„Sora pierdută”, de Flynn Berry- Recenzie

„Ce s-a întâmplat vineri în casa lui Rachel nu se potrivește cu nimic din jurul ei. Nici cu casa profesorului de peste drum. Nici cu vecina care călărește în padoc. Nici cu ulmii, nici cu mașina parcată în fața casei.

Nu are niciun sens.”

Editura: Trei

Număr de pagini: 288

Rating: 3 din 5 steluțe

Traducere din limba engleză: Laurențiu Dulman

Anul apariției: 2017

Flynn Berry a început să scrie Sora pierdută pe când urma cursurile Michener Center for Writers la University of Texas din Austin.
Romanul său este deja în curs de publicare în peste 10 țări.  

Când Nora se duce să-și viziteze sora, trăiește cel mai cumplit coșmar: Rachel a fost ucisă cu brutalitate. Îngrozită și dezorientată, Nora își dă seama că nu mai poate reveni la viața ei. Nu are încredere că poliția îl va găsi pe ucigașul surorii sale, așa că începe o investigație pe cont propriu. Dar pe măsură ce frica pe care o simte se transformă în obsesie, și ea devine o altă persoană, descoperind totodată o serie de secrete despre sora ei pe care nu și le-ar fi imaginat niciodată. Un senzațional thriller psihologic. O analiză pătrunzătoare a iubirii feroce dintre două surori, a formelor pe care le ia suferința și a puterii teribile a trecutului. Sora pierdută marchează debutul unei scriitoare extraordinare. 

Extraordinare, zic, mai mult sau mai puțin. Sora pierdută, un puseu de Fata dispărută, da, copertă drăguță, da, acțiune imprevizibilă, interesantă, câteva chestii psihologice pe-acolo care, haide să spunem, au fost speculate într-o manieră aparte, idei, sentimente, bineînțeles, muuuuultă lălăială, la un moment dat, doar pentru ca totul să conchidă într-un final demn de a pune romanul în bibliotecă și a te gândi: deci, serios, ce tocmai am citit? Nu știu dacă am avut așteptări de la romanul lui Flynn Berry, am știut de la bun început că am să citesc ceva ciudat, cum, de altfel, am fost învățat de la majoritatea cărților din această tagmă - thriller. Nu m-am gândit ce are să se întâmple, de fapt, care este treaba cu această soră care s-a pierdut, ori cu Nora, ori cu toate căutările ei. Nu. Pur și simplu, de data asta, mi-am zis că am să citesc romanul precum o poveste, fără să am așteptări, fără să-mi fac scenarii, fără să mă gândesc la trecutul personajelor sau la ceea ce fac ele. Mi-am golit mintea, mi-am tras o pătură peste corp, m-am pus cu capul pe pernă și am început să citesc. Deci, serios, nici nu știu cum au trecut cele aproape trei sute de pagini, pentru că m-am regăsit la finalul romanului în aceeași poziție, gândindu-mă, da, ok, altă carte care mi-a dat croșeu de stânga. Da, cred că am nevoie de o scurtă-mică-dorită pauză.

„- Oamenii îți împărtășesc secretele lor? întreb eu.

- Uneori.

-Dacă vreunul dintre enoriași ți-ar spune că a făcut ceva rău, ce ai face?

- Nu știu. Depinde de cât de gravă e fapta.”

Cum spuneam, parcă aș fi vrut să mă apropii mai tare de povestea romanului lui Flynn Berry. Da, recunosc, a fost o lectură OK, dar parcă nu a avut cu nimic mai mult față de alte romane de acest gen. Mi se pare că toate încerc să se repete, adică, vreau să spun, nu să se repete, dar să îmi exprime aceeași chestie: nimic altceva decât mister-neașteptat-imprevizibil și imprevizibil-neașteptat-mister. Da, fiecare are o poveste în sine autentică, dar cu toată autenticitatea aceasta, parcă aș vrea să mai găsesc și altceva în aceste romane. Habar n-am, un puseu de psihologie, de nebunie viscerală, de groază, angoasă și teribilism, nu știu, orice de genul, nu doar acțiune și intrigă, că ăla se duce nu știu unde, află nu știu ce, ceea ce îi dă peste cap tot ce deja știe, ba mai cunoaște pe cineva, mai apare un ixulescu, mai dispare un alt personaj. Iar și iar și iar. Da, nu este o carte plictisitoare, de fapt, vă spun, mie mi-a plăcut enoooorm de Nora, personajul principal, mi s-a părut un personaj frumos construit și reiterat din prisma acțiunilor și gândurilor sale. Dar parcă a lipsit ceva romanului, nu știu, ceva care să mă facă să fiu ancorat, cu totul, în ceea ce citesc. Sunt sigur că autoarea ar fi putut să facă ceva cu mult mai bun, dar, de altfel, dacă ea simte că prin poveste a spus totul, atunci eu sunt mulțumit de ceea ce am citit și chiar merită trei steluțe din cinci.

„Tăcem și ne gândim la victime faimoase. Îmi împreunez mâinile în poală.

Norii plutesc deasupra noastră.”

Vă mai pot spune că acțiunea este pur și simplu plină de întorsături de situație, este alertă, este un knock-out, te intrigă, te dă la o parte, curge de la sine și nu știi în ce direcții o ea, intrigi, secrete, minciuni, pur și simplu nu ai cum să nu trăiești toată acea încordare a ceea ce se întâmplă. Vă spun, nu puține au fost momentele în care am exclamat „Cum dumnezeu?”, „Omg”, „Ceeee?”, „Wut”, „Nu e posibil”. Cred că geniul fiecărui autor de thrillere își trage firele din faptul că, pe cuvânt, NU poți anticipa cum are să se întâmple totul. Ce-i drept, la un moment dat ai senzația că știi unde se îndreaptă totul, cobești, oh, da, ai satisfacția învingătorului, doar pentru ca mai târziu să rămâi cu buza umflată și să-ți dai seama că n-aveai, nici pe jumătate, dreptate. 

„Mă aud plângând în timp ce mă târăsc spre ea. Partea din față a cămășii ei e neagră și udă. Îi așez cu grijă capul în poala mea. Duc mâna la gâtul ei, încercând să-i simt pulsul, apoi cobor urechea spre buzele ei, să-i ascult respirația. Obrazul mi se atinge de nasul ei și simt fiori reci pe ceafă. Îi suflu aer în gură și o apăs cu palma pe piept, dar mă opresc. S-ar putea să-i fac mai mult rău.”

Mulțumesc mult Editurii Trei pentru posibilitatea de a citi acest roman, îl puteți comanda de AICI, cu un click. Pe site-ul celor de la Editura Trei găsiți o mulțime de cărți în vogă, să le spun așa, la prețuri bune, din toate categoriile. S-aveți lecturi frumoase și cu spor!