Destrămarea întunericului (Sânge de stele, #2), de Elizabeth Lim - Recenzie

Editura: Corint

Colecția: CorinTeens

Rating: 5 din 5 steluțe

Număr de pagini: 464

Anul apariției: 2021

Traducere: Iordana Ferenț și Ștefan Ferenț 

Elizabeth Lim și-a petrecut copilăria în zona golfului San Francisco, unde a avut parte de o porție sănătoasă de povești, mituri și cântece. Înainte de a se dedica scrisului, compunea muzică pentru filme și jocuri video și, chiar și acum, recunoaște că, atunci când se așază lângă pian, îi vin cele mai bune idei pentru cărți. A studiat la prestigioase universități americane, precum Harvard și Juilliard. Elizabeth locuiește la New York, alături de soțul ei și de fiica lor. Pentru a afla mai multe informații despre autoare, vizitați elizabethlim.com.

„Căldura mă ardea și totuși mă alimenta cu o forță incredibilă. Dar oare venea de la rochia țesută cu zâmbet de soare sau de la sângele de demon care îmi curgea prin vene? Sau, și mai rău, de la amândouă?”

Călătoria Maiei Tamarin pentru a face rost de cele necesare pentru a croi rochiile din zâmbetul soarelui, lacrimile lunii și sângele stelelor are urmări nebănuite. Tânăra se întoarce într-un imperiu aflat în pragul războiului. Edan, băiatul-vrăjitor pe care îl iubește, a dispărut – poate pentru totdeauna –, și, de îndată ce pune piciorul în Palatul de Toamnă, Maia este silită să îmbrace rochia din zâmbet de soare și să ia, în secret, locul viitoarei mirese a împăratului pentru a păstra pacea. Când rivalii suveranului află despre înșelăciune, sunt hotărâți să îi facă pe vinovați să plătească. Totuși, războiul care pornește  în jurul Maiei este nimic în comparație cu lupta care se dă în sufletul tinerei. De când a fost atinsă de maleficul Bandur, Maia a început să se transforme în demon: ochii îi sclipesc roșii în cele mai nepotrivite momente, și nu-și mai poate stăpâni magia, corpul sau mintea. Pentru că nu mai are mult timp la dispoziție, tânăra este dispusă la orice sacrificiu pentru a-l găsi pe Edan, a-și proteja familia și a aduce pacea pe meleagurile natale.

„- Simți că, în clipa asta, puterea te părăsește. Respiri greu și, încetul cu încetul, te sufoci: simți că focul din tine moare, a spus el cu voce seacă. Întreține focul, Maia! Lasă-l să ardă!”

Idk what to say man, cred că am în gură un gust dulce-amărui, că am termiant seria asta, fiindcă n-aș fi vrut să o termin atât de repede (oricum, eu nu sunt tocmai fan serii, ce-i drept, mereu am problema că nu știu care-i ordinea în care ar trebui citite sau așa mai departe, plus că părerea mea e că, uneori, de ce să scrii o carte proastă de trei ori, și nu o singură dată?!, iar unii chiar mai lungesc acțiunea și așa mai departe); însă se-ntâmplă, ca și-n cazul acestei duologii, Sânge de stele, care cuprinde volumele Urzeala zorilor (primul volum, recenzia o găsiți, dacă vă interesează, AICI) și Destrămarea întunericului, chiar să-ți fie greu să te desparți de personaje, să te gândești că nu vei mai avea de-a face cu ele și nu vei mai fi martor la aventurile lor, cu alte cuvinte, bye-bye Maia și Edan; și chiar, parcă, mă atașasem de ele, îmi deveniseră dragi și mi se păreau cool și faine și tot ce se-ntâmpla era pe placul meu, deși, iarăși, nu citesc fantasy atât de des. Dar, da, recunosc, seria aceasta este seria mea preferată, iar undeva mai jos se clasează cărțile lui Shelby Mahurin. Mai vreau, deci, cărți scrise de Elizabeth Lim, fiindcă nu vreau să mă gândesc că nu o să mai știu nimic de Edan și Maia și de aventurile lor geniale și periculoase și terifiante și pline de fantezie și magie!

„- Acum, că i-ai simțit gustul, te va măcina mai repede decât înainte. Nu mai ai mult timp, Maia Tamarin! Insulele Uitate întreabă de tine, a mai spus el , încolăcindu-și laba peste încheietura mâinii mele în timp ce ghearele i s-au înfipt în carnea mea. În mod sigur, ai auzit vocile.”

