„Confidentul”, de Hélène Grémillon- Recenzie

Editura: Humanitas

Rating: 3 din 5 steluțe

Număr de pagini: 232

Anul apariției: 2014 

Un adevărat fenomen editorial, romanul de debut al scriitoarei franceze Hélène Grémillon a devenit bestseller imediat după apariţie, în 2010, fiind tradus până în prezent în 27 de ţări. Confidentul a fost încununat în Franţa cu numeroase premii, printre care Lauriers Verts de la Forêt des Livres – Prix du Premier Roman (2010), Prix Palissy (2011), Prix Emmanuel Roblès (2011), Prix Montalembert (2011) şi Prix Jeune Talent Littéraire des Clubs de Lecture Saint-Germain-en-Laye (2011), în Germania primind Euregio-Schüler- Literaturpreis (2013).

Paris, 1975. După tragicul accident în care-şi pierde mama, tânăra editoare Camille Werner descoperă printre misivele previzibile un plic ciudat. În el, o scrisoare de câteva pagini, relatând întâmplări din copilăria unor necunoscuţi. O eroare a poştei, sau poate o scăpare a expeditorului anonim, crede Camille. Dar primul plic e doar începutul unui şir de scrisori care, filă cu filă, deapănă povestea a două iubiri imposibile şi a nenumărate vieţi sfărâmate. Încetul cu încetul, Camille înţelege că teribila taină pe care vrea să i-o împărtăşească autorul anonim o priveşte chiar pe ea. În acest roman, care are suflul marilor istorisiri, Hélène Grémillon asociază pasiunea cu suspansul psihologic, într-un admirabil stil literar.

Am citit această carte acum aproximativ două săptămânii, când am mers la Brașov, am început-o în tren și am citit-o tot acolo. Bun, mi-am zis, încă o dată citesc o carte despre care nu am auzit nimic, căreia nu i-am citit nicio recenzie, despre care nu avusesem habar până în momentul în care am primit-o. Sincer, eu văd astfel de cărți drept o provocare, mă închid în lumea lor și devin nu doar un cititor, ci un actant - stau pe lângă personaje, le ascult și, mai mult decât atât, încerc să le înțeleg, să nu le urăsc, să le respect deciziile și, poate, să învăț ceva de la ele - da, se aplică și asta. Pentru mine, în această manieră, Confidentul a fost o carte care nu m-a dat pe spate, nu mi s-a părut „uau, ce mai roman”, deci nu se adaugă printre cărțile mele preferate și nici printre lecturile mele de refernță; în schimb, citind-o, am simțit cum mă îmbogățesc cultural, stilistic, deoarece, tind să cred, autoarea pe asta s-a bazat: un substrat istoric, cultural, autentic aș spune, apelând la un mod deosebit de a crea o poveste frumoasă, printr-o precizie istorică aproape chirurgicală, și-un suspans care te ține cu sufletul la gură până la ultimul paragraf al romanului. Asta mi-a plăcut la Grémillon, substratul, paratextul informativ, care pentru mine, unul, a constituit un element definitoriu al acestui roman. 

Vorbind despre această carte, Confidentul, n-am să vorbesc despre acțiune, aceasta e limpede și din descriere - Camille Werner, o editoare, primește un plic în care este descrisă viața cuiva, așa cum este ea, cu bune și rele. În primă instanță, ar fi zis că e un roman, drept care nu-l prea ia în seamă, dar încetul cu încetul, aceasta își dă seama că, într-adevăr, se întâmplă ceva bizar: viața descrisă în aceste scrisori seamănă tot mai mult cu ce i s-a întâmplat ei. Surescitată, ea așteaptă zi de zi aceste plicuri, pentru a-și confirma sau infirma cele crezute. Bun. Cu o intrigă destul de deosebită, Hélène Grémillon conturează o poveste despre înțelegere și înțelepciune, o poveste în care adevărurile și minciunile se împletesc la limita situaților, o poveste a obsesiilor, a iubirilor, a fricilor, a urii și a tot ceea ce ne definește în această lume în care ne sfârșim, încet dar sigur. Vocea personajelor este una aparte, la o adică, personajele lui Grémillon trăiesc, simt, sunt tridimensionale, alcătuite din lumini și umbre, asemenea omului de rând. Grémillon simte odată cu personajele sale și, sunt sigur, s-a atașat de ele precum, să folosesc o comparație puțin bizară, un tatuaj. Evident, predilecția pentru veridicitate, pentru adevărul situației (în context istoric), este irefutabilă; sunt sigur că autoarea s-a informat ceva înainte să conceapă romanul Confidentul. Și, într-o manieră delicată, chiar i-a ieșit; iar dacă veți citi romanul, sunt sigur că veți observa, cu precădere, acest aspect. 

Nu pot spune prea multe, Confidentul este acel gen de roman care se citește și se simte. Nu am să vorbesc, după cum v-am tot spus în recenziile mele, despre acțiune - n-am de ce s-o fac, nu-i așa? Adică, să știrbesc din plăcerea de a afla voi, cititorilor, ce se întâmplă, de ce, cum, când, în ce direcție are să se îndrepte totul și așa mai departe? Nu-mi place să vă dau, cum li se spune, spoilere, pentru că la rândul meu urăsc spoilerele, de orice fel. Ba chiar, de multe ori, nu citesc descrierea unei cărți, ci dacă o văd și mă atrage, o iau ș-o citesc, fie ce-o fi. Intuiția e cheia pe-aici. Iar dacă ați citit această carte, aștept cu nerăbdare a voastră părere, indiferent care o fi ea.

Le mulțumesc enorm celor de la Târgul Cărții pentru șansa de a citi acest roman. Pe site-ul lor găsiți o gamă variată de cărți, la prețuri extrem de convenabile; să fim serioși, cui nu îi plac reducerile? Să aveți lecturi frumoase și pline de spor!