Autograf, de George Arion - Recenzie

Editura: Crime Scene Press

Rating: 5 din 5 steluțe

Număr de pagini: 388

Anul apariției: 2022

George Arion s-a născut în 5 aprilie 1946 la Tecuci. Absolvent al Facultății de Limba și Literatura Română din București – 1970. În prezent este Director general al S.C. Publicațiile Flacăra S.A., Președintele Fundației „Premiile Flacăra” și Președinte al Romanian Crime Writers's Club. Membru al Uniunii Scriitorilor din România. A publicat volume de versuri, critică literară, jurnalistică. A semnat scenariul la două filme polițiste (Enigmele se explică în zori, 1989, Atac în bibliotecă, 1992) și la serialul TV Detectiv fără voie (2001). Autor al unui libret de operă și al mai multor piese polițiste. Proză mystery & thriller: Atac în bibliotecă – 1983, Profesionistul – 1985, Trucaj – 1986, Pe ce picior dansați? – 1990, Crimele din Barintown – 1995, Nesfârșita zi de ieri – 1997, Detectiv fără voie (integrala Andrei Mladin) - 2001, Camelonul – 2001, Anchetele unui detectiv singur – 2003, Spioni în arșiță – 2003, Necuratul din Colga – 2004, Crime sofisticate – 2009, Fortăreața nebunilor – 2011, Sufocare – 2012, Insula cărților – 2014, Însoțitorul lui Iisus – 2016, Mâna care închide ochii - 2020. Cărțile lui George Arion au fost traduse în engleză, franceză, rusă și macedoneană. A fost distins de trei ori cu Premiul Uniunii Scriitorilor din România (1985, 1995, 1999). Cetățean de Onoare al orașului Tecuci. În 2013, Asociația Națională a Detectivilor din România i-a acordat titlul de Detectiv de onoare.

„Cunoști tu țara unde corupția e-n floare? Cunoști tu țara unde asfaltul e ciuruit de gropi? Cunoști tu țara unde câinii vagabondează pe străzi? Cunoști tu țara unde demagogia a atins pragul nerușinării? Cunoști tu țara unde căruțele circulă prin centrul orașelor? Cunoști tu țara bogată cu oameni săraci? Cunoști tu țara unde separarea puterilor în stat e vorbă în vânt? Cunoști tu țara unde dacă furi un știulete de porumb ești pedepsit, dar dacă înșeli statul cu zeci de miliarde scapi basma curată? Cunoști tu țara care și-a vândut flota maritimă? Cunoști tu țara unde mizeria îi împinge pe oameni să participe la jocuri în care își pierd și ultimii bani? Cunoști tu țara unde pensionarii n-au după ce bea apă? Cunoști tu țara...”

Șapte piese mortale, o farsă și două monodrame. Volumul este prefațat de profesorul și criticul literar Ion Bogdan Lefter. „Scena crimei sau Caruselul ucigașilor”, „Amintiri din livada cu meri”, „Misterul unei nopți cu viscol”, „Două kilograme de heroină”, „Revelion cu poștașul”, „La capătul răbdării”, „În labirint (libret de operă)”, „Administratorul (farsă/comedie)”, „Autograf (monodramă)”, „Actrița (monodramă)”.

„Glasul lor, în clipa de față, are siguranță, pieptul lor e bombat, în ochi li se citește încrederea că viitorul le va aparține.”

Nu este primul meu contact cu domnul George Arion - încă de când am citit Mâna care închide ochii (dacă vă interesează, recenzia o găsiți AICI), am avut certitudinea faptului că, într-adevăr, acest scriitor știe ce face, și chiar le are cu cuvintele, poveștile, intrigile complexe și personajele fabuloase. De-atunci, am zis că-i voi citi și celelalte cărți - deși mai am încă vreo trei în bibliotecă, aparent le-am tot amânat, dar asta voluntar: aștept timpul potrivit (când voi fi fost mai liber) pentru a mă putea bucura în tihnă de aventurile surprinse în cărți. Totuși, dat fiind faptul că volumul de față, Autograf, stă la loc de seamă într-un blog tour făcut împreună cu prietenii mei literari de breaslă, mă bucur că am ajuns mult mai rapid să îl citesc. Și, sincer, cred că am avut parte de una dintre cele mai frumoase surprize din viața mea de cititor: în sfârșit am citit o carte care aparține genului dramatic. Și am făcut-o din plăcere, nu obligat de programa școlară care mi l-a băgat pe gât pe domnul Caragiale. Și ghiciți ce: nu doar că am citit-o, dar mi-a plăcut la n-e-b-u-n-i-e!

„DAMA: Adică toți suntem criminali? Asta nu se poate.”

Deci, scurt pe doi, am plecat din lectura asta uimit. Și-o spun cât de sincer pot: am adorat fiecare pagină, de la început până la sfârșit, fiecare piesă, fiecare personaj, iar circumstanțele actoricești, modul în care a decurs totul, intrigile (mamă-mamă, intrigile mi s-au părut geniale), oralitatea (încă îmi amintesc cum „vorbeau” anumite personaje, stilul caracteristic, faptul că domnul Arion a reușit să contureze foarte bine aspecte privitoare la tipologii specifice, că parcă uneori și îmbrăcămintea ar fi reprezentat o variabilă semnificativă în a-ți da seama „cum este personajul”). Eu nu citesc dramaturgie, nu-mi place, pur și simplu nu-mi place. Prefer să mă uit la ea, să merg la teatru și să urmăresc punerea în scenă. Dar nicidecum s-o citesc. Deși, recunosc, mai ascult din când în când teatru radiofonic, iar Iona lui Sorescu este una dintre cărțile mele de suflet (ba chiar mi-am făcut și un tatuaj care, într-un fel, reiterează ideea cărții). Dar dramaturgie scrisă, nope, nu-i domeniul meu.

„EDITH: Chestia asta e o invenție a chinezilor, ca să-și vândă merele. Au un marketing de speriat.”

Poate ăsta-i începutu, cine știe? Sincer, după ce am terminat Autograf, această carte care m-a făcut să zâmbesc, să râd, să fiu mâhnit, să râd iar, să îmi pun întrebări, această carte care mi s-a derulat în fața ochilor ca o piesă de teatru „în sine”, deja pusă în scenă, m-am apucat de George Bernard Shaw și al său volum Pygmalion. Evident, n-a fost același registru, fiindcă Shaw o dă mai pe profunzimi dintr-astea. Și mi-am dat seama că domnul George Arion excelează în a crea suspans, în a da prozei sale o anumită culoare, un anumit substrat care, deși în aparență aflat pe loc secund, la sfârșitul piesei iese la lumină ca și cum ar fi fost dictonul călăuzitor al întregii opere: moravul omului, corupția socială, pierderea și minciuna, adevărul și tragicul și comicul. Nu-s impresionist, dar mi-a plăcut la nebunie volumul de față! Nu știu dacă o fi fost datorită faptului că eu nu citesc dramaturgie, dar m-a impresionat profund. Și încă îmi amintesc cum m-a făcut să mă simt chiar prima piesă, „Scena crimei sau Caruselul ucigașilor”: de parcă m-aș fi dat într-un roller coaster căruia domnul George Arion îi controla viteza. Iar sfârșitul - m-a deraiat de pe traseu, și-am căzut în gol, și-am căzut în gol, și încă sunt în cădere liberă...

„Sunt însă atât de obosit încât m-aș culca și pe un pat germinativ. Pe deasupra, îmi mai e și o foame de l-aș ului pe un urs ieșit din iarnă. Mi-e o foame de turbez.

Mi-e o foame de turbez,

Aș cânta și-n Fa diez.”

Domnul George Arion are talent cu caru', v-o spun drept. Stăpânește nu doar ițele psihologiei umane, cunoscându-i profunzimile, ci are și un talent formidabil în a se plia pe diferite tipologii, în a le livra cititorului în cea mai autentică (știu, „autentic” n-are grad de comparație, dar treacă-se) formă posibilă. E ca și cum personajele sale mi-ar fi putut fi vecini, rude, cunoscuți, prieteni, vânzătorul din piață, profesorul de la facultate... M-a convins, asta-i clar, iar pentru mine acest lucru este extrem de satisfăcător. A livrat o proză curată, intensă, ironică și sarcastică și comică și profundă și emoționantă: Autograf chiar a avut de toate și mă bucur din suflet că am citit-o în perioada asta. Nu m-a solicitat, ci a fost ca o aventură pe care am simțit-o cap-coadă. De departe, trebuie să recunosc că piesa mea preferată a fost fix cea care a deschis volumul, „Scena crimei sau Caruselul ucigașilor” - simetria ei m-a dat pe spate și, în capul meu, această piesă nu se va termina niciodată. Ea continuă și continuă și continuă și continuă în forme pe care le recunoști din ce în ce mai puțin...

„La teatru te prinzi de la bun început cine e mincinos, care e zgârcit sau gelos, care e laș sau puțin îi pasă de moarte. Acolo, orice individ e ca pus sub o lupă și înțelegi din câteva replici cum îi e firea.”

Chiar vă recomand cu toată încrederea acest volum. Știu, știu, poate nici voi nu citiți dramaturgie, e total în regulă, dar nici eu nu citesc. Și, totuși, cartea aceasta mi-a plăcut la nebunie și, după cum am zis, a fost o surpriză total neașteptată (nu neașteptată pentru că domnul George Arion n-ar scrie bine, ci neașteptată din prisma faptului că eu nu citesc dramaturgie și, implicit, nu m-aș fi așteptat să-mi placă atât de mult). Sincer, chiar știu că v-ar plăcea, mai ales dacă sunteți în căutarea unei cărți care să vă facă să râdeți, să vă amuzați copios, să vă țină în tensiune și chiar să vă emoționeze. Cu alte cuvinte, să vă treacă prin toate stările (imposibile). Pe mine m-a convins și acum, mai mult decât oricând, abia aștept să citesc și celelalte cărți ale autorului. Să aveți doar lecturi frumoase și cu spor!

„HOȚUL: M-am dat cu zgaibaracele-n băltoacă. Noroc că nu-i adâncă; altfel, mă reconstituiați.

DAMA: «Zgaibarace»e un cuvânt din dicționar?”

Notă: recenzia face parte din blog tourul dedicat cărții lui George Arion, Autograf, prin care ne dorim ca această lectură să ajungă la cât mai multe persoane. Dacă sunteți curioși să aflați alte păreri, puteți vizita următoarele bloguri, unde au apărut sau vor apărea recenzii în zilele următoare: Anca și cărțile, Cărțile mele și alți demoni, Analogii-Antologii, Biblioteca lui Liviu, Literatura pe tocuri, Ciobanul de azi, Citește-mi-l.