Pagină

sâmbătă, 30 octombrie 2021

The Undoing Project, de Michael Lewis - Recenzie

Editura: Publica
Rating: 5 din 5 steluțe
Număr de pagini: 432
Anul apariției: 2017
Traducere: Robert Dobre 

Michael Lewis s-a născut la New Orleans și a studiat la Princeton și London School of Economics. Este autorul a mai multor bestselleruri New York Times, iar ecranizările după Moneyball şi The Big Short au fost nominalizate la Premiile Oscar. Este editorialist la Bloomberg View şi redactor colaborator la Vanity Fair; articolele sale au apărut şi în The New York Times Magazine, New Yorker, Slate, Sports Illustrated. Contribuie și la renumitul podcast This American Life.
„Marile alegeri pe care le facem sunt, practic, întâmplătoare. Alegerile de o mai mică importanță pe care le facem ne spun, probabil, mai multe lucruri despre cine suntem cu adevărat.”
Acum 40 de ani, psihologii israelieni Daniel Kahneman și Amos Tversky au scris o serie de studii surprinzătoare și originale, prin care au anulat ipotezele referitoare la procesul de luare a deciziilor. Lucrările lor au demonstrat că mintea umană greșește sistematic când este forțată să exprime judecăți în condiții de incertitudine. Cercetările lor au pus bazele domeniului economiei comportamentale, au revoluționat studiile Big Data și medicina avansată, au condus la o nouă abordare a reglementărilor guvernamentale și au făcut posibilă una dintre lucrările lui Michael Lewis. Kahneman și Tversky sunt singurii responsabili de tendința de a nu mai avea încredere în intuiția umană și de a acorda întâietate algoritmilor. The Undoing Project spune povestea unei prietenii captivante, între doi oameni care au dimensiunile unor personaje literare geniale. Kahneman și Tversky au devenit genii în universitate și eroi pe câmpul de luptă – ambii au avut cariere semnificative în armata israeliană –, iar cercetările lor au fost strâns legate de experiențele lor extraordinare de viață. Amos Tversky a fost un luptător genial, sigur pe el și extrovertit, aflat mereu în centrul atenției; Kahneman s-a refugiat în copilărie din calea naziștilor și a fost un introvertit a cărui îndoială de sine iscoditoare a stat la baza ideilor sale. Cei doi au format una dintre cele mai intense colaborări din istoria științei, atât de strânsă încât erau momente în care nu își puteau aminti care dintre ei fusese la originea unei anume idei sau cine ar fi trebuit să își asume anumite merite.
„Viața este plină de jocuri de noroc: cât de bine le joacă oamenii? Cât de clar evaluează aceștia informațiile noi? Cum ajung oamenii de la informații la concluzii? Cât de conștienți sunt ei de ratele de bază? Permit ei ca viziunea lor despre viitor să fie influențată de ceea ce s-a întâmplat recent, astfel încât să anticipe mai bine următoarea mișcare?”
După cum am spus și-n recenzia cărții Mentalitatea de cercetaș (recenzia o găsiți AICI), am terminat această carte astăzi, și mi s-a părut că vine, oarecum, drept un fel de extensie a cărții Juliei Galef sau, în orice caz, se completează reciproc, deși cartea lui Michael Lewis este, după părerea mea, mult mai documentată, mult mai detaliată și reușește să pătrundă mult mai precis în tainele a ceea ce înseamnă „cum fac oamenii alegeri” și pe ce se bazează ei, ce factori iau în calcul, care sunt variabilele care iau naștere atunci când ne aflăm în fața unor alegeri. Și, evident, psihologia din spatele acestor situații. Și-n cartea Juliei Galef am găsit, într-o mică măsură ce-i drept, răspunsuri la aceste întrebări, însă The Undoing Project a fost (și este cartea) de care am avut nevoie pentru a reuși, mult mai clar, să înțeleg diferitele aspecte psihologice, deseori habituale, și comportamentale ale, în general, omului. Și nu știu dacă am rumegat-o încă cum trebuie, însă știu că am umplut ceva foi cu notițe - trebuie să revin asupra lor în perioada care urmează, fiindcă este o carte care chiar mi-a oferit niște răspunsuri extrem de interesante și „mi-a predat” niște lecții de-a dreptul neașteptate.
„«Era foarte greu să-ți imaginezi care era chimia dintre cei doi» (...). Danny avea experiența Holocaustului; Amos era un Sabra cuceritor - argoul folosit pentru a descrie un israelian nativ. Danny era întotdeauna sigur că n-avea dreptate. Amos era întotdeauna sigur că avea dreptate. Amos era sufletul fiecărei petreceri; Danny nu mergea la petreceri. Amos era neglijent și informal; chiar și când încerca să fie informal, Danny tot părea formal (...).”
De ce oamenii fac... ceea ce fac? În cartea de față, Lewis explică, în primul rând, „confuzia”, prin „demonstrarea confuziei”. Daniel Kahneman este un psiholog laureat cu Premiul Nobel în 2002 pentru *drums* Economie. În cartea sa, Michael Lewis încearcă să explice haosul și improbabilitatea unui astfel de succes, unul destul de măreț de altfel. Care-a fost de fapt probabilitatea ca două persoane să se întâlnească și să se completeze atât de perfect una pe cealalta, încât literalmente să se stimuleze unul pe celălalt, să creeze o sinergie atât de puternică, atât de încadrată și mare încât să ajungă la o astfel de realizare? Ei bine, dintr-o gamă destul de largă de opțiuni posibile, oportunități și direcții, intră în scenă doi psihologi - Daniel Kahneman și Amos Tversky, care împreună, cu siguranță, au reșit să facă mult mai multe decât dacă ar fi activat independent. Un lucru este cert în ceea ce privește munca revoluționară a celor doi: în ciuda curiozității, a spiritului, caracterusului, impulsului și talentului genial pe care fiecare îl poseda, momentele lor de revelație, de Evrika!, de inspirație maximă au reprezentat rezultatul implicării celuilalt. Situația ar putea fi extrapolată puțin, făcându-ne să apreciem cât de importantă este, de fapt, implicarea două persoane (și nu a unei singure persoane) în actul creativ. Nu? Un fel de „poveste de dragost”, dar nu prea; odată cei mai apropiați prieteni și cei mai buni colaboratori, motivul despărțirii lor este cel puțin la fel la fel de instructiv ca orice altceva asupra căruia Lewis ar fi putut să se concentreze, făcând din The Undoing Project o poveste, în fine, chiar tristă, lirică. Și zău că, la un moment dat, chiar m-a supărat! 
„«Oamenii își creează așteptări în baza unei percepții greșite asupra lumii», au scris Danny și Amos în ultimul paragraf al articolului. Percepția greșită era înrădăcinată în mintea umană. Dar dacă mintea nu era un statistician care acționa intuitiv când aloca probabilități unei lumi pline de incertitudine, atunci ce era? Dacă mintea nu funcționa cum credeau cei mai proeminenți cercetători din științele sociale - iar teoria economică avea la bază această ipoteză -, atunci ce făcea, mai exact?”
Kahneman a fost un om al ideilor, întotdeauna cu noi perspective psihologice, începând cu munca sa încă timpurie de a recruta și a antrena soldații istraelieni. Tversky a fost un psihologic matematician extrem de admirat, iconoclast și sceptic, care a avut curajul de a contesta gândirea și mentalitățile sui generis acceptate, capabil să ofere noi rezolvări problemelor vechi și noi pattern-uri de înțelegere a acestora. Doar punând întrebări - de fapt, doar punând întrebările potrivite - cei doi reușeau să-i conducă pe alții spre soluții inovatoare și neașteptate. Și când te gândești că o prietenie atât de frumoasă s-a născut, de fapt, dintr-o nepotrivire de idei! Și ce lucruri frumoase aveau cei doi, în viitor, să înfăptuiască. Și ce dramatic, parcă, a devenit totul la un moment dat. Știți ce e ciudat? Că nu prea știu cum să rezum ceea ce am citit - este o carte deosebit de complexă și interesantă, o carte asupra căreia am stăruit ceva zile. Și cred că ar fi tare vag să-ncerc să vorbesc despre ea, fiindcă ar trebui să am în vedere destul de multe aspecte - în primul rând, ideea științifică a cărții (cea care, de fapt, mi-a stârnit interesul cel mai mult), apoi cea psihologică și economică (nu că acestea n-ar fi științe, dar sunt sigur că-mi înțelegeți punctul de vedere), apoi cea literară, romanistă, în care prietenia celor doi reprezintă punctul principal de interes și de efervescență (foarte ușor, cei doi ar putea căpăta conotațiile unor personaje epice memorabile). Și cred că tot ce-aș pute să fac ar fi să vă recomand să o citiți, în special dacă sunteți fani ai cărților de popularizare a științei (și cred, totuși, că această carte e still mai mult decât atât).
„Atunci când oamenii evaluează ceva, compară acel ceva supus evaluării cu un anumit model aflat în mintea lor (...). Cu cât oamenii pot accesa mai ușor un scenariu din mintea lor - cu cât le este mai disponibil -, cu atât îi acordă o probabilitate mai mare de a se întâmpla.”
Împreună, Kahneman și Tversky reușesc să scoată în lumină aspecte noi privitoare la comportamentul oamenilor atunci când vine vorba de a face alegeri, de a risca; au reușit „să izoleze” piese importante din secvențele de gândire ale acestora, despre care se presupunea că, în orice situație, alegerea cuiva are drept scop maximizarea utilității și a plăcerii. Ce-i drept, a fost nevoie de mulți ani, de-o muncă deseori greoaie și poate plictisitoare pentru „a izola” ceea ce li s-a părut incomplet/incorect în mecanismul de luare al deciziilor; însă, în cele din urmă, ce au reușit să concluzioneze a revoluționat gândirea nu doar în psihologie, ci în o mulțime de domenii, printre care sportul și economia. Deși erau extrem de polarizați în ceea ce privește caracterul fiecăruia (Kahneman era un fumător înrăit al cărui birou era într-o dezordine neînțeleasă, pe când Tversky, care ura fumatul, avea un birou atât de bine organizat încât ușor ar fi putut părea gol), cei doi, pentru o perioadă de aproape douăzeci de ani, puteau fi adesea găsiți împreună, vorbind sau scriindu-și unul altuia, atunci când nu erau împreună. Au publicat lucrări extrem de influente, care au revoluționat domeniul psihologiei comportamentale și au pus pilonul solid al unor studii ulterioare mult mai profunde; totuși, întreaga poveste a celor doi, în mâinile lui Lewis, devine destul de emoționantă, mai ales spre sfârșitul cărții - cei doi se înstrăinează și o iau pe căi diferite. Însă roadele muncii lor sunt delicioase chiar și-n ziua de astăzi!
„Oamenii fericiți nu se pierdeau în scenarii despre nefericire, așa cum oamenii nefericiți își imaginau că ar fi trebui să procedeze ca să fie fericiți. Oamenii nu evită alte sentimente cu aceeași ardoare cu care încearcă să evite regretul. 
Atunci când iau decizii, oamenii nu caută să maximizeze utilitatea. Ei caută să minimizeze regretul.”
Repet, chiar nu știu ce-aș mai putea spune. Este o carte complexă, bine scrisă, lipsită de un jargon care ar putea îngreuna lectura. Are și exemple practice, teorii bine explicat, chiar și câteva fragmente interactive - pot spune, așadar, că am plecat din lectură cu un bagaj bun de cunoștințe și de notițe asupra cărora am să revin pentru a le aprofunda și mai bine. A fost o lectură care m-a ținut captiv și pe care, așa cum v-am spus, am simțit-o chiar ca pe un roman, întrucât dimensiunile epice ale celor doi prieteni sunt de-a dreptul memorabile. Nu știu dacă sunteți fani ai acestui gen de cărți, dar cu siguranță ați putea-o găsi interesantă - de altfel, este vorba despre o lectură care n-ar decât să vă lumineze în diferite domenii de activitate (și, fie că sunteți sau nu pasionați de respectivele domenii, cu siguranță niciodată nu strică să-ți îmbogățești cultura generală, nu), fără să aveți vreo secundă sentimentul apăsător că ar trebui să învățați așa ceva pentru facultate sau mai știu eu ce! Sincer! Să aveți lecturi frumoase și pline de spor!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu