Pagină

miercuri, 28 iulie 2021

Autoboyografie. O poveste despre noi, de Christina Lauren - Recenzie

Editura: Corint
Colecția: LedaEdge
Rating: 4 din 5 steluțe
Număr de pagini: 384
Traducere: Alexandru Macovescu
Anul apariției: 2021

Christina Lauren este pseudonimul literar combinat a două prietene, Christina Hobbs și Lauren Billings, autoarele a mai multe bestselleruri New York Times și USA TODAY, printre care seriile Beautiful și Wild, dar și romanele Dating You / Hating You, Love and Other Words, Roomies, Josh and Hazel’s Guide to Not Dating, My Favorite Half-Night Stand și The Unhoneymooners. Cărțile lor au fost traduse în peste 30 de limbi, bucurându-se astfel de un succes extraordinar!
„(...) Așa arătăm ce simțim: aceste mici momente de disconfort, reacțiile pe care nu le putem ascunde.”
Doi adolescenți se îndrăgostesc în timpul cursului de scriere creativă din liceu. Unul provine dintr-o familie cu vederi largi, celălalt, dintr-o comunitate religioasă conservatoare! Cu trei ani în urmă, familia lui Tanner Scott s-a mutat din California în Utah, o mișcare care l-a determinat pe adolescentul dezorientat să își ascundă adevărata orientare sexuală. Ajuns în ultimul semestru de liceu, băiatul plănuiește să treacă prin ultimele cursuri fără cine știe ce bătăi de cap, iar apoi să facă marele salt spre libertate, părăsind orășelul în care se simte prins ca-ntr-o capcană. Atunci când Autumn, cea mai bună prietenă a lui, îl provoacă să se înscrie la Seminar – cursul la care elevii trebuie să scrie o carte în doar patru luni –, Tanner nu poate rezista tentației. Să scrii o carte în patru luni pare simplu, crede el, însă observă cu năduf că  patru luni înseamnă, totuși, o eternitate. De cât timp, însă, are nevoie Tanner să se îndrăgostească? Din câte se pare, o secundă îi e mai mult decât suficient pentru a-l remarca pe Sebastian Brother, un fost elev al școlii care a reușit să vândă unei mari edituri romanul scris în timpul cursului și care acum este mentor pentru liceenii interesați de literatură. Singura problemă în calea fericirii lui Tanner ar fi că Sebastian este mormon și urmează să plece într-o misiune de evanghelizare timp de doi ani.
„- În opinia mea, îi spun cu prudență, un Dumnezeu demn de iubirea ta veșnică nu te-ar judeca pentru cine iubești cât ești aici.”
Înainte de toate, să apreciem cât de superbă este coperta acestei cărți. Și când spun superbă, chiar vreau să zic că e superbă. Așa. În al doilea rând, să lăudăm și faptul că într-adevăr coperta e relevantă pentru conținutul cărții (chiar deosebit de relevantă), deoarece am avut și experiențe în care coperta n-a avut de-a face nici cât negru sub unghia unei fantome cu ceea ce conținea cartea respectivă. În al treilea rând, mereu voi aprecia o carte de genul - indiferent de modul în care este scrisă și indiferent de cât de puțin îmi place -, deoarece este o dovadă de curaj, după părerea mea, să abordezi subiecte sensibile și să riști, deseori, să creezi polemici și chiar vâlve, comentarii nedorite și alte chestii de acest gen - v-o spun din proprie experiență (OK, aici, la noi, bineînțeles că vorbim de un context social și cultural și politic și cum o mai fi el, iar subiectul LGBT+ e destul de obscur și evitat, dar cred că ați înțeles ce vreau să spun). Autoboyografie. O poveste despre noi pot spune că nu m-a dat pe spate, nu mi-a plăcut la nebunie (așa cum am pățit, spre exemplu, citind Roșu, alb și sânge albastru - recenzia AICI), însă a fost o carte care probabil a picat la momentul potrivit și pe care am citit-o cu drag și cu o anumită liniște sufletească, gândindu-mă că, într-adevăr, în această viață există cineva pentru oricine, iar acel cineva este foarte posibil să apară în momente atât de intempestive încât nici să nu-ți dai seama că a trecut pe lângă tine persoana cu care îți vei petrece întreaga viață. 
„- (...) Nu ești neajutorat. Dar trebuie să te lămurești cu privire la ce poți și ce nu poți tolera. Îmi vâră un deget sub bărbie, ridicându-mi-o spre a lui, și mă întreabă: Vrei ca relația voastră să fie un secret? Poate că acum da! E viața ta și se va întinde în fața ta, și ești singurul care poate face ce vrea din ea.”
Pe scurt, romanul ne spune povestea lui Tanner, un tip gay care nu și-a dezvăluit orientarea decât familiei care, în cele din urmă, n-a făcut mare tam-tam în legătură cu acest aspect; dar nimeni dintre prietenii săi (în speță, Autumn, prietena sa cea mai bună, pe care „o iubește, dar doar puțin”). În general, nu i-a fost greu să-și ascundă natura, dar totul se schimbă în momentul în care îl vede pe Sebastian Brother, un scriitor de succes care face parte dintr-o familie cu niște rigori religioase ceva mai exacerbate. Tanner, pe de altă parte, face parte dintr-o familie pentru care fericirea este fericire, indiferent de forma în care vine aceasta. Pentru Sebastian Brother, lucrurile stau puțin altfel - el este nevoit să-și inhibe toate pornirile homosexuale, să fie contra propriei sale naturi (nu e niciun spoiler faptul că și Sebastian e gay, probabil bănuiați asta, nu?). Dar ce-ți rămâne de făcut atunci când simți că îți pierzi mințile, nu știi ce să alegi, fiecare trage de tine din toate direcțiile iar tu ești prins la mijloc și zbuciumat între chemarea religioasă și, de cealaltă parte, dorința de a fi cu persoana pe care o iubești? Da, bineînțeles, se naște o dramă în care, ei bine, lucrurile nu-s atât de ușoare pe cât de fapt ar trebui să fie. Relația dintre Tanner și Sebastian va fi pusă la multe încercări, dar va fi presărată cu scene dulci-amărui, emoționante și amuzante, dar și triste și melodramatice.
„- Chiar nu-mi pasă dacă-mi frângi inima, Sebastian. Am pornit la drum, știind că ar putea să se întâmple, și ți-am oferit inima oricum. Dar nu vreau să ți-o frângi pe a ta. Ai atâta spațiu în inima ta pentru biserică, dar oare ea are loc și pentru tine?”
Recunosc că a fost o lectură care m-a încântat, în primul rând pentru că mi-au plăcut personajele și intriga - Tanner care, fiind nevoit să scrie o carte, de fapt își scrie propria poveste (în cele din urmă, acesta este modul prin care Sebastian, care-l îndrumă, află că Tanner îl place). Și-apoi, cât de diferite sunt personajele și dramele pe care le trăiesc acestea - ideea de religie care îndoctrinează, încorsetează omul și-l pune să meargă pe-un drum care nu este în acord cu convingerile sale proprii, ci cu cele ale bisericii și deja impuse, fără să fi avut șansa anterioară de a alege. Nu vreau să intru în alte discuții, chiar nu-i cazul și nu vreau să creez polemici sau discuții, dar cred că ar trebui făcută o meta-analiză științifică asupra scriiturilor religioase și asupra tips-urilor și tricks-urilor pe care le livrează acestea. 
„(...) trebuie să putem scăpa de sursa durerii înainte să fim slăbiți de ea.”
Autoboyografie. O poveste despre noi vorbește despre explorarea identității, a naturii interioare, a acceptării propriilor emoții și trăiri și sentimente, este despre ce înseamnă să-ți deschizi sufletul cu adevărat și să-ți spui că ceea ce simți nu are cum să fie greșit, niciodată nu a fi greșit sau rău, atât timp cât este adevărat, sincer și pur. Subiectele sunt tratate cu delicatețe și cu curaj, cu emoție și cu putere - într-adevăr, cele două autoare chiar reușesc să creeze personaje frumoase, delicioase și convingătoare, pline de umor și accesibile cititorului. Lectura este una ușoară, deloc plictisitoare, deoarece se-ntâmplă destul de multe chestii care să stârnească cititorul și să-l facă să vrea să citească mai departe. Poate mi-ar fi plăcut mai mult să se insiste asupra anumitor aspecte (spre exemplu, Autumn chiar mi s-a părut un personaj extrem de fain, dar puțin cam neglijat), iar Sebastian, în multe cazuri, m-a enervat la culme fiindcă n-am putut să-l înțeleg; Tanner a fost exact genul de personaj care ar putea intra sub pielea oricui - n-are cum să nu îți placă de el.
„Îmi place să cred că am fost cumva deja pregătit pentru durerea conștientizării. În acest caz, soarele orbitor a ajuns întâi la mine și m-a avertizat în privința semnalului dureros din față - speranța. Mi-a reamintit că, desigur, nu putea fi Sebastian. Eram în LA. El era undeva, în altă parte, să strângă suflete. Desigur că nu era acolo. N-o să fie niciodată aici, m-am gândit. Nu se mai întoarce niciodată.”
Chiar am așteptat mult această carte, am văzut-o deseori pe Goodreads și, când am văzut anunțul cum că urmează să apară, și tot hype-ul și entuziasmul celorlalți cititori, am zis că, neapărat, trebuie s-o citesc și eu. Și chiar a fost o alegere potrivită, a fost o lectură plăcut care nu m-a dezamăgit și de care îmi voi aminti cu drag, pe viitor; deși, recunosc, mai sunt și alte cărți de acest gen pe care le-am citit și mi-au plăcut ceva mai mult (dar asta nu înseamnă că romanul de față nu e bun). Le mulțumesc mult, încă o dată, prietenilor de la Editura Corint pentru această carte, Autoboyografie. O poveste despre noi, scrisă de Christina Lauren, pe care o puteți găsi AICI. Spor la lecturi frumoase să aveți!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu