine. Dar de atunci nu am mai avut pe nimeni în viața mea... și trebuie să spun că... este pentru prima dată când mă simt cu adevărat bine alături de un bărbat. Voi înțelege dacă asta te sperie...”

Legat de stilul scriitoricesc al lui Agnès Martin-Lugand, vă pot spune că e incomparabil. Mi-a depășit cu mult așteptările, nu mă așteptam să-mi placă atât de mult un astfel de roman, adică să nu mă plictisească. Un stil simplu, lipsit de poematizări, de metafore și chestii stilistice, nu, pur și simplu are un mod fascinant de a povesti, de a te face să fii acolo alături de ceea ce se întâmplă. Am auzit păreri împărțite legate de acest roman, dar pe mine m-a convins că este unul bun, unul de referință dacă e să vorbim de o lectură frumoasă și ușoară și sensibilă și curajoasă. Da, chiar a fost un roman bun, picat la țanc, pentru că am vrut să citesc și ceva ușor, dar și ceva care să-mi placă și să mă prindă.

Nu știu ce-aș mai putea să spun, cred că am spus destule în recenzia primului volum, Oamenii fericiți citesc și beau cafea, din care am citit și pasajul de mai sus, cel legat de stilul autoarei. Mulțumesc enooorm, și de această dat, Editurii Trei pentru posibilitatea de a citi acest roman, eu vi-l recomand cu mare drag, sunt sigur că o să vă placă foarte mult. Pe site-ul celor de la Editura Trei găsiți o mulțime de cărți în vogă, să le spun așa, la prețuri bune, din toate categoriile. S-aveți lecturi frumoase și cu spor!