Podul de lut, de Markus Zusak - Recenzie

Editura: RAO
Rating: 3 din 5 steluțe
Număr de pagini: 560
Anul apariției: 2019
Traducere: Adriana Bădescu

Markus Zusak este autorul a șase romane, inclusiv Hoțul de cărți, care a figurat mai bine de zece ani pe lista bestsellurilor New York Times și a fost tradus în peste patruzeci de limbi, consacrându-l pe Zusak drept unul dintre cei mai de succes autori australieni.

Zusak a ocupat prima poziție în topul bestsellurilor Amazon.com, Amazon.co.uk și New York Times, precum și în mai multe țări din America de Sud, Europa și Asia. Romanele sale au primit numeroase onoruri, de la distincții literare la premii din partea cititorilor și a librarilor. În 2014, Markus Suzak a primit premiul „Margaret Awards” din partea American Library Association pentru opera sa. Markus Zusak a crescut în Sydney, Australia, unde locuiește împreună cu soția și cei doi copii ai săi.

Un roman de amploare epică despre pierdere, suferință și împăcare.

O poveste impresionantă despre cinci frați adolescenți care se cresc unul pe celălalt după propriile reguli, după ce și-au pierdut mama, iar tatăl i-a părăsit, într-o casă cuprinsă de haos din suburbiile orașului Sydney, printre animale de companie neobișnuite și năbădăioase. Pe măsură ce se ceartă și se împacă, iubesc, se maturizează și învață să trăiască în lumea adulților, frații Dunbar descoperă secretul tulburător al dispariției tatălui lor. Iar când acesta își face apariția și le cere ajutorul pentru a construi un pod peste un râu, ca o mână întinsă, Clay, unul dintre frați, acceptă, hotărând de fapt să construiască o punte între copii și tatăl lor, între trecut și viitor - o punte peste greșeli știute și neștiute, pentru iertare și pentru împăcare. Un roman marcat de durere și de optimism în egală măsură, profund uman, care atinge unele dintre cele mai sensibile corzi ale sufletului.

„Mistică și cu o inimă mare, o altă poveste care vă va face să plângeți, de la un maestru al genului în plină ascensiune.” - Entertainment Weekly

Am să-ncep această recenzie prin a spune faptul că este a doua carte scrisă de Zusak pe care o citesc. Prima a fost Hoțul de cărți (click pe titlu pentru a fi trimiși către recenzia existentă, deja, pe blog), pe care am citit-o acum câțiva ani și care, sincer, a fost prima carte la care mi-au dat lacrimile. Nu știam acest sentiment înainte, dar vă spun că este una dintre cele mai bune cărți citite vreodată, o carte la care gândul mă reîntoarce, mereu, cu drag și cu emoție. Așadar, nu știu dacă am avut așteptări mari de la această carte, Podul de lut, pentru că am simțit că nu va fi la fel de bună precum prima pe care am citit-o. Dar am zis să-i dau o șansă și să mai încerc să citesc ceva de Zusak, deși, de multe ori, dacă citesc o carte foarte bună de la un autor, evit pentru o perioadă de timp să mai citesc altă carte, doar pentru a nu fi dezamăgit. Bine, dezamăgit poate e un cuvânt mare, dar mereu tind să compar cărțile între ele și așa mai departe. În situația de față, nu pot spune că nu mi-a plăcut Podul de lut, al doilea roman scris de Zusak pe care-l citesc, dar nici că a fost ce parcă aș fi vrut să fie.

Povestea, în sine, este foarte profundă. Eu am văzut titlul ca o metaforă, de fapt, ca un supra-personaj, Podul de lut care consolidează nu doar o ascensiune, o „hai să trecem peste ce-a fost”, „haide să iertăm”, ci și o legătură puternică între cei cinci frați și tatăl lor, iar odată cu construirea acestui pod, toate, parcă, își reintră în ordinea firească. Cred că cel mai interesant de urmărit a fost întocmai procesul construirii podului: nu unul ușor, ci unul chinuitor, greoi, dureros, plin de sânge, de sudoare, de murdărie - ca un proces de purificare pe care-l urmăresc cei doi (tatăl & fiul) în vederea restabilirii iubirii, liniștei, păcii. Da, pentru că dacă veți citi cartea veți vedea motivul înstrăinării, al dezbinării, și veți fi înțeles această recenzie diferit. Recenzie, de fapt, pentru că, așa cum am mai spus, nu obișnuiesc niciodată să recenzez o carte prin a descrie desfășurarea acțiunii, ce se-ntâmplă, prin a da spoilere sau mai știu eu ce. Nu, conturez întocmai ce a însemnat pentru mine această lectură și cum am văzut-o eu, ca cititor avizat (spun avizat pentru că am citit destul de multe la viața mea și sunt capabil să-mi spun o părere subiectivă - mai ales că nu e singura carte scrisă de Markus Zusak pe care am citit-o). Și aici vreau să ajung la alt punct, și-anume că această părere este subiectivă prin definiție, fiind părerea mea. Nu de alta, dar mi s-a întâmplat să primesc mesaje destul de ofensatoare legate de recenziile mele, vai, Doamne!, cum să nu-ți placă această carte, înseamnă că n-ai gusturi! Ei, na, poate n-oi avea - ce-i drept, nu mă omor după autori în vogă sau cărți foarte cunoscute, dar asta nu-nseamnă că dreptul de a-mi exprima părerea, pe blogul meu, nu mi se cuvine. În fine, să revenim la ordinea lucrurilor. 

„Una dintre acele cărți monumentale care te transportă prin spațiu și timp în viața unei alte familii, în cel mai profund mod posibil.” - The Washington Post

Aș putea spune că Podul de lut a fost, în cele din urmă, o carte destul de profundă. Profundă prin semnificații, prin idei, dar sunt sigur că nu toți cititorii pot înțelege romanul așa cum trebuie. Nu spun că eu l-am înțeles pe deplin, spun doar faptul că este destul de subtilă ideea pe care Zusak vrea s-o transmită, poate prea subtilă. De asemenea, emoțiile ori sunt spuse, ori nu. Ori sunt simțite, ori nu. Ori sunt relevate, ori nu. Cred că este nevoie de o atenție deosebită pentru a citi acest roman, deoarece poți cădea fără să-ți dai seama într-o ușoară plictiseală și monotonie - deși, chiar nu-i cazul, pentru că autorul oferă și detalii (de trecut sau prezent) legate de viața celor cinci frați, a tatălui, a mamei lor. Și este foarte interesant să urmărești ce-a fost cândva și unde s-a ajuns acum. Pe cine s-arunci vina, da, asta mi-a plăcut cel mai mult. Și mai este un lucru care-mi place la Zusak, și anume faptul că nu lasă (prea multe) acțiuni/fapte/atitudini nejustificate. Și-ți oferă așa, cum să zic, posibilitatea să înțelegi mult mai bine circumstanțele în care s-au întâmplat anumite lucruri și de ce s-au întâmplat, mai bine zis, aceste lucruri. Și eu unul am apreciat asta, pentru că atunci când citesc o carte îmi place să mi se ofere explicații, nu să fiu lăsat ca-n plop și să nu-nțeleg de ce.

„Devastatoare, impresionantă și profund emoționantă.” - Wall Street Journal

Dacă stau bine și mă gândesc, cred că talentul deosebit al scriitorului australian este acela de a crea personaje cu viață. Personaje cu suflet, adevărate, verosimile, cu sentimente și trăiri și atitudini și emoții autentice, care trec dincolo de paginile cărții. Asta mi-a plăcut mult, de altfel, și-n Hoțul de cărți, anume realitatea de dincolo de paginile tipărite, nu știu, parcă totul reușește să fie transpus în realitatea palpabilă, ai impresia că aceste lucruri chiar s-au întâmplat, le poți integra cu ușurință în realitatea noastră. Și felul în care aceste personaje vorbesc, au mustrări, au lacrimi, nu știu, pe mine mă atrag personajele rotunde, personajele care nu-mi dau impresia că-s doar fictive, inventate, și-atât. Iar acesta este unul dintre lucrurile care mereu m-au atras la Markus Zusak. Știu că atunci când am citit Hoțul de cărți mi-a plăcut enorm felul în care a construit-o Zusak pe Rosa, felul în care i-a dat viață cu talentul lui. Iar același lucru l-am găsit și-aici, mai ales în două personaje, Clay și tatăl său. De asta am dus această lectură până la capăt, nu curios de unde are să ajungă totul, ci doar pentru a urmări evoluția acestor două personaje, evoluția relației lor și a tot ce înseamnă procesul iertării. 

Vreau să le mulțumesc enorm celor de la Grupul Editorial RAO pentru cartea Podul de lut. Vă recomand să treceți pe la pagina lor online, puteți găsi numeroase cărți, pentru tot felul de cititori: clasice, aventură, acțiune, SF, thriller. Puteți cumpăra cartea recenzată de AICI, cu un singur click; de asemenea, AICI puteți citi un mini-fragment din roman. Să aveți parte de lecturi frumoase și pe placul vostru și de o săptămână frumoasă!