Stăpânul jocului, de Danny Tobey - Recenzie

Editura: RAO

Rating: 2 din 5 steluțe

Număr de pagini: 528

Anul apariției: 2020

Traducere: Roxana Cristina-Gheorghe

Danny Tobey s-a născut în Texas și a absolvit Harvard Colege și Yale Law School. În timpul studiilor a scris pentru revista de umor The Harvard Lampoon și a obținut premiul Drward Eager, fiind considerat cel mai creativ scriitor al publicației. Au urmat patru ani la Southwestern Medical School, perioadă în care a primit o bursă pentru merite academice deosebite. În prezent este asociat al unei firme de avocatură în cadrul căreia reprezintă interesele medicilor și spitalelor. Este expert în inteligență artificială, iar în 2019 i-a fost acordat premiul Burton pentru munca în acest domeniu și cel juridic. 

„- Un joc pe calculator pe un site nebun care glumește că o să ne omoare?”

Își spun Ocrotitorii. Sunt 5 adolescenți vizați de bătăuși la școală. Pasionați de informatică, ei conduc laboratorul de tehnologie de la Turner High School. Băiatul bogat, Peter, face și încalcă regulile. Vanhi este o basistă punk mereu în contradicție cu moștenirea ei. Creativitatea lui Kenny este înăbușită de viața extrem de religioasă de acasă. Nesigur și temperamental, Alex este un paria. Și Charlie, liderul de care depind toți, resimte moartea mamei sale și este consumat e o furie nesăbuită. Fiecare primește o invitație de a juca jocul lui Dumnezeu. creat de programatori de pe dark web și întreținut de hackeri, jocul video este controlat de o misterioasă inteligență artificială care crede că este Dumnezeu. Supune-te și vei fi răsplătit. Sfidarea este pedepsită. Prin intermediul ecranelor lor de telefon și al ochelarilor de înaltă tehnologie, Charlie și prietenii săi văd și interacționează cu o lume plină de fantezie suprapusă realității. Căutările pe care le întreprind în numele lui „Dumnezeu” par inofensive la început, dar în curând sarcinile îi determină să pună la îndoială și să-și jertfească propria moralitate. 

„Ești invitat! Intră și joacă-te G.O.D. Adu-ți și prietenii! E distractiv! Dar ține minte regulile. Câștigă și TOATE VISURILE ȚI SE VOR ÎNDEPLINI. Pierzi și vei muri. E alegerea ta. Liber arbitru!!!!!!”

Torționarii liceului își primesc pedepsele. Părinții și profesorii sunt expuși ca ipocriți. Iar comportamentul Ocrotitorilor devine mai egoist și mai autodistructiv pe măsură ce conturează unul față de celălalt pentru premii despre care fiecare crede că îl vor salva. Dar tot ceea ce fac este înregistrat. Tâlhari cu glugi și măști îi urmăresc și îi atacă. „Dumnezeu” îi amenință că le va expune secretele dacă încearcă să renunțe la joc. Și a pierde în joc înseamnă a-și pierde viața. Charlie și prietenii lui se alătură unui joc video neobișnuit, creat de hackeri și controlat de un sistem care folosește inteligența artificială și care se prezintă sub numele „Dumnezeu". Să ucidă o hidră și să deseneze o pentagramă însângerată pentru un zeu grec par activități inofensive la început. Dar apoi apar mesajele de amenințare. Sarcini care par nevinovate au consecințe fatale. Cine altcineva mai participă la joc și cât de departe vor merge pentru a câștiga? Dacă pierzi jocul, îți poți pierde viața!

„- Ne folosește. Pe toți.”

Ok, nu pot să neg faptul că, într-adevăr, Stăpânul jocului are o intrigă excelent de bună. Și un punct de plecare chiar ingenios și original. N-am mai citit o carte care să aibă, în centru, aceeași idee - o lume virtuală în care acțiunile întreprinse își au rezultatele - bune sau nefaste - în realitatea imediată a personajelor. De fapt, dacă pot spune așa, în realitatea reală a personajelor; pentru că, în cele din urmă, cei cinci ajung să trăiască, parcă, cu adevărat, într-o lume dominată de pixeli și de chestii virtual reality bizare și inexplicabile. De la creaturi ciudate, fioroase, la situații pline de o tensiune incredibil de apăsătoare, până la întâmplări care te mișcă și te fac să-ți reconsideri încrederea în personaje. Într-o lume în care totul este virtual, însăși personajele ajung să se îndoiască de propria lor identitate, de propriile lor interese și idealuri. Și, totuși, i-am dat acestui roman doar două steluțe (al doilea roman, pe anul acesta, căruia îi dau atât de puține), pentru că dincolo de ideea extrem de faină de la care Danny Tobey a plecat, iarăși, ca și în prima carte pe care am notat-o cu atâtea steluțe, pur și simplu n-am fost convins. Și, zău, cât aș fi vrut să pot fi convins!

„- Suntem doar niște pioni, Alex. Noi nu jucăm Jocul. El ne joacă pe noi.”

De ce spun asta? Pentru că, în cele din urmă, chiar am vrut să-mi placă. Și-am vrut mult, mult de tot ca acest roman să-mi placă. Dar n-am putut, pur și simplu n-am putut să mă las convins, să fiu prins trup și suflet în acțiunea acestei cărți: da, chiar a avut multă, multă acțiune, și întorsături de situație și tot ce vrei. Dar, cum să vă explic, era ca și cum priveam totul din afara cărții, era ca și cum citeam și doar atât. Aș fi vrut să fiu prins în mijlocul acțiunii, să fiu acolo cu cei cinci Ocrotitori și să iau parte la aventurile lor surprinzătoare, periculoase, întunecate. Însă, la un moment dat, mi s-a rupt filmul, dacă ot spune așa. Și-acum, după ce am citit cartea, mi-am dat seama și de ce: nu neg că acest roman chiar este unul bun, unul extrem de bine scris, dar pot să afirm, în schimb, faptul că acest roman este unul bine scris, unul care te convinge, care te inserează în mijlocul faptelor, în mijlocul acțiunii, doar dacă îl citești în limba originală. Și-mi asum când spun asta. Nu e vorba despre traducerea corectă și viabilă a cărții, pe cât e vorba de faptul că este foarte greu, după părerea mea, să redai, traducând, anumite aspecte pe care autorul a vrut să le contureze (și pe care, poate, chiar a reușit în cele din urmă). Dar există anumite sincope, anumite gap-uri atunci când traduci o carte de genul. A fost greu să pătrund în lumea virtuală a eroilor noștri. Pur și simplu, n-am putut să mă conectez la această realitate virtuală în care, o mare parte din acțiunea romanului, aceștia au trăit. Nu dau vina pe traducător, în niciun caz, pe cât cred că impedimentul a fost reprezentat de faptul că, deși această carte a fost bine tradusă, într-un registru corect din punct de vedere lingvistic, gramatical, i-a lipsit efervescența lumii create, plasticitatea, culoarea locală. Chiar mă gândeam că aș vrea să-ncerc și versiunea în engleză a acestei cărți, și mai mult decât atât, mă gândeam că, oricum, sunt sigur că ar ieși un film extraordinar dacă cineva s-ar hotărî să achiziționeze drepturile de ecranizare.

„- Aveai Blaxx. Alex a verificat ceva pe ochelarii Azitek. Ajunseseși la douăzeci și cinci. Acum iar ai zero. Crede-mă, nu vrei să se adune.”

Nu e ceva nou faptul că, într-adevăr, anumite cărți nu mai același substrat, nu mai au aceeași substanță dacă sunt traduse în altă limbă. Am vorbit cu multe persoane care au aceeași părere, în cele din urmă. Dar nu pot nota o carte pe care o citesc în română, gândindu-mă cum ar fi dacă o citeam în engleză. Da, îmi asum când spun faptul că sigur ar fi fost mai bună, reușind să mă convingă de anumite situații, de anumite spații și de atmosfera creată. Așa, citind-o în română, n-am putut decât să fiu un cititor dintr-ăla care citește ceva fain, ceva spectaculos, original (mă repet, dar chiar asta cred), dar care, na, vede totul dintr-o perspectivă deloc emoțională, deloc implicată, deloc convinsă. Și nu pot să citesc astfel de cărți - adică, da, bineînțeles că pot - dar ajung să mă frustrez, să spun așa (deși folosesc cuvinte mari) pentru că aș fi vrut să fiu captat, să fiu ținut într-o pasă alarmantă, deoarece știu că Stăpânul jocului mi-ar fi putut crea, extrem de ușor, astfel de stări. Dar uite că n-a făcut-o, din păcate, și de asta i-am dat doar două steluțe. Dincolo de faptul că personajele sunt chiar interesante, fiecare având ceva specific, fiecare având un interes ascuns în această lume întunecată și dominată de neașteptat, tot n-am putut avea acces la acea apropiere pe care aș fi putut-o crea dacă, într-adevăr, aș fi fost integrat mai bine în atmosfera romanului.

„(...) Trebuia să-i convingă să renunțe la Joc. Îi făcea pe toți s-o ia razna, să facă lucruri pe care nu trebuiau să le facă - pe care nu le-ar fi făcut înainte.”

Nu e un fantasy, e un roman, în cele din urmă, despre viață, dar cu o idee pusă în scenă în așa fel încât să reitereze, cu desăvârșire, acest lucru. Sau poate e un fantasy, nu știu sigur, dar în orice caz nu unul tipic. Personajele chiar ajung să fie reale, să spun așa, te-ai putea gândi foarte bine că ți-s prieteni dragi, apropiați, oameni pe care i-ai cunoscut și poate care, la un moment dat, vor trece sau chiar au trecut prin așa ceva. Sunt abordate subiecte sensibile, dureroase, care, într-o măsură, te mișcă - dar dacă e să mă gândesc la astfel de aspecte, am citit multe alte cărți care m-au emoționat și m-au încercat sentimental mai mult decât romanul lui Danny Tobey. În esență, îmi pare rău că n-am putut să-i ofer mai multe steluțe, îmi pare rău că nu mi-a plăcut pe cât aș fi vrut să-mi placă. Și-mi pare rău că, chiar dacă, pentru că are un punct de start extrem de sănătos, convenabil, care a fost pus în scenă într-un registru romanist accesibil și chiar comercial, dacă pot spune așa. Dar, of, traducerea și felul în care n-a reușit să mă integreze în realitatea romanului, sau intensitatea mică cu care a reușit s-o facă, m-au lăsat rece și m-au făcut să-i dau, în cele din urmă, doar două steluțe. Dar, subliniez, nu e un roman care să nu fie pe plac cuiva, e doar o chestie de nuanțe, să spun așa - dat fiind faptul că nu prea citesc cărți de acest gen, vreau ca atunci când o fac să fiu extrem, dar extrem de prins de atmosfera romanului, să fiu convins de lumea pe care urmează să o accesez. Dar n-a fost să fie, din păcate!

„(...) Și ce suntem noi toți dacă nu niște platforme inocente cu vise bine înfipte în mințile noastre?”

Vreau să le mulțumesc mult, mult prietenilor dragi de la Editura RAO pentru această carte, Stăpânul jocului, de Danny Tobey, pe care o puteți găsi AICI cu o reducere de 50%. Vă recomand, cu tot dragul, să aruncați o privire și pe site-ul lor, deoarece au o mulțime de apariții și cărți care cu siguranță vă vor fi pe plac; eu deja am pus ochii pe câteva și abia aștept să le citesc. Să aveți parte doar de lecturi pe placul vostru și de tot ce e mai frumos și bun!