Da, recunosc, primul volum al seriei mi-a plăcut mai mult, oarecum, adică parcă m-a ținut mai captiv și a mers mult, mult mai rapid decât al doilea; mi-a oferit mai multă esență și magie, nu știu, a avut o intrigă mai curioasă și misterioasă, a avut ceva care a făcut ca atmosfera să fie mai sufocantă și tensionată; al doilea volum, evident, mi-a plăcut, că doar nu i-am dat cinci steluțe de dragu' de a da cinci steluțe (deși trebuie să recunosc că average-ul meu de rating pe Goodreads este undeva peste 4,3, la 172 de cărți citite) - la o adică, a fost despre Maia și Edan, care mi-s dragi de mor, însă parcă a avut niște lacune în acțiune, sau nu a reușit, în fine, să mă apropie pe mine, prea mult, de ceea ce autoarea a vrut să transmită - o lume magică, o lume a pericolului intempestiv și a vrăjilor, a demonilor, unde forțele se-mpart între bine și rău, iar moartea pândește pe oricine și nimeni, dar nimeni nu este în siguranță. Vă rog să nu citiți asta dacă n-ați citit primul volum al cărții (!!!), însă a existat și ideea de Maia care se transformă într-un demon bizar, care mi s-a părut interesantă oarecum, a fost așa puțin dark toată chestia cu transformarea și procesul, chiar mi-au dat palpitații anumite scene care deveneau din ce în ce mai intense și periculoase; și, în fine, cartea chiar a avut o evoluție interesantă, care m-a ținut în acțiune și, la sfârșit, m-a făcut melancolic gândindu-mă că, of, asta-i tot, acum va trebui să-mi iau rămas-bun de la eroii mei dragi.

„Nu aveam nevoie de zeița Amana să mă ajute. Aveam cu mine zâmbetul soarelui, lacrimile lunii și sângele stelelor: trei bucăți de magie la fel de vechi ca lumea însăși. Pur și simplu, nu știusem cum să le folosesc - până în clipa aceea.”

Unele aspecte au fost „fructificate” de-a dreptul magistral, sublim: elementele din cultura chineză, care au îmbogățit și înfrumusețat intriga, dând un aer istoric, ezoteric aceestei cărți, folosindu-se de mituri diferite și legende asiatice, oferă cititorului o proză completă, extrem de fluidă, bine scrisă, frumoasă, care încheie această serie fermecătoare, efervescentă și mesmerizantă. În al doilea volum, violența, tragismul situațiilor, dramatismul sunt potențate la maximum de luptele care se dau în sufletul Maiei, conflictele și dramele prin care trece, zbuciumul interior cauzat de multe dintre cele întâmplate în Urzeala zorilor, primul volum al seriei. O poveste de-o forță aparte, care ne vorbește despre curaj, despre putere și despre speranță, despre triumful iubirii într-o lume dominată de întuneric, de moarte și durere, cu niște personaje complexe, rotunde, alcătuite din lumini și umbre, care se dovedesc a fi întruchipări ale unor virtuți sufletești dintre cele mai de preț: iubirea față de cel apropiat și bunătatea. 

„- Demonul din tine devine tot mai puternic cu fiecare zi. Fiindcă tu ești creatoarea rochiilor, acestea vor ceda întunericului împreună cu tine. Rochiile sunt și salvarea ta, și declinul tău; ele sunt sursa puterii în amuleta ta. Dacă le vei distruge, te vei elibera de Bandur, a spus el și a făcut o pauză. Dar, a încheiat el, îți vei încheia și existența.”

Chiar a fost o duologie pe care o recomand cu cel mai mare drag; și cred că ăsta-i mare lucru, zic eu, având în vedere că în general nu prea citesc cărți fantasy. Pe cât am vrut să citesc această carte, Destrămarea întunericului, pe-atât am vrut să o amân, știind că mă voi despărți de prietenii mei dragi, Maia și Edan. Cred că, pentru prima dată, aș fi vrut ca această serie să cuprindă mai multe cărți, să mă poarte prin și mai multe aventuri efervescente, nebunești, neașteptate și periculoase, fiindcă m-am împrietenit cu cei doi, fiindu-le martor omniprezent în toate întâmplările care le-au pus viața în pericol și au făcut apel la curajul lor, la stâpânirea de sine, spiritul justițiar, presupunând sacrificii și multă, multă, multă magie și, deseori, un strop de nebunie. Chiar v-o recomand cu cel mai mare drag, sunt sigur că - mai ales dacă sunteți fani ai acestui gen literar - o să vă placă la nebunie; eu nu-s fan, dar tot mi-a plăcut grozav de tare! Să aveți lecturi minunate și mult, mult spor!