Roșu, alb & sânge albastru, de Casey McQuiston - Recenzie

Editura: Corint

Colecția: Leda Edge

Rating: 5 steluțe din 5 

Număr de pagini: 432

Anul apariției: 2020

Traducere: Alexandru Macovescu

„(...) Niciuna dintre părți nu trebuie să iasă șifonată și singura cale e să pară că mica voastră bătaie-pălmuială a fost un accident între doi prieteni la cataramă care au o relație homoerotică. Așa că poți să-l urăști cât vrei pe moștenitorul la tron, să scrii poezii răutăcioase despre el în jurnal, dar când vezi un aparat de fotografiat, te comporți de parcă îi răsare soarele din sculă, și ai grijă să fii convingător.”

Casey McQuiston a crescut în Louisiana, unde și-a cultivat dragostea pentru biscuiții cu miere și unt. A studiat jurnalismul și a lucrat ani la rândul în redacția unei reviste, până să se întoarcă la prima ei dragoste: cărțile. Scrie despre oameni inteligenți, lipsiți de maniere, care se îndrăgostesc. În prezent, locuiește în Colorado, împreună cu pudelul ei, Pepper. Roșu, alb & sânge albastru a fost răsplatit, printre altele, cu prestigiosul Alex Awards 2020. Drepturile de ecranizare au fost achiziționate de Amazon Studios, iar drepturile de traducere au fost vândute în peste 25 de țări. Puteți afla mai multe despre autoare vizitând site-ul caseymcquiston.com.

„- Detest situația asta, știu. Dar o s-o facem împreună. Și o să funcționeze. O să scriem istorie, da? N-o să mai iubesc pe nimeni niciodată așa cum te iubesc pe tine. Așa că îți promit că într-o zi vom putea să existăm, și să-i ia dracu' pe toți.”

Ce se întâmplă când primul fiu al Statelor Unite ale Americii se îndrăgostește de Prințul de Wales? Când mama lui a ajuns președinte, Alex Claremont-Diaz a devenit imediat echivalentul american al unui tânar membru al familiei regale. Arătos, carismatic, genial – imaginea lui de milenial este o mină de aur pentru echipa de marketing a Casei Albe. Însă apare o problemă: Alex e la cuțite cu Henry, prințul adevărat de peste ocean. Iar când tabloidele intră în posesia unei fotografii în care Alex și Henry se ceartă, relațiile dintre SUA și Anglia se înrăutățesc. Părinții, șefii de stat,  și toți ceilalți responsabili pun la cale un plan pentru a limita daunele: decid ca rivalii să cadă la pace. Deși la început este o prietenie falsă, cu momente numai bune de postat pe Instagram, aceasta devine și mai profundă și mai periculoasă decât și-au imaginat vreodată Alex și Henry. În curând, Alex intră într-o relație amoroasă secretă cu Henry cel deloc rigid, care ar putea să submineze campania prezidențială și să schimbe radical relațiile dintre cele două țări. Întrebarea e următoarea: poate dragostea să salveze lumea până la urmă? De unde găsim curajul și puterea de a fi ceea ce ne dorim să ajungem? Și cum putem să le arătăm tuturor cine suntem, de fapt? Romanul Roșu, alb & sânge albastru ne arată că dragostea adevărată nu se joacă mereu după regulile diplomației.

„- Mi se pare uimitor, intervine Nora. Dușmanii de moarte sunt forțați să cadă la pace pentru a detensiona relațiile între cele două țări? E ceva foare shakespearean.”

Ceea ce a fost o carte superbă, a devenit o carte și mai superbă. Cred că ar fi trebuit să denumesc această „recenzie” ca „manifestare-impresionistă-pentru-că-romanul-acesta-este-pur-și-simplu-super-mega-ultra-giga-superb-&-magnific-de-bun”. Pe cuvânt, este un roman incredibil, dar incredibil de fain scris, e, cum se zice, e un roman cool, e un roman cu de toate, care te emoționează, care te ridică și te coboară, care te înalță, care te face să râzi, să plângi de fericire, să te bucuri, să ai stări, să fii copleșit de emoții și să trăiești fiecare pagină și fiecare întâmplare și să te-mprietenești, la cataramă, cu fiecare personaj, să adori personajele, să te bucuri cu și pentru ele, să, să, să, să... Deci, nu știu, am terminat această carte acum ceva timp - mi-a luat extrem de puțin s-o citesc, dar, credeți-mă, aș fi citit-o cap-coadă dintr-un sigur foc de lectură, dar atât de mult am vrut să mă bucur mai mult timp de scriitura lui Casey McQuiston, atât de mult am vrut să mai trag de carte doar pentru a mai trăi alături de personaje, în atmosfera genială a cărții, cu toate întâmplările și toate replicile savuroase & delicioase. Pe cuvânt, romanul Roșu, alb & sânge albastru chiar a fost una dintre cele mai neașteptate și frumoase lecturi din acest an.

„Voiam să cred că unii oameni sunt buni și își fac treaba pentru că vor să fie buni. Să faci ceea ce trebuie în marea majoritate a timpului și majoritatea lucrurilor pentru motivele corecte. Voiam să fiu genul de persoană care crede în așa ceva.”

Cartea a ajuns la mine într-un mod total neașteptat. Serios, chiar n-a fost o lectură pe care am avut-o în plan - și, după ce-am citit-o, mi-am zis, văleu, fir-ar, cum era eu să ratez o asemenea carte? Serios, cum? Habar n-am, dar mi-a dat puțin „cu reveneală”, sincer, și mi-am zis că ar fi cazul să-ncetez cu pattern-ul pe care-l tot accesez atunci când urmează să aleg o carte spre a o citi. De ce? Simplu - fiindcă era să ratez un roman atât, atât de bun. Știu, știu, recenzia asta e despre nimic, dar chiar nu-mi pasă, fiindcă nu pot decât să spun iarăși-și-iarăși-și-iarăși cât de buuuuuun acest roman. N-am să vă spun despre ce este, aruncați doar o privire în al doilea paragraf din această minunato-incredibilo-exhaustivo recenzie pe care o scriu aici. Cât de frumos reușește McQuiston ca dintr-un subiect atât de interesant (de fapt, să fim serioși, chiar e ingenioasă tare ideea de la care a plecat în scrierea romanului) și totuși atât de sensibil, să facă un roman atât de puternic! Să creeze niște personaje atât de complexe și atât, dar atât de „reale”, nu știu cum să vă spun. N-ai cum, pur și simplu n-ai cum să citești această carte și să rămâi rece, să zici meh, nu-mi place, pentru că aceste personaje îți intră imediat sub piele, te iau la braț și-ți zic, haide, prietene, urmează să trăiești o aventură extraordinară pe parcursul a patru sute treizeci de pagini. Și, fraților, ce aventurăăăăă!

„Îl sărută pe Henry până când simte că nu mai poate respira, până când simte că o să uite cum îi cheamă, ce rang au, până când sunt doar doi oameni într-o cameră întunecată făcând o greșeală minunată, fantastică, de neoprit.”

Am recomandat-o tuturor. Zău! După ce am terminat-o, am început să scriu fiecărui prieten cititor cât de mult mi-a plăcut această carte și câââât de mult trebuie să citească și ei această carte. Am râs, mamă, dar cât am râs - și-mi aduc aminte că, de obicei, atunci când citeam, eram genul acela de cititor care ori era foarte serios, ori era foarte concentrat, ori era foarte melancolic, și, sincer, ori era foarte trist. Pentru că citeam (și citesc), în general, genul acela de cărți care necesită timp și atenție sporite, care necesită o oarecare, cum să-i zic, inițiere. Dar mi-am dat seama că greșesc, și greșesc tare, fiindcă citind doar genul acela de cărți, ajung să ratez astfel de cărți care pur și simplu îmi umplu pieptul de emoții și trăiri. Of, simt că ce scriu aici ar putea fi considerat banal, ar putea fi considerat impresionist - dar nu vreau să mă ascund, am să fiu natural și-am să scriu această (you can call it) recenzie fără vreo perdea - și anume, exact așa cum am simțit eu lectura și redând întocmai emoțiile care m-au încercat de-a lungul ei și după ce am terminat-o. 

„(...) așa că poate totul e un rahat și poate că sunt doar un puști naiv care crede într-un rahat magic care nu se întâmplă în viața adevărată.”

Cartea asta, Roșu, alb & sânge albastru a fost ca o lumină. A fost ca un zâmbet, și-unul maaare și sincer, pe care l-am purtat pe tot parcursul celor câteva sute de pagini. Am iubit-o, da, pur și simplu am iubit-o și am adorat fiecare pagină. Întâmplările, atmosfera, situațiile, replicile pur și simplu delicioase, personajele (mamă! mamă! personajele sunt perfect construite, se integrează întocmai în atmosfera cărții). Dând dovadă de curaj (da, deoarece eu consider că îți trebuie un oarecare curaj pentru a aborda o asemenea temă), autoarea, Casey McQuiston, reușește să facă din relația celor doi un adevărat dicton, ca un fel de imn pentru o lume a acceptării, a egalității, a drepturilor. Nu vreau să ating această parte a discuției, deoarece nu vreau să intru în polemici pe-aici. Nu e interesul nimănui și nici nu face, de asemenea, interesul meu. Dar cartea aceasta chiar are ceva special, ceva ce o să dăinuiască în mintea și sufletul meu. Și-o s-o iau drept o lectură de referință în ceea ce privește acest gen de lectură. Și, da, nu am să o uit prea curând. Chiar nu!

„- Pentru numele lui Dumnezeu, am încercat să fiu fericit toată viața mea cretină. Dreptul meu dobândit la naștere este o țară, nu fericirea.”

Vreau să le mulțumesc mult de tot prietenilor dragi de la Editura Corint pentru acest exemplar din Roșu, alb & sânge albastru, scris de Casey McQuiston, pe care-l puteți găsi AICI. Vă recomand să aruncați o privire pe site-ul lor, cred că știți cu toții câte colecții super de cărți au și ce apariții pe gustul oricui au scos. S-aveți parte de lecturi cât mai plăcute și cu spor!