Pagină

vineri, 12 noiembrie 2021

Prietena mea Natalia, de Laura Lindstedt - Recenzie

Colecția: Raftul Denisei
Rating: 4 din 5 steluțe
Număr de pagini: 268
Anul apariției: 2021
Traducere: Sigrid Crăsnean

Laura Lindstedt s-a născut la Kajaani, în Finlanda, în 1976. A studiat literatura, filozofia, limba franceză, istoria artei și semiotica la Universitatea din Helsinki, de unde a obținut doctoratul cu o teză despre scriitoarea Nathalie Sarraute. Numită de presă „steaua rock“ a literaturii finlandeze, Lindstedt a debutat în 2007 cu romanul Sasket (Foarfecile), nominalizat la prestigiosul premiu Finlandia, pe care l-a câștigat în 2015 cu cel de-al doilea roman, Oneiron, apărut în același an. Acesta a mai fost distins cu premiul Toisinkoinen și nominalizat la Marele Premiu pentru Literatură al Consiliului Nordic și la premiile Runenberg și Flame Bearer. Drepturile de publicare pentru cel mai recent roman al sau, Prietena mea Natalia (Ystäväni Natalia, 2019; Humanitas Fiction, 2021) au fost vândute în 20 de țări, cartea fiind considerată o revelație atât în Europa, cât și în Statele Unite, unde a fost declarată New York Times Editor’s Choice și Entertainment Weekly’s Best Book of The Month. 
„Sunt mereu acolo, chiar în mijloc, se apasă în mine prin toate orificiile posibile și simt cum mă umplu, dar nu se termină niciodată, iar capul începe să mă doară. Și nu am loc pentru nici un gând rațional, progresiv, pentru că mi-e plin capul de acești iubiți.”
Laura Lindstedt, deținătoarea importantului premiu literar Finlandia, ajunge în colecția Raftul Denisei cu un roman provocator și dezinhibat despre sexualitatea exacerbată a unei tinere, care – printr-un discurs intermitent, ce ne parvine prin ricoșeu – amintește uneori de Molly Bloom, iar alteori de Anais Nin din Incest, despre puterea limbajului de a forma și deforma, precum și despre identitate. Natalia se gândește întruna la sex, însă, în timpul partidelor sale amoroase, mintea îi e mereu în altă parte. Nici unul dintre numeroșii săi parteneri nu-i oferă satisfacție, cu atât mai puțin nu reușește să-i alunge neliniștile. Povestea ei, spusă de psihoterapeutul cu care se întâlnește săptămânal, dar care e un personaj atât de misterios, încât nu-i aflăm nici măcar genul, apelează la filozofie, artă și literatură, pe de-o parte, iar pe de alta, la descoperirile sexuale din copilărie și punerea în scenă a experiențelor erotice de mai târziu. În timpul ședințelor de terapie, ambii sunt complet absorbiți într-un uimitor duel intelectual, până când granița mereu schimbătoare, mereu fragilă dintre psihoterapeut și pacientă, dintre realitate și ficțiune aproape că dispare.
„Această durere împietrită se va nărui și cuvintele tale vor țâșni din tine. Va fi propria-ți limbă, Natalia, sub îndrumarea mea, uitându-te în spatele imaginilor care îți provoacă durere, vei găsi cuvintele pe care să le înfășori în jurul obsesiilor tale. Într-un an, te vei întreba cu mirare cine erai oare, dorințele cui le simțeai de fapt.”
Încă o carte, după părerea mea, apreciată subliminal, și când spun asta am în vedere rating-ul atât de mic de pe platforma Goodreads (evident, nu exisăt anumite criterii clar definite, precise, riguroase după care cititorii dau un rating unei cărți, ci doar simpla „neplăcere” a lecturării respectivei cărți). Dar asta este irelevant; de fapt, mult mai relevantă este experiența mea pe care am avut-o eu, unul, cu această carte, cu Prietena mea Natalia, o carte care m-a șocat (într-un sens bun), care m-a cutremurat și îngrozit (într-un sens bun) și pe care, cu siguranță, n-am s-o uit prea curând. Discutând cu cineva despre această carte, cu o prietenă care, la rândul ei, a citit-o, am ajuns amândoi (iarăși) la concluzia că există un gen de cărți care poate fi denumit „cărți care nu sunt pentru oricine” - și nu ne refeream, în niciun caz, că alți cititori ar fi neavizați, neinițiați în citirea cărților pe care noi le-am încadrat în această tagmă, ci este vorba de faptul că există anumiți scriitori care scriu doar pe placul câtorva persoane. Fericirea a făcut ca noi, eu și ea, și cu siguranță încă o mână de oameni, să ne încadrăm pe lista scurtă a acelor „câtorva persoane”! Fiindcă mi s-a mai întâmplat să citesc cărți care, iarăși, erau subapreciate, dar care să-mi placă într-o manieră covârșitoare. Fiindcă romanul Laurei Lindstedt - prima autoare de origine finlandeză pe care am citit-o vreodată - este o carte care, dincolo de proza ingenioasă de care dă dovadă, vorbește despre însăși originile vieții, despre însuși sufletul omului, atât de plin de camere întunecate, atât de firav și puternic, atât de efervescent și ambiguu.
