gramatica lui Dumnezeu, de Stefano Benni - Recenzie

 „Poate aș fi putut să o sărut. Dar sufletul mi-era un rug unde ardeau laolaltă iubirea, orgoliul și furia.”

Editura: Nemira

Colecția: Babel 

Rating: 5 din 5 steluțe

Număr de pagini: 264

Traducere din limba italiană: Alexandru Macovescu

Anul apariției: 2016

Domnul Remo și câinele Boomerang se avântă într-un „joc“ nou. Pasagerul Fifoni e obsedat de atacuri teroriste și îi îngrozește pe însoțitorii de zbor. Matusalemicul bunic Leone, aflat într-un scaun cu rotile, pare condamnat la nemurire. Zeii manevrează pe căi de neînțeles viețile oamenilor. Iar „dintre zeii plăsmuiți de oameni“, spunea un filosof antic, „cel mai generos e cel care din mai multe singurătăți a făcut o zi de fericire“. Stefano Benni a scris „cartea lumii“, circ al fericirii și mai ales al singurătăților. Comicul infernal, grotescul și absurdul se întâlnesc în 25 de povești în care trăiesc, sub zodia imprevizibilului, eroi, șarlatani, divinități antice și multe creaturi enigmatice, iar viață își vede liniștită de frumusețile și de cruzimile ei

Băi, omule, cum să scrii ceva atât de fain, atât de cool, cum să ai așa talent și cum să-l așterni în așa hal pe hârtie? Vă spun, romanul de față, de fapt, volumul de față, gramatica lui Dumnezeu, până acum, pentru mine, a fost revelația anului 2017. Vă pot spune doar că am citit o carte efectiv și sincer și autentic și nu-mai-știu-cum-să spun GENIALĂ. Nu știu dacă m-a surprins faptul că, de fapt, am rămas atât de surprins în urma lecturării volumului care conține o serie de povestiri (și, sincer să fiu, deși mulți care au văzut fragmente din roman - pe care le-am postat pe Instagram, la story, mi-au spus că nu văd legătura titlului cu conținutul cărții) care surprind întocmai meningele și sufletul omenirii, sufletul atât de ușor de modelat, care se lasă pradă tehnologiei, viciului, iubirii, morții, indiferenței. gramatica lui Dumnezeu este, de fapt, gramatica acestei vieții, pașii noștri în limitele celor două paranteze în care ne trăim existența, ne cărăm traiul în spate și-așteptăm, cu-atâta speranță, așteptăm să trăim, așteptăm viața și iubirea și iertarea, oh, iertarea care întotdeauna, negreșit, are să vină.

„- Femeile și bășinile scapă chiar dacă nu vrei.” 

Că râzi, că plângi, că trăiești alături de personajele cărții, eh, ce să-i faci, Benni pur și simplu te-atrage prin modul în care scrie, în care povestește, la el premisa parcă ar fi „trăiește, trăiește, iar în fața morții să râzi cu toți dinții”, pentru că eu am râs, ș-am râs mult la anumite pasaje, am râs cu lacrimi de fericire și tristețe, dar cu sufletul; de ceva vreme nu mi s-a mai întâmplat să râd citind o carte, să dau coate cuiva și să-i spun, na, citește și tu, și să râdem, apoi, amândoi. Am fost extrem de surprins de ce am citit, poate pentru că mă așteptam să citesc un roman profund, sensibil, moral, cu chestii conotative, de suflet, să le spun așa, în maniera lirică în care ar fi fost probabil scris. Dar încă de la prima povestioară am rămas cu gura căscată și am știut că, de fapt și de drept, intuiția mea a luat-o pe alte drumuri. Și-am citit volumul gramatica lui Dumnezeu în doar câteva ore, și-am rezonat cu fiecare poveste, am învățat câte ceva de la fiecare personaj și de la fiecare chichiță a sa, și-am râs, și chiar m-am împrietenic au alții și mi-a fost greu să mă despart de ei, să-i las acolo, da, în gramatica lui Dumnezeu, pentru că i-am integrat în viața mea, oricare ar fi putut fi unul dintre oamenii pe care-i cunosc și-i apreciez, și de asta am dat acestei gramatici a lui Dumnezeu 5 steluțe, și i-aș fi dat toate steluțele de pe cer, de fapt, pentru că are o copertă genială.

„- Cât fumezi?

- Două pachete pe zi, dacă am bani.

- Dar nu e prea mult?

Tăcere.

- Păi de ce fumezi atât? 

- Trece timpul mai ușor.”

Nu știu dacă aș putea spune multe, dar cred că faptul că am menționat, deja, că acest volum al lui Stefano Benni, gramatica lui Dumnezeu, este unul dintre cele mai bune citite anul acesta - ei bine, asta transmite multe. De asemenea, știu și sunt de părere că este una dintre acele cărți despre care nu poți vorbi, poți doar spune „ia-o, citește-o, iubește-o, dă cu ea în sufletul tău, că-i o carte genială și nimic dar nimic nu mai poate fi spus”, așadar trebuie doar s-o citești și s-o porți în sufletul tău toată viața, de acum înainte. Nu este o carte pe care o poți înlocui ușor, nicidecum o carte pe care s-o uiți, s-o așezi în bibliotecă drept „o altă carte”. Nu, este o carte de referință, pentru mine unul, și știu că am s-o recomand tuturor de acum înainte, atunci când mi se solicită „o lectură profundă, dar și relaxantă, o lectură amuzantă, dar nici prea, prea”. Eu v-o recomand cu mare drag, sunt absolut sigur că o să vă placă și o s-oi iubiți.

„Și uneori tăcerea se prăbușește deodată în sinea mea și vocea răsună într-un urlet care înspăimântă toată mănăstirea. 

Nu înțelegeți, strig, de ce nu înțelegeți?”

Vreau să mulțumesc mult Editurii Nemira pentru volumul de față, îl găsiți AICI, în colecția Babel, colecție din care puteți selecta o groază de cărți extrem de frumoase. Pe site-ul celor de la Nemira găsiți o mulțime de cărți, din colecții diferite, pe toate gusturile selecte. Să aveți lecturi frumoase și pe placul vostru!