Pagină

duminică, 4 iulie 2021

Oamenii. Scurtă istorie despre cum am stricat totul, de Tom Phillips - Recenzie

Editura: Trei
Rating: 4 din 5 steluțe
Anul apariției: 2021
Număr de pagini: 288
Traducere: Corina-Mihaela Tudose și Alexandra Fusoi
„Din păcate pentru ei, la numai câteva zeci de mii de ani după ce strămoșii noștri își făceau apariția neanunțați pe scena istoriei - cam cât ai clipi din ochi, în termeni evoluționiști -, neanderthalienii și toate celelalte rude ale noastre dispăruseră de pe fața Pământului. După un model care se va împământeni rapid în istoria umanității, imediat ce apărem noi în peisaj, se va alege praful de toată zona.”
Tom Phillips e jurnalist și umorist englez. A studiat arheologie, antropologie, istoria și filosofia știintei la Cambridge University și a fost director editorial la BuzzFeedUK, unde a publicat atât reportaje pe teme serioase, cât și articole umoristice. A lucrat de-a lungul timpului în televiziune și în parlament și a fost scurtă vreme membru al unui cunoscut grup de comedie. În prezent, locuiește la Londra. Îl puteți urmări pe twitter: @flashboy.
„Felul în care gândesc oamenii are ceva care ne face speciali. Adică, e evident. Se află chiar în denumirea speciei noastre: Homo sapiens înseamnă în latină om înțelept. Să fim sinceri, modestia nu s-a numărat niciodată printre trăsăturile definitorii ale speciei noastre.”
În cei șaptezeci de mii de ani de când strămoșii noștri au plecat din Africa și s-au raspândit pe întreaga planetă, oamenii au ajuns foarte departe: suntem în vârful lanțului trofic, am luat natura în stăpânire, avem civilizație, știință și artă — ce mai, adevărați campioni. Dar adevărul e că drumul n-a fost mereu ușor, iar uneori am reușit s-o dăm magistral în bară. Ba chiar avem suficiente dovezi că specia noastră nu devine mai înțeleaptă cu trecerea timpului: Lucy, prima noastră strămoașă, cade din copac și moare; într-o noapte de beție, armata austriacă se atacă pe ea însăși, pricinuindu-și mari pierderi; Mao concepe un plan de sănătate publică în urma căruia mor zeci de milioane de oameni; superputerea lumii de azi își alege drept președinte un mogul de televiziune… Împletind istoria, știința, politica și cultura pop, Oamenii. Scurtă istorie despre cum am stricat totul oferă o panorama asupra momentelor lipsite de glorie ale speciei noastre și te ajută să-ți amintești că, de fiecare dată când ai călcat strâmb, se putea și mult mai rău.
„Suprafețele întinse de apă care izbucnesc în flăcări ar putea fi unul dintre cele mai dramatice exemple ale capacității noastre infailibile de a strica natura, dar nu sunt nici pe departe singurele. Lumea e plină de exemple despre cum am reușit să facem o mizerie de nedescris practic peste tot pe unde am ajuns.”
E frumos unde suntem acum (mai mult sau mai puțin). De fapt, e frumos unde-am ajuns: am descoperit, am tratat, am revoluționat, am depășit granițe și hotare, ne-aflăm la un apel distanță de oameni aflați la zeci de mii de kilometri. Am ajuns pe lună, am selenizat, am descoperit noi particule și elemente chimice. Am inventat tehnologii absolut incredibile. Am secvențiat genomul uman, s-au câștigat Premii Nobel pentru descoperiri din ce în ce mai neașteptate (dar, de fapt, extrem de așteptate). Am urcat pe piscurile celor mai înalți munți. Am trecut prin pandemii, boli. Am ajuns, cum să spun, stăpâni peste ceea ce nu se vedea a fi stăpânit vreodată (fazual spus, „stăpâni” - niciodată nu vom fi stăpânii naturi, deoarece relația noastră cu natura nicidecum n-ar trebui să presupună o atitudine de acest gen - stăpân versus supus; și, dacă ar fi să existe una, nici nu se pune problema în acest mod - natura ne va stăpâni și ne stăpânește fără nicio îndoială). Totuși, am ajuns în punctul în care suntem, de la vânători-culegători la oameni sociali, cu vaste domenii de activitate, gafând-o rău, dar rău de tot! Pe bune, istoria omenirii e plină de gafe, întâmplări pe cât de amuzante, pe-atât de nefericite (știți c-am reușit, cândva, să dăm foc unui râu?). Vorbesc la modul colectiv, deoarece tind să cred că lumea aceasta este pusă în mișcare de fiecare om, de fiecare vector informațional al acestui frumos și nemărginit Pământ pe care trăim. Deci, aici nu există decât ideea cumulativă de „noi”, fiindcă noi, oamenii, așa cum suntem, limitați și plini de visuri și vise, trăim în această lume plină de hazard și voință.
„Suntem înclinați să presupunem că, atunci când se întâmplă ceva cumplit, există în spate vreo mare inteligență care controlează totul. E de înțeles: ne întrebăm cum ar fi putut lucrurile să meargă atât de prost dacă n-ar fi existat un geniu malefic care să tragă sforile? Dezavantajul în acest caz este că avem tendința să presupunem că, dacă nu putem localiza pe loc geniul malefic, atunci ne putem relaxa puțin cu toții, pentru că totul o să fie în regulă.”
În Oamenii. Scurtă istorie despre cum am stricat totul, Tom Phillips, cu un umor absolut delicios, dar și caustic și ironic, ne istorisește (pe scurt, dar extrem de cuprinzător) câteva din greșelile, să le spun așa, pe care le-au făcut „câțiva dintre cei mari” de-a lungul timpului; și nu-s puține, și nu-s dintre cele mai comune. O carte despre oameni, despre noi, în cele din urmă, și despre capacitatea noastră extrem de palpabilă, categorică de a mai da, din când în când, cu bâta-n baltă. O carte despre motivele pentru care toate realizările care, bineînțeles, ne fac mândri că suntem oameni - de la literatură, artă, descoperiri științifice, revoluționări tehnologice etc - sunt însoțite, cam întotdeauna, de acel ceva care ne obligă (sau, cel puțin, ar trebui s-o facă) să dăm din cap cu consternare, disperare și nerușinare - războiul, poluarea, terorismul, criminalitatea și multe, multe altele. S-a scris mult despre cele mai mari realizările ale umanității, s-a scris la fel de mult și despre marii conducători, marele războaie, inventatorii de geniu, marii matematicieni și filosofi. S-au scris tratate de istorie despre epocile trecute, despre civilizațiile îndepărtate. Despre spiritul neînvins și mereu învingător al omului. S-a scris, bineînțeles, mult și despre greșelile pe care, involuntar sau nu, le-am făcut: atât greșeli individuale, cât și erori la nivelul diferitelro societăți. 
„Însă istoria sugerează că facem o greșeală și este una dintre greșelile pe care le tot repetăm. Multe dintre cele mai grave incidente provocate de om petrecute vreodată n-au fost produsul unor genii malefice. În schimb, au fost produsul unui șir de idioți și de lunatici, care și-au făcut loc printre întâmplări zbătându-se incoerent, ajutați pe parcurs de oameni prea siguri pe ei care au crezut că-i pot controla.”
Zeci de nebunii ale umanității (cum am făcut să dispară locuri absolut minunate de pe Pământ, cum am fost vectori de tranziție geografică ai bacteriilor și speciilor de animale care, ei bine, n-ar trebui nicidecum să se afle în locul în care, în momentul de față, se află, politici guvernamentale care n-au mers deloc bine, războaie pur și simplu lipsite de noimă - „Războiul găleții” și „Războiul pentru urechea lui Jenkins” - pe bune?), surprinse într-o carte care se citește extrem, extrem de alert și care te prinde de la prima pagină (bineînțeles, n-ai cum să nu fii atrenat de o lectură care-ți stârnește nu doar hohote de râs, dar care te face pur și simplu să te minunezi de cât de nasol am reușit, deseori, s-o dăm în bară într-un mod de-a dreptul colosal și fascinant). Bineînțeles, este vorba și despre o istorie extrem de bine documentată, deși ironică, a momentelor în care oamenii au făcut greșeli monumentale (dacă au învățat oamenii din acestea, ei bine, nu-i prea ușor de zic, dar pot spune că, cu siguranță, pe unele le-am mai repetat de-a lungul timpului, poate nu sub aceeași formă, dar cu siguranță am făcut-o). Mi se pare că în Oamenii. Scurtă istorie despre cum am stricat totul, Tom Phillips chiar reușește să ne convingă că, într-adevăr, noi, oamenii, sunt de-a dreptul norocoși că încă trăim. Pe bune! Chiar suntem norocoși, deși nu facem aproape nimic ca să rămânem o specie viabilă, cum zice Sarah Night, nu facem „nimic altceva decât să scriem cărți inteligente, amuzante și ușor îngrijorătoare pe această temă”. Le dau mulți atenția necesară? Răspunsul e simplu, și tare mult mi-ar fi plăcut ca acesta să fi fost „da”!
„(...) Sper că din carte a reieșit până acum destul de clar că abilitatea noastră de a fi tâmpiți și îngrozitori s-a manifestat destul de des în istoria lumii. Nu înseamnă decât că oamenii, ca specie, ar trebui probabil să încerce să se gândească la trecut pe baza celor întâmplate în realitate și nu a unei năzuințe nostalgice și nedeslușite către niște povești simple despre gloria imperiilor.”
Am citit cartea extrem de rapid. M-a prins de la prima până la ultima pagină. Am găsit-o atât amuzantă, cât și tristă, deși adevărurile erau livrate sub o formă care, bineînțeles, stârnește hazul. N-am putut să nu simt că, dincolo de ironia fină și inteligentă a lui Phillips, stăruiesc și se găsesc adevăruri care sunt viabile și pentru societatea de astăzi. Na, ăștia suntem, noi, ca oameni. Greșim, greșim, greșim, repetăm greșelile, greșim iarăși, dar sub o altă formă (deși făcând aceeași greșeală). Poate, cândva, ne vom trezi cu toții și ne vom da seama că direcția în care o ia această lume nu e tocmai cea potrivită. De fapt, nu-i deloc potrivită. Și-o să ne întrebăm, poate, oare eu unde eram atunci când s-au întâmplat toate acestea? Și cum am permis să se ajungă aici. Deși este, în cele din urmă, vorba despre un efort colectiv, sinergic, cred că totul trebuie (și ar trebui) să înceapă de la noi, de la micile noastre schimbări în activitățile de zi cu zi. Pentru că, de-a lungul timpului, chiar am învățat puterea sloganului „puțin cu puțin se face mult”. Și nu e nimic mai adevărat decât asta. Poate nu pot schimba eu lumea, dar pot, extrem de ușor, să fac parte din acei „noi” care, într-adevăr, pot schimba lumea! 
„Indiferent ce ne rezervă viitorul, indiferent ce schimbări năucitoare vor apărea naul viitor, în următorii zece ani sau în secolul următor, pare verosimil că vom face în continuare practic aceleași lucruri. Vom da vina pe alții pentru suferințele noastre și vom construi lumi fantastice complicate, în așa fel încât să nu trebuiască să ne gândim la păcatele noastre. Ne vom îndrepta spre lideri populiști după crizele economice. Vom face pe dracu' în patru pentru bani. Vom ceda mentalității de grup, obsesiilor și distorsiunii de confirmare. Ne vom spune că planurile noastre sunt foarte bune și că n-are ce să nu meargă bine.”
Nu știu ce aș mai putea spune - este o carte pe care trebuie doar să o citiți și atât. Chiar e o carte plină de aventuri, scrisă într-o manieră delicioasă și convingătoare. E și amuzantă, e și ironică și sarcastică, dar este și ca un fel de wake-up call, dacă pot spune așa. Chiar o s-o găsiți pe placul vostru, sunt absolut sigur de acest lucru. Le mulțumesc tare mult prietenilor dragi de la Editura Trei pentru această carte, Oamenii. Scurtă istorie despre cum am stricat totul, pe care o puteți găsi AICI. Vă recomand să aruncați o privire pe site-ul lor, cred că știți cu toții ce cărți bune apar din ce în ce mai des! Să aveți lecturi exact așa cum vă doriți și un sfârșit de săptămână liniștit!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu