Pagină

duminică, 5 iunie 2022

Obscuritas (Rekke & Vargas, #1), de David Lagercrantz - Recenzie

Editura: Trei
Rating: 2 din 5 steluțe
Număr de pagini: 432
Anul apariției: 2022
Traducere: Carmen Vioreanu

David Lagercrantz e un apreciat autor suedez și jurnalist de investigații. A debutat ca romancier cu Agonia lui Turing (2009, tradusă la Editura Pandora M în 2016), care relatează povestea ficționalizată a matematicianului englez Alan Turing. În 2011, a publicat biografia celebrului jucător de fotbal Zlatan Ibrahimovic, Eu sunt Zlatan (Editura Publica, 2015), tradusă în peste 30 de limbi și vândută în milioane de exemplare. În 2013, Lagercrantz a semnat un contract cu editura Norstedts pentru a scrie continuarea trilogiei Millennium a lui Stieg Larsson. Prizonieră în pânza de păianjen a apărut simultan în 26 de țări, iar Dinte pentru dinte s-a bucurat de un mare succes în întreaga lume. Până acum, seria Millennium s-a vândut în peste 90 de milioane de exemplare și a fost publicată în peste 50 de țări. La Editura Trei au apărut toate volumele seriei: Bărbaţi care urăsc femeile, Fata care s-a jucat cu focul, Castelul din nori s-a sfărâmat, Prizonieră în pânza de păianjen, Dinte pentru dinte și Fata care trebuia să moară. „Lumea pe care am inventat-o a ajuns să-mi placă la nebunie. Dar am străbătut un drum lung până am pus-o cap la cap așa cum voiam.” - David Lagercrantz 
„Părea să fi avut și motivul, și ocazia, și caracterul potrivit pentru comiterea faptei.”
Un thriller captivant, unde nimic nu este ceea ce pare. Un arbitru de fotbal venit din Afganistan este ucis la Stockholm, iar suspectul principal este Giuseppe Costa, tatăl unui fotbalist aflat în ascensiune. Cazul pare ca și rezolvat, însă Costa refuză să mărturisească și poliția apelează la profesorul Hans Rekke, cunoscut expert în tehnici de interogatoriu. Dar toată investigația e dată peste cap, pentru că Rekke vede totul într-o altă lumină, iar curând suferă o cădere nervoasă. În scurt timp, suspectul e eliberat și poliția rămâne fără nicio pistă. Singura care refuză să renunțe la anchetă e tânăra polițistă Micaela Vargas, care reușește să-l convingă pe Rekke să reia cazul. Cei doi ajung să aibă de-a face cu teroriștii vânați de CIA și războiul talibanilor împotriva muzicii și trebuie să afle cine era în realitate arbitrul ucis — victimă sau criminal?
„Niciun om nu se putea afla mai departe de el decât se afla ea.”
Un roman de la care am avut așteptări foarte, foarte mari, dar care s-a dovedit a fi sincopat, liniar, lipsit de esență, fără ceva care să mă fi dat pe spate. Nu știu, de altfel, de ce am avut așteptările acestea, fiindcă nu am mai citit nimic scris de David Lagercrantz înainte. Poate faptul seria Millenium pe care a continuat-o este atât de specială, fiindu-mi recomandată de foarte multe persoane, m-a făcut să cred că acest roman este unul deosebit de bun. Dar nu, n-a fost să fie. N-am înțeles mare lucru din el, personajele nu mi-au plăcut, scriitura mi s-a părut seacă, greoaie, fără urmă de profunzime. Nici nu știu ce pot spune, sincer, fiindcă sunt tare supărat că nu mi-a plăcut, deoarece aș fi vrut să-mi placă: coperta m-a trimis cu gândul la ceva special, dar se pare că, de data aceasta, intuiția mi-a jucat feste. Totuși, chiar am să vreau să citesc și volumul al doilea când va apărea, deoarece sfârșitul cărții (care deschide premisa celui de-al doilea volum) m-a făcut foarte curios.
„Porni, convinsă că vor veni după ea. Le simțea ochii în ceafă când mergea drept înainte, neavând nicio idee încotro se îndreaptă.”
