Fata A, de Abigail Dean - Recenzie

Editura: Crime Scene Press

Rating: 4 din 5 steluțe

Anul apariției: 2021

Număr de pagini: 400

Traducere: George Arion Jr. 

Abigail Dean s-a născut la Manchester și a crescut în Peak District. A absolvit Universitatea Cambridge cu o diplomă în limba engleză. A fost librar pentru Waterstones, apoi a lucrat cinci ani ca avocat la Londra, iar în vara anului 2018 și-a luat liber ca să lucreze la romanul ei de debut, Fata A, chiar înainte să împlinească treizeci de ani. Acum este avocat pentru Google și lucrează la al doilea său roman. Drepturile pentru Fata A au fost vândute în 33 de teritorii, iar drepturile pentru adaptarea cinematografică au fost vândute companiei Sony. În curând, romanul va fi transpus într-un serial de televiziune în regia lui Johan Renck (Cernobîl). 

„- Nu există niciun răspuns, zicea, cu excepția celui pe care ți-ar fi de folos să-l crezi.”

Lex Gracie nu vrea să se gândească la familia ei. Nu vrea să se gândească la copilăria petrecută în casa părinților ei, supranumită Casa Ororilor. Și nu vrea să se gândească la identitatea care i-a fost atribuită: Fata A – fata care a evadat. Când mama ei moare în închisoare, pentru Lex fuga de trecut nu mai este o variantă posibilă. Copiii familiei Gracie primesc moștenire casa părintească, iar lui Lex îi revine misiunea să ducă la bun sfârșit condițiile din testament. Împreună cu sora ei mai mică, Evie, Lex vrea să transforme Casa Ororilor într-o forță a binelui. Dar mai întâi trebuie să se împace cu ceilalți șase frați și surori – și să înfrunte demonii acelei copilării întunecate prin care au trecut cu toții, chiar dacă în moduri nebănuit de diferite. O poveste minunat scrisă și extrem de puternică despre mântuire, groază și iubire, inspirată dintr-un caz real.

„Nu-mi amintesc ce am spus, dar sunt sigură că am plătit pentru asta, mai târziu.”

Acum ceva timp, când am postat pe Instagram o poză cu cele mai bune cărți citite în 2021, am promis că voi reveni și cu alte două postări referitoare la cele mai bune cărți mistery & thriller citite, dar și cărți de non-ficțiune. Din păcate, s-a întâmplat că am intrat în sesiune și abia mai reușesc să-mi văd capul de la cât de mult am de învățat. Dar, promit, voi reveni cu postările promise după ce termin cu toată nebunia. În orice caz, pregătiți-vă să vedeți cartea de față, Fata A, în lista acelor cărți. Pentru că romanul lui Abigal Dean a fost probabil una dintre cele mai neașteptate surprize literare în materie de thriller fiindcă, să fiu sincer cu voi, nu știam nimic despre ea, așa că n-aveam așteptări prea mari. Cu toate acestea, m-am angajat în lectură fiindcă eram foarte intrigat de copertă și titlu, așa că am zis să-i dau, în sfârșit, o șansă. Și-am făcut una dintre cele mai bune alegeri, fiindcă romanul acesta a avut, pur și simplu, tot ce-aș fi vrut de la un thriller genial care să iasă din clișeistica atât de frecventă a unui asemenea gen: romanul lui Abigail Dean mi se pare de o autenticitate și de o forță incomparabile. Sincer vă spun, este un roman de-o profunzime și o subtilitate apăsătoare.

„Felul cum s-a mișcat Taică-miu mi-a amintit de crocodilii din documentarele la care mă uitam pe atunci, care rămâneau inerți până când prada se apropia de apă. Taică-miu s-a ridicat, s-a întins brusc peste masă și l-a pocnit pe Ethan cu dosul palmei, atât de tare că l-a aruncat de pe scaun și a întins o dâră de sânge pe masă. Delilah, trezită de gălăgie, a început să plângă.”

Romanul acesta nu este ușor de citit. Este un roman greu, haotic, ciudat, bizar, dar frumos într-un sens aproape „grotesc”. E o carte, într-adevăr, pe care poate că aș introduce-o în acea tagmă nu-pentru-oricine, și nu mă refer la faptul că Dean ar folosi un limbaj vulgar pe care mulți l-ar putea găsi deranjant, fiindcă nu face uz de astfel de termeni, ci la tematica abordată: abuzul, violența domestică, moartea, închisoarea, problemele psihice, traumele. E o carte sensibilă, dar plină de forță. E o carte plină de forță, însă în care pare că totul, în orice clipă, ar putea exploda sub presiunea unor amintiri patologice. Copii ținuți captivi, abuzați, trăirile acestora, durerile și regimul strict de viață pe care, atâția ani, l-au dus. Sălbăticirea... Nu știu, pe mine m-a șocat faptul că așa ceva chiar poate fi real sau, de fapt, dat fiind faptul că e inspirat din fapte reale, mă șochează în continuare să știu că așa ceva s-a întâmplat cândva.

