Pagină

vineri, 13 noiembrie 2020

Femeia din oglindă, de Rebecca James - Recenzie

Editura: RAO
Rating: 3 din 5 steluțe
Număr de pagini: 368
Anul apariției: 2018
Traducere: Cristina-Mihaela Tripon (prin Lingua Connexion)

Rebecca James s-a născut în 1970, în Sydney, și scrie ficțiune pentru tineri. A lucrat ca ospătăriță, a predat limba engleză timp de douăzeci de ani în Indonezia și Japonia și a fost designer de bucătării. În prezent, trăiește în AUstralia cu partenerul și cei cinci copii ai săi. 

În Conacul Winterbourne din Cornwall există cu siguranță o mulțime de fantome și povești foarte triste, care au continuat de-a lungul generațiilor. Ajungând aici, în 1948, ca guvernantă a celor doi gemeni ai familiei de Grey, Edmund și Constance, Alice recunoaște că această casă este foarte tristă și plină de întrebări rămase fără răspuns. În 2018, Rachel primește o scrisoare care îi aduce vești despre moartea unei rude necunoscute, Constance de Grey. Rachel călătorește în Cornwall, hotărâtă să-și descopere trecutul. Cu fiecare nou-venit, se întâmplă ceva misterios în Winterbourne. Ceva sau cineva se ascunde în tablouri. Stă pe scări. Așteaptă într- oglindă, în spatele unei uși încuiate. De mai mult de două secole, Conacul Winterbourne domină, de pe vârful falezei, mediul rural englez din Cornwall. Învăluit în ceață și de vuietul vântului, edificiul impunător reprezintă un mister pentru oraș. Există acolo o singură stăpână adevărată. Ea nu va tolera nicio femeie care îndrăznește să-i treacă pragul. Cea care a încerca va găsi doar o reflecție a propriilor păcate și o răzbunare moștenită. 

Well, Femeia din oglindă m-a făcut, puțin, să nu mă mai uit în oglindă prea mult. Nu că, din vreun puseu de narcisism, aș fi făcut-o prea des. Mi-a dat, așa, un vibe destul de ciudățel, dar nu în așa măsură încât să fiu cuprins de panică și hazardat total. A fost o lectură care mi-a plăcut, și chiar mi-a plăcut, sincer, dar într-o măsură a reușit să mă lase rece și să nu mă atingă - cred că aș fi vrut, sincer, mai multe de la Rebecca James, deoarece romanul chiar are un punct foarte bun de plecare. Anumite situații, în schimb, cred că ar fi putut să fie speculate și folosite la întreaga lor capacitate și intensitate, dar, ei bine, nu-s eu în măsura s-o spun, deoarece nu cred că eu aș fi putut scrie mai bine. Dar o spun așa, din experiența mea de cititor (înrăit) care cumulează ani buni de lectură. După ce am terminat romanul, a cărui lectură a mers extrem de rapid, mi-am spus, zău, chiar ar ieși un film bun după această carte, dacă regizorul ar ști să-i folosească ideea într-un mod viabil - și, bineînțeles, poate cu câteva modificări. Însăși descrierea Conacului Winterbourne pare să predestineze locuitorii săi străini la un destin înfiorător și groaznic. 
„Este greu de imaginat o fațadă mai dramatică. Locul te duce imediat cu gândul la un lăcaș de cult - o catedrală pariziană, poate, prevăzută cu bolți înalte și turle delicate. Turnurile se înalță spre cer, iar crenelurile zidului dinspre răsărit, ca niște dinți tociți, mă duc cu gândul la un joc de șah. Garguiele care plonjează sunt prinse de gâturile lui multe, lungi și subțiri, și ies în afară de parcă s-ar pregăti să sară de pe clădire. (...) Copaci noduroși se zăresc ca niște fantome prin semiîntuneric. În stânga noastră, departe de mare, se întinde o pădure de brazi, sălbatică, întunecată și deasă și plină de mister, care te face să te simți pierdut, ca atunci când fiind copil ești departe de casă și se lasă întunericul.”
Romanul e împărțit în două planuri temporale, urmând destinul a două personaje: Alice, în 1948, care devine guvernanta celor doi de Grey, Edmund și Constance, și Rachel, care primește o moștenire neașteptată (dar, mai ales, ciudată), din partea lui Constance. Intriga se țese, primar și secundar, în jurul celor două femei - nu la puțin timp după ce Alice ajunge la conac, încep să se întâmple lucruri ciudate, alți angajați par să ascundă anumite lucruri față de ea, iar tatăl copiilor, văduv, pare să exercite o influența exacerbată, chiar diabolică și obsedantă, asupra lui Alice. De fapt, conacul în sine, în cele din urmă, parcă reprezintă un supra-personaj cu puteri inimaginabile, dar mai multe nu vreau să vă spun. În celălalt plan temporal, o avem pe Rachel, o fată adoptată care nu și-a cunoscut niciodată părinții adevărați, dar a cărei speranță se reaprinde în momentul în care primește această moștenire. Rachel merge în Cornwall neștiind nimic legat de acest loc, dar cu dorința de a afla cât mai multe despre rădăcinile sale autentice. Totuși, adevărul pe care îl va afla, un adevăr mistuit de umbre și de secretele trecutului, mai degrabă ar fi rămas ascuns. Într-o lectură întunecată, Rebecca James leagă destinele celor două eroine - Alice și Rachel - depășind barierele temporale și spațiale, încât totul devine un fel de joc în oglindă, într-o oglindă a timpului în care însăși trecutul pare să reflecte întunericul haotic, înfiorător a ceea ce, cândva, s-a întâmplat la Conacul Winterbourne. 
„- Dar, apoi, lucrurile s-au schimbat. Casa a pus stăpânire pe ea. (...) Casa era deja împotriva ei. Aștepta momentul potrivit. Ne-a lăsat să ne bucurăm de fericire, apoi ne-a privat de ea. (...) Înaintea mea, au fost părinții mei și părinții părinților mei și tot așa, până în momentul în care a fost construit Winterbourne. Toți au fost victimele tragediei, le-au fost luate viețile. (...) Acum privesc în jurul meu și văd cum conacul pune stăpânire pe noi toți, rând pe rând, bucățică cu bucățică, până când nu va mai rămâne nimic, absolut nimic...”
Cel mai mult la Femeia din oglindă mi-a plăcut atmosfera; de-a lungul lecturii, am simțit cum întunericul se întinde și se prelungește în orice cotlon al conacului, fiind pregătit, oricând, să aducă cu sine și mai multă groază, și mai multă răutate. În această atmosferă densă, se simte o prezență bizară a unei entități care pare că stăpânește destinul fiecărui personaj. Obsesia pe care Alice o prezintă pentru soțul văduv, căpitanul Jonathan de Grey, tatăl lui Constance și Edmund, atinge praguri patologice, întrucât ea însăși ajunge să se identifice cu fosta soție a lui Jonathan. Și totuși ce s-a întâmplat cu aceasta, de ce nimeni nu-i spune cum a murit și, mai ales, de ce? În ceața densă a trecutului, totul e posibil. Câinii care mușinează în întunericul conacului, piscuri de deal pe care se întrevăd siluete întunecate, copiii care, în cele din urmă, par să fie, ei înșiși, niște creații ale întunericului - toate acestea aduc romanului lui Rebecca James o tentă gotică, înfiorătoare. Și nu au fost puține situațiile în care mi-am spus că, nu, nu voi citi această carte atunci când se va fi întunecat afară. 
„ -Ei nu i-a plăcut, Alice. Nu i-a plăcut ce a făcut el - și n-a fost plăcut, chiar n-a fost. Niciunul din noi n-am vrut. Ni s-a spus s-o facem. Ni s-a spus să rostim acele cuvinte. Apoi, ea s-a dus și s-a sinucis, aruncându-se de pe stâncile acelea. Tata a găsit-o, iar noi n-am suflat o vorbă, pentru că n-am vrut să intrăm în bucluc.”
Totuși, după cum am spus, aș fi vrut mai mult. Nu știu, de-a lungul lecturii parcă am simțit că lipsește ceva, întrucât ideea pare că ar fi putut să fie exploatată mai bine. Aș fi vrut, de altfel, parcă un alt sfârșit, ceva care să ofere o continuitate vieților personajelor, o continuitate trecutului înfiorător de la Conacul Winterbourne. Dar, în cele din urmă, totul poate a fost trasat exact cum trebuie, iar blestemul a fost ridicat, împlinit sau cum s-o zice. Iar liniștea va domina asupra ținutului cândva întunecat, în care totul este posibil. Rebecca James a scris a controlat extrem de bine narațiunea, făcând din Femeia din oglindă o lectură ușor de urmărit, imediat plăcută. Deși nu sunt tocmai un fan al genului, în cele din urmă mă declar mulțumit de lectură și sper, chiar sper, că poate, cândva, se va face un film după acest roman. După cum am spus, cu câteva mici retușări, ar ieși ceva grozav. 
„Laura a pus stăpânire pe mine. Sunt la fel de îndrăgostite de această femeie decedată ca de soțul ei viu. Ea este tot ce nu sunt eu. Chiar și din mormânt, are tot ce poftesc eu. Când stau în fața oglinzii ei, simt cum mă transform. (...) Pot fi ca Laura.”
Vreau să le mulțumesc prietenilor dragi de la Grupul Editorial RAO pentru acest exemplar, Femeia din oglindă, de Rebecca James, pe care-l puteți găsi AICI, cu o reducere de 52%. Vă recomand s-aruncați un ochi pe site-ul lor, găsiți o mulțime de cărți, de toate genurile, care, cu siguranță, vă vor fi pe plac. S-aveți parte de lecturi cât mai pe gustul vostru și de o zi frumoasă!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu