Pagină

joi, 6 mai 2021

Dublura, de Sophie Hannah, Clare Mackintosh, B.A. Paris, Holly Brown - Recenzie

Editura: Trei
Rating: 3 din 5 steluțe
Număr de pagini: 368
Anul apariției: 2021
Traducere: Alexandra Fusoi 
„În viață nu cauți întotdeauna absolut cel mai bun lucru, să știi. Uneori, oamenii nu vor decât să fie ferciți.”
Sophie Hannah este autoare de bestselleruri Sunday Times și New York Times, publicate în 49 de limbi și vândute în milioane de exemplare în lumea întreagă. Clare Mackintosh a lucrat 12 ani în poliție, apoi a fost jurnalist independent și consultant pentru social media. Scrie thrillere care au fost publicate în peste 40 de țări și s-au vândut în milioane de exemplare. La Editura Trei au apărut După sfârșit, Lasă-mă să mint, Te las să pleci și Te văd. B.A. Paris este autoare de bestselleruri Sunday Times și New York Times; primul dintre romanele ei, În spatele ușilor închise, a fost tradus în peste 36 de limbi și a fost publicat la Editura Trei în 2017. Holly Brown, specializată în terapie de cuplu și familie, scrie în general cărți inspirate de evenimente și fenomene contemporane (Try to Find Me, A Necessary End, This is Not Over, How Far She's Come).
„Știi ce sunt actorii? Mincinoși. Gândește-te puțin: își petrec toată viața prefăcându-se că sunt altcineva, convingând un public că vede ceva adevărat. Ascunzându-se în spatele costumelor, al perucilor, al machiajelor. Schimbându-și vocea, cocoșându-șe, șchiopătând. Mințind.”
Cât de departe ai merge ca să-ți protejezi fiica? Patru femei trebuie să identifice, până nu e prea târziu, sursa amenințării de la școala fiicelor lor. Carolyn, Bronnie, Elise și Kendall au un singur lucru în comun: fiicele lor sunt prietene bune și urmează toate patru cursurile Academiei de arte ale spectacolului Orla Flynn. Deși grupul se destrămase din cauza unor neînțelegeri și acuzații reciproce, fetele s-au împăcat în cele din urmă. Mamele însă n-au reușit să-și revină. Totuși, când intră în scenă o elevă misterioasă și se ivesc noi amenințări, mamele decid să rezolve singure problema. Ca să afle adevărul, vor putea oare să-și dezvăluie propriile secrete? Un roman remarcabil, scris de patru maestre ale suspansului.
„Mințim ca să ne apărăm, să ne apărăm unii pe alții, ca să nu ne rănim sentimentele. Mințim fără să ne gândim și mințim din motive aparent mici și nesemnificative, când nu prea contează dacă suntem dați în fapt. Numai că uneori contează. Uneori, nimeni nu trebuie să știe adevărul.”
Înainte de toate, vreau să apreciez faptul că patru autoare, da, patru, s-au gândit să-și unească talentul scriitoricesc pentru a crea, într-o sinergie atât de palpabilă, un roman. Și spun asta pentru că eu, la rândul meu, scriu, și uneori abia reușesc să mă înțeleg cu mine însumi. Așa, în fine. În al doilea rând, mai apreciez și faptul că, de-a lungul lecturii, am putut să fac o distincție clară între stilurile autoarelor - ceea ce, de altfel, a adus un plus lecturii romanului Dublura dându-i o tentă mai autentică, întrucât fiecare dintre cele patru autoare era vocea unei anumite mame din carte, deci tranziția între capitole (fiecare capitol fiind scris din perspectiva unei anumite mame) nu era evidentă doar din temperamentul și personalitatea fiecăreia dintre ele, ci și în ceea ce privește modul în care era scris romanul. Asta mi-a plăcut, chiar mi-a plăcut și m-a incitat. Recunosc că am avut, de altfel, și-o anumită plăcere pentru o anumită autoare (Clare Mackintosh, în special), dar pot spune că, pe bune, fiecare și-a adus cu desăvârșire o contribuție anumite în scrierea acestui roman. Până aici toate bune și frumoase, dar dintr-un punct lucrurile încep să scârțâie, cel puțin pentru mine: romanul acesta nu m-a surprins pe cât voiam, și spun asta deoarece aveam așteptări destul de mari de la el. Titlul sună chiar bine, iar coperta chiar incită la ceva interesant, ceva dark și neașteptat și plin de neașteptat. Dar n-a fost să fie, într-o anumită măsură.
„(...) dacă e adevărat, înseamnă că Bronnie nu e cine credeam eu că e. Niciuna dintre noi nu e.”
Totul începe când la Academia de arte Orla Flynn apare o elevă nouă, care pare să distrugă echilibrul care există, deja, între cele patru prietene: Ruby, Jess, Bel și Sadie. Încep să se întâmple lucruri destul de ciudate, sincer, puțin cam inexplicabile, iar totul ia o întorsătură și mai ciudată în urma anumitor cercetări și acuzații care se fac în cercul de mame. Aia-i vinovată, ba nu, cealaltă, că fiică-mea e mai bună decât a ta, a mea are mai mult talent, e mai frumoasă, încearcă să-i pună bețe-n roate, că mereu ai fost o mincinoasă, ba mai avem și puține probleme în cuplu, ba avem niște secrete care e mai bine să rămână, pentru totdeauna, secrete, că toată lumea minte, că nimeni nu-i ceea ce pare, chestii de acest gen și așa mai departe. Bun. Romanul acesta este și despre cele patru mame, poate mai mult decât este despre cele patru prietene (acum cinci, odată cu venirea lui Imogene, noua elevă, la Orla Flynn). Bun. Evident, cum avem de-a face cu patru autoare de thriller, e clar că direcția acestui roman se vrea a fi una, v-ați prins, thriller. Și chiar a fost. Sau, de fapt, chiar ar fi putut fi. Ba nu, chiar a fost, dar poate nu așa cum s-a vrut să fie: până într-un punct, chiar m-am gândit, mamă, cartea asta chiar are un zvâc interesant, are o intrigă care poate recomanda chiar o scriitură bună, promițătoare. Și chiar a avut niște aspecte care, după părerea mea, ar fi putut fi fructificate mult mai bine. Dar n-a fost să fie, așa că am simțit doar că citesc un thriller basic, care m-a antrenat într-o măsură, dar m-a și plictisit într-o aceeași măsură, mai ales când mi-am dat seama de anumite lucruri, și-apoi n-am făcut decât să aștept și să citesc exact despre concluziile la care ajunsesem de unul singur.
„(...) Totuși e important să știi toate detaliile poveștii tale, chiar și pe cele pe care s-ar putea să n-ai niciodată nevoie să le spui. Trebuie să ai totul limpede în cap. Detaliile contează. Și faptele contează, sigur, dar unul e de departe mai important decât celelalte: nimeni nu înțelege agonia pierderii până nu o trăiește pe propria piele. (...) Nu peste multă vreme o să-i fac și pe cei mai neimplicați dintre ei să înțeleagă.”
Poate aș fi vrut ca ideea cu această Imogen să fie dusă puțin mai spre zona de dark, chiar de paranormal. Chiar aveam impresia, la un moment dat, că acolo se îndreaptă lucrurile - și chiar îmi plăcea, de altfel, vibe-ul pe care mi-l dădea romanul Dublura. Nu vreau să spun mai multe, n-are rost să dau spoilere și nici nu vreau. Cred că, repet, romanul acesta chiar are un punct de plecare destul de sănătos, care poate promite multe, are o intrigă chiar interesantă - dar ideea în care a decurs totul, punctul central în care aveau să ajungă toate căutările și cercetările și toate situațiile, parcă nu m-a convins prea mult. Da, într-adevăr, a fost ceva neașteptat (în sfârșit ceva ce n-am putut să bănuiesc), dar nicidecum incredibil, mindblowing, spectaculos și exploziv, așa cum mă așteptam de la, o mai zic o dată, patru autoare care, aparent, sunt destul de bine vândute. Eu cred că se putea mai bine - când lucrezi, sinergic, la un asemenea roman, eu cred c-ar trebui să-ți dai toată silința să scoți, zău, tot ce e mai bun din tine, fără doar și poate. OK, poate cartea a fost un experiment, cine știe, dar chiar am fost puțin dezamăgit dat fiind faptul că am avut așteptări mari de tot. 
„(...) Vremurile grele sunt cele care ne modelează. Învățăm din cicatricile noastre.”
Un alt lucru care mi-a plăcut a fost modul în care au fost create personajele. Am simțit o maximă autenticitate în fiecare dintre cele patru mame reprezentate, așa cum am spus, de câte una dintre scriitoare. Kendall (Holly Brown), o mamă cu un trecut misterios, plin de secrete, nevoită să se mute dintr-o țară în alta, Elise (Clare Mackintosh), Carolyn (Sophie Hannah), Bronnie (B.A. Paris) - fiecare a avut ceva aparte, ceva care stârnea curiozitate, și, mai mult decât atât, mi s-au părut a fi reale, adevărate, palpabile. Fiecare a avut ceva de ascuns, fiecare a avut un secret care s-a dovedit definitoriu în desfășurarea acțiunii romanului. Clădind fiecare pieză de puzzle, cele patru femei au reușit să dovedească un spirit justițiar impresionant, chiar dacă, la fiecare încercare, părea că una dintre ele le ține tot mai departe de adevăr. Este vorba despre interese ascunse, despre secrete ciudate, întâmplări tragice și spirit matern. Așa cum o spune și descrierea, cât de departe ai putea merge pentru a îți proteja propriia fiică? Atât de departe încât să riști viața unui alt om? Și-atunci când, în scenă, apare un personaj cheie, lucrurile iau o întorsătură dezastruos de neașteptată. Da, trebuie să recunosc că mi-a plăcut mult de tot întorsătura pe care, spre sfârșitul cărții, a luat-o acțiunea. Nu mă așteptam!
„(...) Există limite dincolo de care n-o să trec niciodată. Ar putea și ele să spună același lucru? Una dintre ele s-ar putea să fi încercat să omoare un copil. Copilul meu.”
Din câte mi-am dat seama, întrucât sfârșitul cărții a fost unul deschis, lăsând loc de o continuare, cred că Dublura urmează să mai aibă un volum. Ar fi cam ciudat să lase totul atât de în aer. Poate nu e tocmai lectura mea preferată, dar mă bucur mult că a mers destul de rapid și chiar a reușit să mă țină alert și captivat. Dacă n-aveam așteptări atât de mari, poate i-aș fi dat un rating ceva mai mărișor, dar cred că și trei steluțe sunt destule. Le mulțumesc tare mult prietenilor dragi de la Editura Trei pentru această carte, Dublura, de Sophie Hannah, Clare Mackintosh, B.A. Paris, Holly Brown, pe care o puteți găsi AICI. De asemenea, le mulțumesc mult și pentru toate titlurile interesante și incitante pe care ni le pun la dispoziție; vă recomand să aruncați o privire pe site-ul lor, sunt sigur că veți găsi numeroase cărți care vă vor fi pe plac. Să aveți parte doar de lecturi frumoase și cu spor!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu