Instinct criminal, de Thomas Enger - Recenzie

Editura: Tritonic

Colecția: Thriller & Mistery

Rating: 4 din 5 steluțe 

Număr de pagini: 360

Anul apariției: 2021

Traducere: Edith Negulici 

Thomas Enger s-a născut în 1973 la Oslo, unde trăiește și acum cu toată familia. A fost profesor de sport pentru un an și, după studii în domeniu, a lucrat ca jurnalist la prima publicație online din Norvegia - Nettavisen. Este un pasionat compozitor. A debutat în 2010 cu primul roman din seria Henning Juul, romane care s-au tradus în 30 de limbi. Seria are cinci volume, primul dintre ele fiind tradus și în România. Acum scrie o nouă serie împreună cu un alt celebru autor norvegian, Jørn Lier Horst. A câștigat „uPrisen” de două ori - în 2014 și a doua oară în anul 2019, pentru romanul Instinct criminal, apărut în anul 2021 la Editura Tritonic, în traducerea lui Edith Negulici. „Pentru cititorii cărora le plac aceste traduceri scandinave, Instinct criminal reprezintă un deliciu... dialogul este inteligent și captivant, iar personajele par să prindă viață în această poveste complexă și plină de suspans”, afirmă Jessica Mann, Literay Review.

„(...) O lacrimă își găsi drumul pe obraz. Yngve își ridică privirea spre tavan și-i trimise lui Dumnezeu un alt gând. Unul furios.”

Ce poate transforma un băiat într-un criminal? „Thomas Enger este unul dintre cei mai buni scriitori ai genului Nordic Noir, iar Instinct criminal, cea mai bună carte a sa de până acum. Excepțională!” (Ragnar Jónasson). „Instinct criminal îți dă fiori pe șira spinării și ți-este imposibil să-l mai lași din mână. Thomas Enger a creat o capodoperă de intrigă, acțiune trepidantă și suspans, predestinată să devină un roman polițist reprezentativ al genului Nordic Noir.”  (Yrsa Sigurðardóttir)

„Observă cât de mult încerca să se stăpânească, să gândească limpede ca un profesionist, un stil în care, într-o situație normală, se descurca ușor. Totuși, era imposibil să te pregătești pentru o scenă a crimei atât de brutală, mai ales când victimele erau copii. Fotografiile din cărți, oricât ar fi fost de realiste, nu se apropiaseră niciodată de realitate. Unele situații te puneau să experimentezi drumul cel mai greu.”

Este prima carte de autorul norvegian Thomas Enger pe care o citesc - dacă se vor mai traduce și altele la noi, și chiar sper acest lucru, cu siguranță nu va fi și ultima. Instinct criminal, după părerea mea, are tot ce îi trebuie pentru a fi un thriller judiciar de primă clasă, fascinant, plin de forță și curajos, extrem de bine scris și documentat, cu o fidelitate extraordinară în ceea ce privește modul în care funcționează, de fapt, o anchetă și toată treaba cu probele, martorii. Mi-a captat atenția chiar de la prima pagină, și de-atunci n-am mai putut să-l las din mână. De fapt, cu toate cărțile de la Editura Tritonic pe care le-am citit până acum am făcut același lucru: efectiv, nu am putut să le las din mână. Iar premisele acestui roman, modul în care s-a desfășurat totul, dinamica absolut genială, misterul, secretele, personajele, acțiunea, efectiv totul mi-a plăcut și m-a convins. Nu știu de ce aveam impresia de la bun început că o să-mi placă, asta chiar înainte de a mă apuca de ea, dar mă bucur enorm că așteptările mele nu doar că au fost îndeplinite, dar au fost cu mult, pot spune, întrecute. Chiar mi-a plăcut mult de tot romanul lui Enger și abia aștept să citesc și altele scrise de către el.

„(...) M-am gândit o clipă la toate lucrurile pe care le spusesem prietenilor mei mai devreme în cursul zilei - oricine este capabil să fie criminal. Oare chiar era adevărat? Oare mama mea, de exemplu, ar putea ucide? Oskar ar putea? Eu aș putea?

Chiar nu știam. Și, probabil, asta mă speria cel mai mult.”

Even, un tânăr de doar 17 ani, suspect principal într-o crimă brutală care s-a petrecut la liceul său, este cel din perspectiva căruia este narată cartea. Atunci când fosta sa prietenă și un alt elev sunt uciși după un concert, viața sa ia o întorsătură neașteptată. După cum chiar mă așteptam, avem la dispoziție cele două planuri temporale - prezentul (înfățișarea lui Even la tribunal pentru a fi judecat) și trecutul, când Even încearcă să se apere și să afle cine i-a ucis prietenii. Partea care mi-a plăcut foarte mult a fost că, deși am renunțat să fac acest lucru, am tot încercat să speculez de ce, de unde, când, și uneori chiar am avut impresia că mă aflu pe o pistă viabilă, doar ca maestrul Enger să-mi dea detalii ulterioare care, bineînțeles, întorceau totul cu susul în jos. Mda. Mulțumesc, Enger, pentru toate frustrările (la modul bun spus, dacă există așa ceva) create. Inspectorul Yngve Mork, devenit recent văduv, aflat aproape de pragul pensionării, este cel care își ia misiunea de a-l descoperi pe vinovat (sau pe vinovați). Deși are de înfruntat propria-i suferință, pe parcursul anchetei Yngve se dovedește a fi nu doar un bărbat inteligent, ci și un om dedicat trup și suflet carierei. Când un astfel de maestru intră în scenă, ne așteptăm ca fiecare mic detaliu să aibă, de fapt, o semnificație uluitoare în decursul anchetei.

„Există lucruri în viață care răstoarnă totul brusc. O virgulă așezată greșit, un plus sau un minus care schimbă întreaga ecuație.”

Un roman noir spectaculos, eu cel puțin așa l-am perceput, în special dacă îți plac thrillerele juridice, cele cu anchetă criminalistică și alte chestii de acest gen. Tensiunea foarte bine dozată, scriitura, să zic așa, „rațională”, toate detaliile, indiciile, nu știu, mi-au plăcut la nebunie. Tensiunea din micul și liniștitul sat norvegian Fredheim, șocat până în măduva oaselor când cei doi adolescenți sunt morți, dezechilibrul creat, angoasa, misterul din jurul școlii, faptul că nimeni nu mai poate avea încredere în nimeni. Mie, unul, îmi place când acțiunea se desfășoară într-un cadru restrâns, iar când vorbim și despre drama din sala de judecată, ancheta inteligentă, personaje convingătoare, dialogul delicios, replici serioase care alternează cu glumele și verosimilitatea situațiilor și a caracterelor - atunci, pe bune, chiar avem rețeta unui thriller de succes. Iar Instinct criminal a fost un thriller deosebit de bun, chiar dacă alții nu-mi împărtășesc aceeași părere - ăsta-i unul dintre lucrurile care-mi plac, anume faptul că suntem cititori diferiți, efervescenți, și fiecare percepem lecturile într-un mod propriu, nu?

„Probabil oamenii cumsecade ai Norvegiei vor crede că și eu am în mine, înnăscute, abilitatea și instinctul criminal, dacă sunt destul de călcat pe bătături. Vor crede că instinctul criminal e cumva o trăsătură de familie, de care nu poți scăpa, oricât ai încerca. Nu știu ce să zic. Acum, nici măcar nu-mi pasă.”

Mi-a fost greu să las această carte din mână (motiv pentru care, de altfel, nici n-am lăsat-o până când aproape nu am terminat-o): m-a purtat printr-o serie de stări, m-a ținut captiv, am vrut să descopăr cât mai rapid ce și cum, în ce direcție o vor lua lucrurile. Citind romanul, simțeam că aș decoji o ceapă: mai dau un strat, încă un strat, încă un strat, încă un strat, până ajung la miezul acela. Și așa a fost: bucățică cu bucățică, am reușit să aflu, de fapt, care-i toată treaba. Și, of, bineînțeles că iar am gafat-o și nu m-aș fi putut gândi nici măcar o secundă la toate chestiile și „toate motivele”. Dincolo de distribuția de personaje fascinante, complexe și efervescente (mama luptătoare, detectivul, unchiul Imo, Even), avem parte și de acțiune complexă, de dinamică, de o analiză foarte atentă a psihologiei umane și a motivelor care se pot afla, uneori, în spatele unor crime abominabile. Cap-coadă, această carte mi-a oferit tot ce-mi trebuie pentru ca la sfârșit să pot trage linie, în urma unei analize, și să-mi spun că, într-adevăr, chiar e un thriller nu bun, ci foarte bun, pe care cu încredere l-aș recomanda oricui.