„Iubeam viața, deoarece degetele tatălui meu, nu degetele mele, decojeau cu îndemânare cartofii, astfel încât eu să pot zburda liberă pe afară.”
Într-o atmosferă tensionată, ciudată, terapeutul (oh, acest personaj, pentru mine, atât de misterios și ciudat, nameless-shapeless-faceless) nu poate scăpa de o întrebare care-l macină: ce vrea, cu adevărat, această „Natalia”, numită, la începutul cărții, „Natalia” între ghilimele, ca mai apoi să scape de ele. Deci, Natalia devine mai mult decât o persoană, devine o stare, Natalia devine o formă de pedagogie, Natalia devine un misteris, un cântec, o întrebare, Natalia devine o umanizare a relației dintre trecut și prezent, devine „o urmă” a modului în care dezvoltarea psihică și cognitivă din copilărie își are repercursiunile (evident, specifice) în adultul care, încetul cu încetul, Natalia a devenit. Această Natalia, acest personaj de-a dreptul inaccesibil, greu de înțeles, se înfățișează în fața terapeutului, odată cu înaintarea în ședințele de terapie, dezbrăcându-se, încet dar sigur, de această carapace pe care parcă și-a secretat-o, ca un polip de mare, de-a lungul timpului, odată cu toate experiențele de viață prin care a trecut și care, în principal, implicau bărbați, mulți-mulți bărbați, care-au făcut-o să își urască sexualitatea, care au făcut-o să-și iubească sexualitatea, care au făcut-o să fie extrem de confuză în ceea ce privește hidonismul, plăcerea. Pe Natalia, nimeni n-o mai satisface, dar, parcă, la prima atingere a unui bărbat, încă urmează să explodeze de plăcere. O, Natalia, cât de bizară ai fost, cât de greu am putut să-ți pătrund în mintea-ți atât de neprimitoare. 
„Natura este înțeleaptă. Ne-a creat ca oglinzi ale celuilalt, pentru că așa este bine (...). În această realitate, răul este calitatea unui obiect, întcmai cum vremea poate să fie rea sau un pantof poate să vină rău. Așadar, un copil care se definește ca fiind rău se vede prin ochii altor oameni, deși este la fel de nevinovat ca un mocasin rupt, la fel de lipsit de responsabilitate precum o furtună de toamnă. Numai când noțiunea de rău pătrunde în înțelegerea unui copil, numai atunci copilul începe cu adevărat să-și dea seama de implicațiile cauză-efect ale acțiunilor sale.”
As a disclaimer, nu citiți această carte în public. Nu vă spun de ce, dar să nu-mi spuneți, după, că nu v-am avertizat. Iubiții Nataliei, să revenim la ei, par a fi problemele cele mai supărătoare cu care aceasta se confruntă, însă totuși continuă să fie sarea vieții ei, zahărul vieții ei, marțipanul, „gustul umami”. Cei care pleacă, dar încă rămân, pulsând, în capul Nataliei. Ei, bine, Natalia, în cele din urmă, se confesează și ne spune (nouă și terapeutului, pentru că, zău, eu am simțit de-a lungul cărții că Natalia se confesează însuși mie): Natalia se gândește tot timpul la sex, „asta e problema ei”. Când aceste gânduri își fac drum spre mintea ei, devin ca o tumoare, o fac să se piardă. Chiar ea spune că s-a gândit la „castrare chimică, anti-androgeni și chiar la sinucidere”. Totul, în mare parte, mi s-a părut deosebit de absurd, dar nu vorbesc de o absurditate lipsită de înțelesuri, ci de o absurditate inaccesibilă, dar care totuși păstrează niște idei chiar originale: Natalia, personajul principal, tragic, al acestei cărți, întruchipează ideea de fenimism, Natalia devine un strigăt și o idee, devine o axomă - femeia care nu mai este satisfăcută de relațiile sexuale pe care le întreține, dar, în același timp, nu poate renunța la acestea. Am crezut, la un moment dat, că dependența de sex a Nataliei dă în nimfomanie, devine de-o patologie irecuperabilă (când, de fapt, însăși dependența apare prin stimularea excesivă și patologică a circuitelor dorinței), dar „treaba” era una mult mai profundă. Traumele copilăriei, niște întâmplări înțelese într-un mod specific s-au asociat, întrețesut și sudat în hipocampul Nataliei, pentru ca peste ani să se înfățișează în moduri din ce în ce mai ciudate, mai necunoscute și greu de înțeles și explicat. 
