„Incredibila și trista poveste a candidei Eréndira și a bunicii sale fără suflet”, de Gabriel García Márquez- Recenzie

Editura: Rao

Rating: 5 din 5 steluțe

Număr de pagini: 162

Traducere din limba spaniolă: Tudora Șandru Mehedinți

Anul apariției: 2014

Scriitorul columbian Gabriel García Márquez (născut în 1927, la Aracataca) este unul dintre personalitățile care au marcat cel ami profund literatura secolului XX, adevărat fenomen prodigios în peisajul literar contemporan latinoamerican și universal. A îmbinat die timpuriu jurnalismul cu o bogată și fascinantă creație narativă, distinsă cu Premiul Nobel în 1982, ce ilustrează cu egală măiestrie romanul, povestirea, eseul, memorialistica. Este reprezentantul emblematic al cunoscutului „realism magic” al literaturii hispanoamericane pe care îl cultivă cu strălucire, într-un demers literar de excepție, în care realul se împletește cu irealului, istoria cu fantezia debordandă, cotidianul cu visul, într-o fericită întâlnire între imaginația profund creatoare și istoria zbuciumată a unui întreg continent, ce este totodată o emoționantă mărturie care reflectă plenar temele majore ale existenței, dorința arzătoare de libertate și demnitate umană. 

 

În Incredibila şi trista poveste a candidei Eréndira şi a bunicii sale fără suflet, la fel ca în Un veac de singurătate, imaginile par a izvorîla fel de firesc ca florile silvestre într-un câmp mănos, după ploaie. Această capacitate uimitoare a lui García Márquez de a crea imagini (pe care, după spusele lui, a deprins-o de la bunica), nu se nutreşte dintr-o fantezie gratuită şi dezordonată, ci din toate manifestările şi caracteristicile care configurează culturile din zona Mării Caraibilor (printre acestea clima, geografia, organizarea socială, economia, miturile, simbolurile, legendele, credinţele şi superstiţiile), precum şi din tradiţia literară occidentală. S-ar putea spune că această povestire este plămădită prin hibridarea stilurilor şi motivelor amerindiene şi occidentale, într-un fel de pastişă intenţionat ireverenţioasă care, cu toate acestea, nu pune în umbră imensa seriozitate a temei sale principale: exploatarea şi nefericirea celor oropsiţi şi abuzul de putere.

Povestind despre viață, Gabriel García Márquez reușește să îmbine acest natural al timpului, al cotidianului și al verosimilului, cu partea mai difuză, mai imprecisă a vieții, cu magia și ordinea neîmblânzită a vieții, conchizând într-un realism magic și neastâmpărat, crud. Cred că tocmai acest tip de realism l-a consacrat pe autorul spaniol într-o nobeliștii literaturii, și continuă să dăinuie această unică magie a sa. Povestioarele surprind viața unor personaje simple, trăinde într-o mahala de țară, în niște căscioare austere, surprinzându-le în piețe, în trenuri, în baruri, la biserică, la teatru. În locuri normale în care s-ar putea afla oricare dintre noi. Dar în situații ce, în esență, părăsesc ordinea propriu-zisă și se instalează într-un realism impropriu.

 

„- Ultima mea dorință, îi spuse soțului, este să fiu îngropată de vie. (...) Vreau să mor cu convingerea că mă vor pune în pământ, ca pe oamenii de bine, continuă ea. Și pentru asta nu-mi rămâne decât să mă duc în altă parte, să mă rog de lume să-și facă milă și pomană îngropându-mă de vie.”

 

O capodoperă a literaturii, o sinteză a frumuseții hispanice, a lumii în care se desfășoară întregul curs nezbucimat, nepăsător și egal al timpului sub care, încet dar sigur, se subjugă o civilizație și se determină capacitățile acestora de a se conforma atât nevoilor fizice, cât și sufletului bântuit și încercat de anumite trăiri. Romanul poate îmbrăca aspectele mai multor teme: este, deopotrivă, o meditație asupra condiției umane limitate și efemere, în dezacord cu aspirațiile sale, dar și o meditație asupra timpului liniștit, care curge ca un râu de țară și lasă în urmă pietrele degradării. Gabriel García Márquez îmbină realul cu fantasticul, într-un așa mod în care nici nu îți dai seama unde începe, de fapt, magicul, și unde se termină apoi acesta. Este un echilibru perfect, simetric între acestea două, iar meditația filosofică și narațiunea captivantă se întrepătrund într-o combinație unică, vie, tulburătoare și plină de veridicitatea momentului și a spațiului. În maniera cuvintelor criticului de artă german Franz Roh, cel care a inventat, în 1925, termenul de „realism magic”, autorul columbian își constituie stilul într-un condei în care supranaturalul este prezent ca făcând parte din lumea comună, iar lumea comună, deși deseori tragică și limitată, este descrisă ca fiind supranaturală, uneori chiar extraordinară, în toate încercările ei de a căuta fericirea și de a deprinde învățăturile lumești.

 

Iubesc stilul acestui autor, iar dacă până acum citisem cărți bune de la el, pot spune că, citind acest roman, am citit un dintre cele mai frumoase capodopere ale lumii. Imaginile pe care le-a conturat Gabriel García Márquez îmi stăruie și acum în minte, și sunt sigur că n-am să le pot uita niciodată: imaginea sângelui verde, „ca un sirop de mentă”, al bunicii, imaginea uriașului care a căzut în mare, mirosul de trandafiri adus de către apă, Eréndira prinsă în lanțuri. Deși sunt doar câteva povestioare, puține liniuțe de dialog și mai multă narațiune, presărată cu o descriere fantastică, această carte nu m-a plictisit deloc, totul este într-o măsură foarte bine gândită și neprețuit de frumoasă. Vă spun cu mâna pe inimă, acest roman este unul dintre cele mai de preț lucruri din biblioteca mea și una dintre cele mai bune cărți pe care am avut onoarea să le citesc vreodată. O așez alături de Culoarea sentimentelor de Kathryn Stockett (recenzia aici) și Pe aripile vântului de Margaret Mitchell. Nu știu ce să mai spun, dar știu că nu am spus tot ce-ar fi putut fi spus. Pentru că pur și simplu mi-e greu să fac recenzia unei asemenea cărți, știu că nu va ajunge la voi, oricât de mult aș încerca, decât o micuță fărâmă din genealitatea autorului surprinsă în conținutul acestui roman.

Le mulțumesc enorm celor de la Târgul Cărții pentru șansa de a citi acest roman. Pe site-ul lor găsiți o gamă variată de cărți, la prețuri extrem de convenabile; să fim serioși, cui nu îi plac reducerile? Mie, unul, da!