Nu știu care-i faza cu Lagercrantz și dacă, într-adevăr, continuarea seriei Millenium este bună, dar simt că punctul de plecare al seriei sale proprii este unul foarte slab. Psihologul Hans Rekke, cu ingenioasele și interesantele sale puteri de observație și o capacitate de deducție uimitoare colaborează, în mod regulat, în calitate de consilier, cu poliția din Stockholm. Inclusiv în cazul prezentat în cartea de față, al arbitrului Jamal Kabil, ucis. Afganul, care fugise în Suedia din calea talibanilor, a fost găsit mort după un meci de fotbal, iar anchetatorii au stabilit rapid că suspectul este tatăl unui jucător. Evident, le mai lipseau doar dovezile solide care să-l învinovățească pe acesta. De-aici, pornim în aventura găsirii acestor dovezi care, în cele din urmă, se dovedesc a fi total neașteptate. Iar criminalul, în fine, asta-i altă treabă. Obscuritas are un oarecare farmec al personajelor (de fapt, doar Rekke ce mi-a plăcut mai mult, în rest nu m-am atașat de nimeni), dar restul poveștii este absolut neimpresionantă. Nu știu, mi s-a părut lipsită de noimă într-o mare măsură, fără un punct fix, descentrată, ciudată. Demersurile firești, logice ale anchetei devin inteligibile, cu interludii inutile care perturbă grav fluxul narativ și fac ca această poveste să pară falsă, artificială, lipsită de sens. 
„Simți din nou cum i se face greață și se uită la Lucas, care o privea cu ceva care semăna a iubire, și atunci închise ochii și dispăru.”
Chiar dacă intriga este destul de interesantă, punctul de plecare chiar bun, totul se pierde pe parcurs. Se-ajunge la fragmente care parcă-s puse „ca să fie”, se lungesc lucrurile, capitolele se încheie fără a deschide ideea următorului, nici nu se leagă între ele la un moment dat, mai apar și niște personaje de-a dreptul inutile, ușor interschimbabile deoarece nu aduc nimic interesant acțiunii, nu au o finalitate în dinamica ei. Lipsa de armonie între capitole, idei, personaje, toate acestea fac ca lectura romanului să fie greoaie: am simțit că vreau să citesc romanul doar ca să-l termin, nu că mi-ar fi plăcut, nu că nu m-aș fi putut dezlipi de el. Dimpotrivă, mă plictisea enorm și abia am așteptat să scap de el pentru a citi altceva. Așadar, începutul acestei noi serii nu promite prea multe, fiind loc de multe alte îmbunătățiri viitoare. Sper doar ca David Lagercrantz să-și cizeleze puțin ideile, să le dea o formă mult mai estetică și să aibă mai multă grijă la „hazardarea” lor. Repet, mi s-a părut că unele idei chiar aveau un oarecare grad de inadecvare logică, iar asta m-a depărtat foarte mult de acțiune. Și nu știu dacă viitoarele volume vor fi scrise într-un alt registru, pot doar să sper că așa va fi!
„Atenția îi era din nou atrasă de bărbatul de pe peron, iar acum era și mai vizibil: tiparul mișcărilor lui avea ceva dubios. Nu doar instabilitatea. Ci și hotărârea din tot corpul lui care se clătina: în plus, acum era și lumină în tunel. Șinele cântau. Trenul se pregătea să intre în stație și atunci Micaela înțelesese. Avea să sară. O luă la fugă, fără să mai stea pe gânduri.”
Nu, Obscuritas chiar nu mi-a plăcut, m-a plictisit, chiar dacă am vrut să văd dacă pe parcurs își revine. N-a fost să fie, deși Lagercrantz a adus în discuție și anumite aspecte privitoare la problemele sociale ale refugiaților, chestii de acest gen. Într-adevăr, este o abordare sensibilă, mai ales date fiind circumstanțele sociale ale lumii în care trăim. Totuși, abordate într-un stil vag (sau la care, pur și simplu, n-am avut eu acces), au dus povestea într-o direcție de-a dreptul banală. Când m-am apucat de carte, am fost tare surprins de rating-ul foarte mic de pe Goodreads. Totuși, m-am gândit că am mai pățit să citesc cărți ale căror rating era infim, dar care mie, unul, mi-au plăcut la nebunie. În cazul de față, după cum se poate subînțelege, n-a fost să fie. Nu mi-a plăcut romanul și, sincer, chiar cred că-i un început deficitar al unei serii ce poate, sperăm, se va redresa pe parcurs. Sper ca al doilea roman să fie mult mai bun deoarece, după cum am spus, sfârșitul primei părți deschide incipitul celei de-a doua cărți, aducând la lumină (cel mai probabil) intriga ce urmează a fi dezvoltată.
„(...) Chiar e posibil să fi omorât în bătaie persoana greșită?”
Notă: recenzia face parte din blog tourul dedicat cărții lui David Lagercrantz, Obscuritas, prin care ne dorim ca această lectură să ajungă la cât mai multe persoane. Dacă sunteți curioși să aflați alte păreri, puteți vizita următoarele bloguri, unde au apărut sau vor apărea recenzii în zilele următoare: Anca și cărțile, Cărțile mele și alți demoni, Analogii-Antologii, Biblioteca lui Liviu, Literatura pe tocuri, Ciobanul de azi, Citește-mi-l, Pălărisme.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu