Patricia, de Geneviève Damas - Recenzie

Editura: Casa Cărții de Știință

Rating: 5 din 5 steluțe

Anul apariției: 2019

Traducere: Rodica Lascu-Pop

Număr de pagini: 116

Geneviève Damas (n. 1970), pasionată de actorie, studiază arta actorului în paralel cu o licență în drept. Autor dramatic, actriță (Prix du Théâtre – Meilleur acteur, 2004) și regizor de teatru și de operă, e deopotrivă o animatoare inspirată de evenimente scenice cu Portées-Portraits, destinate promovării autorilor contemporani. Debutează ca romancieră în 2011 cu Si tu passes la rivière (De te duci peste râu), ed. Luce Wilquin,  care obține, în același an, premiul Victor Rossel (omologul belgian al premiului Goncourt), urmat în 2012 de Prix des Cinq Continents de la Francophonie și Plume d’Or   pentru primul roman. Citându-l pe Jacques De Decker, care-l parafrazează pe Corneille, „de la-ntâia încercare romanescă”, Geneviève Damas „știe să-și câștige un nume”. Vor urma Histoire d’un bonheur (Povestea unei vieți fericite), ed. Arléa, 2014, Benny, Samy, Lulu et autres nouvelles (Benny, Samy, Lulu și alte nuvele), ed. Luce Wilquin, 2014, iar în 2017, la Gallimard, Patricia, primit cu unanime elogii. Dând întâietate la ceea ce ea însăși numește o „scriitură orală”, Geneviève Damas încearcă „să facă auzite voci pe care de obicei nu le asculți”. O astfel de voce e și cea a eroului cărții de față, care te urmărește mult timp după ce s-a stins ecoul ultimului cuvânt.

„(...) V-am spus că nu servește la nimic să te întorci mereu acolo unde te-ai pierdut. Că arborii, oamenii, animalele mor, Patricia. De ce nu și iubirea?”

Nu e prima carte  semnată de Geneviève Damas pe care o citesc; prin februarie am citit și De te duci peste râu, recenzia o găsiți AICI, o carte care mi-a plăcut extrem de mult și a cărei profunzime m-a lovit tare de tot - în sensul bun, evident. N-am putut să nu observ, de altfel, alt registru stilistic în romanul Patricia, un roman de mici dimensiuni (de fapt, nici nu știu dacă să-l numesc roman, e mai mult o povestire, o „nuvelă”, să spun așa), dar care surprinde, întocmai, ceea ce trebuie și ceea ce a urmărit autoarea. Vocea narativă a lui Damas se observă, bineînțeles, și aici, dar reiterată într-un stil mai simplist, mai oral, mai, cum să spun, accesibil cititorului. Am cunoscut-o chiar personal pe autoare, în cadrul festivalului FILIT, și vreau să vă spun că am rămas impresionat de frumusețea cuvintelor ei, de felul în care vorbește și de sensibilitatea pe care o are. Recunosc, nu mai auzisem niciodată, înainte, de ea, și asta m-a făcut să mă gândesc la următorul lucru - o mulțime de autori, autori foarte buni, rămân „ascunși” printre o groază de alți autori, de altfel, mai puțin buni, dar promovați intens și „la modă”. Asta, într-o manieră, te întristează, dar nu este ceva ce am putea dirija noi, ca cititori. De asta, în aceeași măsură, îmi place să citesc cărți cât mai abisale, cărți pe care nu le-au mai citit alte persoane sau pe care nu le-am mai văzut la altcineva. Cărți random - evident, îmi asum riscul că aș putea citi o carte care să nu-mi fie deloc pe plac, dar, în același timp, pot să vă spun că am citit nenumărate cărți, de-a lungul anilor, care mi-au plăcut la nebunie și pe care nu le-am văzut, mai deloc, prin blogosferă sau prin grupurile dedicate cititorilor. Eu cred că ar trebui să oferim oricui o șansă - cine știe, poate chiar vom ajunge să găsim o carte care ne va fi, cert, pe plac.

Cartea de față, Patricia, are în jur de o sută douăzeci de pagini - așadar, se citește ușor, nu este o lectură grea, nu este o lectură care să-ți stimuleze, prea mult, concentrarea și atenția. Dar, dincolo de acestea, chiar e o lectură care-ți dă de gândit. De ce? Fiindcă abordează niște subiecte destul de interesante, cum ar fi masculinitatea, virilitatea, ba chiar problema migrațiilor în Franța - nu sunt tocmai familiarizat cu asemenea subiecte, dar pot să recunosc curajul lui Damas de a scrie despre așa ceva. Pe scurt, fiindcă nu vreau să descriu acțiunea, ideea romanului constă în faptul că această Patricia ajunge să aibă o relație cu o persoană de culoare, Jean, acesta având o condiție socială precară - iar acest Jean exercită asupra Patriciei (precum, de altfel, și Patricia exercită asupra lui Jean) un interes deosebit. Nu am văzut totul ca o relație de dragoste, de altfel, ci mai mult ca un fel de prietenie care depășește anumite bariere; psihologia personajelor, la o adică, este puțin greu de accesat, fiind niște personaje puternice (atât Jean, cât și Patricia), construite cu un uimitor talent al realității imediate, al verosimilului. Dincolo de acestea, după cum am spus, se tratează subiectul imigranților, ceea ce dă cărții Patricia o însemnătate deosebită, precum și o sensibilitate aparte. Cred că am citit acestă carte în câteva ore - după cum am spus, cu siguranță se citește rapid. E o carte construită pe trei voci - cea a lui Jean (prima), cea a Patriciei (a doua) și cea a fiicei lui Jean (care, după multe încercări, ajunge să fie din nou lângă tatăl ei). E foarte, foarte emoționantă povestea lui Jean și a familiei sale - dar n-am să vă spun despre asta, deoarece nu face interesul recenzării mele.

„Astăzi nu mai pot gândi la fel. Ni s-au încrucișat drumurile, Patricia. Ați făcut pentru mine lucruri pe care nimeni altul nu le-ar fi făcut, ați riscat așa cum nimeni altul n-ar fi riscat. Ați acceptat să vă legați existența dumneavoastră albă de a mea.”

Ce mi-a plăcut mult de tot, ca și în De te duci peste râu, a fost vocea narativă a autoarei. Știu că Jean Jauniaux, în LIVRaisons, spunea că „există romane ce reînnoiesc conștiințe și le țin mereu treze, iar Patricia, acest titlu al cărui sens se dezvăluie în ultimele cuvinte ale cărții, aparține acestei biblioteci a cărților-conștiință”. Și chiar așa e, pentru că, dincolo de o lectură frumoasă, dincolo de ficțiune, am simțit mult mai multe citind acest roman. L-am găsit ca o dovadă, ca un act, cum să spun, al anumitor perioade din viața Franței, a anumitor aspecte sociale, a anumitor adevăruri și subiecte politice. Nu știu, eu unul chiar am fost mișcat de acest roman, un roman scris bine, un roman emoționant și sensibil, care îndeplinește toate condițiile unui roman care, într-adevăr, să-mi fie pe plac. Și totuși, dacă l-aș compara cu De te duci peste râu, bineînțeles, mi-a plăcut mai puțin - în schimb nu pot să nu iau în calcul vocile narative diferite, felul în care autoarea, prin natura scrierii ei, s-a pliat pe abordarea unor subiecte diferite, într-o manieră stilistică, de asemenea, diferită. 

Știu că, undeva când am ajuns la ultima pagină, mi-am spus că îi voi oferi patru steluțe. Și, Doamne, când am citit ultimul fragment al cărții, pur și simplu a fost exact, dar exact ceea ce trebuia. Mi-a plăcut tare de tot sfârșitul acestui roman; care, după cum ați citit și mai sus, conturează sensul numelui Patriciei - și ce frumos, și ce sens a putut autoarea să-i dea. Dacă ar fi fost evident, pentru alții, eu chiar nu m-am gândit la asta, ceea ce n-a făcut decât să mă surprindă și să-mi lase un gust tare, tare plăcut. Chiar a fost o mișcare inteligentă din partea lui Geneviève Damas, care, în cele din urmă, i-a adus o steluță în plus!

„Seara, privesc luna prin fereastra camerei mele. Nu e la fel cu cea din țara mea. La noi, cornul lunii e culcat, ca un pat mare pe care aș putea să mă întind, să dorm, să uit. La tine, atârnă. Nu mă pot agăța de nimic, niciun loc unde să mă odihnesc.”

Nu am să mai spun și altceva despre romanul Patricia, pentru că multe nici n-aș mai putea spune. Este o carte care trebuie citită pentru a fi simțită, și nimic mai mult. N-am cum să teoretizez emoțiile care m-au încercat citind-o, le-am trăit și atât. Nu cred că, de altfel, a citit cineva vreo altcineva, de pe-aici, o carte semnată de Geneviève Damas. Dar, dacă a făcut-o cineva, aș fi tare încântat să aflu părerea voastră. Mulțumesc tare mult pentru atenție și vă doresc lecturi cu spor și frumoase!