„- Natalia, am spus cu toată blândețea, îți mulțumesc și pentru această ultimă poveste. Voi citi acum cu voce tare ultima frază pe care mi-am notat-o în timp ce ascultam înregistrarea. Ai spus că prietena te-a sfătuit astfel: Trebuie să înveți să trăiești pentru tine! Trebuie să înveți să te bucuri singură în pielea ta! Nu mai aștepta nimic de la nimeni! A vorbit cu înțelepciune. Văd acest citat ca pe unul dintre punctele cheie din povestea ta de viață.”
Terapeutul devine un fel de „vector”, un fel de vehicul în această carte, deoarece prin el ne sunt prezentate „problemele Nataliei”. Mi s-a părut interesant să citesc despre relația în curs a terapeutului cu pacientul. Mereu m-au fascinat psihologia și psihoterapia, iar felul în care traducătorul (ce traducere de calitate!) a reușit să redea totul, de la atmosfera terapeutică până la însăși modalitățile terapeutice, asta a făcut ca lectura să fie și mai interesantă. Terapeutul nostru are o „idee modernă”, susținută chiar în teza sa de doctorat, asupra modalității de psihanaliză: teoria „straturilor”, care îi permite pacientului să descopere diferite straturi din amintirile sale, pentru ca mai apoi să le rearanjeze. Cu alte cuvinte, crearea de noi asociații și dizolvarea semnificațiilor dăunătare și amenințătoare ale amintirilor Nataliei, folosind metodologia terapeutului: adăugarea de noi cuvinte cheie, de spirjin, pe care Natalia trebuie să le folosească atunci când vorbește despre diferite întâmplări care i se par importante acesteia. Deși destul de greu de înțeles la început, pe măsură ce progresezi cu romanul, această tehnică „a stratificării” devine tot mai clare. Dar, pentru mine, Natalia  rămas relevantă: Natalia este asertivă, îi place să controleze. La fiecare întâlnire, aceasta aduce un ceas cu alarmă uriaș, se-ntinde pe canapea și și-l așează pe piept, și într-o ciudată inversare a rolurilor, parcă, ea îi spune terapeutului momentul în care timpul a expirat și ședința lor e gata. Tare misterioasă mi s-a părut relația dintre ei doi, dar n-am să spun mai multe.
„Din punctul de vedere al terapiei în straturi, libidoul nataliei era într-o stare de scleroză. În ciuda activității aparente, era de fapt inactiv, hiberna ca o ciupercă parazită într-un spic de grâu, ciupercă ce avea apoi să se înmulțească și să-și distrugă gazda. Întrebarea era cine avea să câștige: ciuperca parazită sau spicul de grâu hrănitor? Copulația autodistructivă in and out sau împreunarea iubitoare?”
De fapt, chiar nu știu ce-aș mai putea spune despre Prietena mea Natalia. Mi s-a părut un roman plin de simboluri, metaforic, dar scris într-un registru stilistic, cel puțin pentru mine, ingenios, incitant și extrovertit. Lipsit de pudoare; astfel încât, dacă aveți vreo anumită reținere când vine vorba de un conținut sexual grafic, folosirea unui limbaj „murdar” care desemnează organe genitale sau alte chestii de acest gen, cu siguranță această carte nu este pentru voi. Pentru mine, totul a avut o anumită semnificație, astfel încât detaliile pornografice n-au fost, cum să zic, „gratuite și de umplutură”. Autentic prin puterea limbajului, acțiunii, prin anvergura personajului Natalia (pentru mine, aș spune că e chiar o figură memorabilă), prin caracterul profund al unei relații terapeut-pacient, cu siguranță Prietena mea Natalia este o carte care mi-a dat de gândit și o adevărată surpriză literară a acestui an. Nu v-o recomand decât dacă știți că citiți acest gen de literatură sau dacă sunteți deschiși diferitelor experiențe „literare”; eu, unul, chiar mă bucur că am citit-o, fiindcă este o carte de-o minuțiozitate psihologică aparte. Puternică și seducătoare, într-un roman impudic, zău, șocant! Să aveți lecturi frumoase și un sfârșit de săptămână liniștit!

6 comentarii:

  1. Cred că ar fi pe gustul meu. Mulțumim pentru recenzie! 😊

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cu cel mai mare drag! Da, cred că ți s-ar părea interesantă, dacă nu ai nicio problemă cu limbajul ceva mai „impudic”!

      Ștergere
  2. Mă intriga mult recenzia ta si titlul. Cred ca ii voi da o șansă! :)

    RăspundețiȘtergere
  3. Pare o carte diferita de restul: din recenzia ta, înteleg ca este o carte psihologică?!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, este o carte care abordează niște subiecte tabu, să spun așa, într-o formă destul de „streptoscopică”, „profundă”, privitoare la substraturile psihologice, cognitive ale anumitor comportamente (abordate, de-altfel, și-n romanul Laurei Lindstedt).

      Ștergere