Soțiile, de Tarryn Fisher - Recenzie

Editura: Trei

Colecția: Fiction Connection

Rating: 4 din 5 steluțe

Număr de pagini: 336

Anul apariției: 2020 

Traducere: Mihaela Apetrei

Tarryn Fisher este autoarea a 12 bestselleruri. Pentru că detestă dintotdeauna soarele, locuiește în Seattle, Washington, împreună cu copiii, soțul și un husky psihotic. Îi place să țină legătura cu cititorii pe Instagram (@tarrynfisher).

„Nimeni nu se străduie atât de tare să-și păstreze bărbatul, dacă nu l-a pierdut deja.”

Un roman care te ține cu sufletul la gură, alert și plin de suspans. Un thriller pe care nu-l poți lăsa din mână! Soțul ei mai are încă două neveste. Ea nu le cunoaște și nu știe nimic despre ele. Se vede cu el doar o dată pe săptămână: joi. A fost de acord cu acest aranjament neobișnuit pentru că e îndrăgostită nebunește de el. Însă într-o zi găsește ceva. Ceva care spune o poveste foarte diferită - și înspăimântătoare - despre bărbatul cu care s-a căsătorit. Iar ceea ce urmează este unul dintre cele mai șocante și încurcate thrillere pe care le-ați citit!

„Aveam planuri mari, să fiu orice altceva, numai mama nu: să fiu iubită, să fiu plină de succes, să fac niște copii frumoși. Dar adevărul este că dorința inimii este un simplu curent împotriva mareei care înseamnă îngrijire și instinct. Poți să-ți petreci toată viața înotând împotriva lui și în cele din urmă o să obosești, iar curentul genelor moștenite și al educației te va trage la fund. Am început să semăn tot mai mult cu ea și tot mai puțin cu mine.”

Am auzit foarte multe despre acest roman, încă de când nu era tradus la noi. Știu că părerile erau împărțite, am văzut foarte multe review-uri și tabere. Evident, nu am tras o concluzie fără să fi citit și eu cartea. De aceea, m-am bucurat enorm când ma văzut că, în sfârșit, este tradus și la noi. Acum, după ce am citit romanul, pot spune că-s în tabăra celor care-l consideră un thriller bun, chiar da, și destul de atipic față de ce am citit până acum. Nu spun că n-a avut niște lacune și că n-aș fi vrut ca, dintr-un punct, povestea s-o ia într-o anumită direcție (vai, ce mi-ar fi plăcut ca finalul romanului să fie așa cum mi-aș fi dorit) - dar nu m-a deranjat nici modul în care a horătât Tarryn Fisher să „definitiveze” destinul personajelor sale.

„Cum poate un bărbat să iubească atâtea femei? Alta aproape în fiecare zi. Și eu unde mă plasez, în categoria preferințelor? Adoarme imediat, dar eu, nu. Joi este ziua în care nu dorm.”

Care este ideea? Fisher scrie un roman despre un anumit tip, Seth, care are mai multe soții. Trei soții, de fapt. Personajul principal, Joi, din perspectiva căreia ne este spusă povestea, este una dintre ele. Asta pentru că, na, ziua de joi este singura zi din săptămână în care cei doi petrec timp împreună. În restul săptămânii, Joi habar n-are ce se întâmplă cu acest Seth - aranjamentul lor a fost acela ca Joi să nu se vadă cu celelalte două soții ale lui Seth (nici nu știe cum se numesc ele), și, de fapt, să n-o intereseze altceva decât ideea de a aștepta până când acesta are să revină și să petreacă „timp de calitate” amândoi. Bizar, aș spune, dar asta-i ideea la literatură, de fapt, la ficțiune - că este posibil orice, dincolo de orice rigori și bariere sociale și așa mai departe. Da, poligamia există, dar n-am auzit de cazuri în care soțiile nu se cunosc între ele. În fine. Totuși, acestă Joi începe să-și pună tot mai multe întrebări, ajungând în punctul în care nu mai are încredere nici măcar în ea. De fapt, aici este ceva destul de interesant de avut în vedere și de urmărit, dar dacă vă spun ce, it makes no more sense să mai citiți romanul. Cred că atunci când „am aflat” a început ca totul să prindă un oarecare contur, ducând povestea într-o direcție destul de neașteptată, din punctul meu de vedere.

„Este greu să faci parte din ceva atât de neobișnuit și să nu ai pe nimeni cu care să vorbești. Niciuna dintre prietenele mele nu știe situația, cu toate că de câteva ori am scăpat adevărul față de prietena mea cea mai bună, Anna.”

Soțiile mi s-a părut un thriller psihologic, oarecum, mai mult decât un thriller în adevăratul sens al cuvântului. Nu există crime, criminali, scene înfiorătoare, dark, care să-ți zburlească pielea și să te îngrozească. Mi-a plăcut mult, de fapt, să urmăresc evoluția lui Joi, care de la soția umilă, înnebunită după Seth, de fapt, cu o obsesie pentru acesta, dorindu-și să fie singura sa soție și să aibă parte de tot tratamentul care i se cuvine, de toată iubirea, ajunge să se îndepărteze de acest și să-și pună tot mai multe întrebări (care, dacă mă întrebați pe mine, mai bine rămâneau fără răspuns) și cum, în cele din urmă, ajunge să se îndoiască de propriile ei facultăți mintale. După ce am terminat cartea, încă am rămas cu un gust amar deoarece știu că ideea chiar a fost una interesantă, dar direcția în care au mers lucrurile a fost, într-adevăr, previzibilă într-o oarecare măsură. Dar totuși nu m-a dezamăgit, ci mi-a oferit acea doză de nebunie care-mi place maximum s-o primesc la sfârșitul unui thriiler (still, nimic nu poate egala nebunia lui Flynn din Fata dispărută).

„Uneori aș vrea să pot lua legătura cu una dintre soții, să ne susținem reciproc. Dar Seth a decis să facă lucrurile diferit față de cele din copilăria lui. Noi, soțiile, nu avem niciun contact una cu cealaltă și îi respectăm dorința de a nu spiona. Nu le știu nici măcar numele.”

Mi-a plăcut și mult felul în care a fost scris romanul. L-am citit cred că într-o zi, în doar câteva reprize, deoarece se citește rapid, te ține prins și-ți stârnește curiozitatea de la un capitol la altul. Este un roman alert, scris de o scriitoare abilă, care stăpânește intriga și a cărei poveste evoluează rapid. Joi încearcă să-și recâștige controlul asupra propriei sale vieți, ceea ce face ca acest roman să devină un fel de reformă, un fel de luptă - și, ca orice luptă, nimic nu are să fie prea ușor de dobândit. De asemenea, mi-au plăcut mult și momentele de îndoiaă, de dorință, paranoia, triumf, toate surprinse în intriga complicată și contradictorie a lui Joi: dacă, de fapt, greșește și oare nu ar fi mai bine să lase totul așa, firesc, normal, așa cum e deja? Cred că mi-ar plăcea mult să văd un film după această carte - nu știu dacă au fost vândute drepturi de ecranizare sau dacă urmează să se întâmple acest lucru. Dar cred că ar ieși ceva interesant (eu, unul, citeam și-mi imaginam diferiți actori în rolul personajelor lui Fisher - recunosc, îmi place des să fac asta atunci când citesc o carte de acest gen).

„- Căsuța mea vocală e goală, spun firesc. Ai șters tu mesajele?”

În cele din urmă, chiar pot spune că mi-a plăcut romanul și-l recomand cu mare drag, mai ales dacă sunteți fani ai acestui gen romanist. Este și o carte profundă, deoarece are fragmente de introspecție care chiar oferă cărții un puseu emoțional, sentimental. Iar Joi mi-a plăcut ca personaj, precum și tot misterul care s-a conturat în jurul lui Seth. M-a făcut să pun la îndoială multe aspecte - atât privitoare la Joi, cât și la Seth. Bineînțeles, povestea fiind spusă doar din perspectiva personală a lui Seth, perspectiva obiectivă, cred că a diminuat din posibilitatea de a-ți face o părere obiectivă privitoare la celelalte personaje. Dar, oricum, chiar este o poveste care te ține acolo, te ține prins și-ți oferă o doză de nebunie și de neașteptat. Iar sfârșitul, da, este unul bizar, ciudat și nebun.

„Uneori, cel mai mare inamic al femeii este speranța că și-a imaginat totul. Că este ea nebună, mai degrabă decât sunt nebunești împrejurările vieții ei. Este amuzantă responsabilitatea emoțională pe care este dispusă o femeie să și-o asume doar pentru a menține o iluzie. Mă gândesc la vremea de-afară; aerul e destul de rece ca să scot aburi. Viața mea e dată peste cap, o harababură de minciuni și înșelătorii, mintea mea e ușor de prostit... asta mi-e lecția, până la urmă: lucrurile nu sunt mereu ceea ce par. Alung rămășițele acestei senzații și hotărârea revine, pe măsură ce conduc pe pod și intru în agitația din centrul orașului Portland.”

Vreau să le mulțumesc tare mult prietenilor dragi de la Grupul Editorial Trei pentru acest volum, Soțiile, de Tarryn Fisher, pe care îl puteți găsi AICI. Vă recomand să aruncați o privire pe site-ul editurii, veți găsi numeroase cărți care cu siguranță vă vor fi pe plac. Să aveți parte doar de lecturi frumoase și cu spor!