„Trăsăturile Maică-mii sunt pătate de suferință și de tușe rapide. Dar din Delilah nu vezi decât ceafa. Poate că plânge pentru părinții pe care i-a iertat. Poate că zâmbește pentru viitorul ei nobil, fără Maică-mea.”

Povestea este spusă din Fetei A, Lex, care în cele din urmă reușește cumva să evadeze, salvându-i astfel și pe frații săi. Încercând să se obișnuiască cu moartea mamei sale în închisoare, Lex readuce în lumină tot trecutul - nu din dorința de a-l înțelege, ci fiindcă trebuie să facă, împreună cu frații ei, o alegere: ce să facă cu moștenirea rămasă de pe urma părinților. Cu casa ororilor, în care cea mai mare parte a copilăriei lor este reprezentată de o rană infectată, unde miasma morții încă este impregnată în subsolul în care au fost captivi și umiliți de către proprii părinți. Astfel, Lex se reîntoarce în țara sa - între timp, aceasta devine avocată de succes - și nu doar că trebuie să dea piept fraților de care, încetul cu încetul, s-a înstrăinat, între ei căscându-se un hău întunecat, ci și să lupte cu rănile care încep să-i sângereze: amintiri care se reîntorc și se reîntorc și se reîntorc.

„- Cu toții arătați la fel, a spus. Ca și cum o parte din voi încă ar muri de foame.”

Astfel, îi cunoaștem pe toți frații, toți cei care au reușit să supraviețuiască. Fiecare are povești și perspective cu multe substraturi, fiecare oferă o anumită „perspectivă” asupra situațiilor, o anumită portretizare, un anumit răspuns la niște întrebări care mai degrabă n-ar fi fost puse vreodată. Întâmplările sunt îngrozitoare, iar totul este și mai dureros atunci când te gândești că chiar părinții lor au fost capabili de așa ceva. Alternând între trecut și prezent, Abigail Dean ne oferă o poveste completă, sinceră, o poveste frumos articulată și extrem de bine încadrată, care tratează niște subiecte sumbre, sfâșietoare, dar în același timp profunde și emoționante, de-o psihologie cronică. Chiar am rămas plăcut surpins de cât de mult mi-a plăcut această carte.

„Iar în primele câteva momente poate că încerci să te întinzi, uitând că nu poți. Iar apoi începi să faci raportul: cauți o durere nouă, cauți urme ale unor secreții de peste noapte, verifici felul cum urcă și coboară coastele surorii tale - în unele zile mai puțin decât în altele.”

Mai mult decât atât, traducerea ei a fost pur și simplu genială. Curată, clară, concisă, probabil la fel ca scriitura autoarei. Povestea pe care Lexi, naratoarea, ne-o spune, povestea pe care o construiește este una a detaliilor, a emoțiilor puternice care, chiar și după zeci de ani, încă se fac simțite în sufletul acesteia ca și cum i-ar reprezenta realitatea imediată. Gânduri, întrebări nenumărate, traume, boală, întuneric și lipsa speranței, frică, dar și curaj nețărmurit. Cu un caracter complex, Lex își înfruntă trecutul pentru a se putea, în cele din urmă, vindeca de rănile care-i acoperă sufletului; cum zicea cineva, cele mai importante răni nu se văd niciodată cu ochiul liber; iar Lex are răni dintre cele mai profunde.

„La fârșitul melodiei, s-a întors la mine și și-a pus degetele mari și arătătoare în forma unei inimi. Iubire. Asta era Delilah: se plia ușor pe orice era nevoie în contextul în care se afla.”

Fata A nu este un roman ușor. Nu este o carte pe care o citești pentru a te relaxa. Nu este light, ci este un thriller slow-peaced, care te convinge încetul cu încetul, care ți se destăinuie intim. Care îți șoptește la ureche coșmaruri bizare și întâmplări dintre cele mai neînchipuite. Este o lectură detaliată, cu o construcție profundă, cu multe substraturi, o lectură „cu esență”, atentă; nu ai acces din prima la caracterul personajului, fiindcă Lex parcă ridică niște ziduri de protecție în jurul ei pe care tu, cititorul, trebuie să le străpungi, pentru a avea acces la mintea acesteia. Iar când Lex se va confrunta cu propriul ei trecut, când lucrurile se vor fi rezolvat, abia atunci vei fi capabil să înțelegi întregul acestui personaj. Iar sfârșitul cărții, sincer, a fost colosal. N-am să vă spun mai multe, fiindcă cred că aș putea vorbi extrem de mult despre această carte și parcă tot n-aș reuși să spun mare lucru. Chiar v-o recomand cu mare drag, este un thriller fascinant, complex, plin de esență. Să aveți lecturi dintre cele mai frumoase!