Pagină

luni, 21 martie 2022

Iernile sufletului, de Katherine May - Recenzie

Editura: Nemira
Colecția: Orion
Rating: 2 din 5 steluțe
Număr de pagini: 224
Anul apariției: 2021
Traducere: Andreea Călin

Katherine May scrie atât ficțiune, cât și non-ficțiune, printre cărțile sale numărându-se romanul The Whitstable High Tide Swimming Club (2018) și The Electricity of Every Living Thing: A Woman’s Walk in the Wild to Find Her Way Home (2019), un memoir despre sindromul Asperger. A coordonat programul de Creative Writing la Canterbury Christ Church University și, de asemenea, a ținut cursuri de scriere pentru Tate Britain și National Gallery.

Uneori este de ajuns un derapaj de la cursul obișnuit al vieții ca să ai un sentiment de dislocare și singurătate: o boală neașteptată, pierderea cuiva drag, o despărțire, probleme la job. Când soțul său s-a îmbolnăvit, iar ea a fost nevoită să renunțe la o slujbă foarte solicitantă, Katherine May s-a trezit aruncată într-un ocean de incertitudine și izolare. Cartea aceasta e mărturia felului în care a reușit să depășească momentele grele și a învățat să le privească mai degrabă ca pe niște șanse de a se dezvolta. Transformările incredibile prin care natura trece în timpul iernii pentru a supraviețui frigului i-au slujit autoarei drept surse de inspirație, dându-i puterea de a continua. Folosind exemple din literatură, mitologie sau lumea naturală, Iernile sufletului adună o serie de lecții inspiratoare despre puterea eliberatoare a odihnei și a retragerii. Katherine May ne invită la acceptarea tristeții prin retragerea din lumea agitată, la descoperirea bucuriei care există în frumusețea trecătoare a iernii, la  înțelegerea vieții ca un fenomen ciclic, nu ca o linie continuă. Iar minunatul ei memoir, care a cucerit cititorii din întreaga lume, ne învață să îmbrățișăm, pur și simplu, iernile din viețile noastre.
„În țesătura realității cotidiene mai există rupturi și câteodată se deschid și cazi prin ele altundeva. Un Altundeva care se scurge într-un ritm diferit de aici și acum, unde toți își văd de treaba lor. Un Altundeva unde trăiesc fantome ascunse vederii și abia zărite de persoane din lumea reală. Un altundeva care funcționează într-un ritm decalat, așa că nu prea poți să ții pasul. Poate că oricum eram pe marginea prăpastiei spre Altundeva; dar acum am căzut prin plasă, la fel de simplu și de discret ca praful care se mută de colo-colo pe podea. Am fost surprinsă să descopăr că mă simțeam acasă acolo.
Începuse iarna.”
Scrie pe undeva pe site că dacă mi-a plăcut Mănâncă, roagă-te, iubește, jurnalul de călătorie (?!) al lui Elizabeth Gilbert, atunci are să-mi placă și această carte. Wrong! N-am să spun că nu mi-a plăcut deloc această carte sau că a fost oribilă sau că m-am chinuit extraordinar de mult până am terminat-o (mda, piticii mei de pe creier care îmi spun că nu trebuie să las o carte până nu o termin, chiar dacă nu-mi place deloc), dar am să spun faptul că această carte, după părerea mea (prin excelență și definiție subiectivă), această carte nu-și merită deloc tot hype-ul de care a avut (probabil, încă are) parte. Dar deloc. Nu știu cum de au perceput-o alții ca fiind fenomenală, „vindecătoare” și alte alăturări de acest gen (în speță, pozitive), dar mie mi s-a părut de parcă ar fi scrisă de un copil, pentru o compunere la limba și literatura română din generală. Sincer. Și asta fără să jignesc pe nimeni, departe de mine ideea aceasta și cultul personalității, dar chiar am impresia că această carte este, efectiv, degeaba.
„Cu toții ne trăim iarna sufletească la un moment dat, iar unii și-o trăiesc la nesfârșit.”
Și nu contest faptul că unii chiar s-ar putea regăsi în ceea ce a scris Katherine May fiindcă, în fine, este o lecție de viață. Într-adevăr, am găsit multe citate frumoase, dar nu le-am perceput decât ca pe simple alăturări potrivite ale unor cuvinte. În rest, nu m-a emoționat deloc, nu m-a mișcat deloc, nu m-a impresionat deloc. Și, sincer, chiar aș fi vrut să-mi placă, aș fi vrut să simt că, într-adevăr, își merită toate laudele și toate cuvintele frumoase care i se aduc. Dar nu s-a întâmplat nimic de acest gen. Poate n-am avut eu, cum se zice, starea necesară, poate, pur și simplu, n-am avut experiența de viață potrivită. Sau poate am citit prea multe cărți mult, mult mai bune din această „tagmă”: memorialistică inspirațională, haide-să-te-învăț-lucruri-despre-viață. Nu știu, mă repet, ce s-a întâmplat, dar am simțit c-am plecat din această lectură supărat că am investit timp în ea. Dar, în fine, măcar am citit-o și-acum o pot da mai departe oricui ar vrea-o, fiindcă eu n-am să o păstrez în bibliotecă.
„E posibil să nu avem libertatea de a alege dacă să ne trăim iarna sufletească, dar putem alege cum să o trăim.”
Mare a fost „norocul”, să zic așa, că am primit-o de la cineva și că nu am achiziționat-o eu. Altfel, for sure, i-aș fi dat o steluță, nicidecum două. Repet, scriitura este frumoasă, dar după părerea mea nu este îndeajuns să fie doar atât - frumos, dar sec, lipsit de esență. Nu știu care a fost partea care s-a vrut a fi „profundă” din Iernile sufletului, dar știu că pur și simplu am simțit, pe-ntregul parcurs al lecturii, că nu mi-a oferit nimic: nici emoție, nici profunzime, nici trăiri, nici efervescență. Nimic. Și nici nu cred că sunt eu atât de inabordabil și extrem de rece, ca de piatră... Dar a avut această carte ceva care m-a făcut să o citesc pasiv, să nu-i ofer încrederea și creditul meu. Să nu o las să mă convingă. De fapt, mai bine zis, această carte n-a avut ceva care să-mi placă. Pur și simplu. Păcat de copertă, în cele din urmă. Dar, na, se mai vând și lucruri oribile dar împachetate frumos. Nu? 
„În lumea noastră contemporană, mereu prinsă cu alte treburi, încercăm întruna să amânăm instalarea iernii sufletești. Nu-i îngăduim niciodată să se facă simțită pe deplin și nici nu avem curajul de a recunoaște că ne-a răvășit.”
Repet, aici este vorba strict despre părerea mea. Care nu trebuie să fie și a ta. E a mea și cred că mi-am exprimat-o destul de frumos și argumentat. De fapt, cred că asta este interesant la cititori, faptul că percepem cărțile și lecturile diferit, că fiecare are experiența sa cu un anumit titlu. În cele din urma, este vorba despre faptul că fiecare dintre noi trece prin filtrul propriilor experiențe (de viață și romaniste) lecturile pe care le are. De-aici, în fine, finalitatea experiențelor specifice - pentru mine, Iernile sufletului nu a fost o carte care să mă dea pe spate, ba mai mult, nu a fost o carte pe care să o percep ca pe o lectură în sine. A fost doar „ceva” cu care mi-am pierdut, din păcate timpul, dar în cele din urmă nu regret acest lucru, dat fiind faptul că, na, se mai întâmplă și chestii de acest gen. Data viitoare, poate, voi ști de ce să mă feresc, deși recunosc că eram mult prea curios de ce toată lumea iubește această carte; și mi-am dat seama, astfel, că este vorba despre multe variabile ce trebuie luate în calcul, iar unul dintre ele îl reprezintă, după cum am mai zis, experiențele firești ale fiecăruia dintre noi.

2 comentarii:

  1. Oh, chiar credeam că o să-ți placă! Dar e normal să avem păreri diferite :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Și asta e una dintre părțile frumoase ale lecturii :) Și eu aș fi vrut să-mi placă, dar n-a fost să fie!

      Ștergere