Extraordinara poveste a Micuței. Faimoasa Madame Tussaud, de Edward Carey - Recenzie

Editura: RAO

Rating: 5 din 5 steluțe

Anul apariției: 2021

Număr de pagini: 482

Traducere: Liliana Pelici

„Nimeni dintre cei rămași în viață nu mă înțelege. Doar păpușile mele.”

Povestea ciudată, pe alocuri macabră, dar absolut memorabilă, a unei orfane ambițioase care devine doamna figurilor de ceară. În 1761, o fată minusculă, cu aspect ciudat, se naște într-un sat din Elveția. După moartea părinților ei, Marie devine ucenica unui sculptor în cearcă excentric, care o inițiază în tainele modelajului. Împreună, ei transformă o casă abandonată într-o sală de expoziții pentru capete de ceară, iar spectacolul devine o atracție locală, vestea talentului lui Mary ajungând până la Versailles. Pe măsură ce Parisul se transformă, mașina revoluționară cere tot mai multe capete... dar la muzeul de ceară sunt după pofta inimii.

„În afară de mama, Marta a fost prima mea legătură intimă cu lumea; niciodată nu eram fără ea. Am fost fericite împreună: mama, Marta și eu.”

Vreau să încep prin a spune că probabil n-aș fi ajuns vreodată în viața mea să citesc această carte dacă prietenii de la Editura RAO nu mi-ar fi trimis-o - motiv pentru care țin, din suflet, să le mulțumesc. Pentru că astfel am ajuns să citesc una dintre cele mai frumoase cărți citite anul acesta, una dintre cele mai interesante, pline de orice (și când spun asta, chiar mă refer la absolut orice - de la reprize copioase și sănătoase de râs, până la lacrimi, noduri în gât, sentimente de tristețe, emoții efervescente, din toată paleta emoțională umană, personaje absolut delicioase, extrem de bine conturate, arhetipale, urâte, inteligente, mai sărace cu mintea, dar atât, atât de reale și atât, atât de memorabile), una dintre cărțile pe care, imediat ce-am terminat-o, am vrut să mă reapuc de ea. Pentru că am avut parte de o aventură incredibilă, o aventură aventuroasă alături de această Micuță, alături de Madame Tussaud, această Anne Marie Tussaud, născută Grosholtz. Această Micuță pe care am cunoscut-o în aceste pagini - în fine, nu știu cât de reală este povestea, de fapt, e departe de a fi una tocmai reală (avem de-a face, deseori, cu lucruri care sfidează cu certitudine realitatea, dar care sunt atât de potrivite cărții), dar Edward Carey mi-a pus în față o eroină a cărei poveste m-a captivat și m-a ținut prins în lectură fără să-mi dau seama cum trece timpul. 

„- Nu cred că se poată număra printre ele, nu-i așa? Ea e doar Marie, nu e înspăimântătoare. Uneori uit că e de sex feminin; nu are să aibă un sex clar sua pare să aibă unul doar al ei; mascul, feminin, Marie. Ea e Marie a mea.

Eram a lui, știam asta - altceva nu conta.”

O poveste extraordinar de frumos istorisită, ilustrată chiar cu niște imagini deseori bizare, aș putea spune, care-i dau o umbră de gotic și dark acestei cărți, o atmosferă întunecată dar totuși atât de rafinată - povestea lui Mary Tussaud, sau povestea unei femei care a știut cum, din niște mici semințe, să crească niște arbori înalți, frumoși, puternici și bogați; luând de ici și colo, învățând meserie fiind atentă la domnul Curtius, „tutorele” alături de care crește și care o ia sub propria-i aripă după ce părinții acesteia mor, trecând prin atâtea încercări ale vieții, cunoscând tot felul de oameni (cei mai mulți, adesea, întruchipând o anumită trăsătură umană), totul într-o atmosferă excentrică, cu un simț al umorului deosebit de sinistru, dar care totuși te face să experimentezi o surpriză livrească extraordinară, cu o bucurie absolut palpabilă. Pentru mine, chiar a fost o carte care m-a surprins în cel mai plăcut mod cu putință, care m-a purtat într-o călătorie absolut delicioasă, misterioasă, deseori sumbră, alături de personaje cu care m-am împrietenit încă de când „le-am cunoscut”, alături de care am trecut și pentru a căror pierdere sau moarte chiar m-am întristat. Un roman despre limitele capacității umane și ale ingeniozității, pe care l-am citit dintr-o răsfulare, deși aș fi vrut parcă să mă bucur la nesfârșit de atmosfera pe care Carey a reușit să o creeze - o atmosferă în care moartea pare că bântuie permanente, între personajele vibrante și detaliile istorice, dar o atmosferă care totuși ține de viață, ține de pasiune, de curaj și determinare. Micuța, draga de ea, o făclie plăpândă și fragilă, dar care emană atât, atât de multă lumină în jurul celor care o înconjoară!

