Zece negri mititei, de Agatha Christie - Recenzie

„- Dar în acest caz, zise el, cine i-a ucis?”

Editura: RAO

Număr de pagini: 258

Rating: 5 din 5 steluțe

Traducere din limba engleză: Alina Toderică

Anul apariției: 2014

„Zece...” Zece străini sunt atraşi de un misterios U.N. Owen, într-o casă de pe o insulă izolată, din apropierea Devon-ului. „Nouă...” În timpul cinei, un mesaj înregistrat îi acuză pe fiecare înparte de câte o crimă, iar în final, în aceeaşi seară, unul dintre oaspeţi moare. „Opt...” Rupţi de lume din cauza unei furtuni violente şi urmăriţi de versurile unei vechi poezii pentru copii, care numără descrescător de la zece la zero, oaspeţii lui U.N. Owen încep, unul câte unul, să moară. „Şapte...” Care dintre ei este criminalul? Oare va supravieţui cineva? 

Primul meu contact cu autoarea Agatha Christie, după ce mult, mult timp am tot evitat-o, deși mereu eram întrebat dacă am citit ceva scris de ea, deși mereu mi se recomanda o lectură, două, în special romanul de față, Zece negri mititei, pe care l-am citit într-o zi, pe care n-am putut să-l mai las din mână pentru că pur și simplu mă simțeam nevoit să-l termin, să-l citesc odată pentru că voiam să se termine totul, totul, să scap de tot ceea ce presupune povestea Agathei Christie: o nebunie totală, o confuzie absolută, cu un spirit de detectiv atât de frumos, atât de bine conturat și cu niște speculații pur și simplu uimitoare. Nu știu de ce tot am evitat această carte, habar nu am, poate pentru simplul fapt că nu-mi place să citesc ce citește toată lumea (abia anul ăsta, spre exemplu, abia acum câteva luni am citit ceva de Murakami, după ce ani în șir, iarăși, mi-a fost recomandat de toată lumea). Dar, vă spun, romanul de față este o capodoperă a geniului, este atât de bine scris, este atât de neașteptat, atât de îmbârligat și întortocheat, are un mister aparte, un mister bolnav care pune stăpânire nu doar pe personaje, îmbrăcându-le în frică, teroare, ci și pe cititor - da, și cititorul, antrenat de poveste, așteaptă să vadă, să descopere ceea ce se întâmplă, cine mai urmează să dispară, cum, dar, mai ales, de ce și cine este responsabil pentru toată această nebunie ireală.

„Îi analiză pe fiecare dintre ei, cu detașare.

O fată bătrână - genul acru, cu care era foarte familiarizat. Era o scorpie, putea băga mâna în foc. Un ofițer bătrân, cu înfățișare foarte milităroasă. O tânără drăguță, însă comună, fără glamour-ul de la hollywood. Mai era și individul acela jovial, care nu era chiar un gentleman. (...)”

Zece persoane. O poezie ciudată despre zece negri mititei care, pe rând, dispar în moduri bizare, misterioase. Încetul cu încetul, personajele noastre încep să dispară în ritmurile poeziei, fiecare strofă indicând modul în care personajul a murit sau urmează să moară. Zece statui negre, micuțe, tronează undeva într-o cameră a casei în care personajele stau, dar, pe măsură ce ele mor, una câte una, statuile încep să dispară și ele. Panica, astfel, se instaurează și devine un supra-personaj al romanului. Vă spun, totul este de o apăsare colosală, totul este atât de bine pus la punct încât, e drept să vă spun, acest roman chiar este la înălțime (dovadă și rating-ul foarte mare de pe Goodreads), este un maestru al geniului polițist-thriller. Acțiunea este la ea acasă, intriga în sine m-a fascinat - citeam și tot citeam, vedeam că dispar personaje, mă întorceam la poezie și o reciteam pentru a-mi da seama cum are să moară următorul personaj, nu știu, simțul meu justițiar a fost la cote maxime citind Zece negri mititei. E un roman care se joacă cu mintea ta și care, după ce-l citești, te bântuie în continuare, îți pune întrebări și-așteaptă răspunsuri. 

„- O, da, zise el. N-am nici cea mai mică îndoială că am fost invitați aici de un nebun - probabil de un criminal nebun și periculos.”

Chiar mă declar un fan al autoarei, sincer, pentru că a fost de-ajuns o carte care să reitereze geniul inegalabil și irefutabil al autoarei. Ah, acum îmi pare rău că avusesem biografia ei, a Agathei Christie, dar am dat-o la schimb pentru o altă carte. Zece negri mititei este un roman nebun, nefiresc, nicidecum un roman polițist ca celelalte, care urmărește o anumită structură: caută răufăcătorul, caută indicii, tralalala, găsește-l, mai moare cineva, prinde-l și gata. Nu. Aici, în roman, artificiul constă în faptul că nu îți poți da seama deloc, dar deloc, cine este criminalul. Oricine pare să fie, cu toții au un trecut ciudat, cu toții au făcut ceva aparent greșit: singura chestie care-i poate absolvi de vină, de titulatura de „criminal”, este însuși momentul în care acestea mor. Și, încetul cu încetul, cercul se restrânge și, bam, criminalul nu apare de nicăieri.

„- Aceasta este liniștea - adevărata liniște. Ca totul să se termine - să nu trebuiască să mergi mai departe... Da, liniștea...”

Personajele sunt fascinante. Se tem pentru viața lor și sunt dominate, bineînțeles, de sentimentul conservării. Nimeni nu vrea să moară, iar frica și panica domnesc în aer, alături de întrebarea „oare, acum, cine are să urmeze?” Însă autoarea, după ce trasează toate destinele personajelor, după „Epilog”, ne oferă o explicație pe care doar ea ar putea-o da: rezolvarea misterului, la o adică, descoperirea criminalului, este mult prea neașteptată. Sincer, parcă eram în transă când citeam cine, de fapt, a făcut totul. Și ce are să urmeze după. Mi-am dat seama că această insulă izolată pare a fi, de fapt, un loc atemporal, un loc în care a trăi este imposibil, un loc în care omul se întoarce la instinctual, la rațiunile sale încă primitive, animalice. Nu neapărat că este un roman polițist bun, dar este și un roman psihologic aparte, care vorbește despre om și despre ce simte el cel mai puternic în adâncimile propriului său suflet. Clar, una dintre cărțile mele de suflet de acum încolo!

„(...) Dar acesta este sensul acestei povești. Nu vom mai pleca niciodată de pe insulă... Niciunul dintre noi... Vedeți dumneavoastră, ne-a sosit ceasul, s-a sfârșit...”

Le mulțumesc enorm celor de la Târgul Cărții pentru șansa de a citi acest roman. Pe site-ul lor găsiți o gamă variată de cărți, la prețuri extrem de convenabile; să fim serioși, cui nu îi plac reducerile? Să aveți lecturi frumoase și pline de spor și o zi răcoroasă!