un impuls bizar, de Lydia Davis - Recenzie

Editura: Vellant

Număr de pagini: 372

Traducere: Luana Schidu

Rating: 5 din 5 steluțe

Anul apariției: 2017

Lydia Davis este considerată una dintre cele mai originale și influente voci ale literaturii americane contemporane. În această a doua parte a integralei de proză scurtă ce reunește cele mai recente volume: Samuel Johnson este indignat (2001) și Tulburări diverse (2007), regăsim ficțiuni pe tema morții, a căsniciei și a copiilor. Kafka e cuprins de disperare cînd trebuie să decidă ce să gătească pentru iubita lui (Kafka pregătește cina), moartea e abordată ca o problemă de gramatică („Acum, în timp ce moare, pot să spun Aici trăiește? “), iar cuplul imposibil din Babeta și Ursuzul este radiografiat cu un umor irezistibil (De când te-am cunoscut, zice Ursuzul, am mâncat mai multă fasole decât în toată viața mea. Cartofi și fasole.)  Lydia Davis s-a născut în 1947, în Massachusetts, SUA. A publicat mai multe volume de proză scurtă și romanul Sfârșitul poveștii, pe lângă eseuri și traduceri din scriitori francezi ca Gustave Flaubert, Marcel Proust, Maurice Blanchot. A primit numeroase distincții internaționale pentu opera ei, cea mai importantă fiind prestigiosul Man Booker International Prize, care i s-a acordat în 2013. A predat literatură și scriere creativă la universități americane cu tradiție. A fost căsătorită cu scriitorul Paul Auster, iar în prezent este căsătorită cu artistul vizual Alan Cote. Are câte un fiu din fiecare căsătorie.

„Unul dintre giganții tăcuți ai ficțiunii americane.” - Los Angeles Times Book Review

Îndrăzneaţă, tulburător de inteligentă şi adesea extrem de comică, lumea pe care Lydia Davis o creează în volumele de proză scurtă ne aminteşte, într-un univers în care cuvintele se destrăbălează, ce înseamnă cu adevărat termeni precum economie, precizie și originalitate. Este o scriitoare la fel de mare ca Franz Kafka, la fel de subtilă ca Gustave Flaubert și la fel de esențială ca Proust.

Volumul Tulburări diverse, publicat în 2007, și care face parte din prezenta antologie de proză scurtă, a fost finalist în competiția pentru National Book Award Fiction.Lydia DAVIS, scriitoare și traducătoare americană născută în 1947, recunoscută pentru poveștile extrem de scurte, strălucite şi inventive. În toamna anului 2003 a primit unul dintre cele 25 de premii MacArthur Foundation pentru modul în care demonstrează că „limbajul în sine poate distra“, pentru felul în care „spune totul printr-un singur cuvânt“ și pentru incredibilul stil care „poate menține interesul cititorului prin fraze nespuse“. Davis oferă cititorilor un fragment de detalii invizibile anterior vieții, dezvăluind noi surse de perspective filosofice și frumusețe. În 2013 a primit premiul Man Booker International. 

„Îmi pace să lucrez lângă bebeluș, aici, la biroul meu, la lumina veiozei. Bebelușul doarme.

Ca și când aș fi din nou tânără și săracă, era să zic.

Dar sunt încă tânără și săracă.”

Domle, eu o iubesc pe Lydia Davis, serios de nu, o iubesc pentru tot ce scrie. M-am îndrăgostit de ea încă de când am citit cartea Sfârșitul poveștii, apărută la Editura Univers, pentru că, până s-o citesc pe ea, nu mai întâlnisem o autoare care să scrie atât de natural, care să facă, cu simple cuvinte, povești atât de profunde și duioase - nu mai întâlnisem la nicio autoare acest stil incomparabil de a compara, de a alege cuvintele potrivite, de a alege acele cuvinte care să se potrivească asemenea unei mănuși circumstanțelor povestite. Nu exagerez, dar, pe bune, Lydia Davis chiar este un gigant al literaturii americane, este făcută să scrie și să creioneze viața, veridicul cu atâta talent, cu atâta naturalețe & precizie. Intră în sufletul cititorului, îi oferă acestuia exact ce vrea el să audă, se joacă cu sentimentele sale, îl trece de la tristețe la fericire, de la agonie la extaz, de la melancolie la efervescența momentului, cu o luciditate originală, cu o dezolare metafizică și o presiune filozofică subtilă. Cărțile Lydiei Davis nu plictisesc, deși sunt pline de detaliu; autoarea reușește să facă din chestii simple (un cuplu care stă de vorba sau cineva care se uită la televizor, o femeie care face mâncare & un soț nemulțumit) un adevărat mit, o adevărată poveste sui generis. Habar n-am cum să descriu aceste chestii, pentru că trebuie să citiți aceste cărți pentru a vă convinge.

„Nu că acest serial cu polițiști hawaiieni mi s-ar părea foarte bun, doar că pare mai real decât propria mea viață. (...) Mi se pare că se aude un televizor de dincolo de perete, dar e glasul gâștelor sălbatice care zboară spre sud la lăsarea întunericului.”

Volumul de față, un impuls bizar, cuprinde mai multe creații: o adunătură de povești, fiecare purtând amprenta originalității și a scriiturii bune, cu o claritate în gândire și o precizie firească a limbajului. Doamne, poate mă manifest impresionist, dar eu sunt chiar impresionat de felul în care această autoare scrie. Ok, după ce citisem Sfârșitul poveștii, n-am mai auzit de Lydia Davis câțiva ani buni, și-apoi am văzut, printr-o postare pe Facebook, un citat de la o prietenă care citea această carte și am rămas extrem de surprins să văd că cei de la Editura Vellant i-au mai tradus două volume. Am zis că neapărat trebuie să pun și eu mâna pe ele, pentru că știam că nu trebuie să scap din vedere asemenea cărți. Și-am avut dreptate, și-am avut și așteptări care mi-au fost întrecute, zău de nu, mi-au fost întrecute și mi-au dat certitudinea că, într-adevăr, Lydia Davis rămâne o autoare pe care o voi purta mereu în sufletul meu și care, pentru mine, rămâne un autor de referință în palmaresul meu literar. Scrie exact pe stilul meu, scrie încât să-și facă cititorul să vibreze la anumite pagini, să trăiască anumite povești, să simtă, să descopere, să vrea mai mult. Și niciodată nu-și lasă treaba neterminată: fiecare poveste definește ceva anume, fiecare poveste se termină într-un mod care închide, ca într-o carapace, universul fictiv. Și nu vrei mai mult. Vrei doar să treci la următoarea poveste și să vezi ce-are să se mai întâmple și de această dată, despre ce urmează autoarea să scrie. N-ai fi surprins să vezi că, dintr-o simplă buruiană, reușește să facă o poveste originală de vreo două-trei pagini. Serios!

 „Când răspund la una dintre aceste scrisori, e drept, uneori tot ce primesc în schimb, săptămâni mai târziu, este un răspuns scurt, obosit. Dar și mai adesea răspunsul vine repede și e complet, cald, încântat chiar; și  apoi, tocmai pentru că este o companie atât de generoasă și de minunată, poate să stea din nou pe noptiera mea, pe birou sau pe teancul meu de corespondență, săptămâni, luni ori mai mult, până răspund.”

Mi-a plăcut cum a apreciat Jonathan Franzen volumul de față: „Davis este o magiciană a conștiinței de sine. Puțini scriitori contemporani știu să dea mai mult sens cuvintelor de o pagină.” Întocmai, Davis reușește să fie originală în ceea ce privește scriitura, modul său silistic, efervescența aproape lirică a poveștilor, miticul lor, acel moment de maximă exaltare epică, nu știu, sunt foarte confuz deoarece nu știu cum să vorbesc despre această carte fără să par banal. Ironică, inteligentă, fooooarte subtilă, Lydia Davis oferă cititorului universuri & perspective noi, dar asta presupune, bineînțeles, și o deschidere din partea cititorului. N-o poți citi pe Davis fără să-i cunoști, câtuși de puțin, viața (de aceea am introdus și un scurt fragment din biografia ei la începutul recenziei). Se vede că, pentru această autoare, viața înseamnă literatură (și, bineînțeles, invers - literatura înseamnă viață) și că, integrând-și porțiuni din propria-i viață, într-o manieră stilistică viabilă, reușește să creeze ceva atât de frumos. O să rămână una dintre autoarele mele de suflet ever. Și asta înseamnă mult, credeți-mă.

Recomand cu încredere această carte, iar, dacă ați citit-o, vă rog să-mi spuneți părerea voastră! Mulțumesc enorm celor de la Editura Vellant pentru cartea un impuls bizar. Pe site-ul lor puteți găsi numeroase cărți care, cu siguranță, își vor găsi un loc drag în bibliotecile voastre. Lecturi frumoase și cât mai plăcute!