„Ne-am spus povești una alteia. Iar și iar. Întotdeauna le puteam deosebi pe cele adevărate de cele false, întrucât cele false se schimbau la fiecare povestire. Cele adevărate, în schimb, rămâneau la fel. Ce e, de fapt, viața? Poveștile sunt tot ce ne mai rămâne. Ele sunt hainele noastre.”

Un portret al unei tinere orfane cu o înfățișare ciudată (bărbia tatălui ei, nasul mamei sale, o combinație nu tocmai simetrică și, să zicem, estetică, reușită), care-și onorează meșteșugul bizar și excentric în mijlocul tumultului Revoluției franceze; și flerul, predilecția lui Edward Carey pentru sinistru este deosebit de ușor de observat - imaginile ciudate, comparațiile bizare, întâmplările curioase, personajele bolnave, descrierile sumbre: toate acestea fac ca Extraordinara poveste a micuței. Faimoasa Madame Tussaud să fie o carte pe care n-o poți lăsa din mână și care îți satisface și chiar întrece toate așteptările pe care le-ai fi putut avea - eu n-am avut așteptări, pentru că, în primul rând, nu știam nimic despre această carte și, în al doilea rând, mă gândeam că voi avea parte de o simplă carte biografică, una documentată care n-are decât să-mi livreze informațiile istorice viabile despre doamna Madame Tussaud, cu muzeul ei de ceară celebru, unul dintre cele mai vizitate obiective turistice din Londra (sora mea a fost acolo și a zis că neapărat, dar neapărat trebuie să ajung). De menționat că în carte, într-adevăr, este prezentată povestea în urma căreia doamna Tussaud ajunge în Londra (n-am să vă spun mai multe, dar, credeți-mă, trece prin extrem de multe înainte de a ajunge acolo undeva va avea, la optzeci și nouă de ani, să moară).

„Am simțit o mare milă pentru obiecte în ziua aceea, când m-am întins pe podeaua unui dulap. Ce întuneric era înăuntru.”

Într-adevăr, o carte memorabilă și o poveste absolut fascinantă - o poveste efervescentă, complexă, care se-ntinde pe zeci de ani, dar prezentată într-o manieră absolut relaxantă, delicioasă, convingătoare, încât n-am avut deloc impresia că ar fi un roman care are drept scop livrarea biografiei unei personalități - nu; l-am simțit drept un roman de ficțiune extrem de bine scris, cu un discurs narativ exact pe placul meu, echilibrat, bine încadrat, dens și totuși atât de ușor de urmărit, atât de ușor de plăcut, elegant și hipnotizator. Personaje animate, reale, cu care te împrietenești imediat (nu, nu poți să ajungi să urăști niciun personaj de-al lui Carey, întrucât fiecare are acel ceva care ajunge numaidecât la inima cititorului). Chiar și Văduva Picot, o „duamnă” absolut memorabilă, mi-a fost dragă din cap până-n picioare, cu tot veninul ei „dulce”. Și, apoi, Micuța, personajul poate cel mai frumos, de care m-am atașat cel mai tare, Edmond, săracul Edmond, și-apoi domnul Curtius, un inadaptat social pentru care arta, fie ea și-n această formă bizară, înseamnă salvare. O lume de ceară care, încetul cu încetul, se topește și totuși dăinuie, și-n ziua de astăzi, atât de măiestuos.

„- Servitorii nu ar trebui să aibă sentimente. Ai o răceală. O să mă rog să-ți treacă. Orice ai simți, stăpânește-te, ține în tine! Nu trebuie să fie văzut. Cât de ciudat arăți! Întotdeauna ai fost atât de urâtă? Poate ai fost. Poate m-am obișnuit cu asta.”

O carte pe care, cu drag, aș recomanda-o oricui, pe care deja am recomandat-o nenumăratelor persoane cărora știu că le-ar plăcea poate nu la fel de mult cum mi-a plăcut și mie, dar știu că le va plăcea - pentru că n-are cum să nu-ți placă o carte care, pur și simplu, îți oferă o poveste atât de interesantă, personaje atât de frumoase, întâmplări memorabile, alături de stilul romanist al lui Edward Carey absolut extraordinar. Sincer! Și nu-s impresionist, deloc, nu sunt pios și nici n-am vreun interes - chiar simt nevoia ca această carte să ajungă la multă, multă lume, pentru că e păcat să fii privat de povestea Micuței, o poveste în care, cu siguranță, mă voi aventura iarăși cândva. După cum v-am spus, am vrut să mă reapuc de această carte imediat ce am terminat-o, atât de mult mi-a plăcut; și sunt sigur că va rămâne în inima mea mult timp de-acum încolo. Vreau să le mulțumesc nespus de mult prietenilor dragi de la Editura RAO pentru că mi-au trimis această carte - fără voi, chiar nu știu dacă aș fi citit-o vreodată; puteți găsi Extraordinara poveste a Micuței. Faimoasa Madame Tussaud, scrisă de Edward Carey pe site-ul lor, AICI. Să aveți doar lecturi frumoase și cu spor!