Să reîncepem să visăm, de Papa Francisc - Recenzie

Editura: RAO

Rating: 5 din 5 steluțe

Anul apariției: 2021

Traducere: Maria Adam

Număr de pagini: 192

„În momente de criză, ai parte și de bune, și de rele: oamenii se dezvăluie drept ceea se sunt. Unii se epuizează în slujba celor aflați la nevoie, alții se îmbogățesc din neovile altora. Unii se deplasează ca să-i întâmpine pe ceilalți - în moduri noi și creative, fără a-și părăsi casele - în vreme ce alții se retrag în spatele armurii de apărare. Inima arată alatul din care sunt făcuți.”

În plină criză COVID, păstorul a peste un miliard de catolici a văzut cruzimea și inechitatea societății noastre mai prezente decât oricând. El a văzut, de asemenea,în rezistența, generozitatea și creativitatea multor oameni, mijloacele de a ne salva societatea, economia și planeta. Papa Francisc ne îndeamnă să nu lăsăm suferința să fie în zadar, să explorăm ce ne poate învăța această criză despre cum să rezolvăm tulburările de orice fel din viețile noastre și ale lumii în general. Cu o sinceritate fără precedent, el dezvăluie cum trei crize din propria sa viață l-au schimbat dramatic în bine. Prin natura sa, criza ne oferă o alegere: comitem o greșeală gravă dacă încercăm să ne întoarcem la starea de dinainte de criză. Dar dacă avem curajul să ne schimbăm, putem ieși din criză mai bine decât înainte.

„Nu doar anumite persoane sunt puse la încercare, ci și popoare întregi.”

Jorge Mario Bergoglio s-a născut în Buenos Aires, Argentina, pe 17 decembrie 1936, fiul unor emigranți italieni. A fost hirotonit preot în Societatea lui Iisus (Iezuiții) în 1969, numit Pronvicial în 1973 și rector la Colegio Máximo în Buenos Aires în 1980. A fost consacrat episcos în 1992, a devenit Arhiepiscop în Buenos Aires în 1998 și a fost numit cardinal în 2001. În martie 2013 a fost ales Episcop de Roma, al 266-lea papă al Bisericii catolice. Dr. Austen Ivereigh, scriitor și jurnalist britanic, este autorul a două biografii ale Papei Francisc: The Great Reformer (Marele reformator), 2014, și Wounded Shepherd (Păstorul rănit), în 2019. Este membru al Departamentului de Istorie a Bisericii Contemporane la Campion Hall, Universitatea Oxford. 

„Cred că ceea ce ne-a convins este mitul autosuficienței, acea șoaptă la urechile noastre că pământul există pentru a fi prădat, că alții există doar ca să ne satisfacă nevoile, că ceea ce am câștigat sau ceea ce ne lipsește este ceea ce merităm, că răsplata mea sunt bogățiile, chiar dacă asta înseamnă că soarta altora va fi sărăcia.”

Am citit această carte dintr-o singură suflare, pentru că am simțit că a fost exact ce a trebuit să fie. Deși nu știam nimic despre ea, le mulțumesc din tot sufletul prietenilor de la Editura RAO pentru faptul că m-au surprins plăcut - iarăși - și mi-au trimis această nouă apariție editorială. Poate, sincer, nici n-aș fi citit-o vreodată, dat fiind faptul că nu cred că mi-ar fi atras vreodată atenția. Dar, uite, așa a fost să fie - mi-a căzut în mână și mi-a hrănit sufletul, mi-a deschis ochii, m-a luminat și m-a ridicat. Pentru că a fost o lectură atât, atât de plină de înțelepciuni, atât de curată, atât de valoroasă și atât de emoționantă. Papa Francisc chiar este un om plin de bunătate, o dovadă a faptului că înțelepciunea vine cu vârsta, iar este dă dovadă de o înțelepciune nețărmurită, precum și de o capacitate multilaterală de gândire, de raționalizare.

„Poate pentru că am recuperat, în perioada izolării, puțin din acea fraternitate după care inimile noastre au tânjit atât de mult, mulți dintre noi am început să simțim o speranță nerăbdătoare că lumea ar putea fi organizată diferit, ca să reflecte acel adevăr.”

Poate, sincer, m-aș fi gândit că voi avea parte de o lectură care tinde să îndoctrineze, mult prea religioasă pentru mine, mult prea plină de anumite tipuri de pledoarii, care să mă convingă, într-o anumită direcție, să adopt aceleași păreri și să am aceleași convingeri. M-am simțit rușinat, după ce am terminat-o, că am putut să gândesc altfel. Cred că această carte a fost scrisă ca „un răspuns” la situația pandemică actuală prin care trecem și care, din nefericire, ne-a schimbat - tuturor - lumea, poate ne-a știrbit credințele, ne-a revoluționat viețile și modul în care, în general, privim normalitatea. Această pandemie care ne ține în case și care ne face să ne simțit neputincioși, în imposibilitatea de a fi alături de cei dragi nouă și sufletelor noastre, privați de libertatea de care, ca ființe sociale, avem nevoie. Privați de prieteni, ieșiri în natură, privați de ceea ce, cândva, era arhetipal, normal. În Să reîncepem să visăm, Papa Francisc, în dialog cu Austen Ivereigh, redă întocmai ce crede el despre situația prin care trecem, și nu într-un mod superficial, ci trecând prin proriu-i ochean tot ceea ce, de fapt, înseamnă această criză: nu doar sanitară, socială, ci și o criză economic, o criză ecologică, tehnologică, o criză a moralității și a spiritului. Vorbește despre schimbare, despre cum acei oameni care se află acum la periferie pot deveni protagoniștii schimbării sociale. 

„(...) media are și ea patologiile ei: dezinformarea, defăimarea și fascinația pentru scandal. Unele medii de presă sunt captive în cultura post-adevăr, unde faptele contează mult mai puțin decât impactul lor și folosesc relatarea ca armă a puterii. Cele mai corupte surse de mass-media sunt cele care satisfac cititorii și spectatorii, deformând faptele ca să se potrivească cu prejudecățile și temerile lor.”

Dacă este să ieșim mai buni din această criză, trebuie să reușim să vedem limpede, departe de orice interese, să alegem bine și să acționăm, întocmai, exact așa cum se cade. „Să îndrăznim să visăm”, să remodelăm economia astfel încât să poată oferi fiecărui om posibilitatea unei existențe demne, în timp ce, cu toții, protejăm natura și o ajutăm să se regenereze, să-și „reîncarce bateriile”. La întrebarea „care este cel mai mare rod al unui Covid personal”, Papa Francisc spune că răbdarea, presărată cu un simț sănătos al umorului, care ne permite să îndurăm și să lăsăm loc schimbării să aibă loc, să se producă. Nu posedăm adevărul, nicidecum, ci mai degrabă exact invers - adevărul ne posedă pe noi, exercitând permanent o atracție, prin bunătate și frumusețe, asupra noastră. Păcatul este o respingere a limitelor de care are nevoie chiar și iubirea, iar cea mai mare putere a noastră nu se află în respectul pe care îl au alții pentru noi - aceasta este doar o formă infatuată de aroganță. Și cui îi place aroganța? Cea mai mare putere a noastră se află în serviciul pe care îl oferim altora, fără a aștepta laude în schimb, fără a aștepta, de fapt, orice altceva în schimb. Este vorba despre acțiuni întreprinse, necodinționat, în sânul unei comunități, în direcția firească și frumoasă a lucrurilor. 

„Din nefericire, nici de această dată nu-i putem ignora pe cei din propria noastră Biserică, care au adoptat aceeași mentalitate. Unii preoți și laici au dat un exemplu negativ, pierzându-și simțul solidarității și fraternității față de frații și surorile lor. Au transformat într-o luptă culturală ceea ce era de fapt un efort de a asigura protejarea vieții.”

Chiar am postat ceva pe Instagram azi, în care spusesem că, atât timp cât reușim să ne dăm seama că acel „noi” comunitar, cumulativ, fie că este vorba despre o familie, despre o comunitate, despre un grup de prieteni, un popor, o țară, mereu va transcede „eul” dominat de individualitatea intereselor, de egoismul - poate justificat - intereselor personale. Atunci când vom reuși să ne dăm seama că mână de la mână de la mână de la mână înseamnă comuniune și sinergie, vom fi capabili să realizăm lucruri de care nu doar noi, ci și cei care urmează nou, se vor bucura. Dar aici sunt doar vorbe, vorbe mici, care se pierd pe-o pagină de blog și care, poate, vor fi citite de oameni care nu-s de-acord cu mine și mă consideră copil, visător. Dar știu că puțin cu puțin se face mult. Și este vorba despre timp, la fel cum este vorba și despre conștientizare. Atunci când va începe schimbarea în mine, voi ști unde am fost. Voi ști ce am spus. Și voi ști ce am făcut. Oricât de puțin a însemnat, știu că voi fi făcând parte din epicentrul unei schimbări în bine.

„Putem reorganiza felul în care trăim împreună pentru a alege mai bine ceea ce contează. Putem lucra împreună ca să reușim. Putem învăța ce ne duce mai departe și ce ne trage înapoi. Putem alege.”

Chiar vă recomand să citiți cartea Să reîncepem să visăm. Este deosebit de frumoasă, plină de cuvinte înțelepte. Nu e o lectură greoaie, dar e o lectură plină de adevăruri pe care poate le evităm, pe care poate nu vrem să le acceptăm și să le trecem prin filtrul propriei noastre rațiuni. Adevăruri grele, dar care constituie, din păcate, realitatea noastră imediată. Și mai mult nu pot să spun, decât că, cu siguranță, veți simți această carte. Le mulțumesc, în ultimă instanță, prietenilor dragi de la Editura RAO nu doar pentru că mi-au trimis această carte, Să reîncepem să visăm, ci pentru că au și tradus-o. O găsiți AICI, iar pe site-ul lor găsiți nenumărate cărți care cu siguranță vă vor fi pe plac! Să aveți lecturi exact așa cum vă doriți!