Salem's Lot, de Stephen King - Recenzie

Editura: Nemira

Colecția: Armada

Rating: 5 din 5 steluțe

Număr de pagini: 540

Anul apariției: 2020

Traducere: Ruxandra Toma 

Stephen King este autorul-fenomen a peste 60 de cărți, devenite bestselleruri internaționale. Printre cele mai recente titluri ale sale se numără Billy Summers (Armada, 2021), Later (Mai târziu, Armada, 2021), The Institute (Institutul, Armada, 2020), If It Bleeds (Un strop de sânge, Armada, 2022), The Outsider (Străinul, Armada, 2019), Sleeping Beauties, scrisă împreună cu fiul său, Owen King (Frumoasele adormite, Armada, 2018), și seria BILL HODGES: Mr. Mercedes (Nemira, 2015) – recompensat cu Edgar Award for Best Novel, Finders Keepers (Ce-am găsit al meu să fie, Nemira, 2017) și End of Watch (Mort la datorie, Nemira, 2018). Romanul său 11/22/63 (J.F.K. 22.11.63, Armada, 2020) a fost inclus în top 10 cele mai importante cărți ale anului 2011 de publicația The New York Times Book Review și a câștigat Los Angeles Times Book Prize. Cărțile sale cult – seria The Dark Tower (Turnul întunecat, Nemira, 2019), romanele It (Nemira, 2018), Pet Sematary (Cimitirul animalelor, Armada, 2019) și Doctor Sleep (Armada, 2019) – au stat la baza unor ecranizări celebre, iar It este astăzi filmul horror cu cel mai mare succes de casă din toate timpurile. Stephen King a primit PEN America Literary Service Award (2018), National Medal of Arts (2014) și National Book Foundation Medal for Distinguished Contribution to American Letters (2003). Trăiește în Bangor, Maine, împreună cu soția lui, scriitoarea Tabitha King.

„Următoarele nouă luni i se întindeau în față ca un mormânt fără fund.”

Ben Mears se întoarce în Jerusalem’s Lot ca să afle mai multe despre istoria Casei lui Marsten, un conac vechi ce bântuie numeroase legende locale. Ben se află, totodată, în căutarea unui antidot pentru propriii demoni – și a inspirației pentru o nouă carte. Dar, când doi băieți intră în pădure și doar unul se întoarce viu, Ben își dă seama că în acest orășel există forțe malefice mai puternice decât își imaginase el. Numai el și o mână de aliați pot încerca să oprească întunericul ce se lasă peste micul lor oraș natal.

„Închise ochii, îi acoperi cu un braț și toate amintirile îi reveniră clare în minte. Aproape că putea să vadă prespapierul din sticlă, un glob în interiorul căruia se stârnește un viscol minuscul, dacă îl scuturi.

Salem's Lot...”

Eu și Stephen King n-aveam o relație tocmai bună, și spun asta bazându-mă pe faptul că aproape toate experiențele mele literare cu el, din trecut, s-au dovedit a fi neplăcute. În mod normal, eu nu abandonez cărți, oricât de puțin mi-ar plăcea. Dar la King, Dumnezeule, n-am putut, până acum, să duc nicio carte până la capăt. Așa că, între timp, am renunțat. Am zis că nu-i pentru mine, pur și simplu nu suntem și nu vom fi vreodată pe aceeași lungime de undă. Dacă King e o linie dreaptă, eu sunt tot o linie dreaptă, dar paralelă cu ea. Și, totuși, recent i-am dat încă o șansă. „Asta o să fie ultima ta șansă, King”, mi-am zis. Și am citit Culoarul morții (recenzia o găsiți AICI) anul acesta - mi-o recomandaseră foarte multă lume, și-am zis că, na, ce pot pierde? „Încă o carte pe care n-am s-o citesc până la capăt”. Și-am început să citesc din cartea aceea. Și n-am mai putut s-o las din mână. Și, după ce am terminat-o, am simțit nevoia să mă adun și să-mi pun pansament pe suflet - King, m-ai distrus, nu alta. Și spun asta pentru că, sincer, a fost o carte total diferită față de tot ce-am încercat de la el. Și-atunci mi-am zis: gata, este timpul să-mi șterg din cap tot ce-am auzit despre King, tot ce s-a spus despre King, toate așteptările pe care le am de la King, și să-l încerc din nou. Așa, dragi prieteni, am ajuns la Salem's Lot, un roman pe care l-am devorat și care, deși nu mi-a plăcut la fel de mult precum Culoarul morții, tot m-a purtat într-o lume desăvârșită. Și m-a făcut să realizez că eu, când făceam referire la King, mereu aveam în minte cărți horror, cărți oribile, cărți care îți stârnesc fiori prin imagini și descrieri. Well, se pare că domnul King e mult mai efervescent - poate să-ți ofere o înfiorătoare doză de umanitate, spunând niște povești atât de pline de fantezie și orori.

„- Cred că această casă este un monument închinat de Hubert Marsten în cinstea răului, un fel de rezonator paranormal. Un fel de semnal luminos supranatural. Și în toți anii aceștia a stat acolo, păstrând, poate, esența spiritului malefic al lui Hubie în oasele ei bătrâne și putrezite.

- Și acum este locuită din nou.

- Și un alt copil a dispărut.”

Ei, bine, Salem's Lot cu siguranță nu e cel mai mare thriller horror din lume, nici un fantasy care te dă pe spate. De fapt, dacă e să ne referim strict la acțiune, e o carte chiar banală. Lentă. Slow burning. O poveste cu vampiri, într-un orășel micuț, izolat, în care se-ntâmplă multe chestii ciudate. Dar știți care-i cea mai faină chestie la King? Atmosfera. Și personajele. Și modul în care reușește să le creeze, modul în care le dă viață, le descrie, discursul pe care personajele îl au, frământările și trăirile interioare și stereotipurile și totul, efectiv, este o încântare, de la prima până la ultima pagină. Stephen King e, pur și simplu, epic. Scrie extraordinar de bine și știe să se joacă cu psihologia umană, știe să insereze trăsături în personajele sale încât să le facă rotunde și complexe, să le facă efervescente, multilaterale, cu profunzime. Chiar dacă este, în speță, un roman thriller (cred că dacă are și vampiri, i-am putea spune fantasy), Salem's Lot e mult mai mult decât atât. Personajele lui King sunt investite emoțional, plasate într-un cadru tensionat, plin de suspans, cu umor subtil și pasaje de-a dreptul geniale, descrieri care îți aduc în fața ochilor exact spațiul în care se desfășoară acțiunea. În micuțul orășel, care parcă ar fi căzut pradă unei perioade întunecate din Evul Mediu, lucrurile o iau razna, nu par ceea ce a fi. Superstiții, legende, bârfe și mituri, iar frica amușină fiecare locuitor. Geamurile se închid, oamenii o iau razna, ușile sunt ferecate. Pentru că la căderea nopții se-ntâmplă lucruri nebănuite, iar moartea se arată în forme pe care le recunoști din ce în ce în ce mai puțin. 

„(...) Sigur că există monștri; sunt oamenii cu degetele lipite de declanșatoarele armelor nucleare din șase țări, sunt teroriștii, criminalii, sunt cei care molestează copii. Însă așa ceva nu există. E un lucru bine știut. Semnul diavolului de pe sânul unei femei nu este decât o aluniță; bărbatul înviat din morți, care stă în fața ușii soției sale înfășurat în giulgiul mormântului, nu este decât un biet om care a suferit de ataxie locomotorie; bau-baul care mormăie și fojgăie în colțul camerei copilului nu este decât un maldăr de pături. Și există prelați care afirmă că până și Dumnezeu, magul alb și venerabil, a murit.”

Nu este un thriller „cu ritm”, să zic așa. Nu. Este unul foarte bine gândit, unul dozat, echilibrat. Nu-i tensionat în sensul de „abia-aștept-să-văd-ce-urmează”, nu. De fapt, este extrem de subtil. Are multe scene macabre, dar macabre prin realitatea lor. Frica, deseori, nu este insuflată de imagini bizare (are King un talent incredibil de a face asta), ci de tensiunea inexplicabilă cu care își dozează paginile. De asemenea, este vorba și despre ceva ce aș putea numi „sensibilitate”, poate profunzime și emoție. Nu știu dacă o fi fost motivul că eu chiar m-am atașat de anumite personaje sau doar ideea unor banale și clișeice, în aparență, dialoguri și aforisme. Totuși, sunt absolut impresionat de faptul că dacă în trecut îl consideram pe King „doar un scriitor cotat degeaba”, acum îl consider, într-adevăr, un maestru desăvârșit al meseriei de scriitor. Personajele sunt absolut superbe. Plasate în micuțul oraș, efectiv m-am îndrăgostit de tot ce înseamnă acest Jerusalem's Lot: oameni, atmosferă, situații, mister, tensiune, hazard. O fi romanul acesta despre vampiri, în cele din urmă, dar există ceva în interiorul orașului, un mister, un cancer care-l roade din interior, aducându-l în pragul colapsului: orașul Jerusalem's Lot este cartea de vizită a unei tragedii. Cartea de vizită a unei orori înfiorătoare. Dovada faptului că între lucrurile pe care le vedem și cele de care ne temem există un univers întreg al posibilităților.

„- Nu, răspunse cu hotărâre. Casele sunt case. Răul moare odată cu comiterea nelegiuirii.”

Morții se pot strecura printre gratii. Amușină prin poduri. În bezna nopții, ochii lor licăresc mai vii decât niciodată. În căminul întunericului, ororile devin realitate și linia de separare dintre viață și moarte este extrem, extrem de sensibilă. În romanul acesta, există o doză de realitate, chiar dacă vorbim de un fantasy. Este acel ceva pe care nu îl poți descrie când citești o (foarte bună) carte, ci pe care doar îl poți trăi. Nu poți teoretiza anumite sentimente, nici găsi forma potrivită pentru a le livra în așa fel încât să fie înțelese. E greu. Este un sentiment de pierdere, de frică - Salem's Lot este o carte epică, eu chiar am zis că merită să fie clasată drept „clasică”, deoarece King chiar are un condei magic și un talent formidabil. Nu doar de a crea intrigi sănătoase, nu doar de a le dezvolta la potențialul lor maximal. Dar are și un talent incredibil de a crea personaje, decoruri, scene și de a da romanelor sale o anumită savoare. Un deliciu romanesc, sincer! Și nu-mi vine să cred că mai are atât de multe romane pe care vreau să le citesc, iar acesta este abia al doilea pe care l-am terminat. Dumnezeule, ce aventură mă așteaptă!

„O clipă, aceștia străluciră în lumina lunii, argint brodat pe margini cu roșu. Erau tot la fel de lipsiți de expresie ca tablele de școală bine șterse cu buretele. Niciun gând sau simțământ omenesc nu se putea citi în ei. Ochii sunt ferestrele sufletului, a spus Wordsworth. Și dacă așa era, ferestrele acestea dădeau într-o cameră goală.”

Chiar vi-l recomand cu mare încredere! Să nu vă așteptați, totuși, la un thriller alert (așa cum sunt majoritatea din ziua de astăzi, acestea contemporane). Trebuie să avem în vedere și anul în care a fost publicat, totuși, când lucrurile stăteau altfel, evident (a fost publicat, inițial, în 1975). Nu am să spun că probabil a fost o adevărată capodoperă pentru anul în care a apărut, ci că este o capodoperă și pentru anul 2022. Și va fi în continuare. King este un geniu, este unul dintre cele mai mari nume literare din ziua de astăzi, în orice caz. Și își merită toate laudele, toți banii, tot succesul și toată faima. După cum am spus, abia aștept să citesc și alte cărți scrise de el. Pentru că vreau să pătrund și mai mult în universul cărților sale. Un univers atât de colorat. Atât de efervescent. Atât de plin de substraturi, subtil și real. Convingător și demn de tot timpul din lume. Sunt tare curios - voi ce părere aveți de cum scrie Stephen King? Ce experiențe ați avut cu cărțile sale? Știu că părerile sunt foarte mult împărțite. Și eu făceam cândva parte din tabăra celor care nu înțelegeau de ce toată lumea îl adoră, dar am ajuns al concluzia că, într-adevăr, există o gamă largă de motive pentru care să-l apreciezi pe Stephen King și să-i iubești cărțile. Lecturi frumoase să aveți!