Pagină

vineri, 5 aprilie 2019

Un an la Oxford, de Julia Whelan - un roman despre prietenie, dragoste și maturizare

Ella Durran este o americancă tânără și ambițioasă care a primit o bursă la Oxford. Aventura în Oxford devine pentru Ella o adevărată călătorie inițiatică. Împreună cu bărbatul care îi stă alături, aceasta trece printr-o experiență dramatică, ce îi va schimba pentru totdeauna perspectiva asupra vieții și o va ajuta să se cunoască mai bine pe ea însăși. Deși aventura în care se implică nu are inițial nicio miză sentimentală, aceasta devine pe parcurs o poveste incredibil de profundă. Iată ce spunea Julia Whelan la publicarea cărții: „Cu exact zece ani în urmă, eram în Oxford, în fața tatei, în timp ce trenul în care ne aflam pornea încet la drum. Primul meu an de facultate în străinătate se termina şi urma să mă întorc la Middlebury College, în Vermont, toamna. Programul redus de studii derulat în colaborare de Middlebury şi Lincoln College, Oxford, nu seamănă cu majoritatea programelor de un semestru destinate studenților americani. Eu am fost înmatriculată ca membru al colegiului, ceea ce mi-a oferit acces Bodleian, acces la facultate şi, printre altele, am figurat acolo ca studentă: pe scurt, am mers la Oxford „pe bune“. Chestia cu americanul care merge la Oxford îmi era cunoscută. Înțelegeam ce te atrage acolo, supraviețuisem şocului cultural, mi-a plăcut atât de mult cât poate să-ți placă cineva care n-are aceleaşi sentimente pentru tine. Dar ceea ce chiar m-a intrigat la această poveste a fost faptul că personajul principal, o tânără debordând de potențial, a fost forțată pe neaşteptate să se confrunte cu perspectiva morții, pentru că, la vremea aceea, era pentru prima oară când eu însămi mă luptam cu durerea pierderii cuiva.”

Aprecieri critice: „O lectură absolut încântătoare, cu profunzimi nebănuite... O scriere care este în aceeași măsură veselă și captivantă, pe cât este de plină de forță și înțelepciune. Romanul îți va rămâne în minte mult timp după ce l-ai citit.“ - Taylor Jenkins Read, autoarea romanului The Seven Husbands of Evelyn Hugo 

Un an la Oxford este un roman de debut incredibil de frumos.“ - Robinne Lee, autoarea romanului The Idea of You

Despre autoare: Julia Whelan este scriitoare, scenaristă și actriță. A studiat la Colegiul Middlebury şi Universitatea din Oxford, fiind licențiată în engleză şi scriere creativă. Cât timp a stat în Anglia, pasiunea ei pentru ceai s-a transformat într-o adevărată poveste de dragoste, care a culminat cu obținerea unei certificări de maestru de ceai. Un an la Oxford este romanul său de debut.

Citește un fragment cu un click AICI. Mulțumiri, Editura RAO, pentru toate noutățile editoriale minunate pe care ni le puneți la dispoziție!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu